Caută în legile din concursuri
Scrie un termen sau pune o frază între ghilimele și ajungi direct la articolul potrivit, din 367 de acte.
2271 articole găsite, cele mai potrivite primele.
-
Legea nr. 80/1995 · Privind statutul cadrelor militare
Articolul 91
… ul Apărării Naționale, prin care se obligă să îndeplinească serviciul în armată o anumită perioadă de timp, în situația în care nu respectă angajamentul/contractul și sunt trecuți în rezervă prin aplicarea uneia dintre prevederile de la art. 85 alin. 1 lit. g) …
-
O.G. nr. 58/1998 · Privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România
Articolul 30
Articolul 30 Operatorii economici din turism au următoarele obligații:a) să realizeze servicii turistice la nivelul și în limitele prevederilor licenței de turism, prin care au fost stabiliți ca prestatori sau comercializatori de servicii turistice, și să cons …
-
Ordinul ministrului educației nr. 7930/2024 · Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
Articolul 4
Articolul 4 (1) Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar care însoțește copiii în tabere sau la altfel de activități care se organizează în perioada vacanțelor școlare se află în activitate, dar nu mai mult de 16 zile calendaristice.(2) N …
-
Ordinul ministrului educației nr. 7930/2024 · Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
Articolul 6
Articolul 6 (1) Cadrelor didactice titulare care, pe parcursul unui an școlar/universitar, își desfășoară activitatea succesiv, prin detașare, în mai multe unități/instituții de învățământ, li se acordă concediul de odihnă de către unitatea/instituția la care …
-
Ordinul ministrului educației nr. 7930/2024 · Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
Articolul 10
Articolul 10 (1) Pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul zilelor de concediu corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care acestea se efectuează. În cazul în care concediul de odihnă …
-
Ordinul ministrului educației nr. 7930/2024 · Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
Articolul 11
Articolul 11 (1) Efectuarea concediului de odihnă este întreruptă în următoarele situații: a) cadrul didactic se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;b) cadrul didactic se află în concediu de maternitate sau de risc maternal;c) cadrul didact …
-
Ordinul ministrului educației nr. 7930/2024 · Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
Articolul 15
… itar, perioada efectuării concediului de odihnă și întreruperea concediului de odihnă se aprobă de inspectorul școlar general.(2) Modificarea programării/Întreruperea concediului de odihnă se aprobă la solicitarea salariaților aflați în una dintre situațiile p …
-
Ordinul ministrului educației nr. 7930/2024 · Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, de conducere, de îndrumare și control și al personalului de cercetare din învățământul de stat
Articolul 17
Articolul 17 (1) Conducerile unităților/instituțiilor de învățământ preuniversitar și directorul casei corpului didactic întocmesc o evidență distinctă a tuturor rechemărilor din concediul de odihnă și a concediului de odihnă neefectuat, având obligația transm …
-
Legea nr. 183/2024 · Privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare
Articolul 28
… În cazul acordării calificativului „nesatisfăcător“, cercetătorii sunt reevaluați după o perioadă de 24 de luni, în baza deciziei conducătorului organizației de cercetare.(3) Pentru cercetătorii care primesc în urma a două evaluări consecutive calificativul „ …
-
Legea nr. 183/2024 · Privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare
Articolul 38
Articolul 38 (1) Personalul CDI care urmează o formă de specializare în țară sau în străinătate, susținută financiar de organizația de cercetare, este obligat să se angajeze, în scris, că va continua activitatea în cadrul acesteia după încheierea specializării …
-
Legea nr. 183/2024 · Privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare
Articolul 44
Articolul 44 (1) Personalul CDI menționat la art. 8 alin. (2) lit. a), care revine în activitatea CDI după încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu îi sunt imputabile, se poate încadra prin concurs numai pe posturi aferente gradelor ști …
-
Legea nr. 183/2024 · Privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare
Articolul 62
… liză elaborează un raport în termen de 60 de zile de la data primirii sesizării, care se aprobă de către comisia de etică în termen de 30 de zile de la primirea raportului comisiei de analiză, se comunică autorului sesizării în scris și se face public pe pagin …
-
Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 2489/2023 · Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice
Articolul 2
Articolul 2 (1) Prin managementul de caz, asistentul social din cadrul serviciul public de asistență socială asigură coordonarea intervențiilor din diferite domenii pentru realizarea integrată a evaluării nevoilor și a resurselor, a planificării și intervenție …
-
Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 2489/2023 · Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice
Anexa nr. 1
… tarea unor servicii sociale persoanei vârstnice;[ ]- suspendarea acordării serviciilor pe perioadă determinată;[ ]- încetarea acordării serviciilor.[ ]- Referirea din partea asistentului medical comunitar, din partea unui alt serviciu public sau a unei organiz …
-
Legea nr. 286/2009 · (LEGEA nr. 286/2009)
Articolul 59
Articolul 59 Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viațăÎn cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, perioada de detențiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa …