Ingrijitor-2 posturi
Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, Braşov · județul Brașov
Postul și condițiile
Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓
Post contractual de executie: îngrijitor -2 posturi
Condiţiile de participare la concurs prevăzute de lege, precum şi condiţiile specifice pentru ocuparea a celor 2 funcţii contractuale de execuţie vacante, sunt următoarele:
A.să îndeplinească următoarele condiţii generale, conform 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336 din 28.10. 2022, cu modificările și completările ulterioare:
a)are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e)îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
B. să îndeplinească condiţiile specifice prevăzute în fişele posturilor aferente celor 2 funcţii contractuale de execuţie vacante şi anume:
– studii generale;
– disponibilitate pentru desfăşurarea serviciului, prin rotaţie, în zilele de repaus săptămânal, precum şi în zilele de sărbători legale considerate nelucrătoare;
– nu necesită vechime în muncă pentru ocuparea postului contractual de execuție.
Calendarul concursului:
1.Depunere dosare în perioada 21.10.2026 – 03.11.2026
2.Data limită de depunere a dosarelor de concurs este data de 03.11.2026, ora 13.00.
3.Selecția dosarelor de concurs are loc în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor, respectiv în perioada 04.11.2026 – 05.11.2026.
4.Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează în termen de 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecție a dosarelor de concurs, respectiv în data de 06.11.2026, la sediul și pe pagina de internet a instituției: https://www.spclepbv.ro/informatii-publice/concursuri/.
5.Data şi ora susţinerii interviului se afişează obligatoriu odată cu rezultatele la proba practică.
6.Comunicarea rezultatelor probei practice și interviului, după caz, se face în termen de maximum 1 zi lucrătoare de la data finalizării probei, prin afișare la sediul și pe pagina de internet a instituției: https://www.spclepbv.ro/informatii-publice/concursuri/.
7.Candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei practice și al interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept, iar comunicarea rezultatelor se va face imediat după soluționarea contestațiilor.
8.Rezultatele finale se afișează, la sediul și pe pagina de internet a instituției: https://www.spclepbv.ro/informatii-publice/concursuri/, în termen de maximum 1 zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă a concursului.
Cum înveți pentru acest post
Legile din bibliografie
Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.
-
Legea nr. 53/2003 Codul muncii
Ce cere anunțul
„…rea lucrătorilor -Cap.IV-Obligațiile lucrătorilor; □ Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Cap. II Răspunderea Disciplinară ( art.247 - art.252) ; Conform art. 35 al Regulamentului-cadru pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice,…”
-
Legea nr. 319/2006 Legea securității și sănătății în muncă
Ce cere anunțul
„…tractual din autoritățile și instituțiile publice; □ Legea nr.319/2006 Legea securității și sănătății în muncă, actualizată: -art.5-Termeni și expresii; -Secțiunea a 7-a-Instruirea lucrătorilor -Cap.IV-Obligațiile lucrătorilor; □ Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Cap. II Răspunderea Disciplinară ( art.247 - art.252) ; Con…”
-
O.U.G. nr. 57/2019 Codul administrativ
Ce cere anunțul
„…Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor; □ O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ✓ Partea VI Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice • Titlul I - Dispoziții generale și • Titlul III - Personalul contractual din a…”
-
O.G. nr. 84/2001 Privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor
Ce cere anunțul
„…a Disciplinară, conform Codului Muncii. BIBLIOGRAFIA □ Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, Cap II - Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor; □ O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare…”
Întrebări din materia acestui concurs
Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.
1. Definiți contractul individual de muncă și arătați pe ce durată se încheie, ca regulă.
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin excepție, se poate încheia și pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.
„se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu” — Legea nr. 53/2003, art. 10 și art. 12
2. Ce este munca forțată și ce activități impuse de autoritățile publice nu constituie muncă forțată?
Munca forțată este interzisă. Termenul desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. Nu constituie muncă forțată munca sau activitatea impusă de autoritățile publice: a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu; b) pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite prin lege; c) în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, rămasă definitivă; d) în caz de forță majoră, respectiv război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum incendii, inundații, cutremure, epidemii.
„Termenul muncă forțată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber.” — Legea nr. 53/2003, art. 4
3. Definiți accidentul de muncă, potrivit Legii nr. 319/2006.
Accidentul de muncă este vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
„accident de muncă - vătămarea violenta a organismului, precum și intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu” — Legea nr. 319/2006, art. 5 lit. g)
4. Definiți lucrătorul și angajatorul, în sensul Legii nr. 319/2006.
Lucrătorul este persoana angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum și ucenicii și alți participanți la procesul de muncă, cu excepția persoanelor care prestează activități casnice. Angajatorul este persoana fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității.
„lucrator - persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții, elevii în perioada efectuării stagiului de practica” — Legea nr. 319/2006, art. 5 lit. a) și b)
5. Potrivit Codului administrativ, autoritățile administrației publice locale sunt:
Răspuns corect: b) consiliile locale, primarii și consiliile județene
„Autoritățile administrației publice locale sunt: consiliile locale, primarii și consiliile județene.” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 3
6. Autonomia locală reprezintă:
Răspuns corect: c) dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în numele și în interesul colectivităților locale
„autonomia locală - dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 5 lit. j)
7. Ce activități asigură serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, potrivit art. 1 alin. (2)?
Asigură întocmirea, păstrarea, evidența și eliberarea actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate și a cărților de alegător. De asemenea, desfășoară activitățile de primire a cererilor și de eliberare a pașapoartelor simple, a permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a plăcilor cu numere de înmatriculare, în sistem de ghișeu unic.
„asigură atât întocmirea, păstrarea, evidența și eliberarea actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate și a cărților de alegător” — O.G. nr. 84/2001, art. 1 alin. (2)
8. Enumerați atribuțiile de stare civilă ale serviciilor publice comunitare locale.
a) întocmesc, țin evidența și eliberează certificatele de stare civilă; b) înregistrează actele și faptele de stare civilă, precum și mențiunile și modificările intervenite în statutul civil, în domiciliul și reședința persoanei; c) întocmesc și păstrează registrele de stare civilă; d) întocmesc, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare civilă și orice mențiuni efectuate pe acestea, în condițiile legii.
„înregistrează actele și faptele de stare civila, precum și mențiunile și modificările intervenite în statutul civil, în domiciliul și reședința persoanei” — O.G. nr. 84/2001, art. 5 lit. a)–d)