Îngrijitor, debutant, nivel studii G

Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, Slatina · județul Olt

Verifică în anunțul oficial ↗ Termenele, condițiile și bibliografia care contează sunt cele din anunțul instituției, pe posturi.gov.ro.

Postul și condițiile

Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓

Un (1) post contractual vacant (unic), funcție de execuție de Îngrijitor, debutant, nivel studii G, Personal Auxiliar, Serviciul Buget, Financiar – Contabilitate, Achiziții Publice și Administrativ, condiții normale, program 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână, durată nedeterminată.

Condiții specifice prevăzute în fișa de post:

Îngrijitor, debutant, nivel studii G

– studii de specialiate: studii generale absolvite cu diplomă;

Condiții de vechime:

  –    nu este cazul.

CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI, RESPECTIV DATA-LIMITĂ ŞI ORA PÂNĂ LA CARE SE POT DEPUNE DOSARELE DE CONCURS, DATA, PROBELE DE CONCURS, ORA ŞI LOCUL DE DESFĂŞURARE A PROBELOR DE CONCURS, TERMENELE ÎN CARE SE AFIŞEAZĂ REZULTATELE PENTRU FIECARE PROBĂ, TERMENELE ÎN CARE SE POT DEPUNE ŞI ÎN CARE SE AFIŞEAZĂ REZULTATELE CONTESTAŢIILOR, PRECUM ŞI TERMENUL ÎN CARE SE AFIŞEAZĂ REZULTATELE FINALE.

  1. Data și locul depunerii dosarelor de înscriere la concurs – în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării/publicării anunțului (ultima zi de depunere a dosarelor     –    30.10.2026)      la sediul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt.
  2. Selecția dosarelor de înscriere:- în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor  02.11.2026 – 03.11.2026
  3. Data probei scrise                           10.11.2026
  4. Locul și ora desfășurării probei scrise – Sediul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt , Strada Lipscani, nr.33, Slatina, jud. Olt – orele 1100.
  5. Proba interviu – în termen de 4 zile lucrătoare de la susținerea probei scrise.
  6. Termenul de afișare a rezultatelor după fiecare probă de concurs este de: 1 zi lucrătoare de la data finalizării probei.
  7. Termenele în care se pot depune contestații : în cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor selecției dosarelor/probei scrise/probei practice/interviu.
  8. Termenul de afișare a rezultatelor contestațiilor: imediat după soluționarea contestațiilor
  9. Termenul în care se afișează rezultatele finale:

– în termen de 2 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului pentru interviu;

– în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă.

Cum înveți pentru acest post

Legile din bibliografie

Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.

  1. Legea nr. 53/2003 Codul muncii
    Ce cere anunțul

    „…ar – Contabilitate, Achiziții Publice și Administrativ: Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicat cu modificările si completările ulterioare; Ordonanța de Urgență nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul nr.119/2014 privind aprobarea norme…”

  2. Legea nr. 319/2006 Legea securității și sănătății în muncă
    Ce cere anunțul

    „…ministrativ, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul nr.119/2014 privind aprobarea normelor de igienă și sănătate privind mediul de viață al populației cu modificările și completările ulterioare; Regulamentul de Organizare si Funcționare al Centrului Județean de Cultură și Artă…”

  3. O.U.G. nr. 57/2019 Codul administrativ
    Ce cere anunțul

    „…, republicat cu modificările si completările ulterioare; Ordonanța de Urgență nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul nr.119/2014 privind aprobarea normelor de igienă și sănătate privind mediul de viață al populației cu modificările și co…”

  4. Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014 Normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației
    Ce cere anunțul

    „…în muncă, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul nr.119/2014 privind aprobarea normelor de igienă și sănătate privind mediul de viață al populației cu modificările și completările ulterioare; Regulamentul de Organizare si Funcționare al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr.241/21.12.2023, cu privire la aprobarea reorganizări…”

Întrebări din materia acestui concurs

Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.

1. Definiți contractul individual de muncă și arătați pe ce durată se încheie, ca regulă.

2. Ce este munca forțată și ce activități impuse de autoritățile publice nu constituie muncă forțată?

3. Definiți accidentul de muncă, potrivit Legii nr. 319/2006.

4. Definiți lucrătorul și angajatorul, în sensul Legii nr. 319/2006.

5. Potrivit Codului administrativ, autoritățile administrației publice locale sunt:

6. Autonomia locală reprezintă:

7. Ce condiții trebuie să îndeplinească platformele destinate depozitării recipientelor de colectare selectivă a deșeurilor municipale, amplasate lângă clădirile de locuit?

8. Enumerați cel puțin șase obiective pentru care normele stabilesc distanțe minime de protecție sanitară față de teritoriile protejate și precizați distanțele.