Legea nr. 207/2015
CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
Forma preluată de pe Portalul Legislativ la 21 octombrie 2026, fără notele de modificare. Rezumat
Titlul VII Colectarea creanțelor fiscale › Capitolul XII^1 Dispoziții aplicabile cazurilor speciale de executare silită
Articolul 266^1
Sfera de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni, astfel:
a) sumele reprezentând repararea prejudiciului material;
b) amenzi;
c) cheltuieli judiciare;
d) sume confiscate.
(2) Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înțelege cazurile date în competența organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (2^1) lit. a).
Articolul 266^2
Comunicarea actelor de executare silită în cazuri speciale
Prin excepție de la prevederile art. 47 alin. (1), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 și care este arestat preventiv sau deținut în penitenciar, comunicarea actelor de executare silită se realizează la sediul locului de deținere.
Articolul 266^3
Executarea silită în cazul debitorilor insolvenți
(1) Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a creanțelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declarați insolvenți se realizează potrivit dispozițiilor prezentului cod.
(2) Prin excepție de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 și pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislației privind insolvența, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială își are/și-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
Articolul 266^4
Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite
Prin excepție de la dispozițiile art. 226 alin. (1), pentru creanțele prevăzute la art. 266^1 stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără a se emite alt titlu executoriu de către organul de executare.
Articolul 266^5
Condițiile începerii executării silite cazuri speciale
Prin excepție de la dispozițiile art. 230, pentru creanțele prevăzute la art. 266^1 se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără comunicarea somației.
Titlul VII Colectarea creanțelor fiscale › Capitolul XIII Dispoziții speciale privind colectarea
Articolul 267
Dispoziții speciale privind colectarea
(1) Prevederile prezentului titlu se aplică și pentru colectarea amenzilor de orice fel și altor creanțe bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanță bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal.
(2) Pentru recuperarea ajutoarelor de stat și de minimis, prin excepție de la dispozițiile art. 230 alin. (1), executarea silită prin poprire și/sau sechestru asupra bunurilor mobile sau imobile poate începe oricând după comunicarea somației, fără a fi necesară împlinirea termenului de 15 zile.
Titlul VIII Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale › Capitolul I Dreptul la contestație
Articolul 268
Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit prezentului titlu. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.
(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. În lipsa unui act administrativ fiscal, devin incidente prevederile art. 8 alin. (1) teza a doua și art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Baza de impozitare și creanța fiscală stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
(4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de nemodificare a bazei de impozitare prin care nu sunt stabilite creanțe fiscale.
(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impozitare, reglementate potrivit art. 99 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de impozitare constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impozitare pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.
Articolul 269
Forma și conținutul contestației
(1) Contestația se formulează în scris și va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestației;
c) motivele de fapt și de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2) Obiectul contestației îl constituie sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, precum și sumele și măsurile nestabilite de către organul fiscal, dar pentru care există această obligație potrivit legii.
(3) În contestațiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanțe fiscale, precum și accesorii ale acestora. În situația în care se constată nerespectarea acestei obligații, organul fiscal de soluționare competent solicită contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării, cuantumul sumei contestate, individualizată. În cazul în care contestatorul nu comunică suma, se consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.
(4) Contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat și nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.
Articolul 270
Termenul de depunere a contestației
(1) Contestația se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
(2) În cazul în care contestația nu este depusă la organul fiscal emitent, aceasta se înaintează, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(3) Organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat întocmește dosarul contestației, precum și referatul cu propuneri de soluționare și le înaintează, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii, organului de soluționare competent.
(4) Dacă actul administrativ fiscal nu conține elementele prevăzute la art. 46 alin. (2) lit. i), contestația poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat.
Articolul 271
Retragerea contestației
(1) Contestația poate fi retrasă de către contestator până la soluționarea acesteia. În acest caz, organul de soluționare competent comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunțarea la contestație.
(2) Prin retragerea contestației nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestație în interiorul termenului prevăzut la art. 270.
Titlul VIII Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale › Capitolul II Competența de soluționare a contestațiilor. Decizia de soluționare
Articolul 272
Organul competent
(1) Contestațiile formulate împotriva titlurilor de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ-fiscale emise de organul fiscal central se soluționează de către structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
(2) Activitatea de soluționare a contestațiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor Publice atât la nivel central, cât și la nivel teritorial.
(3) Competența și atribuțiile structurii specializate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și ale structurilor teritoriale de soluționare a contestațiilor se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(4) Contestațiile formulate împotriva actelor administrativ- fiscale emise de organele fiscale locale din cadrul autorităților administrației publice locale se soluționează de către aceste organe fiscale.
(5) Contestațiile formulate împotriva actelor administrativ- fiscale emise de alte autorități publice care, potrivit legii, administrează creanțe fiscale se soluționează de către aceste autorități.
Articolul 273
Decizia de soluționare
(1) În soluționarea contestației, organul de soluționare competent se pronunță prin decizie.
(2) Decizia emisă în soluționarea contestației este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor administrative fiscale contestate.
Articolul 274
Forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației
(1) Decizia de soluționare a contestației se emite în formă scrisă și cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.
(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluționarea, datele de identificare ale contestatorului, numărul de înregistrare a contestației la organul de soluționare competent, obiectul cauzei, precum și sinteza susținerilor părților atunci când organul competent de soluționare a contestației nu este organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.
(5) Decizia se semnează de către conducătorul structurii de soluționare a contestației sau de persoana cu funcție de conducere împuternicită de acesta, după caz.
Titlul VIII Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale › Capitolul III Dispoziții procedurale
Articolul 275
Introducerea altor persoane în procedura de soluționare
(1) Organul de soluționare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluționarea contestației, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluționare a contestației. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
(2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 268 alin. (5) și nu au înaintat contestație vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei introduse în procedura de contestație i se vor comunica toate cererile și declarațiile celorlalte părți. Această persoană are drepturile și obligațiile părților rezultate din raportul juridic fiscal ce formează obiectul contestației și are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă, republicat, referitoare la intervenția forțată și voluntară sunt aplicabile.
Articolul 276
Soluționarea contestației
(1) În soluționarea contestației organul competent verifică motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport cu susținerile părților, cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.
(2) Organul de soluționare competent, pentru lămurirea cauzei, poate solicita:
a) punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, A.N.A.F. sau al altor instituții și autorități competente să se pronunțe în cauzele respective;
b) efectuarea, de către organele competente, a unei constatări la fața locului în condițiile art. 65.
(3) Prin soluționarea contestației nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4) Contestatorul, intervenienții sau împuterniciții acestora poate/pot să depună probe noi în susținerea cauzei. În această situație, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat i se oferă posibilitatea să se pronunțe asupra acestora.
(5) Contestatorul/Intervenientul sau împuterniciții acestora poate/pot solicita organului de soluționare competent susținerea orală a contestației. În acest caz, organul de soluționare fixează un termen pentru susținerea acesteia. Această solicitare poate fi adresată organului de soluționare competent în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației, sub sancțiunea decăderii. La solicitarea contestatorului/ intervenientului sau împuterniciților acestora, organul de soluționare este obligat să asigure acestuia/acestora accesul la toate probele ce au legătură cu soluționarea contestației fiscale, cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele probe.
(6) Organul de soluționare competent se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
(7) Contestațiile formulate potrivit prezentului titlu se soluționează în termenul prevăzut la art. 77.
Articolul 277
Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă
(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
(2) La cererea contestatorului, organul de soluționare competent suspendă procedura și stabilește termenul până la care aceasta se suspendă. Termenul de suspendare nu poate fi mai mare de 6 luni de la data acordării. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu.
(4) Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor de soluționare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.
Articolul 278
Suspendarea executării actului administrativ fiscal
(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;
d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.
e) 1.000 lei, dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani.
(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia și obligațiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală. Aceste efecte privesc atât obligațiile fiscale principale individualizate în actul administrativ suspendat la executare, cât și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, chiar dacă aceste obligații fiscale accesorii sunt individualizate în acte administrative fiscale care nu sunt suspendate la executare.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 173 și ale art. 181, în cazul în care instanța judecătorească de contencios administrativ admite cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se datorează penalități de întârziere sau penalități de nedeclarare pe perioada suspendării. În cazul creanțelor administrate de organul fiscal local, pe perioada suspendării se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau pe fracțiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.
(5) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept și fără nicio formalitate dacă acțiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației.
(6) În cazul în care s-a formulat o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar cauțiunea prevăzută la alin. (2) este deja consemnată la dispoziția instanței, nu este necesară consemnarea unei noi cauțiuni în situația în care se solicită suspendarea actului administrativ fiscal în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca, la data pronunțării asupra cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauțiunea să fie consemnată efectiv la dispoziția instanței.
Titlul VIII Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale › Capitolul IV Soluții asupra contestației
Articolul 279
Soluții asupra contestației
(1) Prin decizie, contestația poate fi admisă ori respinsă, în totalitate sau în parte.
(2) În cazul admiterii contestației se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat.
(2^1) În cazul respingerii contestației, se decide, după caz, confirmarea totală sau parțială a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desființa, total sau parțial, actul administrativ atacat în situația în care, din documentele existente la dosar și în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, nu se poate stabili situația de fapt în cauza supusă soluționării prin raportare la temeiurile de drept invocate de organul competent și de contestator. În acest caz, organul fiscal competent urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației. Pentru un tip de creanță fiscală și pentru o perioadă supusă impozitării, desființarea actului administrativ fiscal se poate pronunța o singură dată.
(4) Soluția de desființare este pusă în executare în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei în cazul contribuabililor mari și mijlocii și în termen de 30 zile în cazul celorlalți contribuabili, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeași perioadă și același obiect al contestației pentru care s-a pronunțat soluția de desființare.
(4^1) În cazul persoanelor fizice care au fost supuse verificării situației fiscale personale, soluția de desființare este pusă în executare de către organul fiscal prin comunicarea unei decizii, într-un termen ce nu poate fi mai mare de 240 de zile, calculat de la data comunicării deciziei de desființare.
(5) Prin decizie se poate suspenda soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de art. 277.
(6) Prin decizie se poate constata nulitatea actului atacat.
(7) În cazul soluțiilor de desființare, dispozițiile art. 129 alin. (3) se aplică în mod corespunzător pentru toate categoriile de acte administrativ fiscale contestate, chiar dacă la data refacerii inspecției/controlului termenul de prescripție ar fi împlinit.
Articolul 280
Respingerea contestației pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale
(1) Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2) Contestația nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greșită.
Articolul 281
Comunicarea deciziei și calea de atac
(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
(3) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desființarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluției de desființare emise în procedura de soluționare a contestației se face în termen de 60 de zile în cazul contribuabililor mari și mijlocii și în termen de 30 zile în cazul celorlalți contribuabili, de la data aducerii la cunoștința organului fiscal a deciziei de desființare.
(3^1) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desființarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a refacerii verificării situației fiscale personale se realizează în termenul prevăzut la art. 279 alin. (4^1).
(4) În situația în care instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) admite, în totalitate sau în parte, acțiunea prevăzută la alin. (3) sau (3^1), organul fiscal emitent anulează în mod corespunzător noul act administrativ fiscal, precum și, după caz, actele administrative subsecvente, iar contestatorul este pus în situația anterioară emiterii deciziei de desființare.
(5) În situația nesoluționării contestației în termen de 6 luni de la data depunerii contestației, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanței de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. La calculul termenului de 6 luni nu se iau în considerare perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) și nici cele în care procedura de soluționare a contestației este suspendată potrivit art. 277.
(6) Procedura de soluționare a contestației încetează la data la care structurii specializate de soluționare a contestației i s-a adus la cunoștință despre acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor.
(7) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanța constată că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal.
Articolul 281^1
Reexaminarea deciziei de soluționare
(1) Decizia emisă în soluționarea contestației poate fi reexaminată, de către organul de soluționare competent, la cererea contribuabilului/plătitorului, pentru următoarele situații:
a) nu s-a avut în vedere aplicarea în speță a anumitor dispoziții legale care ar fi schimbat fundamental soluția adoptată;
b) ulterior emiterii deciziei de către structura de soluționare a contestației se emite o decizie de către Comisia fiscală centrală care oferă o altă interpretare dispozițiilor legale incidente speței;
c) anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluționare a contestației se adoptă o hotărâre judecătorească a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României fie pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, fie un recurs în interesul legii care dictează o anumită practică judiciară pentru problematica supusă analizei diferită de cea din decizia de soluționare a contestației;
d) anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluționare a contestației se adoptă o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care este contrară deciziei de soluționare a contestației administrative.
(2) Cererea de reexaminare poate fi depusă:
a) în cazul deciziilor de soluționare a contestațiilor care fac obiectul acțiunii în contencios administrativ, pe perioada judecării cauzei;
b) în cazul deciziilor de soluționare a contestațiilor pentru care nu s-a formulat acțiune în contencios administrativ, în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluționare, sub sancțiunea decăderii, chiar dacă obligația fiscală a fost stinsă.
(3) În urma reexaminării deciziei emise în soluționarea contestației, organul de soluționare competent o poate confirma sau o poate retracta, emițând o nouă decizie.
(4) În situația prevăzută la alin. (2) lit. a), decizia emisă în urma cererii de reexaminare poate fi comunicată până la data încheierii dezbaterilor în fond în fața primei instanțe. Dacă organul de soluționare competent a confirmat decizia inițială, acțiunea în contencios administrativ își continuă cursul.
(5) În cazul în care decizia emisă în urma cererii de reexaminare nu a fost comunicată până la data încheierii dezbaterilor în fond în fața primei instanțe, aceasta nu se mai comunică și nu produce niciun efect juridic.
(6) În situația prevăzută la alin. (2) lit. b), decizia de confirmare poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Titlul IX › Capitolul I Procedura amiabilă în baza acordurilor sau convențiilor pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri și în baza Convenției 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate
Articolul 282
Procedura amiabilă
(1) Prevederile prezentului articol se completează cu prevederile Convenției 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate, ale Codului de conduită revizuit pentru punerea în aplicare efectivă a Convenției privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate (2009/C322/01), precum și ale convențiilor sau acordurilor de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.
(2) În România, autoritatea competentă în realizarea procedurii amiabile este A.N.A.F.
(3) În sensul prezentului articol, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) chestiune litigioasă - faptul care generează litigii în urma interpretării și aplicării convențiilor sau acordurilor de evitare/eliminare a dublei impuneri la care România este parte;
b) persoană afectată - orice persoană fizică sau juridică cu rezidența fiscală în România sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri și a cărei impozitare este afectată direct de o chestiune litigioasă.
(4) În baza prevederilor convenției sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu un alt stat, când o persoană afectată consideră că măsurile luate de unul sau de ambele state contractante au sau vor avea ca rezultat o impozitare a acestuia care nu este conformă cu prevederile acelei convenții sau acord, indiferent de căile de atac interne, acea persoană își poate prezenta cazul privind o chestiune litigioasă autorității competente a oricăruia dintre statele contractante, dacă convenția sau acordul respectiv prevede această posibilitate.
(5) În cazul în care prevederile convenției sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu un alt stat nu stabilesc posibilitatea de adresare către autoritatea competentă a oricăruia dintre statele contractante, persoana afectată rezidentă în România poate solicita A.N.A.F., indiferent de căile de atac interne, inițierea procedurii amiabile atunci când consideră că măsurile luate de unul sau de ambele state contractante au sau vor avea ca rezultat o impozitare a acestuia care nu este conformă cu prevederile convenției sau acordului.
(6) În cazul în care prevederile convenției sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu un alt stat nu stabilesc posibilitatea de adresare către autoritatea competentă a oricăruia dintre statele contractante și A.N.A.F. consideră că solicitarea persoanei afectate nu poate fi admisă întrucât aceasta nu conține informațiile și documentele necesare sau nu a fost prezentată în termen, A.N.A.F. notifică autoritatea competentă a statului cu care România are încheiată o convenție sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri asupra acestui fapt sau implementează un proces de consultare bilaterală care permite autorității competente a celuilalt stat să își prezinte opiniile cu privire la obiectul procedurii amiabile. Admisibilitatea solicitării din perspectiva informațiilor și documentelor necesare se analizează prin parcurgerea procedurii prevăzute la art. 283^3 alin. (6)-(9).
(7) Cazul privind chestiunea litigioasă trebuie prezentat de persoana afectată în termen de trei ani sau în termenul prevăzut în convenția sau acordul de evitare/eliminare a dublei impuneri, calculat de la data comunicării actului administrativ fiscal sau orice altă notificare din care rezultă o impozitare care nu este în conformitate cu prevederile convenției sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu un alt stat.
(8) Dacă convenția sau acordul de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu alt stat prevede o perioadă de prezentare a cazului mai scurtă decât perioada de trei ani prevăzută la alin. (7), această perioadă se extinde la trei ani.
(9) Cu scopul de a evita/elimina dubla impunere ce contravine convenției sau acordului, A.N.A.F. întreprinde demersuri cu autoritatea competentă din celălalt stat dacă A.N.A.F. nu poate soluționa cazul unilateral.
(10) A.N.A.F., în realizarea procedurii amiabile, participă la negocieri cu cealaltă autoritate competentă în vederea evitării/eliminării dublei impuneri ce contravine convenției sau acordului. În realizarea activității de negociere, echipa competentă în soluționarea procedurii amiabile propune conducerii instituției un mandat privind opțiunile de negociere ce pot fi acceptate de România în procesul de negociere cu cealaltă autoritate competentă. Mandatul de negociere poate fi revizuit sau actualizat după parcursul derulării reuniunilor bilaterale în cadrul cărora, împreună cu cealaltă autoritate competentă, se analizează în detaliu aspectele de fond ale speței, ținând cont de faptele și circumstanțele relevante ale cazului.
(11) În cazul procedurilor amiabile în domeniul prețurilor de transfer, mandatul privind opțiunile de negociere se elaborează prin considerarea tuturor metodelor de stabilire a prețurilor de transfer menționate la art. 11 alin. (4) lit. a)-f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu prevederile Liniilor directoare privind prețurile de transfer emise de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru societățile multinaționale și administrațiile fiscale, cu amendamentele/modificările și completările ulterioare. Orice modificare legată de alegerea metodei de stabilire a prețurilor de transfer sau de modalitatea de aplicare a acesteia, comparativ cu situația care a stat la baza ajustării profiturilor persoanei afectate, se fundamentează în elaborarea mandatului de negociere sau la închiderea cazului procedurii amiabile.
(12) Rezultatul legitim al procesului de negociere și orice ajustare sau estimare a rezultatului fiscal a persoanei afectate rezultată în urma procesului de negociere și în conformitate cu mandatul privind opțiunile de negociere este considerată valoare de piață pentru cazul care face obiectul mandatului în sensul dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Mandatul privind opțiunile de negociere se aprobă de către președintele A.N.A.F.
(13) În cazul în care A.N.A.F. a ajuns la un acord cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant privind modul de soluționare a cazului prezentat, după ce obține acordul persoanei afectate, A.N.A.F. emite decizia de soluționare prin ordin al președintelui A.N.A.F. pe care o transmite de îndată acesteia. Prin decizia de soluționare, inclusiv prin decizia de soluționare emisă în conformitate cu prevederile art. 283^5, se pot modifica sau anula actele administrative ce au stat la baza declanșării procedurii amiabile.
(14) În cazul în care nu există în derulare o cale de atac administrativă sau judiciară referitoare la actele administrative ce au stat la baza declanșării procedurii amiabile, A.N.A.F. aprobă, prin ordin al președintelui A.N.A.F., decizia de soluționare a procedurii amiabile, cu condiția ca persoana afectată să renunțe la dreptul de a promova oricare altă cale de atac administrativă sau judiciară referitoare la actele administrative ce au stat la baza declanșării procedurii amiabile.
(15) În cazul în care sunt în derulare alte căi de atac referitoare la actele administrative ce au stat la baza declanșării procedurii amiabile, decizia de soluționare a procedurii amiabile, aprobată prin ordin al președintelui A.N.A.F., devine astfel obligatorie și executorie numai după ce persoana afectată prezintă A.N.A.F. dovezi că au fost luate măsuri în vederea încheierii acestora în ceea ce privește rezultatul negocierii. Astfel de dovezi trebuie prezentate în termen de cel mult 60 de zile de la data la care decizia respectivă a fost comunicată persoanei afectate.
(16) Implementarea rezultatului negocierii se realizează prin ordin al președintelui A.N.A.F independent de orice prevedere națională legată de prescripție sau de constatările organului fiscal care decurg din alte acte administrative fiscale ce au stat la baza chestiunii litigioase.
(17) În cazul în care A.N.A.F. și autoritatea competentă a celuilalt stat contractant nu au ajuns la un acord privind modul de soluționare a cazului prezentat, A.N.A.F. notifică persoana afectată în legătură cu acest lucru, indicând motivele de fapt și de drept pentru care nu s-a ajuns la un acord.
(18) Dacă nu se poate ajunge la un acord privind modul de soluționare a cazului prezentat în termenul prevăzut, în cazul Convenției 90/436/CEE și al Directivei (UE) 2017/1.852 a Consiliului din 10 octombrie 2017 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană, la solicitarea persoanei afectate, A.N.A.F. este obligată să dea curs procedurilor de arbitraj, sub rezerva acordului celuilalt stat.
(19) A.N.A.F. derulează procedura de arbitraj în condițiile art. 283^6 și implementează rezultatul procedurii de arbitraj prin decizie de soluționare, în condițiile art. 283^15, fără a fi necesar acordul persoanei afectate.
(20) Atunci când o convenție sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu un alt stat nu prevede ajustarea corespunzătoare a bazei de impunere în situația în care în acel stat s-a făcut o ajustare a profiturilor unei întreprinderi, autoritatea competentă din România se va strădui să rezolve cazurile în care s-a făcut o astfel de ajustare în celălalt stat pe calea procedurii amiabile.
(21) A.N.A.F. realizează procedura amiabilă și în cazul în care autoritatea competentă a statului cu care România are încheiată o convenție sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri îi solicită acest lucru.
(22) În situația în care o hotărâre definitivă privind cazul care face obiectul procedurii amiabile a fost pronunțată de instanța competentă din România, înainte ca A.N.A.F. și autoritatea competentă a celuilalt stat să fi ajuns la un acord asupra cazului, A.N.A.F. notifică celeilalte autorități competente hotărârea definitivă a instanței, procedura fiind încheiată la data notificării.
(23) Modalitatea de derulare a procedurii amiabile se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(24) Prevederile alin. (4) și (6) se aplică solicitărilor introduse începând cu data de la care sunt aplicabile prevederile Convenției multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, deschisă spre semnare și semnată de România la Paris la 7 iunie 2017, ratificată prin Legea nr. 5/2022, sau ulterior acelei date pentru convențiile sau acordurile de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state, care prevăd posibilitatea ca o persoană afectată să își poată prezenta cazul autorității competente a oricăruia dintre statele contractante.
Articolul 283
Procedura pentru eliminarea dublei impuneri între persoane române afiliate
(1) În sensul prezentului articol, prin dublă impunere se înțelege situația în care același venit/profit impozabil se impozitează la două sau mai multe persoane române afiliate între care s-au încheiat tranzacții.
(2) În cazul tranzacțiilor între persoane române afiliate, ajustarea/estimarea venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele afiliate, efectuată de către organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor datorate de respectiva persoană, este opozabilă și organului fiscal pentru administrarea creanțelor celeilalte persoane afiliate.
(2^1) În cazul tranzacțiilor între persoane membre ale aceluiași grup fiscal în domeniul impozitului pe profit, pentru operațiuni impozabile în România, în cazul în care se ajustează/estimează veniturile sau cheltuielile unui membru din cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit în cadrul unei inspecții fiscale, organul de inspecție fiscală ajustează cu aceeași valoare cheltuielile sau veniturile celuilalt membru al grupului cu care au fost derulate tranzacțiile ajustate/estimate.
(3) Ajustarea/Estimarea se decide de organul fiscal competent prin emiterea deciziei de impunere pentru contribuabilul/plătitorul verificat. În vederea evitării dublei impuneri, în cazul ajustării/estimării venitului/cheltuielii uneia dintre persoanele române afiliate, după rămânerea definitivă a deciziei de impunere în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, organul fiscal competent pentru administrarea contribuabilului/plătitorului verificat emite decizia de ajustare/estimare.
(4) Decizia de ajustare/estimare se comunică atât celeilalte/celorlalte persoane române afiliate, cât și organului fiscal competent pentru administrarea creanțelor datorate de cealaltă/celelalte persoană(e) română(e) afiliată(e) și este opozabilă organului fiscal numai dacă cealaltă/celelalte persoană(e) română(e) afiliată(e) a(u) aplicat prevederile alin. (5), efectuând corecțiile pentru evitarea dublei impuneri.
(5) În vederea eliminării dublei impuneri ca urmare a ajustării/estimării venitului sau cheltuielii, cealaltă persoană afiliată poate corecta, corespunzător deciziei de ajustare/estimare, declarația de impunere aferentă perioadei fiscale în care s-a desfășurat respectiva tranzacție. Această situație reprezintă o condiție care impune corectarea bazei de impozitare potrivit prevederilor art. 105 alin. (6).
(6) Modelul și conținutul deciziei de ajustare/estimare, modalitatea de emitere a acesteia, precum și procedura de ajustare/estimare se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Titlul IX › Capitolul II Procedura amiabilă pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri în baza Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană
Articolul 283^1
Obiect și domeniu de aplicare
(1) Orice persoană afectată are dreptul să apeleze la una dintre procedurile prevăzute de:
a) prezentul capitol care transpune prevederile Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană;
b) acordurile sau convențiile de evitare a dublei impuneri la care România este parte;
c) Convenția 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate.
(2) Introducerea unei plângeri, astfel cum este prevăzut la art. 283^3, pune capăt oricărei alte proceduri amiabile sau de soluționare a litigiilor desfășurate în temeiul instrumentelor juridice prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) și care privește aceeași chestiune litigioasă. Astfel de alte proceduri, în curs, în legătură cu aceeași chestiune litigioasă încetează începând cu data primei primiri a plângerii de către oricare dintre autoritățile competente ale statelor membre în cauză.
(3) Prezentul capitol stabilește:
a) norme privind mecanismul de soluționare a litigiilor între statele membre atunci când litigiile respective apar în urma interpretării și aplicării acordurilor și convențiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri asupra veniturilor și, după caz, a capitalurilor, la care România este parte;
b) drepturile și obligațiile persoanelor afectate de litigiile prevăzute la lit. a).
Articolul 283^2
Definiții
(1) În sensul prezentului capitol, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) autoritate competentă - autoritatea unui stat membru care a fost desemnată ca atare de către statul membru în cauză. În România, autoritatea competentă este A.N.A.F.;
b) instanță competentă - instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
c) dublă impunere - impunerea de către două sau mai multe state membre a unor impozite, reglementate de acordurile sau convențiile prevăzute la art. 283^1 alin. (3) lit. a), pentru aceleași venituri sau capitaluri impozabile atunci când această impunere generează obligații fiscale suplimentare, creșterea obligațiilor fiscale ori anularea sau reducerea pierderilor fiscale, care ar putea fi utilizate pentru a compensa profiturile impozabile;
d) persoană afectată - orice persoană fizică sau juridică cu rezidența fiscală în România sau într-un alt stat membru și a cărei impozitare este afectată direct de o chestiune litigioasă;
e) chestiune litigioasă - faptul care generează litigii de natura celor prevăzute la art. 283^1 alin. (3) lit. a).
(2) Orice termen care nu este definit în prezentul capitol are înțelesul care îi este atribuit, potrivit prevederilor din acordurile sau convențiile prevăzute la art. 283^1 alin. (3) lit. a), la data primirii primei notificări a acțiunii care are sau care urmează să aibă ca rezultat o chestiune litigioasă. În cazul în care acordurile sau convențiile prevăzute la art. 283^1 alin. (3) lit. a) nu prevăd o astfel de definiție, termenul nedefinit are înțelesul care îi este atribuit în cuprinsul normelor legale în vigoare în scopul stabilirii impozitelor care fac obiectul acordului sau convenției respective. În acest din urmă caz, orice înțeles atribuit în temeiul normelor fiscale naționale prevalează asupra înțelesului atribuit termenului în cuprinsul altor norme legale în vigoare.
Articolul 283^3
Plângeri
(1) După primirea de către persoana afectată a unei decizii de impunere care vizează dubla impunere, aceasta are dreptul să depună o plângere privind o chestiune litigioasă la A.N.A.F., solicitând soluționarea acesteia. Plângerea trebuie depusă în termen de 3 ani de la comunicarea deciziei de impunere care are ca rezultat sau care urmează să aibă ca rezultat o chestiune litigioasă, indiferent dacă persoana afectată a recurs la căile de atac administrative sau judiciare disponibile în temeiul normelor legale în vigoare.
(2) Persoana afectată depune, simultan, plângerea conținând aceleași informații fiecărei autorități competente a statelor membre în cauză, în termenul prevăzut la alin. (1), și precizează în plângere ce alte state membre sunt implicate.
(3) În cazul în care plângerea este depusă la A.N.A.F., prevederile art. 8 se aplică în mod corespunzător.
(4) A.N.A.F. înștiințează atât persoana afectată, cât și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză cu privire la primirea plângerii, în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia.
(5) A.N.A.F. informează celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză cu privire la limba de comunicare pe care o utilizează pe parcursul procedurilor.
(6) Plângerea persoanei afectate trebuie să cuprindă următoarele informații și documente:
a) numele, adresa/adresele, codul de identificare fiscală/numărul sau numerele de identificare fiscală și orice alte informații necesare pentru identificarea persoanei sau persoanelor afectate care au depus plângerea la A.N.A.F. și a oricărei alte persoane afectate;
b) perioadele fiscale avute în vedere;
c) detalii privind faptele și circumstanțele relevante pentru cazul respectiv, inclusiv detalii privind structura tranzacției și relațiile dintre persoana afectată și celelalte părți implicate în tranzacțiile relevante, precum și cu privire la faptele stabilite cu bună-credință în cadrul unui acord obligatoriu reciproc, respectiv soluție fiscală individuală anticipată sau acord de preț în avans prevăzute la art. 52, încheiat anterior între persoana afectată și administrația fiscală, după caz; informații referitoare la natura și data acțiunilor care au condus la chestiunea litigioasă, inclusiv, după caz, detalii privind aceleași venituri încasate în celălalt stat membru și privind includerea unor astfel de venituri în categoria veniturilor impozabile din celălalt stat membru și detalii privind impozitul plătit sau care urmează a fi plătit în legătură cu astfel de venituri în celălalt stat membru, precum și cuantumurile aferente în monedele statelor membre în cauză, însoțite de copii ale tuturor documentelor justificative;
d) o trimitere la normele legale în vigoare și la acordurile sau convențiile prevăzute la art. 283^1 alin. (3) lit. a). În cazul în care se aplică mai multe acorduri sau convenții, persoana afectată precizează acordul sau convenția care generează chestiunea litigioasă;
e) informații și copii ale documentelor justificative cu privire la:
1. motivul pentru care persoana afectată consideră că există o chestiune litigioasă;
2. detalii privind căile de atac administrative și judiciare exercitate de persoana afectată, procedurile inițiate de persoana afectată în ceea ce privește tranzacțiile relevante, precum și copii ale deciziilor de soluționare a contestației și/sau ale hotărârilor judecătorești pronunțate, după caz, în legătură cu chestiunea litigioasă;
3. declarație scrisă a persoanei afectate prin care se angajează să răspundă cât mai complet și mai rapid posibil tuturor cererilor corespunzătoare formulate de A.N.A.F. și să furnizeze orice documentație la cererea acesteia;
4. informații cu privire la decizia de impunere care conduce la chestiunea litigioasă, inclusiv la decizia de impunere rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare, emise de A.N.A.F., precum și o copie a oricăror alte documente emise de celelalte autorități fiscale ale statelor membre în cauză în ceea ce privește chestiunea litigioasă, după caz;
5. informații cu privire la orice plângere depusă de persoana afectată în baza unei alte proceduri amiabile sau a unei alte proceduri de soluționare a litigiilor privind aceeași chestiune litigioasă, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 283^1 alin. (1) lit. b) și c), și o declarație scrisă a persoanei afectate prin care se angajează că urmează să respecte dispozițiile art. 283^1 alin. (2), după caz.
(7) În termen de 90 de zile de la data primirii plângerii, A.N.A.F. poate solicita informații și documente suplimentare față de cele menționate la alin. (6), care sunt necesare pentru a efectua examinarea pe fond a cazului respectiv.
(8) Persoana afectată răspunde în termen de 90 de zile de la data primirii solicitării prevăzute la alin. (7) și transmite simultan o copie a acestui răspuns autorităților competente ale celorlalte state membre în cauză.
(9) Furnizarea informațiilor și documentelor prevăzute la alin. (6) și (7) poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional ori a unui procedeu comercial sau a unor informații a căror divulgare ar fi contrară politicii publice.
(10) Persoana afectată care dorește să retragă o plângere transmite simultan o notificare de retragere a plângerii, în scris, fiecărei autorități competente a statelor membre în cauză. Notificarea pune capăt, fără întârziere, tuturor procedurilor derulate în temeiul prezentului capitol. În cazul în care A.N.A.F. primește o astfel de notificare informează, de îndată, celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză cu privire la încheierea procedurilor.
(11) Persoana afectată poate retrage plângerea înainte de a se ajunge la un acord reciproc sau înainte de a se emite decizia finală de către autoritățile competente implicate.
(12) În cazul în care, din orice motiv, o chestiune litigioasă încetează să existe, toate procedurile derulate în temeiul prezentului capitol se încheie, iar A.N.A.F. informează, de îndată, persoana afectată cu privire la motivele de fapt și de drept ale încheierii procedurilor.
Articolul 283^4
Decizia autorității competente cu privire la plângere
(1) În termen de 180 de zile de la primirea plângerii sau în termen de 180 de zile de la primirea informațiilor și documentelor solicitate în temeiul art. 283^3 alin. (7), dacă această dată este ulterioară celei dintâi, A.N.A.F. decide dacă:
a) acceptă plângerea și demarează procedura amiabilă prevăzută la art. 283^5;
b) acceptă plângerea și soluționează chestiunea litigioasă, în mod unilateral, fără implicarea celorlalte autorități competente;
c) respinge plângerea.
(2) A.N.A.F. decide să respingă plângerea, în termenul prevăzut la alin. (1), în cazul în care:
a) plângerea nu conține informațiile și documentele solicitate în temeiul art. 283^3 alin. (6);
b) persoana afectată nu furnizează informațiile și documentele solicitate în temeiul art. 283^3 alin. (7);
c) nu există o chestiune litigioasă;
d) plângerea nu a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut la art. 283^3 alin. (1).
(3) A.N.A.F. notifică, de îndată, persoana afectată și autoritățile competente ale statelor membre în cauză cu privire la decizia luată.
(4) În cazul în care A.N.A.F. decide să soluționeze chestiunea litigioasă în mod unilateral, procedurile derulate în temeiul prezentului capitol se încheie.
(5) În cazul în care A.N.A.F. decide respingerea plângerii, aceasta indică, în cuprinsul notificării adresate persoanei afectate, motivele de fapt și de drept ale respingerii.
(6) În cazul în care A.N.A.F. nu a luat nicio decizie cu privire la plângere în termenul prevăzut la alin. (1), plângerea este considerată acceptată de către aceasta.
(7) În cazul în care plângerea a fost respinsă, persoana afectată poate proceda după cum urmează:
a) dacă plângerea a fost respinsă de către toate autoritățile competente în cauză, persoana afectată poate contesta decizia de respingere emisă de A.N.A.F., prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, direct la instanța competentă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării;
b) dacă plângerea a fost respinsă de cel puțin una, dar nu de toate autoritățile competente în cauză, persoana afectată poate depune la A.N.A.F., în sensul art. 283^6 alin. (1) lit. a), o cerere de înființare a comisiei consultative.
(8) În cazul prevăzut la alin. (7) lit. a) persoana afectată care exercită dreptul la o astfel de cale de atac nu poate adresa o cerere în temeiul art. 283^6 alin. (1) lit. a):
a) cât timp decizia de respingere a plângerii face încă obiectul unei căi de atac judiciare, potrivit normelor legale în vigoare.
b) în cazul în care decizia de respingere a plângerii poate fi încă atacată, ulterior, în baza procedurii căii de atac din celelalte state membre în cauză;
c) în cazul în care decizia de respingere a plângerii a fost confirmată în baza procedurii căii de atac prevăzute la lit. a) și nu se poate infirma hotărârea instanței competente sau a altor autorități judiciare relevante din oricare dintre statele membre în cauză. În cazul în care a fost exercitat dreptul la o cale de atac, este luată în considerare hotărârea instanței relevante sau a altei autorități judiciare relevante, în sensul art. 283^6 alin. (1) lit. a).
Articolul 283^5
Procedura amiabilă
(1) În cazul în care A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză acceptă plângerea, A.N.A.F. depune diligențele necesare pentru a soluționa chestiunea litigioasă, prin procedura amiabilă, în termen de 2 ani, termen care începe să curgă de la data ultimei notificări a deciziei de acceptare a plângerii a uneia dintre autoritățile competente ale statelor membre în cauză.
(2) În cazuri temeinic justificate, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit cu până la un an la cererea A.N.A.F. sau a oricăreia dintre autoritățile competente ale statelor membre în cauză, adresată tuturor celorlalte autorități competente ale statelor membre în cauză. A.N.A.F. notifică persoanei afectate prelungirea termenului prevăzut la alin. (1).
(3) În cazul în care a ajuns la un acord cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză privind modul de soluționare a chestiunii litigioase în termenul prevăzut la alin. (1), A.N.A.F. emite prin ordin al președintelui A.N.A.F. decizia de soluționare a procedurii amiabile pe care o transmite de îndată persoanei afectate.
(4) Decizia de soluționare a procedurii amiabile devine obligatorie și executorie, cu condiția ca persoana afectată să o accepte și să renunțe la dreptul de a promova oricare altă cale de atac, fie administrativă, fie judiciară. În cazul în care sunt în derulare alte căi de atac, decizia de soluționare a procedurii amiabile devine astfel obligatorie și executorie numai după ce persoana afectată prezintă A.N.A.F. dovezi că au fost luate măsuri în vederea încheierii acestora. Astfel de dovezi trebuie prezentate în termen de cel mult 60 de zile de la data la care decizia respectivă a fost comunicată persoanei afectate.
(5) Decizia de soluționare a procedurii amiabile este pusă în aplicare, de îndată, indiferent de termenele de prescripție prevăzute de normele legale în vigoare.
(6) În cazul în care A.N.A.F. și autoritățile competente ale statelor membre în cauză nu au ajuns la un acord privind modul de soluționare a chestiunii litigioase în termenul prevăzut la alin. (1) sau (2) după caz, A.N.A.F. notifică persoana afectată în legătură cu acest lucru, indicând motivele de fapt și de drept pentru care nu s-a ajuns la un acord.
(7) Modalitatea de derulare a procedurii amiabile, precum și de relaționare a autorităților competente ale statelor membre în cauză se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Articolul 283^6
Soluționarea litigiilor de către comisia consultativă
(1) În baza unei cereri pe care persoana afectată o adresează A.N.A.F. și celorlalte autorități competente ale statelor membre în cauză, aceasta împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză înființează o comisie consultativă, potrivit art. 283^8, în cazul în care:
a) plângerea înaintată de persoana afectată este respinsă, în temeiul art. 283^4 alin. (2), de cel puțin una dintre autoritățile competente ale statelor membre în cauză, dar nu de toate;
b) A.N.A.F. împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză au acceptat plângerea depusă de persoana afectată, dar nu au ajuns la un acord cu privire la modul de soluționare pe cale amiabilă a chestiunii litigioase în termenul prevăzut la art. 283^5 alin. (1) sau (2) după caz.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), persoana afectată poate adresa cererea de înființare a comisiei consultative dacă împotriva deciziei de respingere a plângerii nu poate fi exercitată nicio cale judiciară de atac ori nu există nicio cale judiciară de atac în curs sau aceasta a renunțat în mod formal la dreptul său la o cale judiciară de atac. Cererea include o declarație scrisă în acest sens.
(3) Persoana afectată formulează în scris cererea de înființare a comisiei consultative, în termen de cel mult 50 de zile de la data primirii notificării potrivit prevederilor art. 283^4 alin. (3) sau art. 283^5 alin. (6) sau 50 de zile de la data pronunțării hotărârii de către instanța competentă, potrivit art. 283^4 alin. (7) lit. a), după caz.
(4) Comisia consultativă este înființată în termen de cel mult 120 de zile de la primirea cererii prevăzute la alin. (1). În acest sens, președintele comisiei consultative trimite o notificare, fără întârziere, persoanei afectate.
(5) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), comisia consultativă adoptă o decizie privind acceptarea sau respingerea plângerii în termen de 180 de zile de la data înființării. Aceasta notifică decizia sa autorităților competente în termen de 30 de zile de la adoptare.
(6) În cazul în care comisia consultativă adoptă o decizie de acceptare a plângerii, la cererea A.N.A.F. sau a uneia dintre celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză este inițiată procedura amiabilă prevăzută la art. 283^5. Autoritatea competentă care solicită inițierea procedurii amiabile notifică această cerere comisiei consultative, celorlalte autorități competente ale statelor membre în cauză și persoanei afectate. Termenul prevăzut la art. 283^5 alin. (1) sau (2), după caz, începe să curgă de la data notificării deciziei luate de către comisia consultativă cu privire la acceptarea plângerii.
(7) În cazul în care nici A.N.A.F. și nici celelalte autorități competente în cauză nu au solicitat inițierea procedurii amiabile în termen de 60 de zile de la data notificării deciziei comisiei consultative de acceptare a plângerii, comisia consultativă emite un aviz cu privire la modul de soluționare a chestiunii litigioase, potrivit art. 283^14 alin. (1). În acest caz, termenul prevăzut la art. 283^14 alin. (1) începe să curgă de la data expirării termenului de 60 de zile.
(8) În cazul în care comisia consultativă adoptă o decizie de respingere a plângerii, procedurile derulate în temeiul prezentului articol se încheie.
(9) În cazul menționat la alin. (1) lit. b), comisia consultativă emite un aviz cu privire la modul de soluționare a chestiunii litigioase, potrivit art. 283^14 alin. (1).
Articolul 283^7
Numirea de către instanțele competente sau de către organismul național împuternicit să facă numiri
(1) În cazul în care comisia consultativă nu este înființată în termenul prevăzut la art. 283^6 alin. (4), persoana afectată poate să adreseze o sesizare pentru înființarea comisiei consultative unei instanțe competente sau oricărui alt organism național împuternicit să facă numiri din statele membre în cauză.
(1^1) În cazul în care A.N.A.F. nu a numit cel puțin o persoană independentă și un supleant al acesteia în comisia consultativă, persoana afectată poate adresa o sesizare organismului național împuternicit să facă numiri pentru a face numirile în comisia consultativă din lista prevăzută la art. 283^9. În România organismul național împuternicit să facă numiri este Ministerul Finanțelor.
(1^2) În cazul în care nici A.N.A.F. nu a numit cel puțin o persoană independentă și un supleant al acesteia în comisia consultativă și nici celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză nu au făcut acest lucru, persoana afectată poate adresa o sesizare Ministerului Finanțelor, instanțelor competente sau organismelor naționale împuternicite să facă numiri din celelalte state membre pentru a numi cele două persoane independente din lista prevăzută la art. 283^9.
(2) Sesizarea prevăzută la alin. (1) se depune în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 283^6 alin. (4).
(3) Prin ordin al ministrului finanțelor publice se numesc o persoană independentă și un supleant din lista prevăzută la art. 283^9. Ulterior, Ministerul Finanțelor Publice comunică ordinul atât persoanei afectate, cât și A.N.A.F.
(4) A.N.A.F. informează celelalte autorități implicate cu privire la ordinul prevăzut la alin. (3).
(5) Persoanele afectate adresează sesizarea cu privire la numirea persoanelor independente și a supleanților acestora fiecărui stat de rezidență al acestora, dacă sunt implicate în procedură cel puțin două persoane afectate, sau statelor membre ale căror autorități competente nu au reușit să numească cel puțin o persoană independentă și un supleant, dacă este implicată o singură persoană afectată.
(6) Persoanele independente, desemnate potrivit alin. (1^2), numesc președintele în conformitate cu art. 283^8 alin. (3), prin tragere la sorți din lista persoanelor independente prevăzută la art. 283^9.
Articolul 283^8
Comisia consultativă
(1) Comisia consultativă prevăzută la art. 283^6 are următoarea componență:
a) un președinte;
b) un reprezentant din partea fiecărei autorități competente ale statelor membre în cauză. Dacă autoritățile competente sunt de acord, numărul acestor reprezentanți poate crește la doi pentru fiecare autoritate competentă;
c) o persoană independentă care este numită de fiecare autoritate competentă din statele membre în cauză din lista menționată la art. 283^9. Dacă autoritățile competente sunt de acord, numărul acestor persoane numite poate crește la două pentru fiecare autoritate competentă.
(2) Normele privind numirea persoanelor independente se stabilesc de comun acord între autoritățile competente ale statelor membre în cauză. După numirea persoanelor independente se numește câte un supleant pentru fiecare dintre ele, conform normelor privind numirea persoanelor independente, în cazul în care acestea se află în imposibilitatea de a-și duce la îndeplinire sarcinile.
(3) În cazul în care normele privind numirea persoanelor independente nu au fost convenite potrivit alin. (2), numirea acestora se face prin tragere la sorți.
(4) A.N.A.F. sau orice autoritate competentă dintr-un stat membru în cauză poate formula obiecții cu privire la numirea în comisia consultativă a oricăreia dintre persoanele independente, cu excepția cazului în care persoanele independente au fost numite de către instanța competentă sau de organismul național împuternicit să facă numiri din statele membre în cauză, potrivit art. 283^7. Obiecțiile pot fi formulate pentru oricare dintre motivele convenite, în prealabil, cu celelalte autorități competente în cauză sau pentru oricare dintre următoarele motive:
a) persoana respectivă face parte dintr-o administrație sau autoritate fiscală din statele membre în cauză sau acționează în numele acesteia sau a fost într-o asemenea situație în orice moment pe parcursul ultimilor 3 ani anteriori numirii sale;
b) persoana respectivă are sau a avut o participație semnificativă sau un drept de vot în cadrul oricăreia dintre persoanele afectate în cauză sau dacă este sau a fost, în orice moment pe parcursul ultimilor 5 ani anteriori datei numirii sale, angajat sau consultant al acesteia;
c) persoana respectivă nu prezintă o garanție suficientă de obiectivitate în vederea soluționării litigiului sau a litigiilor cu privire la care urmează să fie luată o decizie;
d) persoana respectivă este un angajat al unei întreprinderi care furnizează consultanță fiscală sau oferă, într-un alt mod, consultanță fiscală cu titlu profesional sau s-a aflat într-o asemenea situație în orice moment pe parcursul ultimilor 3 ani anteriori datei numirii sale.
(5) A.N.A.F. sau orice autoritate competentă a unui stat membru în cauză poate solicita ca o persoană independentă sau supleantul său, care au fost numiți potrivit prevederilor alin. (2) sau (3), după caz, să informeze despre orice interes, relație sau orice alt aspect care este de natură să afecteze independența sau imparțialitatea persoanei respective sau care ar putea crea în mod rezonabil aparența unei atitudini părtinitoare în cadrul procedurilor.
(6) Pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii deciziei comisiei consultative, o persoană independentă care face parte din comisia consultativă nu trebuie să se afle într-o situație care ar fi dat motive A.N.A.F. sau altei autorități competente să prezinte obiecții față de numirea sa, astfel cum este prevăzut la alin. (4), dacă ar fi fost în situația respectivă în momentul numirii sale în comisia consultativă respectivă.
(7) Reprezentanții fiecărei autorități competente și persoanele independente numite potrivit alin. (1) aleg un președinte din lista persoanelor prevăzută de art. 283^9. Cu excepția cazului în care reprezentanții fiecărei autorități competente și persoanele independente convin altfel, președintele este un judecător.
Articolul 283^9
Lista persoanelor independente
(1) Lista persoanelor independente este formată din toate persoanele independente nominalizate de statele membre. În acest sens, A.N.A.F. nominalizează, pentru un mandat de 4 ani, minimum 3 persoane ce dețin competențe în domeniul economic sau juridic, dovedite atât printr-un nivel superior al calificării profesionale, cât și prin experiența în acest domeniu, și care nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 283^8 alin. (4) lit. a)-d). Neîndeplinirea acestor condiții pe toată durata mandatului atrage excluderea de pe lista persoanelor independente.
(2) Procedura de selecție în vederea includerii și excluderii persoanelor independente pe lista prevăzută la alin. (1) se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(3) A.N.A.F. notifică Comisiei Europene numele persoanelor independente pe care le-a nominalizat. De asemenea, A.N.A.F. furnizează Comisiei Europene informații complete și actualizate cu privire la profilul profesional și academic al acestor persoane, la competența și experiența lor, precum și la potențialele conflicte de interese. În notificare, A.N.A.F. poate preciza care dintre persoanele respective poate fi numită în funcția de președinte.
(4) A.N.A.F. informează, de îndată, Comisia Europeană cu privire la eventualele modificări aduse listei persoanelor independente.
(5) În situația în care A.N.A.F. are motive întemeiate să formuleze obiecții față de menținerea unei persoane independente pe lista prevăzută la alin. (1) din motive de lipsă de independență, agenția informează Comisia Europeană, oferind elemente de probă adecvate în acest sens. Statul membru care a nominalizat persoana respectivă este informat cu privire la obiecțiile și elementele de probă furnizate de A.N.A.F., prin intermediul Comisiei Europene.
(6) În cazul în care A.N.A.F. a fost informată de către Comisia Europeană despre obiecții și elemente de probă privind lipsa de independență a uneia dintre persoanele independente nominalizate, ia măsurile necesare, în termen de 180 de zile de la data informării, pentru a examina plângerea și a decide dacă să mențină sau să excludă persoana respectivă de pe listă. Ulterior, A.N.A.F. informează Comisia Europeană cu privire la decizia luată.
Articolul 283^10
Comisia de soluționare alternativă a litigiilor
(1) În cazul prevăzut la art. 283^6 alin. (1) lit. b), A.N.A.F., împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză, poate conveni să înființeze:
a) o comisie consultativă;
b) o comisie de soluționare alternativă a litigiilor, denumită în continuare comisia de soluționare alternativă a litigiilor, în locul unei comisii consultative, care să emită un aviz privind modul de soluționare a chestiunii litigioase potrivit art. 283^14;
c) în mod excepțional, o comisie de soluționare alternativă a litigiilor sub forma unui comitet care să aibă un caracter permanent, denumit în continuare comitetul permanent.
(2) Condițiile prevăzute la art. 283^8 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător și în cazul comisiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), componența acestora putând fi diferită de cea a comisiei prevăzute la alin. (1) lit. a).
(3) Comisiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) pot aplica, după caz, orice procedură de soluționare a litigiilor pentru a soluționa chestiunea litigioasă cu efect obligatoriu. Ca alternativă la tipul de procedură de soluționare a litigiilor aplicat de comisia consultativă, și anume procedura avizului independent, orice alt tip de procedură de soluționare a litigiilor, inclusiv procedura de arbitraj cu ofertă finală, poate fi convenit de autoritățile competente ale statelor membre în cauză în temeiul prezentului articol și aplicat de comisia de soluționare alternativă a litigiilor.
(4) Prevederile art. 283^12 și 283^13 se aplică comisiei de soluționare alternativă a litigiilor, cu excepția cazului în care se convine altfel în regulamentul de funcționare prevăzut la art. 283^11.
Articolul 283^11
Regulamentul de funcționare
(1) A.N.A.F. întocmește, de comun acord cu autoritățile competente ale statelor membre în cauză, regulamentul de funcționare a comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor. Regulamentul de funcționare se întocmește la fiecare instituire a uneia dintre comisiile menționate anterior și cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a) descrierea și caracteristicile chestiunii litigioase;
b) termenii de referință cu privire la care autoritățile competente ale statelor membre se pun de acord în legătură cu aspectele de ordin juridic și practic care trebuie clarificate;
c) forma organismului de soluționare a litigiilor, care poate fi fie o comisie consultativă, fie o comisie de soluționare alternativă a litigiilor, precum și tipul de procedură pentru soluționarea alternativă a litigiilor, dacă diferă de procedura avizului independent aplicată de comisia consultativă;
d) calendarul procedurii de soluționare a litigiului;
e) componența comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor, inclusiv numărul și numele membrilor, detalii referitoare la competențele și calificările acestora, precum și divulgarea oricăror conflicte de interese ale membrilor;
f) normele care reglementează participarea persoanei/persoanelor afectate și a terților la proceduri, schimburile de note, informații și elemente de probă, costurile, tipul procedurii de soluționare a litigiilor care urmează a fi utilizată și orice alt aspect procedural sau organizatoric relevant;
g) aspectele logistice aferente lucrărilor comisiei consultative și emiterii avizului acesteia.
(2) În cazul în care o comisie consultativă este înființată pentru a emite un aviz în temeiul art. 283^6 alin. (7), în regulamentul de funcționare se prevăd numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a), d), e) și f).
(3) Regulamentul de funcționare se semnează de autoritățile competente ale statelor membre implicate în litigiu.
(4) În termenul de 120 de zile prevăzut la art. 283^6 alin. (4), A.N.A.F. notifică persoanei afectate următoarele:
a) regulamentul de funcționare al comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor;
b) data până la care trebuie adoptat avizul privind soluționarea chestiunii litigioase;
c) trimiteri la orice normă juridică aplicabilă din legislația în vigoare și la orice acorduri sau convenții aplicabile.
(5) În cazul în care numirea persoanelor independente se face de Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 283^7, A.N.A.F. împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză înființează comisia consultativă și notifică informațiile prevăzute la alin. (4) după numirea președintelui comisiei consultative, cu respectarea unui termen de 120 de zile de la data la care a fost primită sesizarea prevăzută la art. 283^7 alin. (1).
(6) Atunci când A.N.A.F. nu a notificat regulamentul de funcționare persoanei afectate potrivit prevederilor alin. (4) și (5), persoanele independente și președintele completează regulamentul de funcționare pe baza regulamentului de funcționare standard, elaborat de Comisia Europeană în temeiul art. 11 alin. (3) din Directiva (UE) 1.852/2017, pe care îl transmit persoanei afectate în termen de 15 zile de la data înființării comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor. În cazul în care persoanele independente și președintele nu convin asupra regulamentului de funcționare sau nu îl notifică persoanei afectate, persoana sau persoanele afectate se pot adresa instanței competente în unul dintre statele membre în cauză pentru a obține o dispoziție pentru punerea în aplicare a regulamentului de funcționare.
Articolul 283^12
Costurile procedurilor
(1) Cu excepția prevederilor alin. (3), precum și a cazului în care A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză au convenit altfel, următoarele costuri se împart în mod egal între statele membre:
a) cheltuielile persoanelor independente, care reprezintă o sumă echivalentă cu media sumei rambursate în mod obișnuit înalților funcționari publici din statele membre în cauză; și
b) onorariile persoanelor independente, după caz, care se limitează la 1.000 EUR de persoană pentru fiecare zi de ședință a comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor.
(2) Costurile care revin persoanei afectate nu sunt suportate de statele membre.
(3) În cazul în care A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză sunt de acord, toate costurile menționate la alin. (1) lit. a) și b) sunt suportate de persoana afectată în situația în care aceasta a făcut:
a) o notificare de retragere a plângerii potrivit art. 283^3 alin. (10); sau
b) o cerere în temeiul dispozițiilor art. 283^6 alin. (1) în urma unei respingeri în temeiul art. 283^4 alin. (2), iar comisia consultativă a decis că autoritățile competente relevante au respins plângerea în mod justificat.
(4) Costurile prevăzute de prezentul articol, care revin statului român, potrivit prevederilor regulamentului de funcționare prevăzut la art. 283^11, se suportă din bugetul A.N.A.F.
Articolul 283^13
Informații, elemente de probă și audieri
(1) În sensul procedurii menționate la art. 283^6, în cazul în care autoritățile competente ale statelor membre în cauză sunt de acord, persoana sau persoanele afectată(e) pot furniza comisiei consultative sau comisiei de soluționare alternativă a litigiilor orice informații, elemente de probă sau documente care ar putea fi relevante pentru luarea deciziei. Persoana sau persoanele afectată(e) și A.N.A.F. furnizează orice informații, elemente de probă sau documente la cererea comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), A.N.A.F. poate refuza să furnizeze informații comisiei consultative în oricare dintre următoarele cazuri:
a) obținerea informațiilor necesită măsuri administrative care contravin normelor legale în vigoare;
b) informațiile nu pot fi obținute în temeiul normelor legale în vigoare;
c) informațiile se referă la secrete comerciale, industriale sau profesionale ori la procese comerciale;
d) divulgarea informațiilor este contrară ordinii publice.
(3) Persoanele afectate pot, la cerere și cu acordul autorităților competente ale statelor membre în cauză, să se prezinte sau să fie reprezentate în fața comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor. Persoanele afectate se prezintă sau sunt reprezentate în fața comisiei la cererea comisiei consultative sau a comisiei de soluționare alternativă a litigiilor.
(4) Persoanele independente sau oricare alt membru nominalizat de A.N.A.F. au obligația de a păstra secretul profesional, în temeiul normelor legale în vigoare, în legătură cu informațiile pe care le primesc în calitatea lor de membri ai comisiei consultative sau ai comisiei de soluționare alternativă a litigiilor. Persoanele afectate și, după caz, reprezentanții acestora se angajează să respecte obligația de confidențialitate privind orice informații, inclusiv documente pe care le primesc în timpul lucrărilor comisiei consultative sau ale comisiei de soluționare alternativă a litigiilor. Persoanele afectate și reprezentanții acestora fac o declarație în acest sens la A.N.A.F., atunci când li se solicită acest lucru în cursul lucrărilor.
Articolul 283^14
Avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor
(1) O comisie consultativă sau o comisie de soluționare alternativă a litigiilor notifică avizul autorităților competente ale statelor membre în cauză în termen de 180 de zile de la data la care a fost instituită. În cazul în care comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor consideră că, dată fiind natura chestiunii litigioase, sunt necesare mai mult de 180 de zile pentru a emite un aviz, acest termen poate fi prelungit cu 90 de zile. Comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor informează autoritățile competente ale statelor membre în cauză și persoanele afectate cu privire la prelungire.
(2) Comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor își întemeiază avizul pe dispozițiile acordurilor sau convențiilor aplicabile prevăzute la art. 283^1 alin. (3) lit. (a), precum și pe oricare dintre normele legale în vigoare aplicabile.
(3) Comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor emite avizul cu o majoritate simplă a membrilor săi. În cazul în care nu se poate ajunge la o majoritate, votul președintelui este definitoriu pentru avizul final. Președintele comunică autorităților competente avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor.
Articolul 283^15
Decizia finală
(1) În termen de 180 de zile de la notificarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor, A.N.A.F. împreună cu autoritățile competente ale statelor membre în cauză procedează după cum urmează:
a) se pun de acord asupra modului de soluționare a chestiunii litigioase și emit o decizie finală cu respectarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor;
b) se pun de acord asupra modului de soluționare a chestiunii litigioase și emit o decizie finală fără respectarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor;
c) nu se pun de acord asupra modului de soluționare a chestiunii litigioase și emit o decizie finală cu respectarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluționare alternativă a litigiilor.
(2) În cazul în care persoana afectată este rezidentă fiscal în România, A.N.A.F. notifică, fără întârziere, persoanei afectate decizia finală privind chestiunea litigioasă. În absența unei astfel de notificări în termen de 30 de zile de la luarea deciziei, persoana afectată se poate adresa instanței competente în vederea obținerii deciziei.
(3) Decizia finală este obligatorie pentru statele membre în cauză și nu constituie un precedent. Decizia finală este pusă în aplicare cu condiția ca persoana sau persoanele afectată(e) să o accepte și să renunțe la dreptul de a exercita orice cale de atac de la nivel național în termen de 60 de zile de la data la care decizia a fost notificată, după caz.
(4) A.N.A.F. pune în aplicare decizia finală prin modificarea impozitării, indiferent de termenele de prescripție prevăzute de normele legale în vigoare.
(5) În cazul în care decizia finală nu a fost pusă în aplicare de A.N.A.F., persoana afectată poate adresa o sesizare Curții de Apel București pentru a solicita punerea în aplicare a deciziei finale.
(6) Prin excepție de la alin. (4), decizia finală nu este pusă în aplicare de A.N.A.F. în cazul în care Curtea de Apel București hotărăște că, potrivit normelor legale în vigoare privind căile de atac și prin aplicarea criteriilor prevăzute la art. 283^8 alin. (4) și (6), a existat o lipsă de independență a persoanelor independente numite de către A.N.A.F. în comisia consultativă.
Articolul 283^16
Interacțiunea cu procedurile și derogările naționale
(1) Persoana afectată poate recurge la procedurile prevăzute de prezentul capitol, chiar dacă decizia de impunere care a generat chestiunea litigioasă a rămas definitivă în sistemul căilor naționale de atac.
(2) Înaintarea chestiunii litigioase spre soluționare prin aplicarea procedurii amiabile sau a procedurii de soluționare a litigiilor prevăzute la art. 283^5 și, respectiv, la art. 283^6 nu împiedică inițierea sau continuarea, în România, de proceduri judiciare sau de proceduri privind sancțiuni administrative și penale legate de aceleași aspecte.
(3) Persoanele afectate pot recurge la căile de atac pe care le au la dispoziție în temeiul normelor legale în vigoare. Cu toate acestea, atunci când persoana afectată a inițiat proceduri pentru a introduce o astfel de cale de atac, termenele menționate la art. 283^4 alin. (1), respectiv la art. 283^5 alin. (1) și (2) încep să curgă de la data la care o hotărâre pronunțată în cadrul procedurilor respective a rămas definitivă sau la care procedurile respective au fost încheiate definitiv într-un alt mod ori la care procedurile au fost suspendate.
(4) În cazul în care o hotărâre definitivă privind o chestiune litigioasă a fost pronunțată de instanța competentă din România, înainte ca autoritățile competente ale statelor membre în cauză să fi ajuns la un acord în temeiul procedurii amiabile, prevăzute la art. 283^5, cu privire la chestiunea litigioasă, A.N.A.F. notifică hotărârea definitivă a instanței competente celorlalte autorități competente ale statelor membre în cauză, iar procedura respectivă este încheiată începând cu data notificării respective.
(5) Dispozițiile art. 283^6 alin. (1) nu se aplică în cazul în care chestiunea litigioasă a rămas nesoluționată pe parcursul întregii proceduri amiabile prevăzute la art. 283^5 și o hotărâre definitivă privind o chestiune litigioasă a fost pronunțată de instanța competentă din România înainte ca persoana afectată să fi depus o cerere potrivit art. 283^6 alin. (1). În acest caz A.N.A.F. informează celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză cu privire la efectul acestei hotărâri a instanței competente.
(6) Procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la art. 283^6 este încheiată dacă hotărârea definitivă a instanței competente a fost pronunțată în orice moment după ce o persoană afectată a făcut o cerere în temeiul art. 283^6 alin. (1), dar înainte de emiterea de către comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor a avizului său adresat autorităților competente ale statelor membre în cauză, potrivit prevederilor art. 283^14, caz în care A.N.A.F. informează celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză și comisia consultativă sau comisia de soluționare alternativă a litigiilor cu privire la efectul acestei hotărâri a instanței competente.
(7) Prin excepție de la art. 283^6, A.N.A.F. poate refuza accesul la procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la articolul respectiv în cazuri în care în România au fost aplicate sancțiuni în legătură cu veniturile sau capitalurile ajustate pentru infracțiunile de evaziune fiscală, inclusiv infracțiunile aflate în legătură cu acestea. În cazul în care au fost inițiate proceduri judiciare sau administrative care ar putea conduce la astfel de sancțiuni, iar aceste proceduri se desfășoară simultan cu oricare dintre procedurile menționate în prezentul capitol, A.N.A.F. poate suspenda procedurile desfășurate în temeiul prezentului capitol de la data acceptării plângerii până la data rezultatului final al procedurilor respective.
(8) A.N.A.F. poate să refuze accesul la procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la art. 283^6 în cazul în care o chestiune litigioasă nu se referă la dubla impunere. Într-un astfel de caz, A.N.A.F. informează persoana afectată și autoritățile competente ale statelor membre în cauză fără întârziere
Articolul 283^17
Dispoziții speciale pentru persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici
(1) În cazul în care persoana afectată este o persoană fizică, microîntreprindere sau întreprindere mică și nu face parte dintr-un grup mare, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, persoana afectată poate depune plângerile, răspunsurile la o cerere de informații suplimentare, retragerile și cererile menționate la art. 283^3 alin. (1), (7) și (10) și, respectiv, la art. 283^6 alin. (1), denumite în continuare comunicările, numai la A.N.A.F. dacă persoana afectată este rezidentă fiscal în România.
(2) În termen de 60 de zile de la data primirii comunicărilor prevăzute la alin. (1), A.N.A.F. transmite, în același timp, o notificare autorităților competente ale tuturor celorlalte state membre în cauză. După transmiterea notificării se consideră că persoana afectată a transmis comunicările tuturor celorlalte state membre în cauză la data notificării respective.
(3) În cazul în care A.N.A.F. primește informații suplimentare în temeiul art. 283^3 alin. (7), aceasta transmite, în același timp, o copie autorităților competente ale tuturor celorlalte state membre în cauză. Comunicarea informațiilor suplimentare se consideră a fi realizată la data primirii unor astfel de informații de toate statele membre în cauză.
Articolul 283^18
Publicarea
(1) Comisia consultativă și comisia de soluționare alternativă a litigiilor își formulează avizele în scris.
(2) A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză pot conveni să publice decizia finală prevăzută la art. 283^15 în toate elementele sale, sub rezerva obținerii consimțământului din partea fiecărei persoane afectate în cauză.
(3) În cazul în care autoritățile competente sau persoana afectată în cauză nu sunt de acord cu publicarea deciziei finale în toate elementele sale, A.N.A.F. și celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză publică un rezumat al deciziei finale. Rezumatul deciziei finale cuprinde toate elementele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/652 al Comisiei din 24 aprilie 2019 de stabilire a regulamentului de funcționare standard pentru comisia consultativă sau pentru comisia de soluționare alternativă a litigiilor și a unui formular standard pentru comunicarea informațiilor referitoare la publicarea deciziei finale în conformitate cu Directiva (UE) 2017/1.852 a Consiliului.
(4) A.N.A.F. împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză transmit persoanei afectate, înainte de publicare, informațiile care urmează să fie publicate, potrivit alin. (3). În cel mult 60 de zile de la primirea informațiilor respective, persoana afectată poate solicita A.N.A.F. și celorlalte autorități competente să nu publice informații care se referă la secrete comerciale, industriale sau profesionale ori la procese comerciale sau care contravin ordinii publice.
(5) A.N.A.F împreună cu celelalte autorități competente ale statelor membre în cauză notifică, de îndată, Comisiei Europene informațiile care urmează să fie publicate potrivit alin. (3).
Articolul 283^19
Rolul Comisiei și sprijinul administrativ
A.N.A.F. informează Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate cu scopul de a sancționa orice nerespectare a obligației de confidențialitate prevăzute la art. 283^13 alin. (4).
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 284
Scopul
(1) Prezentul capitol reglementează normele și procedurile potrivit cărora România cooperează cu celelalte state membre din cadrul Uniunii Europene, denumite în continuare state membre, în vederea realizării unui schimb de informații care este în mod previzibil relevant pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor prevăzute la art. 285.
(2) Prezentul capitol conține și dispoziții privind schimbul de informații prevăzut la alin. (1) prin mijloace electronice, precum și norme și proceduri potrivit cărora România cooperează cu Comisia Europeană pe teme de coordonare și evaluare.
(3) Prezentul capitol nu afectează aplicarea în România a normelor privind asistența reciprocă în materie penală și nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligații a României în temeiul altor instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce privește cooperarea administrativă extinsă.
Articolul 285
Sfera de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică tuturor tipurilor de taxe și impozite percepute de către stat, unitățile administrativ-teritoriale ori subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, ori în numele acestora.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prezentul capitol nu se aplică:
a) taxei pe valoarea adăugată, taxelor vamale și accizelor, care fac obiectul unei alte legislații a Uniunii Europene privind cooperarea administrativă dintre statele membre;
b) contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului sau instituțiilor de securitate socială de drept public.
(3) Taxele și impozitele, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1), nu se interpretează în niciun caz ca incluzând:
a) taxele, cum ar fi cele pentru certificate și alte documente emise de autoritățile publice;
b) contribuțiile de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilitățile publice.
(4) Prezentul capitol se aplică taxelor și impozitelor prevăzute la alin. (1), percepute în cadrul teritoriilor unde tratatele Uniunii Europene sunt aplicabile în temeiul art. 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Articolul 286
Definiții
În sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) autoritate competentă a unui stat membru - autoritatea care a fost desemnată ca atare de către statul membru respectiv. În cazul în care acționează în temeiul prezentului capitol, un birou central de legătură, un departament de legătură sau un funcționar autorizat este considerat, de asemenea, autoritate competentă prin delegare, potrivit art. 287;
b) birou central de legătură - un birou care a fost desemnat ca fiind responsabilul principal pentru contactele cu alte state membre în domeniul cooperării administrative;
c) departament de legătură - orice birou, altul decât biroul central de legătură, care a fost astfel desemnat în vederea schimbului direct de informații în temeiul prezentului capitol;
d) funcționar autorizat - orice funcționar care este autorizat să facă schimb direct de informații în temeiul prezentului capitol;
e) autoritate solicitantă - biroul central de legătură, un departament de legătură sau orice funcționar autorizat al unui stat membru care înaintează o cerere de asistență în numele autorității competente;
f) autoritate solicitată - biroul central de legătură, un departament de legătură sau orice funcționar autorizat al unui stat membru care primește o cerere de asistență în numele autorității competente;
g) anchetă administrativă - toate controalele, verificările și alte acțiuni întreprinse de statele membre în exercitarea atribuțiilor lor, în scopul asigurării aplicării corecte a legislației fiscale;
h) schimb de informații la cerere - transmiterea de informații efectuată pe baza unei cereri adresate de statul membru solicitant statului membru solicitat într-un caz specific;
i) schimb de informații automat:
1. în sensul art. 291 alin. (1), art. 291^1, art. 291^3-291^7, comunicarea sistematică a informațiilor predefinite către alt stat membru, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În sensul art. 291 alin. (1), prin informații disponibile se înțeleg informațiile din dosarele fiscale ale statului membru care comunică informațiile respective, ce pot fi accesate în conformitate cu procedurile de colectare și de procesare a informațiilor din acel stat membru;
2. în sensul art. 291 alin. (4), comunicarea sistematică a informațiilor predefinite referitoare la rezidenții din alte state membre către statul membru de rezidență relevant, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite;
3. în sensul oricăror alte dispoziții din prezentul capitol, cu excepția prevederilor art. 291 alin. (1) și (4), art. 291^1, art. 291^3-291^7, comunicarea sistematică de informații predefinite furnizate în conformitate cu pct. 1 și pct. 2. În sensul art. 286, art. 291 alin. (4) și (7), art. 304 alin. (2) și al anexei nr. 4, orice termen scris cu inițială majusculă are sensul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 1. În sensul art. 308 alineatele (2) și (3), orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul corespunzător definițiilor prevăzute în anexa nr. 1, anexa nr. 5 sau anexa nr. 6. În sensul art. 291^3 și al anexei nr. 3, orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 3. În sensul art. 291^5 și al anexei nr. 5, orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 5. În sensul articolului 291^6 și al anexei nr. 6, orice termen scris cu inițială majusculă are înțelesul atribuit conform definițiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 6. În sensul art. 291^7 și 291^9 și al anexei nr. 7, orice termen are același înțeles ca cel definit/prevăzut la art. 6, art. 12 alin. (2) lit. (a), art. 20 alin. (4), (6), (8) și (11), art. 21 alin. (1), art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (1), art. 28 alin. (4) și (6), art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (3)-(5), art. 32 alin. (1), art. 34 alin. (2), art. 35 alin. (1), art. 36, art. 37 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 48 alin. (1), art. 51 alin. (1) și art. 53 alin. (3) din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, cu modificările și completările ulterioare. În plus, orice termen scris cu inițială majusculă are același înțeles ca cel definit în secțiunea I din anexa nr. 7.
j) schimb de informații spontan - comunicarea nesistematică, în orice moment și fără o cerere prealabilă, a unor informații către un alt stat membru;
k) persoană - orice persoană fizică ori juridică, orice asociere de persoane căreia îi este recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu personalitate juridică, care deține ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe ori impozite care fac obiectul prezentului capitol;
l) mijloace electronice - utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, și stocarea datelor și prin utilizarea transmisiei prin fir a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;
m) rețea CCN - platforma comună bazată pe rețeaua comună de comunicații (CCN) dezvoltată de Uniunea Europeană pentru a asigura toate transmisiile prin mijloace electronice între autoritățile competente din domeniul vamal și fiscal.
n) decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră - orice acord, comunicare sau orice alt instrument sau acțiune cu efecte similare, inclusiv o decizie emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:
1. este emisă, modificată sau reînnoită de către sau în numele guvernului sau al autorității fiscale a unui stat membru sau de către subdiviziunile teritoriale sau administrative ale statului membru, inclusiv autoritățile locale, indiferent dacă aceasta este efectiv utilizată;
2. este emisă, modificată sau reînnoită la adresa unei anumite persoane sau a unui anumit grup de persoane și pe care această persoană sau acest grup de persoane are dreptul să se bazeze;
3. se referă la interpretarea sau aplicarea unei dispoziții legale sau administrative privind administrarea sau aplicarea normelor legale naționale referitoare la impozitele din statul membru sau din subdiviziunile teritoriale sau administrative ale statului membru, inclusiv autoritățile locale;
4. se referă la o tranzacție transfrontalieră sau la informația dacă activitățile desfășurate de o persoană într-o altă jurisdicție creează sau nu un sediu permanent sau la informația dacă o persoană fizică are sau nu domiciliul fiscal în statul membru care a emis decizia.
5. este luată anterior tranzacțiilor sau activităților dintr-o altă jurisdicție care au potențialul de a genera un sediu permanent sau anterior depunerii declarației fiscale pentru perioada în care a avut loc tranzacția sau seria de tranzacții sau activități.
Tranzacțiile transfrontaliere pot include, fără a se limita la acestea, realizarea de investiții, furnizarea de bunuri, servicii, finanțare sau utilizarea unor active corporale sau necorporale și nu trebuie neapărat să implice în mod direct persoana căreia i se adresează decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră;
o) acord prealabil privind prețul de transfer - orice acord, comunicare sau orice alt instrument sau acțiune cu efecte similare, inclusiv unul(una) emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal și care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:
1. este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) de către sau în numele guvernului sau al autorității fiscale din unul sau mai multe state membre, inclusiv al oricărei subdiviziuni teritoriale sau administrative din acestea, inclusiv autorități locale, indiferent dacă acesta (aceasta) este efectiv utilizat (ă);
2. este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) la adresa unei anumite persoane sau a unui grup de persoane și pe care această persoană sau grup de persoane are dreptul să se bazeze; și
3. stabilește, anterior tranzacțiilor transfrontaliere între întreprinderi asociate, un set corespunzător de criterii pentru stabilirea prețurilor de transfer pentru aceste tranzacții sau determină atribuirea profiturilor către un sediu permanent;
p) întreprindere asociată:
1. în sensul art. 291^1 înseamnă o întreprindere care participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul unei alte întreprinderi sau când aceleași persoane participă direct sau indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul întreprinderilor;
2. în sensul art. 291^4 și al anexei nr. 4 înseamnă o persoană care se află în legătură cu altă persoană în cel puțin unul dintre următoarele moduri:
(i) o persoană participă la gestionarea unei alte persoane prin faptul că se află în poziția de a exercita o influență semnificativă asupra celeilalte persoane;
(ii) o persoană participă la controlul asupra unei alte persoane printr-o participație care depășește 25% din drepturile de vot;
(iii) o persoană participă la capitalul unei alte persoane printr-un drept de proprietate care, direct sau indirect, depășește 25% din capital;
(iv) o persoană are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul unei alte persoane;
Dacă mai multe persoane participă, astfel cum este prevăzut la subpct. (i)-(iv), la gestionarea, controlul, capitalul sau profitul aceleiași persoane, toate persoanele în cauză sunt considerate întreprinderi asociate.
Dacă aceleași persoane participă, astfel cum este prevăzut la subpct. (i)-(iv), la gestionarea, controlul, capitalul sau profitul mai multor persoane, toate persoanele în cauză sunt considerate întreprinderi asociate.
În sensul prezentei litere, o persoană care acționează împreună cu o altă persoană în ceea ce privește drepturile de vot sau în ceea ce privește proprietatea asupra capitalului unei entități este considerată deținătoare a unei participații la toate drepturile de vot sau la proprietatea asupra capitalului entității respective care sunt deținute de cealaltă persoană.
În cazul participațiilor indirecte, îndeplinirea cerințelor de la subpct. (iii) se stabilește prin înmulțirea ratelor de participație pe nivelurile succesive. Se consideră că o persoană care deține mai mult de 50% din drepturile de vot deține 100% din drepturile de vot.
O persoană fizică, soțul său/soția sa și descendenții sau ascendenții direcți sunt considerați o singură persoană;
r) prețurile de transfer - prețurile la care o întreprindere transferă bunuri corporale și necorporale sau oferă servicii întreprinderilor asociate, iar "stabilirea prețurilor de transfer" se interpretează în consecință;
s) tranzacție transfrontalieră:
1. în sensul lit. n) - o tranzacție sau o serie de tranzacții în care:
(i) nu toate părțile la tranzacție sau la seria de tranzacții au rezidența fiscală în statul membru care emite, modifică sau reînnoiește decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră;
(ii) oricare dintre părțile la tranzacție sau la seria de tranzacții are în același timp rezidența fiscală în mai mult de o jurisdicție;
(iii) una dintre părțile la tranzacție sau la seria de tranzacții își desfășoară activitatea într-o altă jurisdicție prin intermediul unui sediu permanent și tranzacția sau seria de tranzacții constituie o parte sau totalitatea activității la sediul permanent. O tranzacție sau o serie de tranzacții transfrontaliere include, de asemenea, măsurile luate de către o persoană în ceea ce privește activitățile comerciale din altă jurisdicție pe care persoana respectivă le desfășoară prin intermediul unui sediu permanent; sau
(iv) tranzacțiile sau seriile de tranzacții respective au un impact transfrontalier;
2. în sensul lit. o)-r) - o tranzacție sau o serie de tranzacții care implică întreprinderi asociate care nu își au toate rezidența fiscală pe teritoriul aferent unei singure jurisdicții sau o tranzacție sau o serie de tranzacții care au un impact transfrontalier;
ș) întreprindere - în sensul lit. o)-s), orice formă de desfășurare a unei activități comerciale.
t) aranjament transfrontalier - un aranjament care implică fie mai mult de un stat membru, fie un stat membru și o țară terță, dacă este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:
1. nu toți participanții la aranjament sunt rezidenți în scopuri fiscale în aceeași jurisdicție;
2. unul sau mai mulți participanți la aranjament au în același timp rezidența fiscală în mai mult de o jurisdicție;
3. unul sau mai mulți participanți la aranjament desfășoară o activitate economică în altă jurisdicție prin intermediul unui sediu permanent situat în jurisdicția respectivă, iar aranjamentul constituie totalitatea sau o parte a activității acelui sediu permanent;
4. unul sau mai mulți participanți la aranjament desfășoară o activitate economică într-o altă jurisdicție fără a avea rezidența fiscală sau fără a institui un sediu permanent în acea jurisdicție;
5. un astfel de aranjament are un posibil impact asupra schimbului automat de informații sau asupra identificării beneficiarilor reali.
În sensul lit. t)-y), al art. 291^4 și al anexei nr. 4, un aranjament transfrontalier include de asemenea o serie de aranjamente. Un aranjament transfrontalier poate cuprinde mai multe etape sau mai multe părți;
ț) aranjament transfrontalier care face obiectul raportării - orice aranjament transfrontalier care cuprinde cel puțin unul dintre semnele distinctive stabilite în anexa nr. 4;
u) semn distinctiv - o caracteristică sau însușire a unui aranjament transfrontalier care prezintă un indiciu al unui potențial risc de evitare a obligațiilor fiscale, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 4;
v) intermediar - orice persoană care proiectează, comercializează, organizează, pune la dispoziție în vederea implementării sau gestionează implementarea unui aranjament transfrontalier care face obiectul raportării.
De asemenea, înseamnă orice persoană care, având în vedere faptele și circumstanțele relevante și pe baza informațiilor disponibile, a cunoștințelor de specialitate relevante și a înțelegerii necesare pentru furnizarea acestor servicii, știe sau ar fi rezonabil de așteptat să știe că s-a angajat să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistență sau consiliere cu privire la proiectarea, comercializarea, organizarea, punerea la dispoziție în vederea implementării sau gestionarea implementării unui aranjament transfrontalier care face obiectul raportării.
Orice persoană are dreptul să furnizeze A.N.A.F. dovezi că nu a știut și nu ar fi fost rezonabil de așteptat să știe că a fost implicată într-un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării. În acest scop, persoana respectivă se poate raporta la toate faptele și circumstanțele relevante, la informațiile disponibile, precum și la cunoștințele sale de specialitate relevante și la capacitatea sa de înțelegere.
Pentru a fi un intermediar, o persoană trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții suplimentare:
1. să fie rezidentă în scopuri fiscale în România;
2. să aibă un sediu permanent pe teritoriul României prin intermediul căruia să fie furnizate serviciile legate de aranjamentul în cauză;
3. să fie constituită în România sau să fie reglementată de legislația națională a României;
4. să fie înregistrată într-o asociație profesională în legătură cu prestarea de servicii juridice, fiscale sau de consultanță din România;
w) contribuabil relevant - orice persoană căreia i se pune la dispoziție un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării în vederea implementării sau care este pregătită să implementeze un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării sau care a implementat prima etapă a unui astfel de aranjament;
x) aranjament comercializabil - un aranjament transfrontalier care este proiectat, comercializat, pregătit pentru implementare sau pus la dispoziție în vederea implementării, fără a fi necesară o personalizare substanțială a acestuia;
y) aranjament personalizat - un aranjament transfrontalier care nu este un aranjament comercializabil.
z) control comun înseamnă o anchetă administrativă desfășurată de autoritatea competentă din România în comun cu una sau mai multe autorități competente din celelalte state membre și care are legătură cu una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar pentru autoritatea competentă din România sau pentru autoritățile competente din statele membre respective;
aa) încălcarea securității datelor înseamnă o încălcare a securității care conduce la distrugerea, pierderea sau modificarea informațiilor la orice incident de acces, divulgare sau utilizare inadecvată, necorespunzătoare sau neautorizată a acestora, inclusiv, dar fără a se limita la date cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod, ca urmare a unor acte ilegale, neglijențe sau accidente săvârșite cu intenție. O încălcare a securității datelor poate viza confidențialitatea, disponibilitatea și integritatea datelor.
bb) venituri din dividende vărsate prin intermediul unor conturi, altele decât cele de custodie - dividende sau alte venituri considerate drept dividende în statul membru al plătitorului, care sunt plătite sau creditate în alt cont decât un cont de custodie, astfel cum este definit în anexa nr. 1 secțiunea VIII subsecțiunea C pct. 3;
cc) produse de asigurări de viață neacoperite de alte instrumente juridice ale Uniunii Europene privind schimbul de informații și de alte măsuri similare - contracte de asigurare, altele decât contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare care fac obiectul raportării în conformitate cu anexa nr. 1 secțiunea I, în care beneficiile din contracte sunt plătibile în cazul decesului unui deținător de poliță de asigurare;
dd) adresă a registrului distribuit - adresa unui registru distribuit, astfel cum este definită în Regulamentul (UE) 2023/1.114 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind piețele criptoactivelor și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 și (UE) nr. 1.095/2010 și a Directivelor 2013/36/UE și (UE) 2019/1.937;
ee) client - în sensul art. 291^4, orice intermediar sau contribuabil relevant care primește servicii, inclusiv asistență, consiliere, îndrumare sau orientări, din partea unui intermediar care trebuie să respecte privilegiul profesional legal în legătură cu o modalitate transfrontalieră care face obiectul raportării.
Articolul 287
Autoritatea competentă din România
(1) Autoritatea competentă din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol, precum și pentru contactele cu Comisia Europeană este A.N.A.F.
(2) Prin ordin al președintelui A.N.A.F., se desemnează biroul central de legătură. Autoritatea competentă din România este responsabilă de informarea Comisiei Europene și a celorlalte state membre cu privire la desemnarea biroului central de legătură.
(3) Prin ordinul prevăzut la alin. (2), biroul central de legătură poate fi desemnat responsabil și de contactele cu Comisia Europeană. Autoritatea competentă din România este responsabilă de informarea Comisiei Europene cu privire la acest lucru.
(4) Autoritatea competentă din România poate desemna departamente de legătură cu competențe repartizate potrivit legislației sau politicii sale naționale. Biroul central de legătură are responsabilitatea de a actualiza lista departamentelor de legătură și de a o pune la dispoziția birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum și a Comisiei Europene.
(5) Autoritatea competentă din România poate desemna funcționari autorizați. Biroul central de legătură are responsabilitatea de a actualiza lista acestor funcționari autorizați și de a o pune la dispoziția birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum și a Comisiei Europene.
(6) Funcționarii implicați în cooperarea administrativă în temeiul prezentului capitol sunt considerați, în orice situație, ca fiind funcționari autorizați în acest sens, potrivit condițiilor prevăzute de autoritățile competente.
(7) În cazul în care un departament de legătură ori un funcționar autorizat, desemnat potrivit alin. (4) sau (5), trimite ori primește o cerere sau un răspuns la o cerere de cooperare, acesta informează biroul central de legătură din România, potrivit procedurilor prevăzute de acesta din urmă.
(8) În cazul în care un departament de legătură ori un funcționar autorizat, desemnat potrivit alin. (4) sau (5), primește o cerere de cooperare care necesită o acțiune în afara competenței care i-a fost repartizată potrivit legislației ori politicii naționale din România, el transmite fără întârziere această cerere biroului central de legătură din România și informează autoritatea solicitantă. În acest caz, perioada prevăzută la art. 290 începe în ziua următoare transmiterii cererii de cooperare către biroul central de legătură.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 2-a Schimbul de informații › Paragraful §1. Schimbul de informații la cerere
Articolul 288
Procedura aplicabilă schimbului de informații la cerere
La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată comunică acesteia orice informații prevăzute la art. 284 alin. (1) pe care le deține sau pe care le obține în urma anchetelor administrative.
Articolul 288^1
Relevanța previzibilă
(1) În sensul unei cereri prevăzute la art. 288, informațiile solicitate sunt relevante în mod previzibil dacă, la momentul transmiterii cererii, autoritatea solicitantă consideră că, în conformitate cu dreptul său intern, există o posibilitate rezonabilă ca informațiile solicitate să fie relevante pentru situația fiscală a unuia sau mai multor contribuabili identificați prin nume sau în alt mod și să fie justificate în scopul anchetei.
(2) În scopul demonstrării relevanței previzibile a informațiilor solicitate, autoritatea solicitantă furnizează autorității solicitate cel puțin următoarele informații:
a) scopul fiscal pentru care se solicită informația;
b) precizarea informațiilor necesare pentru aplicarea normelor legale în vigoare în privința taxelor și impozitelor prevăzute la art. 285.
(3) În cazul în care o cerere prevăzută la art. 288 vizează un grup de contribuabili care nu pot fi identificați individual, autoritatea solicitantă furnizează autorității solicitate cel puțin următoarele informații:
a) o descriere detaliată a grupului;
b) o explicație privind legea aplicabilă și faptele pe baza cărora există motive să se considere că contribuabilii din grup nu au respectat legea aplicabilă;
c) o explicație privind modul în care informațiile solicitate ar ajuta să se stabilească dacă contribuabilii din grup s-au conformat cerințelor legale;
d) dacă este cazul, faptele și circumstanțele referitoare la implicarea unui terț care a contribuit în mod activ la eventuala nerespectare a legii aplicabile de către contribuabilii din grup.
Articolul 289
Anchete administrative
(1) Autoritatea solicitată din România asigură efectuarea oricăror anchete administrative necesare pentru a obține informațiile prevăzute la art. 288.
(2) Cererea prevăzută la art. 288 poate conține solicitarea motivată de efectuare a unei anchete administrative. În cazul în care autoritatea solicitată consideră că nu este necesară o anchetă administrativă, aceasta informează de îndată autoritatea solicitantă cu privire la motivele acestei decizii.
(3) Pentru a obține informațiile solicitate sau a efectua ancheta administrativă cerută, autoritatea solicitată din România urmează aceleași proceduri ca atunci când acționează din propria inițiativă ori la cererea unei alte autorități din România.
(4) În cazul în care autoritatea solicitantă din alt stat membru îi solicită în mod expres, autoritatea solicitată din România transmite documente originale, cu condiția ca acest lucru să nu contravină dispozițiilor în vigoare din România.
Articolul 290
Termene pentru schimbul de informații la cerere
(1) Autoritatea solicitată furnizează informațiile prevăzute la art. 288 în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de trei luni de la data primirii cererii. În cazul în care autoritatea solicitată nu este în măsură să răspundă cererii în termenul stabilit, aceasta notifică autorității solicitante fără întârziere și, în orice caz, dar nu mai mult de trei luni de la primirea cererii, motivele nerespectării termenului și data la care consideră că va fi în măsură să ofere un răspuns. Acest termen nu poate depăși șase luni de la data primirii cererii.
În cazul în care autoritatea solicitată deține deja informațiile cerute, transmiterea acestora se face în termen de două luni de la data primirii cererii.
(2) Pentru anumite cazuri speciale, autoritatea solicitantă din alt stat membru și cea solicitată din România pot conveni asupra unor termene diferite de cele prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritatea solicitată din România confirmă autorității solicitante din alt stat membru, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea unei cereri fără întârziere, dar nu mai mult de 7 zile lucrătoare de la primire.
(4) În termen de o lună de la primirea cererii, autoritatea solicitată din România notifică autorității solicitante din alt stat membru orice nereguli ale cererii, precum și nevoia unor eventuale informații suplimentare. Într-un astfel de caz, termenele prevăzute la alin. (1) se calculează din ziua următoare celei în care autoritatea solicitată din România primește informațiile suplimentare necesare.
(5) Abrogat.
(6) În cazul în care autoritatea solicitată din România nu se află în posesia informațiilor solicitate și nu este în măsură să răspundă sau refuză să răspundă unei cereri de informații din motivele prevăzute la art. 300, aceasta notifică autorității solicitante din alt stat membru motivele sale fără întârziere, dar nu mai mult de o lună de la data primirii cererii.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 2-a Schimbul de informații › Paragraful §2. Schimbul automat obligatoriu de informații
Articolul 291
Sfera de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații
(1) Autoritatea competentă din România comunică autorității competente a oricărui alt stat membru, prin schimb automat, toate informațiile care sunt disponibile referitoare la rezidenții din respectivul stat membru, cu privire la următoarele categorii specifice de venituri și de capital, astfel cum sunt acestea înțelese în temeiul normelor legale în vigoare:
a) venituri din muncă;
b) remunerații plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora;
c) venituri din produse de asigurări de viață neacoperite de alte instrumente juridice ale Uniunii Europene privind schimbul de informații și de alte măsuri similare;
d) pensii;
e) proprietatea asupra bunurilor imobile și venituri din bunuri imobile;
f) redevențe;
g) venituri din dividende, altele decât veniturile din dividende scutite de la plata impozitului pe profit în temeiul art. 24 alin. (1) lit. b), alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, vărsate prin intermediul unor conturi, altele decât cele de custodie.
(1^1) Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior datei respective, autoritatea competentă din România include în informațiile comunicate, conform alin. (1), numărul de identificare fiscală (NIF) al rezidenților emis de statul membru de rezidență.
(1^2) Autoritatea competentă din România informează anual Comisia Europeană cu privire la cel puțin două categorii de venituri și de capital prevăzute la alin. (1), în legătură cu care comunică informații referitoare la rezidenții unui alt stat membru.
(2) Înainte de 1 ianuarie 2024, autoritatea competentă din România informează Comisia Europeană cu privire la cel puțin patru categorii prevăzute la alin. (1), în legătură cu care comunică, prin schimb automat, autorității competente a oricărui alt stat membru informații referitoare la rezidenții respectivului alt stat membru. Informațiile respective vizează perioade impozabile care încep la 1 ianuarie 2025 sau ulterior datei respective. Înainte de 1 ianuarie 2026, statele membre informează Comisia Europeană cu privire la cel puțin cinci categorii menționate la alin. (1) în legătură cu care autoritatea competentă a fiecărui stat membru comunică, prin schimb automat, autorității competente a oricărui alt stat membru informații referitoare la rezidenții respectivului alt stat membru. Aceste informații vizează perioade impozabile care încep la 1 ianuarie 2026 sau ulterior datei respective.
(3) Autoritatea competentă din România poate indica autorității competente a oricărui alt stat membru faptul că nu dorește să primească informații referitoare la una sau mai multe dintre categoriile de venituri și de capital prevăzute la alin. (1). În cazul în care autoritatea competentă din România nu informează Comisia Europeană despre oricare dintre categoriile de venituri și de capital, prevăzute la alin. (1), cu privire la care deține informații disponibile, atunci România poate fi considerată drept stat care nu dorește să primească informații potrivit alin. (1).
(4) Instituțiile financiare raportoare sunt obligate să aplice procedurile de raportare și de diligență fiscală incluse în anexele nr. 1 și 2. În temeiul procedurilor de raportare și de diligență fiscală aplicabile, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, autoritatea competentă din România comunică autorității competente din orice alt stat membru, prin intermediul schimbului automat, în termenul prevăzut la alin. (6) lit. b), următoarele informații aferente perioadelor impozabile care încep la 1 ianuarie 2016 referitoare la un cont care face obiectul raportării:
a) numele/denumirea, adresa, numărul/numerele de identificare fiscală - NIF, precum și data și locul nașterii, în cazul unei persoane fizice, ale fiecărei persoane care face obiectul raportării și care este titular de cont al contului respectiv și, în cazul unei entități care este titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală prevăzute în anexele nr. 1 și 2, este identificată ca având una sau mai multe persoane care exercită controlul și care sunt persoane care fac obiectul raportării, denumirea, adresa și NIF ale entității, precum și numele, adresa, NIF și data și locul nașterii fiecărei persoane care face obiectul raportării;
b) numărul de cont sau echivalentul său funcțional în absența unui număr de cont;
c) numele și numărul de identificare, dacă este cazul, al instituției financiare raportoare;
d) soldul sau valoarea contului, inclusiv valoarea de răscumpărare în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră, valabil/ă la sfârșitul anului calendaristic relevant sau la sfârșitul altei perioade de raportare adecvate sau închiderea contului în cazul în care contul a fost închis în cursul anului calendaristic relevant;
e) în cazul oricărui cont de custodie:
(i) cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont, în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate; și
(ii) încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituția financiară raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al titularului de cont;
f) în cazul oricărui cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate;
g) în cazul oricărui alt cont decât cele prevăzute la lit. e) sau f), cuantumul brut total plătit sau creditat titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituția financiară raportoare este debitoare, inclusiv suma agregată oricăror răscumpărări plătite titularului de cont în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate;
h) dacă a fost furnizată o declarație pe propria răspundere valabilă pentru fiecare titular de cont;
i) rolul/rolurile în temeiul căruia/cărora fiecare persoană care face obiectul raportării și care este o persoană care exercită controlul asupra unui titular al unui cont de entitate este o persoană care exercită controlul asupra entității și dacă a fost furnizată o declarație pe propria răspundere valabilă pentru fiecare astfel de persoană care face obiectul raportării;
j) tipul de cont, menționându-se dacă contul este un cont preexistent sau un cont nou, precum și dacă este un cont comun, inclusiv numărul de titulari ai contului comun; și
k) în cazul oricărei participații în capitalurile proprii deținute într-o entitate de investiții care este o construcție juridică, rolul/rolurile în temeiul căruia/cărora persoana care face obiectul raportării este un deținător de participații în capitalurile proprii.
(4^1) În scopul schimbului de informații prevăzut la alin. (4), în absența unor dispoziții contrare prevăzute la același alineat sau în anexa nr. 1 sau anexa nr. 2, cuantumul și descrierea plăților efectuate în legătură cu un cont care face obiectul raportării se stabilesc în conformitate cu legislația națională.
(4^2) Prevederile alin. (4) au prioritate față de alin. (1) lit. c) sau orice alt instrument juridic al Uniunii Europene în măsura în care schimbul de informații în cauză intră sub incidența alin. (1) lit. c) sau a oricărui alt instrument juridic al Uniunii Europene.
(4^3) Autoritatea competentă din România comunică informațiile menționate la alin. (4) lit. h)-k) cu privire la perioadele impozabile începând cu 1 ianuarie 2026.
(5) Abrogat.
(6) Comunicarea informațiilor se desfășoară după cum urmează:
a) în cazul categoriilor prevăzute la alin. (1): cel puțin o dată pe an, în termen de 6 luni de la sfârșitul anului fiscal din statul membru respectiv pe parcursul căruia au devenit disponibile informațiile;
b) în cazul informațiilor prevăzute la alin. (4): anual, în termen de 9 luni de la sfârșitul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate la care se referă informațiile.
(7) Autoritatea competentă din România se asigură de faptul că entitățile și conturile care urmează să fie considerate drept instituții financiare nonraportoare și, respectiv, conturi excluse îndeplinesc toate cerințele enumerate la subsecțiunea B pct. 1 lit. c) și subsecțiunea C pct. 19 lit. g) din secțiunea VIII a anexei nr. 1 și, în special, că statutul unei instituții financiare drept instituție financiară nonraportoare sau statutul unui cont drept cont exclus nu aduce atingere obiectivelor prezentului capitol.
(8) În cazul în care România convine cu alte state membre să facă automat schimb de informații referitoare la categorii suplimentare de venituri și de capital în cadrul unor acorduri bilaterale sau multilaterale pe care le încheie, România comunică acordurile respective Comisiei Europene care le pune la dispoziția tuturor celorlalte state membre.
(9) Fără a aduce atingere pct. 1 și 6^1 din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 1, în ceea ce privește fiecare cont care face obiectul raportării și care este administrat de o instituție financiară raportoare la 31 decembrie 2025 și pentru perioadele de raportare care se încheie în al doilea an calendaristic care urmează acestei date, informațiile cu privire la rolul/rolurile în temeiul căruia/cărora fiecare persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul sau un deținător de participații în capitalurile proprii ale entității trebuie raportate numai dacă aceste informații sunt disponibile în datele accesibile pentru căutare electronică păstrate de instituția financiară raportoare.
Articolul 291^1
Domeniul de aplicare și condițiile schimbului obligatoriu de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer
(1) În cazul în care autoritatea competentă din România emite, modifică sau reînnoiește o decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau un acord prealabil privind prețul de transfer după data de 31 decembrie 2016, aceasta comunică, prin schimb automat, informații cu privire la acest lucru autorităților competente din toate celelalte state membre, precum și Comisiei Europene, cu respectarea prevederilor de la alin. (9), în conformitate cu măsurile practice aplicabile adoptate în temeiul art. 304.
(2) În conformitate cu măsurile practice aplicabile adoptate în temeiul art. 304, autoritatea competentă din România comunică informații și autorităților competente din toate celelalte state membre, precum și Comisiei Europene, cu respectarea prevederilor de la alin. (9), referitoare la deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și la acordurile prealabile privind prețul de transfer emise, modificate sau reînnoite într-un termen care începe cu 5 ani înaintea datei de 1 ianuarie 2017, astfel:
a) pentru deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer care au fost emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2013, comunicarea are loc dacă acestea erau valabile la data de 1 ianuarie 2014;
b) pentru deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer care sunt emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2016, comunicarea are loc indiferent dacă acestea sunt valabile la data de 1 ianuarie 2017.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), autoritatea competentă din România nu va comunica informațiile privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer emise, modificate sau reînnoite înainte de 1 aprilie 2016 la adresa unei anumite persoane sau a unui anumit grup de persoane care nu desfășoară în principal activități financiare sau de investiții, dar care are o cifră de afaceri anuală netă la nivelul întregului grup, conform definiției de la art. 2 pct. 5 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului, care nu depășește echivalentul în lei a 40.000.000 euro pe parcursul exercițiului financiar care precedă datei emiterii, modificării sau reînnoirii respectivelor decizii fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acorduri prealabile privind prețul de transfer.
(4) Acordurile prealabile privind prețul de transfer bilaterale sau multilaterale cu țări terțe se exclud din domeniul de aplicare al schimbului automat de informații în cazul în care acordul internațional privind impozitarea în temeiul căruia a fost negociat acordul prealabil privind prețul de transfer nu permite divulgarea sa către terți. Aceste acorduri prealabile privind prețul de transfer bilaterale sau multilaterale vor fi schimbate în temeiul art. 292 în cazul în care acordul în temeiul căruia a fost negociat acordul prealabil privind prețul de transfer permite divulgarea acestora, iar autoritatea competentă a țării terțe acordă permisiunea ca informațiile să fie divulgate.
(5) În cazul în care acordurile prealabile privind prețul de transfer bilaterale sau multilaterale sunt excluse de la schimbul automat de informații potrivit alin. (4), informațiile prevăzute la alin. (8), menționate în cererea care conduce la emiterea unui astfel de acord prealabil privind prețul de transfer bilateral sau multilateral, fac în schimb obiectul unui schimb în temeiul alin. (1)-(3).
(6) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cazul în care o decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră implică și se referă exclusiv la afacerile fiscale ale uneia sau mai multor persoane fizice, cu excepția cazului în care una dintre aceste decizii fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră a fost emisă, modificată sau reînnoită după 1 ianuarie 2026 și dacă:
a) valoarea tranzacției sau a seriei de tranzacții aferente deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră depășește 1.500.000 euro (sau valoarea echivalentă în orice altă monedă), dacă o astfel de valoare este menționată în decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră; sau
b) decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră stabilește dacă o persoană este sau nu rezidentă fiscal în statul membru care emite decizia.
(6^1) În sensul alin. (6) lit. a) și fără a aduce atingere cuantumului menționat în decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră, într-o serie de tranzacții referitoare la diferite bunuri, servicii sau active, cuantumul deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră cuprinde valoarea totală subiacentă. Sumele nu sunt agregate în cazul în care aceleași bunuri, servicii sau active sunt tranzacționate de mai multe ori.
(6^2) Fără a aduce atingere alin. (6) lit. b), schimbul de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră referitoare la persoane fizice nu include astfel de decizii privind impozitarea la sursă în ceea ce privește veniturile din muncă, remunerațiile plătite administratorilor și altor persoane asimilate acestora sau pensiile nerezidenților.
(7) Schimbul de informații se desfășoară după cum urmează:
a) în ceea ce privește informațiile comunicate în conformitate cu alin. (1), fără întârziere, după emiterea, modificarea sau reînnoirea deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer și în termen de trei luni de la sfârșitul semestrului anului calendaristic în care s-a emis, s-a modificat sau s-a reînnoit decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau acordul prealabil privind prețul de transfer;
b) pentru informațiile comunicate potrivit prevederilor alin. (2) și (3), înainte de data de 1 ianuarie 2018.
(8) Informațiile comunicate de către autoritatea competentă din România în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3) cuprind următoarele:
a) identitatea persoanei, alta decât o persoană fizică, cu excepția cazului în care decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră se referă la o persoană fizică și se comunică potrivit alin. (1) și (6) și, după caz, cea a grupului de persoane din care aceasta face parte;
b) un rezumat al deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau al acordului prealabil privind prețul de transfer, inclusiv o descriere a activităților comerciale sau a tranzacției sau seriei de tranzacții relevante, precum și orice alte informații care ar putea ajuta autoritatea competentă din alt stat membru să evalueze un posibil risc fiscal, fără a conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară politicii publice;
c) data emiterii, modificării sau reînnoirii deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer;
d) data încetării perioadei de valabilitate a deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer, în cazul în care aceasta este specificată;
e) data încetării perioadei de valabilitate a deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a acordului prealabil privind prețul de transfer, în cazul în care aceasta este specificată;
f) tipul de decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acord prealabil privind prețul de transfer;
g) valoarea tranzacției sau a seriei de tranzacții aferente deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau acordului prealabil privind prețul de transfer dacă o astfel de valoare este menționată în decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau în acordul prealabil privind prețul de transfer;
h) descrierea setului de criterii utilizate pentru a stabili prețurile de transfer sau prețul de transfer în sine, în cazul unui acord prealabil privind prețul de transfer;
i) identificarea metodei utilizate pentru a stabili prețurile de transfer sau prețul de transfer în sine, în cazul unui acord prealabil privind prețul de transfer;
j) identificarea celorlalte state membre, dacă există, care pot fi vizate de decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acordul prealabil privind prețul de transfer;
k) identitatea oricărei persoane, alta decât o persoană fizică, cu excepția cazului în care decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră se referă la o persoană fizică și se comunică potrivit alin. (1) și (6), din celelalte state membre, dacă există, care este probabil să fie afectată de decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acordul prealabil privind prețul de transfer, indicând statele membre de care sunt legate persoanele afectate.
l) precizarea dacă informațiile comunicate se bazează pe decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau pe acordul prealabil privind prețul de transfer în sine sau sunt furnizate ca urmare a cererii menționate la alin. (5).
(9) Informațiile definite la alin. (8) lit. a),b), h) și k) nu se comunică Comisiei Europene.
(10) Autoritatea competentă din România confirmă primirea informațiilor comunicate în temeiul alin. (8) lit. j), dacă este posibil prin mijloace electronice, autorității competente care le-a furnizat, fără întârziere și, în orice caz, în cel mult 7 zile lucrătoare de la primire. Această măsură se aplică până când registrul central securizat la nivel de stat membru devine funcțional.
(11) Autoritatea competentă din România poate, în conformitate cu art. 288 și art. 304 alin. (3), să solicite informații suplimentare, inclusiv textul integral al unei decizii fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau al unui acord prealabil privind prețul de transfer.
Articolul 291^2
Statistici privind schimburile automate
Autoritatea competentă din România pune la dispoziția Comisiei Europene, anual, statistici cu privire la volumul schimburilor automate prevăzute la art. 291 alin. (1) și (4) și la art. 291^3, 291^5 și 291^7 și informații cu privire la costurile și beneficiile administrative și la alte costuri și beneficii relevante legate de schimburile care au avut loc și cu privire la orice potențiale modificări, atât pentru administrația fiscală din România, cât și pentru terți.
Articolul 291^3
Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații cu privire la raportul pentru fiecare țară în parte
(1) O societate-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală în România sau o altă entitate raportoare, în conformitate cu secțiunea II din anexa nr. 3 la prezentul cod, au obligația să depună un raport pentru fiecare țară în parte, pentru fiecare an fiscal de raportare, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale, în conformitate cu secțiunea II din anexa nr. 3 la prezentul cod.
(2) Autoritatea competentă din România care primește raportul pentru fiecare țară în parte prevăzut la alin. (1) transmite, prin intermediul schimbului de informații automat și în termenul stabilit la alin. (4), raportul pentru fiecare țară în parte oricărui altui stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale al entității raportoare își au rezidența fiscală sau sunt supuse impozitării pentru activitatea economică desfășurată prin intermediul unui sediu permanent.
(3) Raportul pentru fiecare țară în parte trebuie să conțină următoarele informații cu privire la grupul de întreprinderi multinaționale:
a) informații agregate referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile anterioare impozitării veniturilor, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările corporale, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicție în care își desfășoară activitatea grupul de întreprinderi multinaționale;
b) identificarea fiecărei entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale, precizând jurisdicția în care își are rezidența fiscală respectiva entitate constitutivă și, în cazul în care este diferită de respectiva jurisdicție de rezidență fiscală, jurisdicția potrivit legislației în temeiul căreia este organizată respectiva entitate constitutivă și natura principalei sau principalelor activități economice ale respectivei entități constitutive.
(4) Transmiterea are loc în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale la care se referă raportul pentru fiecare țară în parte. Primul raport pentru fiecare țară în parte se transmite pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale care începe de la data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date, în termen de 18 luni de la ultima zi a anului fiscal respectiv.
Articolul 291^4
Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării
(1) În termen de 30 de zile, intermediarii raportează A.N.A.F. informații, de care au luat cunoștință sau care se află în posesia ori sub controlul lor, cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării.
(2) În funcție de momentul la care survine mai întâi oricare dintre cazurile de mai jos, termenul de 30 de zile de la alin. (1) începe să curgă:
a) din ziua următoare datei la care aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este pus la dispoziție în vederea implementării; sau
b) din ziua următoare datei la care aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este pregătit pentru implementare; sau
c) din momentul în care a fost făcut primul pas în demersul de implementare a aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării.
(3) Prin excepție de la alin. (1), intermediarii prevăzuți la al doilea paragraf al art. 286 lit. v) au obligația de a raporta A.N.A.F. informațiile relevante în termen de 30 de zile începând din ziua următoare datei la care au furnizat ajutor, asistență sau consiliere în mod direct sau prin intermediul altor persoane.
(4) În cazul aranjamentelor comercializabile, intermediarul întocmește la fiecare 3 luni un raport prin care furnizează A.N.A.F. informațiile noi sau actualizate care fac obiectul raportării, prevăzute la alin. (19) lit. a), d), g) și h), devenite disponibile de la depunerea ultimului raport.
(5) În cazul în care intermediarul are obligația de raportare a informațiilor cu privire la un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării la autoritățile competente din mai multe state membre, atunci aceste informații vor fi raportate numai la autoritățile competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:
a) statul membru în care intermediarul își are rezidența fiscală;
b) statul membru în care intermediarul are un sediu permanent prin intermediul căruia sunt furnizate serviciile legate de aranjamentul în cauză;
c) statul membru în care intermediarul este constituit sau de a cărui legislație este reglementat;
d) statul membru în care intermediarul este înregistrat într-o asociație profesională în legătură cu servicii de natură juridică, fiscală sau de consultanță.
(6) În cazul în care, potrivit alin. (5), există o obligație de raportare multiplă, intermediarul este exonerat de la îndeplinirea acesteia în România dacă deține și prezintă A.N.A.F. dovezi concludente din care reiese că aceleași informații au fost raportate autorității competente într-un alt stat membru.
(7) În cazul intermediarilor care, potrivit legii, fac obiectul unei obligații de păstrare a secretului profesional, aceștia raportează aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării doar cu acordul scris al contribuabilului relevant.
(8) În lipsa acordului prevăzut la alin. (7):
a) intermediarul notifică, fără întârziere, în scris, oricărui alt intermediar obligația de raportare a informațiilor prevăzute la alin. (19), cu excepția avocatului care are calitatea de intermediar;
b) intermediarul notifică, fără întârziere, în scris, contribuabilului relevant obligația de raportare a informațiilor prevăzute la alin. (19), în cazul în care nu există un alt intermediar.
(9) În cazul în care nu există niciun intermediar, obligația de raportare a informațiilor cu privire la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării revine contribuabilului relevant.
(10) Contribuabilul relevant căruia îi revine obligația de raportare raportează informațiile prevăzute la alin. (19) către A.N.A.F. în termen de 30 de zile. Termenul de 30 de zile începe să curgă din ziua următoare datei în care survine mai întâi oricare dintre momentele următoare:
a) aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este pus la dispoziția respectivului contribuabil relevant în vederea implementării;
b) aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este pregătit pentru implementarea de către contribuabilul relevant;
c) momentul în care a fost făcut primul pas în procesul de implementare în legătură cu contribuabilul relevant.
(11) În cazul în care contribuabilul relevant are obligația de raportare a informațiilor privind aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării la autoritățile competente din mai multe state membre, aceste informații sunt raportate numai autorităților competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:
a) statul membru în care contribuabilul relevant își are rezidența fiscală;
b) statul membru în care contribuabilul relevant are un sediu permanent care beneficiază de aranjamentul în cauză;
c) statul membru în care contribuabilul relevant obține venituri sau generează profituri, deși nu își are rezidența fiscală și nici nu are un sediu permanent într-un stat membru;
d) statul membru în care contribuabilul relevant desfășoară o activitate, deși nu își are rezidența fiscală și nici nu are un sediu permanent într-un stat membru.
(12) În cazul în care, potrivit alin. (11), există o obligație de raportare în mai multe state membre, contribuabilul relevant este exonerat de obligația de a raporta dacă prezintă A.N.A.F. dovezi concludente din care să rezulte că obligația de raportare a fost îndeplinită prin raportarea informațiile prevăzute la alin. (19) autorității competente dintr-un alt stat membru.
(13) În cazul în care există mai mulți intermediari, obligația de raportare a informațiilor cu privire la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării revine tuturor intermediarilor implicați în același aranjament transfrontalier care face obiectul raportării. Oricare dintre intermediarii implicați în același aranjament transfrontalier care face obiectul raportării poate fi exonerat de la obligația de raportare a informațiilor prevăzute la alin. (19) către A.N.A.F. dacă deține dovezi concludente, din care să rezulte dincolo de orice dubiu că informațiile prevăzute la alin. (19) au fost deja raportate către A.N.A.F. sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru de un alt intermediar.
(14) În cazul în care obligația de raportare revine contribuabilului relevant, dar există mai mulți contribuabili relevanți, contribuabilul relevant care raportează informațiile potrivit alin. (8) și (9) este cel care ocupă primul loc în lista de mai jos:
a) contribuabilul relevant care a convenit cu intermediarul cu privire la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării;
b) contribuabilul relevant care gestionează implementarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării.
(15) Sunt exonerați de la îndeplinirea obligației de raportare contribuabilii relevanți care dețin dovezi concludente din care rezultă dincolo de orice dubiu că informațiile menționate la alin. (19) au fost deja raportate către A.N.A.F. sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat membru de un alt contribuabil relevant.
(16) Contribuabilul relevant raportează A.N.A.F. informațiile cu privire la utilizarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării în fiecare an în care acesta a fost utilizat.
(17) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se aprobă formularul utilizat de intermediarii sau contribuabilii relevanți, după caz, în vederea raportării informațiilor cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării, potrivit alin. (1)-(16).
(18) Ulterior raportării informațiilor de către intermediarii sau contribuabilii relevanți, după caz, potrivit alin. (1)-(16), A.N.A.F. comunică autorităților competente din celelalte state membre, prin intermediul schimbului automat, informațiile prevăzute la alin. (19), utilizând formularele-tip și procedurile specifice în conformitate cu art. 303 și 304.
(19) Informațiile comunicate de A.N.A.F. în temeiul alin. (18) includ, după caz, următoarele:
a) identitatea intermediarilor, alții decât intermediarii exonerați de obligația de raportare ca urmare a privilegiului profesional legal pe care trebuie să îl respecte potrivit alin. (7), precum și a contribuabililor relevanți, inclusiv numele, data și locul nașterii (în cazul unei persoane fizice), rezidența fiscală, NIF ale acestora, și, dacă este cazul, identitatea persoanelor care sunt întreprinderi asociate cu contribuabilul relevant;
b) detalii privind semnele distinctive stabilite în anexa nr. 4 care au fost utilizate pentru a determina caracterul raportabil al aranjamentului transfrontalier;
c) un rezumat al conținutului aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării, inclusiv o trimitere la denumirea sub care este cunoscut de regulă, dacă aceasta există, și o descriere generală a aranjamentelor relevante și a oricăror alte informații care ar putea ajuta autoritatea competentă să evalueze un posibil risc fiscal, fără a duce la dezvăluirea unui secret comercial, industrial sau profesional ori a unui proces comercial ori a unor informații a căror dezvăluire ar fi contrară politicilor publice;
d) data la care prima etapă pentru implementarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării a fost efectuată sau urmează a fi efectuată;
e) detalii privind dispozițiile din legislația națională relevantă care constituie baza aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării;
f) valoarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării;
g) identificarea statului membru al contribuabilului relevant și a oricăror alte state membre care este probabil să fie vizate de aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării;
h) identificarea oricărei alte persoane dintr-un stat membru care este probabil să fie afectată de aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării, indicând care sunt statele membre de care este legată o astfel de persoană.
(20) Lipsa de reacție a A.N.A.F. cu privire la un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării nu implică acceptarea validității sau tratamentul fiscal al respectivului aranjament.
(21) Schimbul automat de informații are loc în termen de o lună de la sfârșitul trimestrului în care au fost raportate informațiile prevăzute la alin. (19). A.N.A.F. comunică, prin intermediul schimbului automat, primele informații până la data de 31 octombrie 2020.
(22) A.N.A.F. emite și publică pe pagina de internet proprie ghidul prin care detaliază aspectele referitoare la modul de aplicare a prevederilor anexei nr. 4.
Articolul 291^5
Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații raportate de Operatorii de platforme
(1) Operatorii de platforme cărora le revine obligația de raportare trebuie să îndeplinească procedurile de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5.
(2) În temeiul procedurilor de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5, autoritatea competentă din România comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul prevăzut la alin. (5), autorității competente a statului membru de rezidență al Vânzătorului raportabil, determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II a anexei nr. 5, iar în cazul în care Vânzătorul raportabil prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, autorității competente a statului membru în care sunt situate bunurile imobile următoarele informații referitoare la fiecare Vânzător raportabil:
a) numele, adresa sediului social, NIF-ul și, dacă este cazul, numărul individual de identificare alocat în temeiul alin. (10) ale Operatorului de platformă care are obligația de raportare, precum și denumirea comercială/denumirile comerciale a(le) Platformei/Platformelor pentru care Operatorul de platformă care are obligația de raportare în cauză raportează informații;
b) prenumele și numele Vânzătorului raportabil care este o persoană fizică și denumirea juridică a Vânzătorului raportabil care este o Entitate;
c) adresa principală;
d) orice NIF al Vânzătorului raportabil, inclusiv fiecare stat membru emitent, sau, în absența unui NIF, locul nașterii Vânzătorului raportabil care este o persoană fizică;
e) numărul de înregistrare în Registrul Comerțului al Vânzătorului raportabil care este o Entitate;
f) numărul de identificare în scopuri de TVA al Vânzătorului raportabil, dacă există;
g) data nașterii Vânzătorului raportabil care este o persoană fizică;
h) Numărul de identificare a contului financiar în care se plătește sau se creditează Contraprestația, în măsura în care acesta este disponibil pentru Operatorul de platformă care are obligația de raportare și dacă autoritatea competentă din statul membru de rezidență al Vânzătorului raportabil, în sensul subsecțiunii D din secțiunea II a anexei nr. 5, nu a informat autoritățile competente din toate celelalte state membre că nu intenționează să utilizeze Numărul de identificare a contului financiar în acest scop;
i) în cazul în care este diferit de numele Vânzătorului raportabil, pe lângă Numărul de identificare a contului financiar, numele titularului contului financiar în care se plătește sau se creditează Contraprestația, în măsura în care Operatorul de platformă căruia îi revine obligația de raportare cunoaște acest nume, precum și orice alte informații de identificare financiară a titularului contului respectiv disponibile pentru Operatorul de platformă care are obligația de raportare;
j) fiecare stat membru de rezidență al Vânzătorului raportabil, determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II a anexei nr. 5;
k) Contraprestația totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de raportare și numărul de Activități relevante pentru care aceasta a fost plătită sau creditată;
l) orice onorarii, comisioane sau taxe reținute sau percepute de Operatorul de platforme care are obligația de raportare în fiecare trimestru al Perioadei de raportare.
m) identificatorul Serviciului de Identificare și statul membru emitent, în cazul în care Operatorul de Platformă care are obligația de raportare se bazează pe confirmarea directă a identității și a reședinței Vânzătorului prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziție de un stat membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea și rezidența fiscală a Vânzătorului; în astfel de cazuri, nu este necesar să se comunice statului membru emitent al identificatorului Serviciului de Identificare informațiile menționate la lit. c)-g).
(3) În cazul în care Vânzătorul raportabil prestează servicii de închiriere de bunuri imobile, se comunică următoarele informații suplimentare:
a) adresa fiecărui Bun imobil listat, stabilită pe baza procedurii prevăzute în subsecțiunea E din secțiunea II a anexei nr. 5 și numărul cărții funciare respective sau echivalentul acestuia în temeiul dreptului intern al statului membru în care se află Bunul imobil respectiv, dacă este disponibil;
b) Contraprestația totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de raportare și numărul de Activități relevante corespunzător fiecărui Bun imobil listat;
c) dacă este disponibil, numărul de zile pentru care a fost închiriat fiecare Bun imobil listat în timpul Perioadei de raportare și tipul fiecărui Bun imobil listat.
(4) În cazul în care un Operator de platformă care are obligația de raportare comunică informații incorecte sau incomplete, autoritatea competentă din România îi trimite o notificare acestuia pentru a-i furniza toate informațiile necesare astfel încât să își poată îndeplini obligația prevăzută la alin. (2).
(5) Comunicarea în temeiul alin. (2) se efectuează prin intermediul formularului-tip prevăzut la art. 303 alin. (5), în termen de două luni de la încheierea Perioadei de raportare aferente procedurilor de raportare aplicabile Operatorului de platformă care are obligația de raportare. Autoritatea competentă din România comunică primele informații, în temeiul alin. (2), pentru Perioadele de raportare care încep la 1 ianuarie 2023.
(6) În cazul în care un Vânzător nu comunică informațiile prevăzute în secțiunea II din anexa nr. 5 nici după primirea a două atenționări transmise ulterior solicitării inițiale din partea Operatorului de platformă care are obligația de raportare, dar nu înainte de expirarea unui termen de 60 de zile de la solicitarea inițială, Operatorul de platformă care are obligația de raportare închide contul Vânzătorului și nu îi permite acestuia să se înregistreze din nou pe platformă sau reține plata Contraprestației către Vânzător atât timp cât Vânzătorul nu comunică informațiile solicitate.
(7) Operatorii de platforme care au obligația de raportare trebuie să păstreze evidența măsurilor întreprinse și orice informații pe care s-au bazat pentru efectuarea procedurii de diligență fiscală și a procedurilor de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5. Operatorii de platforme care au obligația de raportare păstrează aceste evidențe pentru o perioadă suficient de lungă și, în orice caz, pentru cel puțin cinci ani, dar nu mai mult de zece ani după încheierea Perioadei de Raportare la care se referă informațiile.
(8) În vederea verificării respectării de către Operatorii de platforme, care au obligația de raportare, a procedurii de diligență fiscală și a procedurilor de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5, Agenția Națională de Administrare Fiscală poate efectua verificări și controale în acest sens. Procedurile administrative și de punere în aplicare a prezentului alineat se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(9) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se elaborează proceduri administrative de comunicare ulterioară cu Operatorul de platformă care are obligația de raportare în situațiile în care informațiile raportate sunt incomplete sau incorecte.
(10) Operatorul de platformă care are obligația de raportare, în sensul lit. b) de la pct. 4, subsecțiunea A, secțiunea I din anexa nr. 5, trebuie să se înregistreze la autoritatea competentă din România sau din oricare alt stat membru în vederea respectării procedurilor de diligență fiscală și de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5.
În cazul în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A al secțiunii I din anexa nr. 5 solicită să se înregistreze la autoritatea competentă din România, aceasta îi alocă un număr individual de identificare și notifică acest număr autorităților competente din toate statele membre prin mijloace electronice.
Un Operator de platformă care are obligația de raportare poate alege să se înregistreze la autoritatea competentă dintrun singur stat membru.
(11) Autoritatea competentă din România poate să reînregistreze un Operator de platformă care are obligația de raportare a cărui înregistrare a fost revocată în conformitate cu alin. (15) numai dacă acesta furnizează garanții adecvate privind angajamentul său, respectiv declarații pe propria răspundere și garanții financiare, de a respecta cerințele de raportare din Uniunea Europeană, inclusiv orice cerință de raportare neîndeplinită. Procedura de aplicare a prezentului alineat se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(12) În cazul în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare alege să se înregistreze în România, conform alin. (10), comunică autorității competente din România următoarele informații:
a) numele;
b) adresa poștală;
c) adresele electronice, inclusiv site-urile web;
d) orice NIF care i s-a emis Operatorului de platformă care are obligația de raportare;
e) o declarație cu informații privind identificarea Operatorului de platformă care are obligația de raportare în scopuri de TVA în Uniunea Europeană, în temeiul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
f) statele membre în care Vânzătorii Raportabili sunt rezidenți în sensul subsecțiunii D, secțiunea II.
(13) După înregistrare, Operatorul de platformă informează autoritatea competentă din România cu privire la orice modificări ale informațiilor prevăzute la alin. (12).
(14) Dacă un Operator de platformă care are obligația de raportare nu respectă obligația de înregistrare sau dacă înregistrarea sa a fost revocată în conformitate cu alin. (15), autoritatea competentă din România ia măsuri efective, proporționale și disuasive, fără a aduce atingere art. 336 alin. (1) lit. ț)-ff) și alin. (2) lit. k^1)-r), pentru a asigura conformarea cu prevederile prezentului articol. Autoritatea competentă din România împreună cu toate celelalte autorități ale statelor membre își coordonează acțiunile menite să asigure conformitatea, inclusiv, în ultimă instanță, să împiedice Operatorul de platformă care are obligația de raportare să își desfășoare activitatea în cadrul Uniunii.
(15) Dacă un Operator de platformă care are obligația de raportare în sensul lit. b) de la pct. 4, subsecțiunea A, secțiunea I din anexa nr. 5, nu respectă obligația de raportare prevăzută în anexa nr. 5 după două atenționări din partea autorității competente din România, fără a aduce atingere art. 336 alin. (1) lit. ț)-ff) și alin. (2) lit. k^1)-r), aceasta îi revocă înregistrarea efectuată în temeiul alin. (10). Înregistrarea se revocă cel târziu după expirarea unui termen de 90 de zile, dar nu înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la a doua atenționare.
(16) În situația prevăzută la alin. (14) autoritatea competentă din România solicită furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice oprirea accesului la site-ul sau aplicația Operatorului de platformă care are obligația de raportare în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, până când operatorul respectiv se înregistrează în România sau într-un alt stat membru.
(17) Furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice sunt obligați să oprească accesul la site-ul sau aplicația Operatorului de platformă care are obligația de raportare în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, în termen de 24 de ore de la data primirii solicitării prevăzute la alin. (16).
(18) Atunci când Operatorul de platformă pentru care se aplică măsura prevăzută la alin. (16) se înregistrează în România sau în alt stat membru, autoritatea competentă din România notifică furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice pentru a restabili accesul la site-ul sau aplicația Operatorului de platformă în termen de 24 de ore de la notificare.
(19) Autoritatea competentă din România elimină din registrul central un Operator de platformă care are obligația de raportare în următoarele cazuri:
a) Operatorul de platformă informează autoritatea competentă din România că nu mai desfășoară nicio activitate în calitate de Operator de platformă;
b) în absența unei notificări în temeiul lit. a), autoritatea competentă din România are motive să creadă că activitatea unui Operator de platformă a încetat;
c) Operatorul de platformă nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5;
d) autoritatea competentă din România a revocat înregistrarea în temeiul alin. (15).
(20) Autoritatea competentă din România informează de îndată Comisia Europeană cu privire la orice Operator de platformă în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, care își începe activitatea de Operator de platformă fără să se înregistreze în conformitate cu prezenta subsecțiune.
(21) În cazul în care autoritatea competentă din România consideră un Operator de Platformă Exclus, în conformitate cu pct. 3 din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, notifică acest lucru autorităților competente din toate celelalte state membre, inclusiv orice modificări ulterioare.
(22) Autoritatea competentă poate solicita, motivat, Comisiei Europene să stabilească prin intermediul unor acte de punere în aplicare dacă informațiile care trebuie să facă obiectul schimbului automat de informații în temeiul unui acord între autoritatea competentă din România și o jurisdicție din afara Uniunii, în sensul pct. 7 din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, sunt echivalente cu cele precizate în subsecțiunea B a secțiunii III din anexa nr. 5.
(23) În cazul în care autoritatea competentă din România solicită măsura prevăzută la alin. (22), trimite Comisiei Europene o cerere motivată.
(24) La solicitarea Comisiei Europene, Autoritatea competentă din România transmite informații suplimentare necesare pentru evaluarea cererii prevăzute la alin. (23).
Articolul 291^6
Domeniul de aplicare și condițiile pentru schimbul automat obligatoriu de informații raportate de Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori
(1) Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să îndeplinească cerințele de raportare și procedurile de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 6. Formularul utilizat de Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori pentru îndeplinirea cerințelor de raportare se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(2) În temeiul cerințelor de raportare aplicabile și al procedurilor de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 6, autoritatea competentă din România comunică informațiile menționate la alin. (3) aferente perioadelor impozabile care încep la 1 ianuarie 2026, prin intermediul unui schimb automat și în termenul stabilit la alin. (5), către autoritățile competente din toate celelalte state membre, în conformitate cu măsurile practice adoptate în temeiul art. 304.
(3) Autoritatea competentă din România comunică următoarele informații cu privire la fiecare persoană care face obiectul raportării:
a) numele, adresa, statul membru sau statele membre de rezidență, după caz, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și, în cazul unei persoane fizice, data și locul nașterii fiecărui Utilizator care face obiectul raportării, iar în cazul oricărei entități care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală prevăzute în secțiunea III din anexa nr. 6, este identificată ca având una sau mai multe Persoane care Exercită Controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării, numele, adresa, statul membru sau statele membre de rezidență, după caz, și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale entității, precum și numele, adresa, statul membru sau statele membre de rezidență, după caz, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) și data și locul nașterii fiecărei persoane care face obiectul raportării, împreună cu rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare persoană care face obiectul raportării este o Persoană care Exercită Controlul asupra entității. În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor raportează unei autorități competente care utilizează un Serviciu de Identificare și se bazează pe confirmarea directă a identității și a rezidenței Persoanei care face obiectul raportării prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziție de un stat membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea și rezidența fiscală a Persoanei care face obiectul raportării, informațiile ce se raportează de către autoritatea competentă cu privire la Persoana care face obiectul sunt: numele, identificatorul din Serviciul de Identificare și statul membru emitent, precum și rolul (rolurile) în virtutea căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul raportării este o Persoană care Exercită Controlul asupra Entității;
b) numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF) și, dacă este disponibil, numărul individual de identificare menționat la alin. (10) și Identificatorul global al entității juridice ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor;
c) pentru fiecare tip de Criptoactiv care face obiectul raportării și cu care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a efectuat Tranzacții care fac obiectul raportării în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate, dacă este cazul:
1. denumirea completă a tipului de Criptoactiv care face obiectul raportării;
2. suma brută agregată plătită, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții care fac obiectul raportării în contextul achizițiilor în schimbul monedei fiduciare;
3. suma brută agregată încasată, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții care fac obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul monedei fiduciare;
4. valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții care fac obiectul raportării în contextul achizițiilor în schimbul altor Criptoactive care fac obiectul raportării;
5. valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții care fac obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul altor Criptoactive care fac obiectul raportării;
6. valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții de Plată cu Amănuntul care fac obiectul raportării;
7. valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții care fac obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor Transferuri către Utilizatorul care face obiectul raportării care nu intră sub incidența pct. 2 și 4;
8. valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de Tranzacții care fac obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor Transferuri din partea Utilizatorului care fac obiectul raportării care nu intră sub incidența pct. 3, 5 și 6;
9. valoarea justă de piață agregată, precum și numărul agregat de unități de Transferuri efectuate de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor către adresele registrelor distribuite, menționate în Regulamentul (UE) 2023/1.114, despre care nu se știe că ar fi asociate cu un furnizor de servicii de active virtuale sau cu o instituție financiară.
10. Suma plătită sau încasată prevăzută la lit. c) pct. 2 și 3 se raportează în moneda fiduciară în care a fost plătită sau încasată. În cazul în care sumele au fost plătite sau încasate în mai multe monede fiduciare, sumele se comunică într-o singură monedă, convertită la momentul fiecărei tranzacții care face obiectul raportării, într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
11. Valoarea justă de piață prevăzută la lit. c) pct. 4-9 se determină și se comunică într-o singură monedă fiduciară, evaluată la momentul fiecărei Tranzacții care face obiectul raportării într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
12. În cadrul informațiilor comunicate se specifică Moneda Fiduciară în care este raportată fiecare sumă.
(4) În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor comunică informații incorecte sau incomplete în ceea ce privește Utilizatorul său de Criptoactive, autoritatea competentă din România îi transmite o notificare acestuia pentru a-i furniza toate informațiile necesare, în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării, astfel încât să-și poată îndeplini obligația prevăzută la alin. (3).
(5) Comunicarea în temeiul alin. (3) se efectuează prin intermediul formularului-tip electronic prevăzut la art. 303 alin. (5), anual, în termen de 9 luni de la sfârșitul anului calendaristic sau a altei perioade de raportare adecvate la care se referă informațiile. Primele informații se comunică pentru anul calendaristic relevant sau pentru altă perioadă de raportare adecvată începând cu 1 ianuarie 2026.
(6) În cazul în care un Utilizator de Criptoactive nu furnizează informațiile prevăzute în secțiunea III din anexa nr. 6 nici după primirea a două atenționări transmise ulterior solicitării inițiale din partea Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor, dar nu înainte de expirarea unui termen de 60 de zile de la solicitarea inițială, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi permite Utilizatorului de Criptoactive să efectueze Tranzacții de Schimb.
(7) Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să păstreze evidența măsurilor întreprinse și a oricăror informații pe care s-au bazat în îndeplinirea procedurilor de raportare și a procedurilor de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 6. Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori păstrează aceste evidențe pentru o perioadă suficient de lungă și, în orice caz, pentru cel puțin cinci ani, dar nu mai mult de zece ani după încheierea perioadei în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are obligația de a raporta informațiile în cazul în care informațiile fac obiectul obligației de raportare conform secțiunii II din anexa nr. 6.
(8) În vederea verificării respectării de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a procedurilor de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 6, Agenția Națională de Administrare Fiscală poate efectua verificări și controale în acest sens. Procedurile administrative și de punere în aplicare a prezentului alineat se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(9) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se aprobă proceduri administrative de comunicare ulterioară cu Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în situațiile în care informațiile raportate sunt incorecte sau incomplete.
(10) Operatorul de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, astfel cum este definit la secțiunea IV subsecțiunea B pct. 3 din anexa nr. 6, trebuie să se înregistreze la autoritatea competentă din România sau din oricare alt stat membru, determinată în conformitate cu secțiunea I subsecțiunea A pct. 2 lit. a), b), c) sau d) sau subsecțiunea B din anexa nr. 6, înainte de sfârșitul perioadei în care trebuie să raporteze informațiile prevăzute la secțiunea II subsecțiunea B din anexa nr. 6, în vederea respectării procedurilor de raportare prevăzute la alin. (1). În cazul în care Operatorul de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, astfel cum este definit la secțiunea IV subsecțiunea B pct. 3 din anexa nr. 6, solicită să se înregistreze la autoritatea competentă din România, aceasta îi alocă un număr individual de identificare și notifică acest număr autorităților competente din toate statele membre prin mijloace electronice. Un Operator de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate alege să se înregistreze la autoritatea competentă dintr-un singur stat membru. Fără a aduce atingere, un Operator de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, astfel cum este definit în secțiunea IV subsecțiunea B pct. 3 din anexa nr. 6, nu se înregistrează la autoritatea competentă a unui stat membru în care Operatorul de Criptoactive respectiv nu are obligația de a îndeplini cerințele de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și, respectiv, III în temeiul secțiunii I subsecțiunile C, D, E, F, G sau H din anexa nr. 6, în temeiul faptului că cerințele respective sunt îndeplinite de către Operatorul de Criptoactive respectiv în orice alt stat membru.
(11) Autoritatea competentă din România poate să reînregistreze un Operator de Criptoactive care are obligația de raportare a cărui înregistrare a fost revocată în conformitate cu alin. (17) numai dacă acesta furnizează garanții adecvate privind angajamentul său, respectiv declarații pe propria răspundere și garanții financiare, de a respecta cerințele de raportare din Uniunea Europeană, inclusiv orice cerință de raportare neîndeplinită.
(12) Prevederile alin. (10) nu se aplică Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori definiți conform secțiunii IV subsecțiunea B pct. 1 din anexa nr. 6.
(13) Autoritatea competentă care acordă autorizația Furnizorilor de Servicii de Criptoactive în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/1.114 comunică, în mod regulat și cel târziu până la data de 31 decembrie a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare, A.N.A.F. o listă a tuturor Furnizorilor de Servicii de Criptoactive autorizați.
(14) În cazul în care Operatorul de Criptoactive care are obligația de raportare alege să se înregistreze în România, conform alin. (10), comunică autorității competente din România următoarele informații:
a) numele;
b) adresa poștală;
c) adresele electronice, inclusiv site-urile web;
d) orice NIF care s-a emis Operatorului de Criptoactive;
e) statele membre în care Utilizatorii care fac obiectul Raportării sunt rezidenți în sensul secțiunii III subsecțiunile A și B din anexa nr. 6;
f) orice Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene menționată la secțiunea I subsecțiunile C, D, E, F sau H din anexa nr. 6.
(15) După înregistrare, Operatorul de Criptoactive informează autoritatea competentă din România cu privire la orice modificări ale informațiilor prevăzute la alin. (14).
(16) Autoritatea competentă din România informează de îndată Comisia cu privire la orice Operator de Criptoactive, în sensul secțiunii IV subsecțiunii B pct. 2 din anexa nr. 6, care are utilizatori care fac obiectul Raportării rezidenți în Uniune fără să fie înregistrat în conformitate cu prezentul articol.
(17) Dacă un Operator de Criptoactive care are obligația de raportare nu respectă obligația de înregistrare sau dacă înregistrarea sa a fost revocată în conformitate cu alin. (18), autoritatea competentă din România ia măsuri efective, proporționale și disuasive, fără a aduce atingere art. 336 alin. (1) lit. nn) și alin. (2) lit. v), pentru a asigura conformarea cu prevederile prezentului articol. Autoritatea competentă din România împreună cu toate celelalte autorități ale statelor membre își coordonează acțiunile menite să asigure conformitatea, inclusiv, în ultimă instanță, să împiedice Operatorul de Criptoactive care are obligația de raportare să își desfășoare activitatea în cadrul Uniunii Europene.
(18) Dacă un Operator de Criptoactive care are obligația de raportare în sensul secțiunii II subsecțiunea B din anexa nr. 6 nu respectă obligația de raportare prevăzută în anexa nr. 6, după două atenționări din partea autorității competente din România, fără a aduce atingere art. 336 alin. (1) și (2), aceasta îi revocă înregistrarea efectuată în temeiul alin. (10). Înregistrarea se revocă cel târziu după expirarea unui termen de 90 de zile, dar nu înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la a doua atenționare.
(19) În situația prevăzută la alin. (17), Autoritatea competentă din România solicită furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice oprirea accesului la site-ul sau aplicația Operatorului de Criptoactive care are obligația de raportare în sensul subsecțiunii B a secțiunii II din anexa nr. 6, până când operatorul respectiv se înregistrează în România sau într-un alt stat membru.
(20) Furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice sunt obligați să oprească accesul la site-ul sau aplicația Operatorului de criptoactive care are obligația de raportare în sensul subsecțiunii B a secțiunii II din anexa nr. 6, în termen de 24 de ore de la data primirii solicitării prevăzute la alin. (19).
(21) Atunci când Operatorul de criptoactive pentru care se aplică măsura prevăzută la alin. (19) se înregistrează în România sau în alt stat membru, autoritatea competentă din România notifică furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice pentru a restabili accesul la site-ul sau aplicația Operatorului de criptoactive în termen de 24 de ore de la notificare.
(22) Autoritatea competentă din România elimină un Operator de Criptoactive din registrul Operatorilor de Criptoactive în următoarele cazuri:
a) Operatorul de Criptoactive informează autoritatea competentă din România cu privire la faptul că nu mai are Utilizatori care fac obiectul Raportării în Uniunea Europeană;
b) în absența unei notificări conform lit. a) există motive pentru a presupune că activitatea Operatorului de Criptoactive a încetat;
c) Operatorul de Criptoactive nu mai îndeplinește condițiile prevăzute în secțiunea IV subsecțiunea B pct. 2 din anexa nr. 6;
d) autoritatea competentă din România a revocat înregistrarea în temeiul alin. (17).
(23) Autoritatea competentă poate solicita, motivat, Comisiei Europene să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, dacă informațiile care trebuie să facă obiectul schimbului automat de informații în temeiul unui acord între autoritatea competentă din România și o jurisdicție din afara Uniunii Europene corespund celor indicate în secțiunea II punctul B din anexa nr. 6, în sensul secțiunii IV subsecțiunea F pct. 5 din aceeași anexă.
(24) În cazul în care autoritatea competentă din România solicită măsura prevăzută la alin. (23) trimite Comisiei Europene o cerere motivată.
(25) La solicitarea Comisiei Europene, Autoritatea competentă din România transmite informații suplimentare necesare pentru evaluarea cererii prevăzute la alin. (23).
(26) A.N.A.F. emite și publică pe pagina de internet proprie ghidul prin care detaliază aspectele referitoare la anexa nr. 6, cu luarea în considerare a comentariilor la Cadrul de raportare privind criptoactivele publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Articolul 291^7
Formatul pentru depunerea declarațiilor și schimbul de informații cu privire la Declarațiile informative privind impozitul suplimentar în temeiul art. 48 din Legea nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare
(1) Entitatea Constitutivă care depune declarația din cadrul unui Grup de Întreprinderi Multinaționale, precum și Societatea-Mamă care deține o participație directă sau indirectă în capitalurile proprii ale unei Asocieri în Participație sau ale unei filiale a unei Asocieri în Participație care face obiectul unui Impozit Suplimentar Național Calificat într-un alt stat membru din cadrul unui Grup Național de Mari Dimensiuni, în conformitate cu prevederile secțiunii III din anexa nr. 7, trebuie să utilizeze modelul standard în vederea îndeplinirii obligațiilor de declarare în temeiul art. 48 din Legea nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Autoritatea competentă din România care a primit Declarația informativă privind impozitul suplimentar depusă de Societatea-Mamă Finală sau de Entitatea Desemnată care depune declarația, astfel cum se menționează la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare, comunică prin intermediul schimbului automat și în conformitate cu următoarea abordare în materie de diseminare următoarele:
a) Secțiunea generală din Declarația informativă privind impozitul suplimentar către Statul membru de punere în aplicare în care sunt situate Societatea-Mamă Finală sau Entitățile Constitutive ale Grupului de Întreprinderi Multinaționale;
b) Secțiunea generală din Declarația informativă privind impozitul suplimentar, cu excepția sintezei generale a informațiilor din secțiunea 1.4 din cadrul acesteia, către statele membre care aplică doar un Impozit Suplimentar Național Calificat și:
1. în care sunt situate Entitățile Constitutive ale Grupului de Întreprinderi Multinaționale;
2. în care este situată o Asociere în Participație sau un membru al unui grup de Asocieri în Participație ale Grupului de Întreprinderi Multinaționale, dacă Impozitul Suplimentar Național Calificat este impus Asocierilor în Participație din statele membre respective;
3. dacă, în statele membre respective, Impozitul Suplimentar Național Calificat este impus unei Entități Constitutive Apatride sau unei Asocieri în Participație Apatride a Grupului de Întreprinderi Multinaționale;
c) una sau mai multe Secțiuni Jurisdicționale din Declarația informativă privind impozitul suplimentar către statele membre care au drepturi de impozitare în temeiul Directivei (UE) 2022/2.523 a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune, inclusiv dreptul de a aplica Impozitul Suplimentar Național Calificat, în cazul statelor membre vizate de respectivele Secțiuni Jurisdicționale.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. c), autoritatea competentă din România pune la dispoziție jurisdicțiilor care aplică regula profiturilor subimpozitate, denumită în continuare UTPR, cu un procent alocat în temeiul UTPR egal cu zero, doar partea din Declarația informativă privind impozitul suplimentar care conține informații privind atribuirea impozitului suplimentar în temeiul UTPR în ceea ce privește jurisdicția respectivă, aceste informații fiind în concordanță cu un extras din secțiunea 3.4.3 din Declarația informativă privind impozitul suplimentar. Statului membru de punere în aplicare în care este situată Societatea-Mamă Finală i se pun la dispoziție toate Secțiunile Jurisdicționale.
(4) Autoritatea competentă din România comunică Declarația informativă privind impozitul suplimentar primită în temeiul alin. (2) în termen de cel mult 90 de zile de la termenul de depunere pentru Anul fiscal de raportare.
(5) În cazul în care autoritatea competentă din România primește Declarația informativă privind impozitul suplimentar după termenul de depunere, aceasta comunică respectiva declarație în termen de cel mult 90 de zile de la data primirii.
(6) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și pentru Grupurile Naționale de Mari Dimensiuni a căror Societate-Mamă deține o participație directă sau indirectă în capitalurile proprii ale unei Asocieri în Participație sau ale unei filiale a unei Asocieri în Participație care face obiectul unui Impozit Suplimentar Național Calificat într-un alt stat membru, în conformitate cu prevederile secțiunii III din anexa nr. 7.
Articolul 291^8
Primul An fiscal de raportare și comunicarea de informații în temeiul art. 291^7
(1) Primul An fiscal de raportare pentru care autoritatea competentă din România comunică informațiile prevăzute la art. 291^7 este primul an fiscal care începe de la 31 decembrie 2023.
(2) Pentru statele membre care au optat să nu aplice regula de includere a veniturilor, denumită în continuare IIR, și UTPR în temeiul art. 50 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/2.523, primul An fiscal de raportare pentru care autoritatea competentă din România trebuie să comunice informații în temeiul art. 291^7 este primul an fiscal de după încheierea perioadei unei astfel de opțiuni a respectivelor state membre.
(3) Prin excepție de la alin. (2), pentru statele membre care au optat să nu aplice IIR și UTPR în temeiul art. 50 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/2.523 și care au optat să aplice un Impozit Suplimentar Național Calificat în temeiul art. 11 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/2.523, primul An fiscal de raportare pentru care autoritatea competentă din România comunică informațiile prevăzute la art. 291^7 este primul an fiscal în care respectivele state membre aplică Impozitul Suplimentar Național Calificat.
(4) Autoritatea competentă din România comunică informațiile prevăzute la art. 291^7 cu privire la primul An fiscal de raportare la cel mult 180 de zile de la termenul de depunere prevăzut la art. 48 alin. (9) din Legea nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Autoritatea competentă din România comunică informațiile prevăzute la art. 291^7 pentru prima dată cel mai devreme la 1 decembrie 2026.
Articolul 291^9
Colaborarea în ceea ce privește corecțiile, respectarea și aplicarea normelor în legătură cu Declarațiile informative privind impozitul suplimentar
(1) În cazul în care autoritatea competentă din România are motive să creadă că informațiile, comunicate în temeiul art. 291^7, din Declarația informativă privind impozitul suplimentar depusă de o Societate-Mamă Finală sau de o Entitate Desemnată care depune declarația situată în jurisdicția altui stat membru necesită corectarea unor erori evidente, aceasta transmite o notificare, fără întârzieri nejustificate, autorității competente a celuilalt stat membru.
(2) În cazul în care autoritatea competentă din România este notificată și este de acord că informațiile din Declarația informativă privind Impozitul suplimentar necesită corecții, aceasta ia, fără întârzieri nejustificate, măsuri adecvate pentru a obține o Declarație informativă privind impozitul suplimentar corectată din partea Societății-Mamă Finale sau a Entității Desemnate care depune declarația.
(3) Autoritatea competentă din România notificată comunică, fără întârzieri nejustificate, Declarația informativă privind impozitul suplimentar corectată tuturor autorităților competente pentru care informațiile respective fac obiectul schimbului, în conformitate cu prevederile art. 291^7 și cu anexa nr. 7.
(4) Când autoritatea competentă din România primește o notificare din partea uneia sau mai multor Entități Constitutive care sunt situate în România, conform art. 48 alin. (4) din Legea nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare, dar informațiile nu au fost comunicate în termenele specificate la art. 291^7 alin. (4) sau la art. 291^8 alin. (4) și (5), autoritatea competentă din România notifică, fără întârzieri nejustificate, celeilalte autorități competente faptul că informațiile nu au fost primite.
(5) Autoritatea competentă din România este notificată de către o autoritate competentă dintr-un alt stat membru că informațiile din Declarația informativă privind impozitul suplimentar nu au fost comunicate în termenele specificate la art. 8ae alin. (3) sau la art. 27d alin. (3) și (4) din Directiva (UE) 2025/872 a Consiliului din 14 aprilie 2025 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, după ce una sau mai multe Entități Constitutive care sunt situate în statul membru respectiv au notificat că Declarația informativă privind impozitul suplimentar pentru respectivele Entități Constitutive trebuia să fie depusă de Societatea-Mamă Finală sau de Entitatea Desemnată care depune declarația situată în România. În această situație, autoritatea competentă din România notifică Societatea-Mamă Finală sau Entitatea Desemnată din România care are obligația să depună Declarația informativă privind impozitul suplimentar că trebuie să transmită această Declarație în termen de 90 de zile, de la data comunicării notificării.
(6) Autoritatea competentă din România notificată conform alin. (5) stabilește, fără întârzieri nejustificate, motivul pentru care Declarația privind impozitul suplimentar în cauză nu a fost comunicată și informează autoritatea competentă din celălalt stat membru în termen de 30 de zile de la primirea notificării, indicând inclusiv data preconizată a schimbului de informații referitor la declarația respectivă, dacă este cazul.
(7) Autoritatea competentă din România comunică informațiile din Declarația informativă privind impozitul suplimentar, depusă de Societatea-Mamă Finală sau de o Entitatea Desemnată care are sediul în România, către autoritatea competentă care a transmis notificarea, în termen de 90 de zile de la data primirii notificării privind nerealizarea schimbului.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 2-a Schimbul de informații › Paragraful §3. Schimbul spontan de informații
Articolul 292
Sfera de aplicare și condițiile schimbului spontan de informații
(1) Autoritatea competentă din România comunică autorității competente din orice alt stat membru interesat informațiile prevăzute la art. 284 alin. (1), în oricare dintre următoarele situații:
a) autoritatea competentă din România are dovezi pe baza cărora presupune că pot exista pierderi fiscale într-un alt stat membru;
b) o persoană impozabilă obține o reducere sau o scutire de impozit în România, care ar putea determina o mărire a impozitului ori o obligație de plată a impozitului într-un alt stat membru;
c) afacerile între o persoană impozabilă din România și o persoană impozabilă din alt stat membru sunt realizate printr-una sau mai multe țări, astfel încât să rezulte o scădere a impozitului în România ori în celălalt stat membru sau în amândouă;
d) autoritatea competentă din România are dovezi pe baza cărora presupune că poate avea loc o diminuare a impozitului în urma unor transferuri artificiale ale profiturilor în cadrul unor grupuri de întreprinderi;
e) informațiile transmise unui stat membru de către autoritatea competentă a altui stat membru au permis obținerea unor informații care pot fi importante în evaluarea impozitului datorat în cel de-al doilea stat membru.
(2) Autoritatea competentă din România poate să comunice, prin schimb spontan, autorităților competente din celelalte state membre orice informații de care are cunoștință și care pot fi utile acestora.
Articolul 293
Termene pentru schimbul spontan de informații
(1) Autoritatea competentă din România căreia i se pun la dispoziție informațiile prevăzute la art. 292 alin. (1) transmite informațiile respective autorității competente a oricărui alt stat membru interesat, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de o lună de la data la care informațiile au fost puse la dispoziție.
(2) Autoritatea competentă din România căreia i se comunică informațiile în temeiul art. 292 confirmă, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea acestor informații autorității competente care le-a furnizat, fără întârziere, dar nu mai mult de 7 zile lucrătoare de la primire.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 3-a Alte forme de cooperare administrativă › Paragraful §1. Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative
Articolul 294
Sfera de aplicare și condiții
(1) În scopul realizării schimbului de informații prevăzut la art. 284 alin. (1), autoritatea solicitantă a unui stat membru poate cere autorității solicitate a unui alt stat membru ca, în conformitate cu normele procedurale prevăzute de cea din urmă, funcționarii autorizați de cea dintâi:
a) să fie prezenți în birourile în care își desfășoară activitatea autoritățile administrative ale statului membru solicitat;
b) să fie prezenți în timpul anchetelor administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;
c) să participe la anchetele administrative desfășurate de statul membru solicitat prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, după caz.
(2) Autoritatea solicitată răspunde la cererea prevăzută la alin. (1) în termen de 60 de zile de la primirea acesteia pentru ași da acordul sau a-și comunica refuzul motivat autorității solicitante.
În cazul în care informațiile solicitate sunt incluse în documente la care funcționarii autorității solicitate au acces, funcționarii autorității solicitante primesc copii ale acestor documente.
(3) În cazul în care funcționarii autorității solicitante sunt prezenți în timpul anchetelor administrative sau participă la anchetele administrative prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, aceștia pot să intervieveze persoane și să examineze evidențe, sub rezerva normelor procedurale stabilite de autoritatea solicitată. Refuzul unei persoane care face obiectul unei anchete de a respecta măsurile de control luate de funcționarii autorității solicitante este tratat de către autoritatea solicitată drept un refuz împotriva propriilor săi funcționari.
(4) Funcționarii împuterniciți de autoritatea solicitantă prezenți în România potrivit alin. (1) trebuie să fie în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea și calitatea oficială.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 3-a Alte forme de cooperare administrativă › Paragraful §2. Cooperarea administrativă prin efectuarea de controale simultane
Articolul 295
Controale simultane
(1) În cazul în care România convine cu unul sau mai multe state membre să efectueze controale simultane, fiecare pe teritoriul propriu, ale uneia ori mai multor persoane care prezintă un interes comun sau complementar, pentru a face schimb cu informațiile astfel obținute, sunt aplicabile prevederile alin. (2)-(4).
(2) Autoritatea competentă din România identifică în mod independent persoanele pentru care intenționează să propună un control simultan. Ea notifică autorităților competente din celelalte state membre implicate orice cazuri pentru care propune efectuarea unui control simultan și indică motivele acestei alegeri, precum și perioada în care trebuie efectuate aceste controale.
(3) Autoritatea competentă din România decide dacă dorește să participe la controalele simultane și confirmă autorității competente care a propus controlul simultan acordul său sau îi comunică refuzul său motivat în termen de 60 de zile de la primirea propunerii.
(4) Autoritatea competentă din România desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea și coordonarea operațiunii de control.
Articolul 295^1
Controale comune
(1) Autoritatea solicitantă dintr-unul sau mai multe state membre poate cere autorității solicitate din unul sau mai multe state membre să desfășoare un control comun într-un mod coordonat, convenit în prealabil, inclusiv în ceea ce privește regimul lingvistic.
(2) Autoritatea solicitată din România răspunde la cererea de efectuare a controlului comun în termen de 60 de zile de la primirea acesteia. Autoritatea solicitată din România poate respinge o cerere de efectuare a unui control comun din partea unei autorități solicitante dintr-un stat membru din motive justificate.
(3) Atunci când controlul are loc pe teritoriul României, acesta se desfășoară în conformitate cu normele legale în vigoare. În acest caz, autoritatea solicitată din România desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea și coordonarea operațiunii de control.
(4) Drepturile și obligațiile funcționarilor desemnați de statele membre care participă la controlul comun desfășurat pe teritoriul României se stabilesc în conformitate cu normele legale în vigoare, fără a depăși sfera competențelor care le sunt conferite în temeiul legislației propriului stat membru.
(5) Drepturile și obligațiile funcționarilor, desemnați de autoritatea competentă din România, care participă la un control comun desfășurat pe teritoriul altui stat membru sunt cele prevăzute de dreptul intern al statului membru respectiv, cu condiția ca aceștia să nu exercite nicio competență care ar depăși sfera competențelor care le sunt conferite în temeiul normelor legale în vigoare din România.
(6) Fără a aduce atingere alin. (1)-(5), atunci când controlul comun se desfășoară pe teritoriul României:
a) funcționarii desemnați de alte state membre care participă la activitățile controlului comun pot intervieva persoane și examina evidențe împreună cu funcționarii publici ai autorității solicitate din România, cu respectarea normelor legale în vigoare;
b) probele colectate în timpul activităților controlului comun sunt evaluate în conformitate cu normele legale în vigoare, inclusiv în ceea ce privește admisibilitatea lor, precum și în ceea ce privește eventuale proceduri privind plângeri, reexaminări sau căi de atac; și
c) persoana sau persoanele care fac obiectul unui control comun sau care sunt afectate de acesta beneficiază de aceleași drepturi și au aceleași obligații ca în cazul unui control la care ar participa numai funcționarii publici din România, inclusiv în cursul unor eventuale proceduri privind plângeri, reexaminări sau căi de atac.
(7) Atunci când autoritatea competentă din România și autoritatea competentă din unul sau mai multe state membre desfășoară un control comun, acestea convin asupra faptelor și circumstanțelor relevante și ajung la un acord privind situația fiscală a persoanei sau a persoanelor controlate pe baza rezultatelor controlului comun. Constatările controlului comun sunt incluse într-un raport final.
(8) Aspectele asupra cărora autoritățile competente convin sunt reflectate în raportul final și sunt luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritatea competentă din România.
(9) Sub rezerva alin. (7) și (8), acțiunile întreprinse în urma unui control comun, de autoritatea competentă din România sau de către funcționarii desemnați să participe la controlul comun, precum și orice alte proceduri, cum ar fi o decizie a autorității fiscale, o procedură privind o cale de atac sau soluționarea aferentă, se desfășoară conform normelor legale în vigoare.
(10) Persoana sau persoanele supuse unui control comun sunt informate de autoritatea competentă din România cu privire la rezultatul controlului comun, primind inclusiv o copie a raportului final, în termen de 60 de zile de la data emiterii raportului final.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 3-a Alte forme de cooperare administrativă › Paragraful §3. Notificări administrative
Articolul 296
Cereri de notificare
(1) La cererea autorității competente a unui stat membru, autoritatea competentă din România comunică destinatarului, potrivit art. 47, toate actele și deciziile emise de autoritățile administrative ale statului membru solicitant și care se referă la aplicarea pe teritoriul său a legislației privind taxele și impozitele reglementate de prezentul capitol.
(2) Cererile de notificare precizează obiectul actului sau al deciziei care trebuie notificat(ă) și indică numele și adresa destinatarului, precum și orice alte informații care pot facilita identificarea acestuia.
(3) Autoritatea solicitată din România informează de îndată autoritatea solicitantă din alt stat membru cu privire la răspunsul său la cererea respectivă și îi comunică, în special, data la care actul sau decizia a fost notificat(ă) destinatarului.
(4) Autoritatea solicitantă din România formulează o cerere de notificare în temeiul prezentului articol numai în cazul în care nu este în măsură să efectueze notificarea potrivit normelor care reglementează notificarea instrumentelor în cauză în România sau în cazul în care o astfel de notificare ar cauza dificultăți disproporționate. Autoritatea competentă din România poate transmite orice document, prin scrisoare recomandată sau prin sisteme electronice de transmitere la distanță, în mod direct unei persoane aflate pe teritoriul unui alt stat membru.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 3-a Alte forme de cooperare administrativă › Paragraful §4. Rezultatul utilizării informațiilor
Articolul 297
Condiții
(1) În cazul în care autoritatea competentă din România furnizează informații în temeiul art. 288 sau art. 292, aceasta poate solicita autorității competente care primește informațiile să transmită rezultatul utilizării informațiilor primite. În cazul în care i se solicită un asemenea răspuns, autoritatea competentă din România care a primit informațiile transmite autorității competente care a furnizat informațiile rezultatul utilizării informațiilor, fără a aduce atingere normelor privind secretul fiscal și protecția datelor, aplicabile în România, în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 3 luni de la momentul în care se cunoaște rezultatul utilizării informațiilor solicitate.
(2) Autoritatea competentă din România transmite anual celorlalte state membre rezultatul utilizării informațiilor ce fac obiectul schimbului automat de informații, potrivit măsurilor practice convenite bilateral.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 3-a Alte forme de cooperare administrativă › Paragraful §5. Schimbul de experiență și de bune practici
Articolul 298
Sfera de aplicare și condiții
(1) Împreună cu Comisia Europeană și celelalte state membre, autoritatea competentă din România examinează și evaluează cooperarea administrativă prevăzută de prezentul capitol și fac schimb de experiență în scopul îmbunătățirii acestei cooperări și, dacă este cazul, al elaborării unor norme în domeniile respective.
(2) Alături de Comisia Europeană și celelalte state membre, autoritatea competentă din România poate elabora orientări cu privire la orice aspect considerat necesar pentru schimbul de bune practici și schimbul de experiență.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 4-a Condiții aplicabile cooperării administrative
Articolul 299
Transmiterea de informații și documente
(1) Informațiile comunicate între România și alte state membre potrivit prezentului capitol intră sub incidența secretului profesional și se bucură de protecția conferită informațiilor de acest tip în temeiul legislației din România. Astfel de informații pot fi utilizate pentru evaluarea, administrarea și aplicarea legislației din România referitoare la taxele și impozitele prevăzute la art. 285, la TVA, la alte impozite indirecte, la taxele vamale și la combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Aceste informații pot fi utilizate, de asemenea, pentru stabilirea și recuperarea altor taxe și impozite prevăzute la art. 311 sau pentru stabilirea și recuperarea contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială. De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile judiciare și administrative care pot implica sancțiuni, inițiate ca urmare a încălcării legislației fiscale, fără a aduce atingere normelor și dispozițiilor generale care reglementează drepturile făptuitorului, suspectului sau inculpatului ori contravenientului, precum și ale martorilor în cadrul acestor proceduri.
(2) Informațiile și documentele primite de România potrivit prezentului capitol pot fi utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1), cu permisiunea autorității competente a statului membru care comunică informații potrivit prezentului capitol și numai în măsura în care acest lucru este permis în temeiul legislației din România. O astfel de permisiune se acordă de România dacă informațiile pot fi utilizate în scopuri asemănătoare în România.
(2^1) Autoritatea competentă din România poate comunica autorităților competente din toate celelalte state membre o listă cu scopurile pentru care se pot utiliza informațiile și documentele, în afară de cele prevăzute la alin. (1), în conformitate cu legislația din România. Autoritatea competentă din orice alt stat membru poate utiliza informațiile transmise de autoritatea competentă din România pentru oricare dintre aceste scopuri, fără a mai fi necesară permisiunea prevăzută la alin. (2).
(2^2) Atunci când autoritatea competentă din România primește informații și documente, aceasta le poate utiliza fără permisiunea prevăzută la alin. (2) pentru oricare dintre scopurile enumerate într-o listă comunicată de către statul membru care transmite informațiile.
(2^3) Autoritatea competentă din România poate să utilizeze informațiile și documentele primite fără permisiunea menționată la alin. (2) în orice scop care face obiectul unui act întemeiat pe art. 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și să le comunice în acest scop autorității competente responsabile cu măsurile restrictive din statul membru în cauză.
(3) Dacă autoritatea competentă din România consideră că informațiile primite de la autoritatea competentă a unui alt stat membru pot fi utile, în scopurile prevăzute la alin. (1), autorității competente a unui al treilea stat membru, le poate transmite acesteia din urmă, cu condiția ca această partajare să respecte normele și procedurile prevăzute de prezentul capitol. Autoritatea competentă din România informează autoritatea competentă a statului membru din care provin informațiile cu privire la intenția sa de a partaja informațiile respective unui stat membru terț. În situația în care România este stat membru din care provin informațiile, aceasta se poate opune partajării informațiilor respective în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii comunicării din partea statului membru care dorește să transmită informațiile.
(4) Permisiunea de a utiliza potrivit alin. (2) informațiile transmise în temeiul alin. (3) poate fi acordată numai de către autoritatea competentă din România.
(5) Informațiile, rapoartele, declarațiile și orice alte documente, precum și copiile certificate sau extrasele din aceste documente, obținute de autoritatea solicitată din alt stat membru și comunicate autorității solicitante din România în temeiul prezentului capitol, pot fi invocate ca dovezi de către organismele competente din România, în același mod ca informațiile, rapoartele, declarațiile și orice alte documente similare furnizate de o autoritate din România.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1)-(4), informațiile comunicate de statele membre între ele în temeiul art. 291^3 sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaționale la normele aplicabile în materie de prețuri de transfer și, după caz, în scopul analizelor economice și statistice.
(7) Ajustarea prețurilor de transfer de către autoritățile fiscale din statul membru destinatar nu se bazează pe informațiile care fac obiectul schimbului în temeiul art. 291^3.
(8) Autoritatea competentă din România poate utiliza informațiile primite, în temeiul art. 291^3, de la celelalte autorități competente din statele membre, ca bază pentru efectuarea de cercetări suplimentare ale acordurilor prealabile privind prețul de transfer prevăzute la art. 52, ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui control fiscal și pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entității constitutive.
Articolul 300
Limite
(1) Autoritatea solicitată din România furnizează autorității solicitante dintr-un alt stat membru informațiile prevăzute la art. 288, cu condiția ca autoritatea solicitantă să fi epuizat sursele uzuale de informații pe care le-ar fi putut utiliza în această situație pentru a obține informațiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit. Autoritatea solicitantă din România solicită informațiile prevăzute la art. 288 autorității solicitate din alt stat membru numai în situația în care au fost epuizate sursele uzuale de informații pe care le-ar fi putut utiliza în această situație pentru a obține informațiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit.
(2) Prezentul capitol nu impune României obligația de a efectua anchete sau de a comunica informații, în cazul în care efectuarea acestor anchete sau obținerea informațiilor respective pentru propriile scopuri ar fi contrară legislației din România.
(3) Autoritatea competentă din România poate refuza să furnizeze informații, în cazul în care statul membru solicitant nu este în măsură, din motive juridice, să furnizeze informații similare.
(4) Furnizarea de informații poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional ori a unui procedeu comercial sau a unor informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.
(5) Autoritatea solicitată din România comunică autorității solicitante din alt stat membru motivele refuzului de a răspunde la cererea de informații.
Articolul 301
Obligații
(1) În cazul în care un stat membru solicită informații în temeiul prezentului capitol, România recurge la mecanismul său de colectare de informații pentru a obține informațiile solicitate, chiar dacă acestea nu îi sunt necesare pentru propriile scopuri fiscale. Această obligație nu aduce atingere art. 300 alin. (2)-(4), ale căror dispoziții nu pot fi în niciun caz interpretate în sensul autorizării României să refuze furnizarea informațiilor pentru motivul că acestea nu prezintă un interes național.
(2) Prevederile art. 300 alin. (2) și (4) nu pot fi în niciun caz interpretate ca permițând autorității solicitate din România să refuze furnizarea de informații pentru motivul că aceste informații sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent ori de administrator sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.
(3) Fără a aduce atingere alin. (2), România poate refuza transmiterea informațiilor solicitate în cazul în care aceste informații se referă la perioade de impozitare dinainte de data de 1 ianuarie 2011, iar transmiterea unor astfel de informații ar fi putut fi refuzată în temeiul art. 8 alin. (1) din Directiva 77/799/CEE din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe și al impozitării primelor de asigurare, dacă ar fi fost solicitate înainte de data de 11 martie 2011.
(4) Autoritatea competentă din România elaborează proceduri interne în vederea instituirii unui mecanism eficace prin care se garantează utilizarea și valorificarea informațiilor obținute în urma raportării sau a schimbului de informații prevăzute la art. 291-291^7.
Articolul 302
Lărgirea cooperării extinse oferite unei țări terțe
În cazul în care România oferă unei țări terțe o cooperare mai extinsă decât cea prevăzută de prezentul capitol, România nu poate refuza o astfel de cooperare extinsă cu niciunul dintre celelalte state membre care doresc să inițieze o astfel de cooperare extinsă reciprocă cu România.
Articolul 303
Formulare-tip și formate electronice
(1) Cererile de informații și de anchete administrative formulate potrivit art. 288 și răspunsurile aferente, confirmările de primire, cererile de informații generale suplimentare și declarațiile de incapacitate sau de refuz formulate în temeiul art. 290 se trimit, în măsura posibilului, pe baza unui formular-tip adoptat de Comisia Europeană, potrivit procedurii prevăzute la art. 5 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie. Formularele-tip pot fi însoțite de rapoarte, declarații sau orice alte documente, precum și de copii certificate ori de extrase din acestea.
(2) Formularul-tip prevăzut la alin. (1) include cel puțin următoarele informații care trebuie furnizate de către autoritatea solicitantă:
a) identitatea persoanei care face obiectul examinării sau al anchetei și, în cazul cererilor referitoare la grupuri, astfel cum sunt prevăzute la art. 288^1 alin. (3), o descriere detaliată a grupului;
b) scopul fiscal pentru care se solicită informația.
(3) În măsura în care se cunosc și în acord cu evoluțiile internaționale, autoritatea solicitantă din România poate furniza numele și adresa oricărei persoane despre care se crede că deține informațiile solicitate, precum și orice element care poate facilita colectarea de informații de către autoritatea solicitată din alt stat membru.
(4) Informațiile comunicate în mod spontan și confirmarea primirii acestora, prevăzute la art. 292 și, respectiv, la art. 293, cererile de notificări administrative prevăzute la art. 296, rezultatul utilizării informațiilor prevăzut la art. 297 și comunicările prevăzute la art. 299 alin. (2) și (3) și la art. 307 alin. (2), se transmit prin intermediul formularelor-tip adoptate de Comisia Europeană, potrivit procedurii prevăzute la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(5) Schimbul automat obligatoriu de informații prevăzut la art. 291, art. 291^5 și art. 291^7 se efectuează utilizând un format electronic standardizat elaborat pentru facilitarea unui astfel de schimb automat de informații, adoptat de Comisia Europeană în conformitate cu procedura prevăzută la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(5^1) Autoritatea competentă din România comunică informațiile în temeiul art. 291^7 alin. (2)-(5) prin intermediul formatului electronic standardizat prevăzut la art. 303 alin. (5).
(6) Schimbul automat de informații privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră și acordurile prealabile privind prețul de transfer în temeiul art. 291^1 se efectuează utilizând formularul-tip adoptat de Comisia Europeană.
(6^1) Schimbul automat de informații privind criptoactivele care fac obiectul raportării în temeiul art. 291^6 se efectuează utilizând formularul-tip electronic stabilit de Comisia Europeană.
(7) A.N.A.F. comunică informațiile prevăzute la art. 291^1, 291^3, 291^4 și 291^6 în limba română. În funcție de regimul lingvistic adoptat de Comisia Europeană, în temeiul art. 20 alin. (5) primul paragraf din Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2016/881 din 25 mai 2016 și, respectiv, Directiva (UE) 2018/822 din 25 mai 2018 și, respectiv, Directiva (UE) 2023/2.226 din 17 octombrie 2023, A.N.A.F. comunică elementele esențiale ale informațiilor respective și într-o altă limbă oficială a Uniunii Europene.
(8) Schimbul de informații automat cu privire la raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu prevederile art. 291^3 se efectuează utilizând formularul-tip aprobat prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Articolul 304
Măsuri practice
(1) Informațiile comunicate în temeiul prezentului capitol se furnizează, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, utilizând rețeaua CCN.
(2) În situația în care Comisia Europeană efectuează orice adaptare a rețelei CCN, România este responsabilă să efectueze orice adaptare a sistemelor sale necesară pentru a permite schimbul de informații de acest tip prin intermediul rețelei CCN și să asigure securitatea sistemelor sale. Autoritatea competentă din România notifică fiecărei persoane care face obiectul raportării încălcarea securității datelor sale atunci când respectiva încălcare este de natură să afecteze în mod negativ protecția datelor cu caracter personal sau a vieții private a persoanei în cauză. România renunță la orice cerere de rambursare a cheltuielilor ocazionate de aplicarea prezentului capitol, exceptând, după caz, cheltuielile cu onorariile plătite experților.
(3) Cererile de cooperare, inclusiv cererile de notificare, și documentele anexate pot fi redactate în orice limbă aleasă de comun acord de autoritatea solicitată și autoritatea solicitantă. Cererile respective sunt însoțite de o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al autorității solicitate numai în situații speciale, când autoritatea solicitată motivează cererea de traducere.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), informațiile comunicate în temeiul art. 291^3 alin. (2) se furnizează exclusiv prin mijloace electronice utilizând rețeaua CCN.
(4^1) Informațiile comunicate în temeiul art. 291^1 alin. (1) și (2), art. 291^4 alin. (18) și (19) și art. 291^6 alin. (2) și (3) se furnizează în conformitate cu alin. (1).
(5) Autoritatea competentă din România are acces la interfața centrală securizată dezvoltată de Comisia Europeană în temeiul art. 21 alin. (7) din Directiva 2011/16/UE.
Articolul 305
Obligații speciale
Autoritatea competentă din România dispune toate măsurile necesare pentru:
a) a asigura o coordonare internă eficace a măsurilor de organizare prevăzute la art. 287;
b) a stabili o cooperare directă cu autoritățile celorlalte state membre, prevăzute la art. 287;
c) a asigura buna funcționare a sistemului de cooperare administrativă prevăzut de prezentul capitol.
d) a păstra evidențele informațiilor primite prin intermediul schimbului automat de informații în temeiul art. 291-291^7, pentru o perioadă care nu depășește perioada necesară, dar în orice caz nu mai puțin de cinci ani de la data primirii lor.
Articolul 305^1
(1) Autoritatea competentă din România se asigură că unei entități raportoare i se permite să obțină confirmarea prin mijloace electronice a valabilității informațiilor referitoare la NIF al oricărui contribuabil care face obiectul schimbului de informații în temeiul art. 291-291^7. Confirmarea informațiilor referitoare la NIF poate fi solicitată numai în scopul validării corectitudinii datelor menționate la art. 291 alin. (1) și (4), art. 291^1 alin. (8), art. 291^3 alin. (3), art. 291^4 alin. (19), art. 291^5 alin. (2), art. 291^6 alin. (3) și la art. 291^7 alin. (2).
(2) Autoritatea competentă din România ia măsurile necesare pentru a impune ca NIF al persoanelor sau entităților raportate, emis de statul membru de rezidență, să fie raportat de entitatea raportoare sau de persoana raportoare și să fie comunicat acesteia atunci când se impune.
(3) Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2030 sau ulterior acestei date, autoritatea competentă din România ia măsurile necesare pentru a impune obligația ca NIF al rezidenților emis de statul membru de rezidență să fie raportat, atunci când este posibil, în ceea ce privește informațiile menționate la art. 291 alin. (1) lit. a), b) și d), în măsura în care aceste informații se referă la categorii de venituri și de capital cu privire la care ar fi fost comunicate informații chiar dacă NIF nu ar fi fost disponibil.
(4) Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2028 sau ulterior acestei date, autoritatea competentă din România ia măsurile necesare pentru a impune obligația ca NIF al persoanelor și entităților emise de statul membru de rezidență să fie raportat, atunci când este posibil, în ceea ce privește informațiile menționate la art. 291^1 alin. (8) lit. a) și k), precum și al persoanelor și entităților raportate în ceea ce privește informațiile menționate la art. 291^3 alin. (3) lit. b) și la art. 291^4 alin. (19) lit. h).
(5) Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2028 sau ulterior acestei date, autoritatea competentă din România include, în cazul în care a fost obținut, NIF al persoanelor și entităților emis de statul membru de rezidență, în comunicarea informațiilor menționate la art. 291^1 alin. (8) lit. a) și k), precum și al persoanelor și entităților raportate în comunicarea informațiilor menționate la art. 291^3 alin. (3) lit. b) și la art. 291^4 alin. (19) lit. h).
(6) Procedurile administrative corespunzătoare ducerii la îndeplinire a prevederilor alin. (3)-(5) se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 5-a Relațiile cu Comisia Europeană
Articolul 306
Evaluare
(1) Autoritatea competentă din România examinează și evaluează funcționarea sistemului de cooperare administrativă prevăzut de prezentul capitol.
(2) Autoritatea competentă din România transmite Comisiei Europene orice informații pertinente necesare pentru evaluarea eficacității cooperării administrative prevăzute de prezentul capitol în ceea ce privește combaterea fraudei și a evaziunii fiscale.
(3) Autoritatea competentă din România transmite Comisiei Europene o evaluare anuală a eficacității cooperării administrative prevăzute de prezentul capitol, inclusiv în scopul combaterii evaziunii fiscale și al evitării obligațiilor fiscale, precum și rezultatele practice obținute, utilizând formularul și condițiile de transmitere adoptate de către Comisia Europeană, conform art. 23 din Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011.
(3^1) Autoritatea competentă din România transmite datele statistice prevăzute în lista elaborată de Comisia Europeană potrivit art. 23 alin. (4) din Directiva 2011/16/UE.
(4) Abrogat.
Articolul 306^1
Confidențialitatea informațiilor
(1) Informațiile comunicate Comisiei Europene de către autoritatea competentă din România în temeiul art. 306, precum și orice raport sau document elaborat de Comisia Europeană pe baza acestor informații pot fi transmise altor state membre. Informațiile transmise intră sub incidența secretului de serviciu și beneficiază de protecția acordată informațiilor asemănătoare conform legislației interne a statului membru care le-a primit.
(2) Rapoartele și documentele întocmite de Comisia Europeană, prevăzute la alin. (1), pot fi utilizate de România doar în scopuri analitice, nu se publică și nici nu se pun la dispoziția unei alte persoane sau a unui alt organism fără acordul expres al Comisiei Europene.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 6-a Relațiile cu țările terțe
Articolul 307
Schimbul de informații cu țările terțe
(1) În cazul în care autoritatea competentă din România primește de la o țară terță informații care sunt în mod previzibil relevante pentru administrarea și aplicarea legislației române în privința taxelor și impozitelor prevăzute la art. 285, autoritatea competentă din România poate, în măsura în care acest lucru este permis în temeiul unui acord cu țara terță respectivă, să comunice aceste informații autorităților competente ale statelor membre pentru care ar putea fi utile și oricărei autorități solicitante din alt stat membru.
(2) Autoritatea competentă din România poate transmite unei țări terțe, potrivit normelor interne privind comunicarea datelor cu caracter personal către țările terțe, informații obținute în temeiul prezentului capitol, dacă toate condițiile de mai jos sunt îndeplinite:
a) autoritatea competentă a statului membru din care provin informațiile și-a dat acordul cu privire la comunicarea acestora;
b) țara terță în cauză s-a angajat să coopereze pentru strângerea dovezilor care să ateste caracterul neregulamentar sau ilegal al tranzacțiilor care sunt susceptibile să contravină legislației fiscale ori să constituie o încălcare a acesteia.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul I Cooperarea administrativă în domeniul fiscal › Secţiunea a 7-a Dispoziții generale și finale
Articolul 308
Protecția datelor
(1) Orice schimb de informații efectuat în temeiul prezentului capitol se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare. Cu toate acestea, în scopul aplicării corecte a prezentului capitol, operatorii de date din România prevăzuți la alin. (2) restrâng domeniul de aplicare a obligațiilor și drepturilor prevăzute la art. 13, la art. 14 alin. (1) și la art. 15 din Regulamentul (UE) 2016/679 în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea intereselor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. (e) din regulamentul respectiv.
(2) Instituțiile financiare raportoare, intermediarii, Operatorii de platforme care au obligația de raportare, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori și autoritățile competente din România sunt considerați operatori de date care acționează individual sau în comun atunci când, acționând individual sau în comun, stabilesc scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal în sensul Regulamentului (UE) 2016/679.
(3) Fără a aduce atingere alin. (1), fiecare Instituție financiară raportoare, intermediar, Operator de platformă, sau, după caz, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să:
a) informeze fiecare persoană vizată că informațiile care o privesc vor fi colectate și transferate în conformitate cu prezentul capitol; și
b) comunice fiecărei persoane vizate toate informațiile pe care aceasta are dreptul să le primească de la operatorul de date, în timp util, astfel încât persoana respectivă să aibă suficient timp să își exercite drepturile în materie de protecție a datelor și, în orice caz, înainte de raportarea informațiilor.
(4) Fără a aduce atingere alin. (3) lit. b), Operatorii de platforme care au obligația de raportare trebuie să informeze Vânzătorii raportabili în legătură cu Contraprestația raportată.
(5) În cazul în care în România are loc o încălcare a securității datelor, autoritatea competentă din România raportează fără întârziere Comisiei Europene încălcarea securității datelor și eventuale măsuri de remediere ulterioare.
(6) În cazul în care în România are loc o încălcare a securității datelor, autoritățile competente din România investighează, opresc și remediază încălcarea securității datelor și solicită Comisiei Europene, printr-o cerere scrisă, suspendarea accesului la platforma comună bazată pe rețeaua comună de telecomunicații (CCN) în sensul prezentului capitol, dacă încălcarea securității datelor nu poate fi oprită imediat și în mod corespunzător. Autoritatea competentă din România raportează Comisiei Europene remedierea încălcării securității datelor pentru ca aceasta să îi poată restabili accesul la CCN.
(7) Autoritatea competentă din România poate suspenda schimbul de informații către statul/statele membru/membre al/ale Uniunii Europene în care a avut loc încălcarea securității datelor, notificând în scris Comisia Europeană și statul/statele membru/membre al/ale Uniunii Europene în cauză. O astfel de suspendare are efect imediat.
Autoritatea competentă din România poate solicita Comisiei Europene să verifice în comun dacă încălcarea securității datelor a fost remediată cu succes de către statul în care a avut loc încălcarea securității datelor.
(8) Autoritatea competentă din România împreună cu autoritățile competente din celelalte state membre, asistate de Comisia Europeană, convin asupra modalităților practice necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol, inclusiv asupra unor proceduri de gestionare a încălcărilor securității datelor care sunt aliniate la bunele practici recunoscute la nivel internațional, și, după caz, asupra unui acord comun între operatori de date, a unui acord între operatorul de date și persoana împuternicită de operator sau a unor modele ale acestora.
Articolul 309
Păstrarea informațiilor
Informațiile prelucrate în conformitate cu prezentul capitol se păstrează o perioadă care nu depășește perioada necesară pentru atingerea obiectivelor prezentului capitol și, în orice caz, în conformitate cu legislația din România referitoare la termenele de prescripție, ale fiecărui operator de date.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul II Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri › Secţiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 310
Scopul
Prezentul capitol stabilește norme privind asistența în vederea recuperării în România a unor creanțe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum și asistența în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanțelor stabilite în România.
Articolul 311
Sfera de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplică următoarelor creanțe:
a) tuturor taxelor, impozitelor și drepturilor de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorități locale, sau în numele acestora ori în numele Uniunii Europene;
b) rambursărilor, intervențiilor și altor măsuri care fac parte din sistemul de finanțare integrală sau parțială a Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) și a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor care se percep în legătură cu aceste acțiuni;
c) prelevărilor și altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieței din sectorul zahărului.
(2) Prezentul capitol se aplică și pentru:
a) sancțiunile administrative, amenzile, taxele și suprataxele în legătură cu creanțele pentru care se poate solicita asistență reciprocă potrivit alin. (1), care sunt stabilite de autoritățile administrative responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză ori de desfășurarea de anchete administrative în privința acestora sau care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităților administrative menționate;
b) taxele pentru certificate și alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative privind taxele, impozitele și drepturile;
c) obligațiile fiscale accesorii și costurile în legătură cu creanțele pentru care poate fi solicitată asistență reciprocă potrivit alin. (1) ori potrivit lit. a) sau b) a prezentului alineat, după caz.
(3) Prezentul capitol nu se aplică:
a) contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru sau unei subdiviziuni a acestuia, fie instituțiilor de securitate socială de drept public;
b) taxelor care nu sunt prevăzute la alin. (2);
c) drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilități publice;
d) sancțiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancțiuni cu caracter penal care nu intră sub incidența prevederilor alin. (2) lit. a).
Articolul 312
Definiții
În sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) autoritate solicitantă - un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru care transmite o cerere de asistență cu privire la o creanță prevăzută la art. 311;
b) autoritate solicitată - un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru căruia îi este transmisă o cerere de asistență;
c) persoană - orice persoană fizică sau juridică, orice asociere de persoane căreia îi este recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu are personalitate juridică, ce deține ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe, impozite sau drepturi care fac obiectul prezentului capitol;
d) mijloace electronice - utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, și stocarea datelor și utilizarea transmisiei prin fir, a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;
e) rețea RCC - platforma comună bazată pe rețeaua comună de comunicații (RCC) dezvoltată de Uniunea Europeană pentru toate transmisiile prin mijloace electronice între autoritățile competente din domeniul vamal și fiscal.
Articolul 313
Autoritatea competentă din România
(1) Autoritățile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:
a) A.N.A.F., pentru creanțele prevăzute la art. 311 alin. (1) lit. a) și b);
b) Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru creanțele prevăzute la art. 311 alin. (1) lit. c).
(2) Autoritățile prevăzute la alin. (1) sunt competente și pentru asistență la recuperarea creanțelor prevăzute la art. 311 alin. (2), aferente creanțelor principale pentru a căror asistență la recuperare sunt competente.
(3) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se desemnează biroul central de legătură, care este responsabil pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenței reciproce care face obiectul prezentului capitol, precum și pentru contactele cu Comisia Europeană.
(4) Autoritățile competente din România pot desemna birouri de legătură care să fie responsabile de contactele cu alte state membre în materie de asistență reciprocă în ceea ce privește unul sau mai multe tipuri sau categorii specifice de taxe, impozite și drepturi prevăzute la art. 311.
(5) În cazul în care un birou de legătură primește o cerere de asistență reciprocă ce necesită măsuri care nu țin de competența ce i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea, fără întârziere, biroului competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură și informează autoritatea solicitantă în consecință.
(6) Autoritățile competente din România informează Comisia Europeană cu privire la biroul său central de legătură și la orice birouri de legătură pe care le-a desemnat.
(7) Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia, de la caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficiența comunicării.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul II Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri › Secţiunea a 2-a Schimbul de informații
Articolul 314
Furnizarea de informații
(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informații pe care le apreciază că sunt relevante pentru autoritatea solicitantă, în vederea recuperării creanțelor sale prevăzute la art. 311. În scopul furnizării acestor informații, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare pentru obținerea acestora.
(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informații:
a) pe care nu le-ar putea obține în vederea recuperării creanțelor similare născute în statul membru solicitat;
b) care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;
c) a căror divulgare ar aduce atingere securității statului membru solicitat sau care ar fi contrare ordinii publice a acestuia.
(3) Autoritatea solicitată nu poate refuza furnizarea de informații pentru motivul că aceste informații sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent ori de administrator sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.
(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei cereri de informații.
Articolul 315
Schimbul de informații fără cerere prealabilă
În cazul în care urmează să se efectueze o rambursare/restituire de impozite, taxe sau drepturi, altele decât taxa pe valoarea adăugată, către o persoană stabilită ori având domiciliul într-un alt stat membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea/restituirea poate informa statul membru unde este stabilită sau unde își are domiciliul persoana respectivă cu privire la rambursarea/restituirea ce urmează a se efectua.
Articolul 316
Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative
(1) Prin acord între autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată și în concordanță cu procedurile stabilite de autoritatea solicitată, funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenței reciproce prevăzute de prezentul capitol:
a) să fie prezenți în birourile în care autoritățile administrative ale statului membru solicitat își desfășoară activitatea;
b) să fie prezenți la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;
c) să însoțească funcționarii competenți din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din respectivul stat membru.
(2) Acordul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate prevedea ca funcționarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane și examina registre, în cazul în care legislația în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru.
(3) Funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă care utilizează posibilitățile oferite prin alin. (1) și (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea și calitatea oficială.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul II Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri › Secţiunea a 3-a Asistență pentru notificarea documentelor
Articolul 317
Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanțe
(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată notifică persoanei căreia îi sunt destinate, denumită în continuare destinatar, toate actele și deciziile, inclusiv pe cele de natură judiciară, privind o creanță sau recuperarea acesteia, emise de statul membru solicitant.
(2) Cererea de notificare prevăzută la alin. (1) este însoțită de un formular-tip care conține cel puțin următoarele informații:
a) numele, adresa și orice alte informații utile pentru identificarea destinatarului;
b) scopul notificării și termenul în care aceasta ar trebui efectuată;
c) o descriere a documentelor anexate, a tipului de creanță și a valorii creanței pentru care se formulează cererea;
d) numele, adresa și alte date de contact cu privire la biroul responsabil de documentele anexate și, în cazul în care este diferit, biroul de la care se pot obține informații suplimentare privind documentele notificate sau posibilitățile de a contesta obligația de plată.
(3) Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului capitol numai atunci când nu poate efectua notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăți disproporționate.
(4) Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privința oricărei acțiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.
Articolul 318
Mijloace de notificare
(1) Autoritatea solicitată se asigură că procedura de notificare în statul membru solicitat se efectuează potrivit reglementărilor legale și practicilor administrative naționale în vigoare în statul membru solicitat.
(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant, în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.
(3) O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poștă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul II Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri › Secţiunea a 4-a Măsurile asigurătorii sau de recuperare
Articolul 319
Cererea de recuperare
(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanțele care fac obiectul unui titlu ce permite executarea în statul membru solicitant.
(2) De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoștință despre orice informații relevante cu privire la cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorității solicitate.
Articolul 320
Condiții aplicabile cererilor de recuperare
(1) Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă și atâta vreme cât creanța și/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru respectiv, cu excepția cazurilor în care se aplică art. 323 alin. (6).
(2) Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepții:
a) atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanței și că autoritatea solicitantă deține informații specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;
b) atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăți disproporționate.
Articolul 321
Titlul executoriu și alte documente însoțitoare
(1) Orice cerere de recuperare este însoțită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conținutul principal al titlului inițial care permite executarea și constituie baza unică a măsurilor asigurătorii și de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaștere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.
(2) Titlul uniform care permite executarea conține cel puțin următoarele informații:
a) informații relevante pentru identificarea titlului inițial care permite executarea, o descriere a creanței, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanță, orice date relevante pentru procesul de executare și valoarea creanței și diferitele componente ale acesteia, precum creanța principală și creanțele fiscale accesorii datorate;
b) numele, adresa și alte informații utile pentru identificarea debitorului;
c) numele, adresa și alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanței și, în cazul în care acesta este diferit, biroul de la care se pot obține informații suplimentare privind creanța sau posibilitățile de a contesta obligația de plată.
(3) Cererea de recuperare a unei creanțe poate fi însoțită de alte documente referitoare la creanță emise de statul membru solicitant.
Articolul 322
Recuperarea creanței
(1) În scopul recuperării creanței în statul membru solicitat, orice creanță pentru care a fost formulată o cerere de recuperare este tratată ca și când ar fi o creanță a statului membru solicitat, cu excepția cazului în care prezentul capitol prevede altfel. Autoritatea solicitată utilizează prerogativele conferite și procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanțelor cu privire la aceleași taxe, impozite sau drepturi ori, în absența acestora, cu privire la taxe, impozite sau drepturi similare, cu excepția cazului în care prezentul capitol prevede altfel.
(2) Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se colectează taxe, impozite sau drepturi identice ori similare, aceasta utilizează prerogativele conferite și procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanțelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cu excepția cazului în care prezentul capitol prevede altfel.
(3) Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanțelor altor state membre preferințele acordate pentru creanțe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepția cazurilor în care statele membre vizate convin altfel sau există dispoziții contrare în legislația statului membru solicitat. Un stat membru care acordă preferințe pentru creanțe altui stat membru nu poate refuza acordarea acelorași facilități pentru aceleași creanțe sau pentru creanțe similare altor state membre, în aceleași condiții.
(4) Statul membru solicitat recuperează creanța în moneda sa națională.
(5) Autoritatea solicitată informează cu diligența necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice acțiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.
(6) Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru plata cu întârziere, potrivit legislației în vigoare în statul membru solicitat. În cazul României sunt aplicabile prevederile art. 174.
(7) Autoritatea solicitată poate, în cazul în care legislația în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să acorde pentru aceste creanțe eșalonarea la plată și să perceapă dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.
(8) Fără a aduce atingere prevederilor art. 329 alin. (1), autoritatea solicitată îi transferă autorității solicitante sumele recuperate aferente creanței, precum și dobânzile prevăzute la alin. (6) și (7).
Articolul 323
Litigii
(1) Litigiile cu privire la creanță, la titlul inițial care permite executarea în statul membru solicitant sau la titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat și litigiile legate de validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de competența autorităților competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanța, titlul inițial care permite executarea în statul membru solicitant sau titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestată/contestat de o parte interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acțiune trebuie introdusă de aceasta din urmă în fața autorității competente a statului membru solicitant, potrivit legislației în vigoare în statul respectiv.
(2) Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt introduse în fața organismului competent pentru soluționarea litigiului al statului membru respectiv, potrivit legislației în vigoare a acestui stat.
(3) Atunci când una dintre acțiunile prevăzute la alin. (1) a fost introdusă în fața organismului competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta și precizează care sunt elementele creanței ce nu fac obiectul contestației.
(4) De îndată ce autoritatea solicitată primește informațiile prevăzute la alin. (3), fie din partea autorității solicitante, fie din partea părții interesate, aceasta suspendă procedura de executare în ceea ce privește partea contestată a creanței, până la primirea deciziei organismului competent în materie, cu excepția cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, potrivit alin. (6).
(5) La cererea autorității solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea solicitată, fără să se aducă atingere prevederilor art. 325, autoritatea solicitată poate recurge la măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care reglementările legale în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.
(6) Potrivit reglementărilor legale și practicilor administrative în vigoare în statul membru în care își are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorității solicitate să recupereze o creanță contestată sau o parte contestată a creanței, în măsura în care reglementările legale și practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestației este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă are obligația de a rambursa orice sumă recuperată, precum și de a plăti orice compensație datorată, potrivit reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat.
(7) Dacă autoritățile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au inițiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanța cu privire la care a fost solicitată asistență, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea procedurii respective, cu excepția cazurilor de urgență imediată datorate fraudei sau insolvenței. În cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, sunt aplicabile prevederile alin. (5).
Articolul 324
Modificarea sau retragerea cererii de asistență pentru recuperare
(1) Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.
(2) Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent prevăzut la art. 323 alin. (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată continuă măsurile de recuperare pe baza titlului revizuit. Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza titlului uniform inițial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza titlului revizuit, cu excepția cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a titlului inițial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform inițial care permite executarea în statul membru solicitat. Dispozițiile art. 321 și 323 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Articolul 325
Cererea de măsuri asigurătorii
(1) La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislația sa națională și în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanța sau titlul care permite executarea în statul membru solicitant este contestată/contestat la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanța nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt, de asemenea, posibile măsuri asigurătorii, într-o situație similară, în temeiul legislației naționale și al practicilor administrative ale statului membru solicitant. Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant și referitor la creanța pentru care se solicită asistența reciprocă, dacă este cazul, însoțește cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaștere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.
(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoțită de alte documente referitoare la creanță, emise în statul membru solicitant.
Articolul 326
Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătorii
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 325 sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile art. 319 alin. (2), art. 322 alin. (1)-(5), art. 323 și 324.
Articolul 327
Limite ale obligațiilor autorității solicitate
(1) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistența prevăzută la art. 319-325 dacă recuperarea creanței este de natură să genereze, din cauza situației debitorului, grave dificultăți de ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care reglementările legale și practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepție în cazul creanțelor naționale.
(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistența prevăzută la art. 314 și la art. 316-325 dacă cererea inițială de asistență, potrivit prevederilor art. 314, 316, 317, 319 sau art. 325, este efectuată cu privire la creanțe care au o vechime mai mare de 5 ani, acest termen începând de la momentul scadenței creanței în statul membru solicitant și până la momentul cererii inițiale de asistență. În cazul în care creanța sau titlul inițial care permite executarea în statul membru solicitant este contestată/contestat, termenul de 5 ani începe din momentul în care în statul membru solicitant se stabilește faptul că nu mai este posibilă contestarea creanței sau a titlului care permite executarea. În cazul în care se acordă o amânare a plății sau un plan de eșalonare a plății de către autoritățile competente din statul membru solicitant, termenul de 5 ani începe din momentul în care întregul termen de plată a expirat. Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistență cu privire la creanțe care sunt mai vechi de 10 ani, termen calculat de la momentul scadenței creanței în statul membru solicitant.
(3) Un stat membru nu este obligat să acorde asistență dacă valoarea totală a creanțelor reglementate de prezentul capitol, pentru care se solicită asistență, este mai mică de 1.500 euro.
(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei cereri de asistență.
Articolul 328
Aspecte privind prescripția
(1) Aspectele privind termenele de prescripție sunt reglementate exclusiv de legislația în vigoare în statul membru solicitant.
(2) În ceea ce privește suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanțelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia, în temeiul unei cereri de asistență, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție, în conformitate cu legislația în vigoare în statul membru solicitat, sunt considerate a avea același efect în statul membru solicitant, cu condiția ca efectul corespunzător să fie prevăzut în reglementările legale în vigoare în statul membru solicitant.
(3) Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție nu este posibilă în temeiul reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanțelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei cereri de asistență care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție, potrivit legislației în vigoare în statul membru solicitant, sunt considerate a fi fost efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce privește efectul respectiv.
(4) Prevederile alin. (2) și (3) nu afectează dreptul autorităților competente din statul membru solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripție, potrivit reglementărilor în vigoare în statul membru respectiv.
(5) Autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acțiune care întrerupe, suspendă sau prelungește termenul de prescripție a creanței pentru care au fost solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.
Articolul 329
Costuri
(1) În plus față de sumele prevăzute la art. 322 alin. (8), autoritatea solicitată urmărește să recupereze de la debitor cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat și le reține, potrivit reglementărilor legale în vigoare din statul membru solicitat.
(2) Statele membre renunță reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din asistența reciprocă pe care și-o acordă potrivit prezentului capitol.
(3) Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăți deosebite, care implică cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată pot să convină asupra unor modalități de rambursare specifice cazurilor în speță.
(4) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2) și (3), statul membru solicitant rămâne răspunzător față de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile și toate pierderile suportate în legătură cu acțiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce privește fie fondul creanței, fie valabilitatea titlului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea și/sau aplicarea de măsuri asigurătorii.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul II Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri › Secţiunea a 5-a Dispoziții generale aplicabile tuturor tipurilor de cereri de asistență
Articolul 330
Formulare-tip și mijloace de comunicare
(1) Cererile de informații în temeiul art. 314 alin. (1), cererile de notificare în temeiul art. 317 alin. (1), cererile de recuperare în temeiul art. 319 alin. (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul art. 325 alin. (1) se transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc și pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.
(2) Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant și celelalte documente prevăzute la art. 321 și 325 se transmit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.
(3) Formularul-tip poate fi însoțit, dacă este cazul, de rapoarte, declarații și orice alte documente sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt, de asemenea, transmise pe cale electronică, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.
(4) Formularele-tip și comunicările pe cale electronică pot, de asemenea, să fie utilizate pentru schimbul de informații în temeiul art. 315.
(5) Dispozițiile alin. (1)-(4) nu se aplică informațiilor și documentației obținute prin prezența în birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative dintr-un alt stat membru, potrivit art. 316.
(6) În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informațiilor obținute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de asistență.
Articolul 331
Limba utilizată
(1) Toate cererile de asistență, formularele-tip pentru notificare și titlurile uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoțite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părți sunt scrise într-o limbă, alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat, nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.
(2) Documentele a căror notificare este solicitată potrivit art. 317 pot fi transmise autorității solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.
(3) În cazul în care o cerere este însoțită de alte documente decât cele prevăzute la alin. (1) și (2), autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorității solicitante o traducere a acestor documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.
Articolul 332
Divulgarea informațiilor și a documentelor
(1) Informațiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului capitol, sunt reglementate de obligația păstrării secretului fiscal și beneficiază de protecția acordată informațiilor similare în temeiul legislației naționale a statului membru care le-a primit. Astfel de informații pot fi utilizate în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privința creanțelor care intră sub incidența prezentului capitol. De asemenea, astfel de informații pot fi utilizate pentru evaluarea și impunerea contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.
(2) Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei Europene pot avea acces la aceste informații numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreținerea și dezvoltarea rețelei RCC.
(3) Statul membru care furnizează informațiile permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1) în statul membru care primește informațiile, în cazul în care, în temeiul legislației statului membru care furnizează informațiile, acestea pot fi utilizate în scopuri similare.
(4) În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informațiile obținute în temeiul prezentului capitol ar putea fi folositoare, în scopurile prevăzute la alin. (1), unui al treilea stat membru, ea poate să transmită respectivele informații acestui al treilea stat membru, cu condiția ca transmiterea acestor informații să fie conformă cu normele și procedurile stabilite în prezentul capitol. Aceasta informează statul membru de la care provin informațiile cu privire la intenția sa de a transmite informațiile respective unui stat membru terț. Statul membru de la care provin informațiile se poate opune acestei transmiteri a informațiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a primit comunicarea din partea statului membru care dorește să transmită informațiile.
(5) Permisiunea de a utiliza, în temeiul alin. (3), informații care au fost transmise în temeiul alin. (4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informațiile.
(6) Informațiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentului capitol pot fi invocate sau utilizate drept probe de toate autoritățile din statul membru care primește informațiile, pe aceeași bază ca și informațiile similare obținute în respectivul stat.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul II Asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri › Secţiunea a 6-a Dispoziții finale
Articolul 333
Aplicarea altor acorduri privind asistența
(1) Prezentul capitol nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligații de furnizare de asistență mai extinsă, care decurge din acorduri sau înțelegeri bilaterale ori multilaterale, inclusiv în domeniul notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.
(2) În cazul în care România încheie astfel de acorduri sau înțelegeri bilaterale ori multilaterale cu privire la aspecte reglementate de prezentul capitol și care nu se referă la cazuri individuale, informează fără întârziere Comisia Europeană în acest sens.
(3) Atunci când acordă asistență reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înțelegeri bilateral/bilaterale ori multilateral/multilaterale, România poate utiliza rețeaua de comunicații electronice și formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului capitol.
Articolul 334
Norme de aplicare
Normele de aplicare a dispozițiilor art. 313 alin. (3) și (4), art. 314 alin. (1), art. 317, 319, art. 321 alin. (1) și (2), art. 322 alin. (5)-(8), art. 324, art. 325 alin. (1) și ale art. 330 alin. (1)-(4) sunt normele aprobate de Comisia Europeană.
Articolul 335
Raportare
(1) România, prin intermediul biroului central de legătură, informează Comisia Europeană anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:
a) numărul de cereri de informații, de comunicare și de recuperare sau de măsuri asigurătorii transmise fiecărui stat membru solicitat și primite de la fiecare stat membru solicitant în fiecare an;
b) valoarea creanțelor pentru care se solicită asistență pentru recuperare și sumele recuperate.
(2) România, prin intermediul biroului central de legătură, poate furniza, de asemenea, orice alte informații care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistența reciprocă oferită în temeiul prezentului capitol.
Titlul X Aspecte internaționale › Capitolul III Asistență reciprocă în materie de recuperare a creanțelor în baza regulamentelor europene și a convențiilor internaționale la care România este parte
Articolul 335^1
Scopul
Prezentul capitol stabilește competența privind asistența reciprocă la recuperare a creanțelor în baza:
a) Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
b) convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state;
c) Legii nr. 13/2014 pentru ratificarea Convenției privind asistența administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, și a Protocolului de modificare a Convenției privind asistența administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012.
Articolul 335^2
Sfera de aplicare
Prezentul capitol se aplică următoarelor creanțe:
a) creanțelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetului asigurărilor pentru șomaj din România, respectiv bugetelor și fondurilor de securitate socială din alte state, pentru care se aplică regulamentele prevăzute la art. 335^1 lit. a);
b) impozitelor pe venit și pe capital, pentru care recuperarea se realizează în baza convențiilor prevăzute la art. 335^1 lit. b);
c) impozitelor pe venit sau profit, creanțelor fiscale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetului asigurărilor pentru șomaj, taxei pe valoarea adăugată, accizelor, pentru care se aplică prevederile legii prevăzute la art. 335^1 lit. c);
d) creanțelor definite la art. 75 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 335^3
Autoritatea competentă
(1) A.N.A.F. este autoritatea competentă pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la asistența reciprocă la recuperare, pentru creanțele prevăzute la art. 335^2 lit. a) și d).
(2) Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F., este autoritatea competentă pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la asistența reciprocă la recuperare, pentru creanțele prevăzute la art. 335^2 lit. b) și c).
(3) Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se desemnează biroul de legătură, care este responsabil pentru contactele cu alte state pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol.
(4) Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în calitate de autoritate competentă în domeniul securității sociale, informează Comisia Europeană și celelalte state cu privire la denumirea și adresa autorității competente pentru recuperarea creanțelor prevăzute la art. 335^2 lit. a).
Titlul XI Sancțiuni
Articolul 336
Contravenții
(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni:
a) nedepunerea de către contribuabil/plătitor la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală, de radiere a înregistrării fiscale sau de mențiuni;
b) neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;
c) nerespectarea de către contribuabil/plătitor, precum și de persoanele cu care acesta are sau a avut raporturi economice sau juridice a obligației de a pune la dispoziția organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri la locul indicat de organul fiscal potrivit art. 64, precum și nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației prevăzute la art. 65 alin. (3);
d) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației prevăzute la art. 118 alin. (7);
e) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligațiilor de întocmire a dosarului prețurilor de transfer în condițiile și la termenele prevăzute prin ordinul președintelui A.N.A.F., precum și nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației de a prezenta dosarul prețurilor de transfer la solicitarea organului fiscal central în condițiile art. 108 alin. (2);
f) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligației de a păstra, precum și a obligației de a prezenta organului fiscal, a datelor arhivate în format electronic și a aplicațiilor informatice cu ajutorul cărora le-a generat, potrivit art. 109 alin. (4);
g) neîndeplinirea măsurilor dispuse în termenele și condițiile stabilite de organul de inspecție fiscală potrivit art. 118 alin. (8), precum și a măsurilor dispuse de organul de control antifraudă fiscală;
h) nefurnizarea la termen de către contribuabil/plătitor a informațiilor periodice solicitate de organul fiscal potrivit art. 59;
i) nerespectarea de către instituțiile de credit, precum și de alte persoane care transmit informații către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a oricărei obligații privind furnizarea informațiilor prevăzute la art. 61 sau transmiterea de informații incorecte sau incomplete, precum și nerespectarea de către bănci a obligațiilor de decontare prevăzute la art. 172;
j) nerespectarea de către orice entitate a obligației privind furnizarea informațiilor, potrivit art. 61, sau transmiterea de informații incorecte sau incomplete;
k) nerespectarea obligațiilor ce îi revin terțului poprit, potrivit art. 236 alin. (9)-(11) și (21);
l) neîndeplinirea la termen de către Biroul de carte funciară a obligației de comunicare prevăzute la art. 242 alin. (9);
m) refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare silită spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziție acestuia pentru a fi identificate și evaluate;
n) refuzul contribuabilului/plătitorului de a prezenta organului fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale, în vederea stabilirii realității declarației fiscale;
o) nereținerea, potrivit legii, de către plătitorii obligațiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă;
p) reținerea și nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligațiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă;
r) nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum și nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligației de a furniza organului fiscal informațiile necesare determinării stării de fapt fiscale potrivit art. 58 alin. (1);
s) nerespectarea de către persoana supusă verificării situației fiscale personale a obligației de a depune declarația de patrimoniu și de venituri, potrivit art. 138 alin. (7);
ș) efectuarea de operațiuni intracomunitare de către persoanele care au obligația înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru;
t) nerespectarea de către instituția solicitantă a obligației de a iniția hotărârea de constituire a dreptului de administrare, potrivit art. 263 alin. (4);
ț) raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către instituțiile financiare raportoare a informațiilor prevăzute la art. 62 alin. (1)-(3) și art. 291 alin. (4);
ț^1) neaplicarea de către instituțiile financiare raportoare a procedurilor de diligență fiscală, a procedurilor de raportare, a procedurilor speciale de diligență fiscală, precum și a procedurilor suplimentare de raportare și de diligență fiscală prevăzute în anexele nr. 1 și 2 sau a procedurilor de conformare prevăzute în anexa I la Acordul FATCA, după caz;
ț^2) nerespectarea de către instituțiile financiare raportoare a obligației prevăzute la art. 62 alin. (11);
ț^3) nerespectarea de către instituțiile financiare raportoare a obligației prevăzute la art. 62 alin. (12);
ț^4) neraportarea de către instituțiile financiare raportoare a informațiilor prevăzute la art. 62 alin. (1)-(3) și art. 291 alin. (4);
ț^5) nerespectarea de către entitățile raportoare a obligației prevăzute la art. 62^1;
u) depunerea cu întârziere de către entitățile raportoare a raportului pentru fiecare țară în parte, potrivit art. 291^3 alin. (1), sau transmiterea de informații incorecte ori incomplete;
v) nedepunerea de către entitățile raportoare a raportului pentru fiecare țară în parte, potrivit art. 291^3 alin. (1).
w) neraportarea ori raportarea cu întârziere de către intermediarii sau contribuabilii relevanți, după caz, a aranjamentelor transfrontaliere care fac obiectul raportării;
x) neîndeplinirea de către intermediar a obligației de notificare a altui intermediar sau a contribuabilului relevant, astfel cum este prevăzută la art. 291^4 alin. (8).
y) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare, în sensul pct. 4 lit. a) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, a informațiilor prevăzute la art. 291^5;
z) neraportarea de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare, în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, a informațiilor prevăzute la art. 291^5;
z^1) netransmiterea, transmiterea cu întârziere, transmiterea incorectă și/sau incompletă de către organele fiscale locale a informațiilor prevăzute la art. 60 alin. (4) și art. 68 alin. (2);
z^2) netransmiterea, transmiterea cu întârziere, transmiterea incorectă și/sau incompletă de către organele fiscale centrale a informațiilor cu relevanță fiscală stabilite pe bază de protocol potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (6) și art. 61^1 alin. (4);
aa) raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare, în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, a informațiilor prevăzute la art. 291^5;
bb) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare a procedurilor de diligență fiscală și a procedurilor de raportare prevăzute în secțiunile II și III din anexa nr. 5;
cc) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare, în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, a obligației de înregistrare prevăzute la art. 291^5 alin. (10);
dd) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare a obligației prevăzute la art. 291^5 alin. (6);
ee) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare a obligației prevăzute la art. 291^5 alin. (7);
ff) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligația de raportare, în sensul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I din anexa nr. 5, a obligației prevăzute la art. 291^5 alin. (13);
gg) nerespectarea de către furnizorii de rețele sau servicii de comunicații electronice a obligațiilor prevăzute la art. 291^5 alin. (17) și (18) și art. 291^6 alin. (20) și (21);
hh) împiedicarea, prin orice mijloace, de către instituțiile financiare raportoare, Operatorii de platforme și Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a verificărilor și controalelor prevăzute la art. 62 alin. (5), art. 291^5 alin. (8) și art. 291^6 alin. (8);
ii) raportarea de către instituțiile financiare raportoare a altor conturi decât cele prevăzute la subsecțiunea D a secțiunii VIII din anexa nr. 1 și cele din Acordul FATCA.
jj) nerespectarea de către entitățile prevăzute la art. 61^2 alin. (1) a obligației de raportare, precum și raportarea de informații incorecte sau incomplete;
kk) raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a informațiilor prevăzute la art. 291^6;
ll) neaplicarea de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a procedurilor de diligență fiscală, a procedurilor de raportare, a procedurilor speciale de diligență fiscală, precum și a procedurilor suplimentare de raportare și de diligență fiscală prevăzute în anexa nr. 6;
mm) nerespectarea de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a obligației prevăzute la art. 291^6 alin. (7);
nn) nerespectarea de către Operatorii de criptoactive care au obligația de raportare a obligației prevăzute la art. 291^6 alin. (14) și (15);
oo) neraportarea de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a informațiilor prevăzute la art. 291^6.
pp) utilizarea de către Grupurile de Întreprinderi Multinaționale și de către Grupurile Naționale de Mari Dimensiuni prevăzute în secțiunea III din anexa nr. 7 a altui formular decât cel prevăzut la art. 291^7 alin. (1).
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);
b) cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);
c) cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e)-h);
d) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și i)-m);
e) cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) și r);
f) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. o) și p), dacă obligațiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv;
g) cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. o) și p), dacă obligațiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei și 100.000 lei inclusiv;
h) cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. o) și p), dacă obligațiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei;
i) cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. s);
j) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ș);
k) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. t).
k^1) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare cont care face obiectul raportării, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ț);
k^2) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare cont care face obiectul raportării, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ț^1);
k^3) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. ț^2), ț^3) și ț^4);
k^4) abrogată.
k^5) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice și cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei în cazul persoanelor fizice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ț^5);
l) cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. u);
m) cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. v).
n) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. w);
o) cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. x).
p) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. y), aa), bb) și dd)-hh);
q) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei și revocarea înregistrării Operatorului de platformă care are obligația de raportare în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. z);
r) cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. cc);
s) în situația în care, în termen de 30 de zile de la ultima sancționare a faptei prevăzute la alin. (1) lit. cc), Operatorul de platformă care are obligația de raportare nu se înregistrează potrivit art. 291^5 alin. (10), cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei și oprirea accesului la site-ul sau aplicația acestuia;
ș) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare cont raportat, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ii).
t) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. z^1);
t^1) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. z^2);
ț) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. jj);
u) cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. kk), ll) și oo);
v) cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. mm) și nn);
w) cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. pp).
(2^1) În cazul nerespectării de către autoritățile administrației publice locale, în calitatea acestora de organ fiscal local, a prevederilor art. 60 alin. (4), art. 68 alin. (2) și art. 69 alin. (1^1), după constatarea contravenției prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. z^1), Ministerul Finanțelor, prin structura de specialitate, solicită în scris direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială se află unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale respective sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, precum și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav și a plăților privind finanțarea sistemului de protecție socială, după caz, atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile altor acte normative, se mențin. Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale se reia la data respectării obligațiilor ce le revin autorităților administrației publice locale.
(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de venit, precum și a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
(3^1) Nedepunerea în termen a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenței persoanei fizice la plecarea din România, de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 100 lei.
(3^2) Nedepunerea în termenul de 45 de zile a scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție de către debitorul care a notificat organul fiscal potrivit art. 233 alin. (2^1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.
(4) În cazul asocierilor și al altor entități fără personalitate juridică, contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amenda prevăzută pentru persoanele fizice.
(5) Nedepunerea la termen a declarațiilor fiscale pentru obligațiile datorate bugetelor locale se sancționează potrivit Codului fiscal.
(6) Sumele încasate în condițiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
Articolul 337
Contravenții în cazul declarațiilor recapitulative
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor recapitulative reglementate de normele din Codul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată;
b) depunerea de declarații recapitulative incorecte ori incomplete.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. a);
b) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. b).
(3) Nu se sancționează contravențional:
a) persoanele care corectează declarația recapitulativă până la termenul legal de depunere a următoarei declarații recapitulative, dacă fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) nu a fost constatată de organul fiscal anterior corectării;
b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează declarațiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.
Articolul 337^1
Contravenții aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor referitoare la fișierul standard de control fiscal
(1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a fișierului standard de control fiscal;
b) depunerea incorectă ori incompletă a fișierului standard de control fiscal.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. a);
b) cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârșirii faptei prevăzute la lit. b).
(3) Nu se sancționează contravențional:
a) persoanele care corectează fișierul standard de control fiscal până la termenul legal de depunere a următorului fișier;
b) persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează fișierul standard de control fiscal ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.
Articolul 338
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele fiscale competente, cu excepția contravenției prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. t) pentru care constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se face de persoanele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice sau, după caz, hotărâre a autorității deliberative.
(1^1) Constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (1) lit. z^1) se fac de către persoanele din cadrul aparatului de inspecție economico-financiară, iar constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenție potrivit dispozițiilor art. 336 alin. (1) lit. z^2) se fac de către persoanele din cadrul autorităților administrației publice locale stabilite prin hotărâre a autorității deliberative.
(2) Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 336 și 337 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor și al altor entități fără personalitate juridică, sancțiunile se aplică reprezentanților acestora.
(3) Abrogat.
Articolul 339
Dispoziții aplicabile
(1) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii pentru contravențiile prevăzute în prezentul titlu se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.
(2) Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul constatării săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. ț), ț^1), ii), kk), ll) și oo), amenzile prevăzute la art. 336 alin. (2) lit. k^1), k^2), ș) și u) sunt stabilite prin derogare de la dispozițiile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(4) În cazul constatării săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. ț), ț^1), ii), kk), ll) și oo), amenzile prevăzute la art. 336 alin. (2) lit. k^1), k^2), ș) și u) se aplică prin derogare de la art. 10 alin. (2) prima teză referitoare la dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Titlul XII Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 340
Dispoziții privind regimul vamal
Neplata la termenul legal a taxelor care se datorează în vamă, potrivit legii, cu excepția celor prevăzute la art. 157 alin. (2), atrage interzicerea efectuării operațiunilor de vămuire până la stingerea integrală a acestora.
Articolul 341
Dispoziții privind funcționarii publici din cadrul organelor fiscale
(1) În exercitarea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiți cu exercițiul autorității publice și beneficiază de protecție potrivit legii.
(2) Statul și unitățile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcționarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(3) Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2009 privind îmbunătățirea procedurilor fiscale și diminuarea evaziunii fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2009, rămân aplicabile.
Articolul 342
Acte normative de aplicare
(1) Formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanțelor fiscale de către organul fiscal central, precum și orice norme sau instrucțiuni necesare aplicării unitare a prezentului cod se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.
(2) Formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea creanțelor fiscale de către organul fiscal local, precum și orice norme sau instrucțiuni necesare aplicării unitare a prezentului cod, se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
(3) Formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanțelor bugetului general consolidat administrate de alte autorități publice care administrează creanțe fiscale, precum și orice norme sau instrucțiuni necesare aplicării unitare a prezentului cod se aprobă prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituției publice, după caz, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
(4) Ordinele ministrului finanțelor publice, ale președintelui A.N.A.F., precum și celelalte ordine prevăzute de prezentul cod se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția ordinelor prin care sunt reglementate exclusiv norme de lucru interne care vizează atribuții și schimbul de informații între structurile organului fiscal.
(5) Ordinele președintelui A.N.A.F., cu caracter normativ, emise în temeiul Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, precum și a altor reglementări din domeniul de competență al Ministerului Finanțelor Publice se supun, în mod obligatoriu, avizării acestui minister. Avizul Ministerului Finanțelor Publice este un aviz conform.
Articolul 343
Scutirea organelor fiscale de plata taxelor
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane, cauțiuni și alte asemenea sume pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale, cu excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.
Articolul 344
Scutirea de la plata taxelor extrajudiciare de timbru
Certificatele, adeverințele sau alte documente pentru care legea prevede plata taxei extrajudiciare de timbru, eliberate de organele fiscale sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru.
Articolul 345
Înscrierea creanțelor la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare
A.N.A.F. este autorizată ca operator care, prin structurile de specialitate cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale, inclusiv unitățile subordonate A.N.A.F., ca agenți împuterniciți, să înscrie garanțiile reale la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru creanțele fiscale administrate de către organul fiscal central, precum și pentru creanțele fiscale administrate de organele fiscale locale.
Articolul 346
Conflictul temporal al actelor normative
(1) Reglementările emise în temeiul actelor normative prevăzute la art. 354 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
(2) Trimiterile făcute prin alte acte normative la Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcute la prezentul cod.
Articolul 347
Dispoziții privind termenele
(1) Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
(2) Cauzele de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție se supun legii în vigoare la data la care acestea au intervenit.
Articolul 348
Confiscări
(1) Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de instanțele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne sau, după caz, de către alte autorități publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanțelor Publice, sau de către alte autorități publice abilitate de lege, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) În situația în care confiscările privesc sume exprimate în monedă străină, sumele se convertesc în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data rămânerii definitive a măsurii confiscării.
(3) Sumele confiscate, precum și cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puțin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire și de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.
Articolul 349
Constatarea faptelor ce pot constitui infracțiuni
(1) Ori de câte ori, organele fiscale constată că există indicii privind săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu situații de fapt ce intră în competența de constatare a organelor fiscale, acestea întocmesc procese-verbale/acte de control, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală cu privire la faptele constatate.
(2) Procesul-verbal sau actul de control încheiat potrivit competențelor ce revin organelor fiscale, documentele ridicate și explicațiile scrise solicitate, potrivit legii, după caz, precum și alte înscrisuri care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal se trimit organelor de urmărire penală împreună cu actul de sesizare.
Articolul 350
Colaborarea cu organele de urmărire penală
(1) Abrogat.
(2) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată A.N.A.F. și/sau Autorității Vamale Române, în funcție de obligațiile fiscale pe care le administrează fiecare autoritate, efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite.
(3) Rezultatul controalelor prevăzute la alin. (2) se consemnează în procese-verbale care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanță fiscală în sensul prezentului cod.
Articolul 351
Soluționarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debitorii în insolvență
Prin derogare de la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emise înainte și după intrarea în insolvență se supun controlului instanțelor specializate de contencios administrativ fiscal.
Articolul 352
Aplicarea legii noi și ultraactivarea legii vechi
(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.
(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.
(3) Dispozițiile art. 181 sunt aplicabile creanțelor fiscale născute după data de 1 ianuarie 2016.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi se continuă potrivit dispozițiilor prezentului cod, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), dispozițiile art. 6, 8, 13 și 133 se aplică și procedurilor de administrare în derulare la data de 1 ianuarie 2016.
(6) Taxele prevăzute la art. 52 se aplică pentru cererile de emitere/modificare a unui acord de preț în avans sau soluție fiscală individuală anticipată, după caz, depuse după data de 1 ianuarie 2016.
(7) Prevederile art. 129 se aplică pentru refacerea inspecției fiscale dispusă prin decizii de soluționare a contestațiilor emise după data de 1 ianuarie 2016.
(8) Prevederile art. 186-209 se aplică și pentru obligațiile fiscale pentru care au fost acordate eșalonări la plată până la data de 1 ianuarie 2016.
(9) Prevederile art. 213 alin. (7) se aplică și măsurilor asigurătorii aplicate înainte de 1 ianuarie 2016. În acest caz, termenele de 6 luni sau 1 an încep să curgă de la 1 ianuarie 2016.
(10) Prevederile art. 278 alin. (2) se aplică cererilor de suspendare a executării actului administrativ fiscal depuse după data de 1 ianuarie 2016, precum și cererilor de suspendare în curs de soluționare la această dată.
(11) Prevederile art. 278 alin. (4) se aplică pentru cererile de suspendare a executării actului administrativ fiscal admise de instanța judecătorească după 1 ianuarie 2016.
Articolul 353
Intrarea în vigoare
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
Articolul 354
Abrogări
La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:
a) Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare;
b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 22 martie 2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările și completările ulterioare;
c) Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004;
d) Hotărârea Guvernului nr. 529/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a soluției fiscale individuale anticipate și a acordului de preț în avans, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 12 iunie 2007;
e) art. 1-5 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare;
f) Hotărârea Guvernului nr. 248/2011 privind aprobarea Procedurii de aplicare a metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 18 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare.
Anexa nr. 1
PROCEDURI
de raportare și de diligență fiscală pentru schimbul de informații referitoare la conturile financiare
Secţiunea I Proceduri generale de raportareA. Sub rezerva dispozițiilor subsecțiunilor C-F ale prezentei secțiuni, fiecare instituție financiară raportoare raportează autorității competente din România următoarele informații cu privire la fiecare cont care face obiectul raportării al respectivelor instituții financiare raportoare:
1. În cazul unei persoane fizice care este o persoană care face obiectul raportării și care este titular de cont al respectivului cont: numele, adresa, jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență, numărul/numerele de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii și informația dacă a furnizat o declarație pe propria răspundere valabilă.
În cazul unei entități care este titular de cont și o persoană care face obiectul raportării: denumirea, adresa, jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență, numărul/numerele de identificare fiscală și informația dacă a furnizat o declarație pe propria răspundere valabilă.
În cazul unei entități care este titular de cont și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu secțiunile V, VI și VII este identificată ca având una sau mai multe persoane care exercită controlul și care sunt persoane care fac obiectul raportării: numele, adresa, jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență, și numărul/numerele de identificare fiscală (NIF) ale entității, precum și numele, adresa, jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii fiecărei persoane care face obiectul raportării, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul asupra entității și informația dacă a fost furnizată o declarație pe propria răspundere valabilă pentru fiecare persoană care face obiectul raportării și informația dacă contul este un cont comun, precizându-se numărul de titulari de cont comuni.
Rolul (rolurile) fiecărei persoane care face obiectul raportării care este persoană care exercită controlul în ceea ce privește o entitate se află sub obligația de raportare.
Cerințele de identificare a persoanelor care exercită controlul, precum și rolurile acestora în ceea ce privește entitatea sunt reglementate de legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În cazul în care o persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul în virtutea mai multor roluri în ceea ce privește o entitate, alta decât o fiducie sau o construcție juridică similară, instituția financiară raportoare trebuie să raporteze în conformitate cu ierarhia rolurilor stabilită de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (și anume, participațiile, controlul prin alte mijloace, funcție de conducere de rang superior), cu condiția ca identificarea rolului să fie impusă de această legislație.
În cazul în care o persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul asupra unei fiducii sau asupra unei construcții juridice similare în virtutea mai multor roluri, instituția financiară raportoare trebuie să raporteze fiecare rol, cu condiția ca identificarea rolurilor să fie impusă de Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare. Această cerință se aplică, de asemenea, în ceea ce privește identificarea rolurilor deținătorilor de participații în capitalurile proprii, potrivit pct. 61, ale unei fiducii sau ale unei construcții juridice similare.
2. Numărul de cont sau echivalentul său funcțional în absența unui număr de cont, tipul de cont și informația dacă contul este un cont preexistent sau un cont nou.
Instituția financiară raportoare trebuie, de asemenea, să raporteze dacă un cont este un cont preexistent sau un cont nou, astfel cum este definit în secțiunea VIII subsecțiunea C pct. 11 și, respectiv, subsecțiunea C pct.12.
Tipul de cont care se află sub obligația de raportare cu privire la un cont este tipul de cont financiar administrat de instituția financiară raportoare pentru titularul de cont, astfel cum este prevăzut în secțiunea VIII subsecțiunea C pct. 1.
3. numele și numărul de identificare, dacă este cazul, al instituției financiare raportoare;
4. Soldul sau valoarea contului, inclusiv valoarea de răscumpărare în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră, valabil/ă la sfârșitul anului calendaristic relevant sau la sfârșitul altei perioade de raportare adecvate sau închiderea contului în cazul în care contul a fost închis în cursul anului calendaristic relevant. În cazul închiderii unui cont, instituția financiară raportoare nu are obligația de a raporta soldul sau valoarea contului înainte sau la închidere, dar trebuie să raporteze închiderea contului. De exemplu, un titlu de capital sau de creanță într-o instituție financiară ar fi, în general, considerat închis în momentul rezilierii, transferului, răscumpărării, anulării sau lichidării. Un cont cu un sold sau o valoare egală cu zero sau care este negativ nu va fi un cont închis numai din cauza unui astfel de sold sau valoare. În mod similar, dacă un beneficiar discreționar al unei fiducii care este o instituție financiară primește o distribuire din fiducie într-un anumit an, dar nu într-un an următor, absența unei distribuiri nu constituie o închidere a contului, atât timp cât beneficiarul nu este exclus permanent de la primirea viitoarelor distribuiri din fiducie.
5. în cazul oricărui cont de custodie:
a) cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor și cuantumul brut total al altor venituri generate în legătură cu activele deținute în cont, în fiecare caz plătite sau creditate în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate; și
b) încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare plătite sau creditate în cont sau în legătură cu contul în anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate, în legătură cu care instituția financiară raportoare a acționat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al titularului de cont; termenul „vânzare sau răscumpărare“ înseamnă orice vânzare sau răscumpărare de active financiare, determinată fără a ține seama de faptul dacă proprietarul acestor active financiare este supus impozitului cu privire la o astfel de vânzare sau răscumpărare.
În ceea ce privește o vânzare care este efectuată de un broker care are ca rezultat o plată a încasărilor brute, data la care încasările brute sunt considerate plătite este data la care încasările unei astfel de vânzări sunt creditate sau în legătură cu contul sau puse în alt mod la dispoziția persoanei îndreptățite la plată.
Veniturile brute totale dintr-o vânzare sau răscumpărare înseamnă suma totală realizată ca urmare a unei vânzări sau răscumpărări de active financiare. În cazul unei vânzări efectuate de un broker, încasările brute totale dintr-o vânzare sau răscumpărare înseamnă suma totală plătită sau creditată în sau cu privire la contul persoanei îndreptățite la plată, majorată cu orice sumă care nu a fost plătită din cauza rambursării marjei împrumutului; brokerul poate, dar nu este obligat, să ia în considerare comisioanele cu privire la vânzare pentru a stabili încasările brute totale. În cazul vânzării unui titlu de creanță purtător de dobândă, încasările brute includ orice dobândă acumulată între datele de plată a dobânzii;
6. în cazul oricărui cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate;
6^1. în cazul oricărei participații în capitalurile proprii deținute într-o entitate de investiții care este o construcție juridică, rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) persoana care face obiectul raportării este un deținător de participații în capitalurile proprii;
7. în cazul oricărui cont care nu este descris la pct. 5 sau la pct. 6, cuantumul brut total plătit sau creditat titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituția financiară raportoare este debitoare sau datoare să îl plătească, inclusiv cuantumul agregat al oricăror răscumpărări plătite titularului de cont în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate.
B. Informațiile trebuie raportate în moneda în care este exprimat contul, iar informațiile raportate trebuie să identifice moneda în care este exprimată fiecare sumă. În cazul unui cont exprimat în mai multe monede, instituția financiară raportoare poate alege să raporteze informațiile într-o monedă în care este exprimat contul și este obligată să identifice moneda în care este raportat contul.
Dacă soldul sau valoarea unui cont financiar sau orice altă sumă este exprimată într-o monedă diferită de moneda utilizată de către România, în scopul stabilirii pragurilor și al limitelor, instituțiile financiare raportoare din România trebuie să calculeze soldul sau valoarea prin aplicarea cursului zilnic de referință, valabil în ultima zi a anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvată pentru care contul respectiv este raportat, pentru a transforma soldul sau valoarea în moneda echivalentă.
C. Fără a aduce atingere pct. 1 din subsecțiunea A, cu privire la fiecare cont care face obiectul raportării care este un cont preexistent:
1. Nu este obligatorie raportarea numărului/numerelor de identificare fiscală sau a datei nașterii în cazul în care:
a) acestea nu figurează în registrele instituției financiare raportoare; și
b) nu există o altă cerință care să impună respectivei instituții financiare raportoare să colecteze aceste informații în temeiul normelor legale în vigoare.
2. În situația în care instituția financiară raportoare nu deține numărul/numerele de identificare fiscală sau data nașterii ale titularului de cont preexistent în evidențele sale și nu este obligată să obțină aceste informații în temeiul normelor legale în vigoare sau al oricărui instrument juridic al Uniunii Europene, instituția financiară raportoare are obligația să depună eforturi rezonabile pentru a obține numărul/numerele de identificare fiscală și data nașterii în ceea ce privește conturile preexistente până la sfârșitul celui de al doilea an calendaristic care urmează anului în care respectivele conturi preexistente au fost identificate drept conturi care fac obiectul raportării și ori de câte ori este necesară actualizarea informațiilor referitoare la contul preexistent în temeiul legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
3. În situația prevăzută la pct. 1 lit. b), numărul/numerele de identificare fiscală sau data nașterii trebuie să fie raportate dacă:
a) acestea figurează în evidențele instituției financiare raportoare; sau
b) acestea nu figurează în evidențele instituției financiare raportoare, dar sunt colectate de către instituția financiară raportoare în alt mod sau în temeiul normelor legale în vigoare sau al oricărui instrument juridic al Uniunii Europene.
4. Termenul „evidențele“ instituției financiare raportoare include dosarul principal al clientului și informațiile disponibile în format electronic.
5. Termenul „dosar principal al clientului“ include dosarele instituției financiare raportoare care conțin informațiile despre titularul contului, precum informațiile utilizate pentru contactarea titularilor de cont sau pentru aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
6. Prin «eforturi rezonabile» se înțelege încercările reale de a obține numărul/numerele de identificare fiscală și data nașterii titularului de cont care face obiectul raportării și nu necesită neapărat închiderea, blocarea sau transferul contului, nici condiționarea sau limitarea în alt mod a utilizării acestuia. Astfel de eforturi rezonabile trebuie făcute cel puțin o dată pe an până la termenul prevăzut la art. 62 alin. (7) și ori de câte ori este necesar să se actualizeze informațiile referitoare la contul preexistent în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Astfel, pot fi depuse în continuare eforturi rezonabile în orice moment.
D. Fără a aduce atingere pct. 1 din subsecțiunea A, nu există obligația raportării numărului/numerelor de identificare fiscală pentru titularul conturilor noi și pentru titularul conturilor preexistente în cazul în care:
1. nu este emis de către jurisdicția care face obiectul raportării sau de altă jurisdicție de rezidență;
2. nu este impusă obținerea acestor informații în temeiul normelor legale în vigoare sau al oricărui instrument juridic al Uniunii Europene;
3. numărul/numerele de identificare fiscală este/sunt considerat(e) a nu fi emis(e) de jurisdicția de rezidență dacă:
a) jurisdicția care face obiectul raportării sau altă jurisdicție de rezidență nu emite un număr/numere de identificare fiscală și niciun echivalent funcțional în absența acestuia; sau
b) jurisdicția care face obiectul raportării sau altă jurisdicție de rezidență nu a emis un număr/numere de identificare fiscală pentru o anumită persoană fizică sau entitate;
4. în cazul în care jurisdicția care face obiectul raportării sau altă jurisdicție de rezidență începe să emită număr/numere de identificare fiscală în general sau pentru anumite persoane care fac obiectul raportării, excepțiile prevăzute la pct. 1-3 nu se mai aplică și instituția financiară raportoare trebuie să raporteze numărul/numerele de identificare fiscală al/ale persoanei care face obiectul raportării dacă obține o declarație pe propria răspundere care conține numărul/numerele de identificare fiscală sau obține această informație în alt mod.
E. Fără a aduce atingere pct. 1 din subsecțiunea A:
1. Nu există obligația raportării locului nașterii în ceea ce privește conturile preexistente și conturile noi, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) instituția financiară raportoare este obligată, în orice mod, să obțină și să raporteze această informație în temeiul normelor legale în vigoare; și
b) informația este disponibilă și poate fi căutată în evidența electronică păstrată de instituția financiară raportoare.
2. Termenul „informații/date din evidența sa electronică“ se referă la informațiile pe care o instituție financiară raportoare le păstrează în dosarele sale de raportare în scopuri fiscale în dosarele principale ale clienților sau în alte asemenea dosare, care sunt stocate sub forma unei baze de date electronice asupra cărora se rulează cereri în limbaje de programare (de exemplu: Structured Query Language etc.).
F. Fără a aduce atingere subsecțiunii A pct. 5 lit. b), cu excepția cazului în care instituția financiară raportoare decide altfel cu privire la orice grup de conturi identificat în mod clar, raportarea încasărilor brute din vânzarea sau răscumpărarea unui activ financiar nu este obligatorie, dacă încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea activului financiar respectiv sunt raportate de instituția financiară raportoare în conformitate cu anexa nr. 6.
Secţiunea II Proceduri generale de diligență fiscalăA. Un cont este considerat drept cont care face obiectul raportării începând de la data la care este identificat ca atare în conformitate cu procedurile de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II-VII.
Cu excepția cazului în care se prevede altfel, informațiile cu privire la un cont care face obiectul raportării trebuie raportate anual, în anul calendaristic următor anului la care se referă informațiile. Din momentul în care un cont este considerat un cont care face obiectul raportării, acesta își menține această funcție până la data la care încetează a mai fi un cont care face obiectul raportării, chiar dacă soldul sau valoarea contului este egală cu zero sau este negativă sau nu există nicio sumă plătită sau creditată în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont.
Atunci când un cont este identificat ca fiind un cont care face obiectul raportării, în funcție de situația acestuia la sfârșitul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate, informațiile în legătură cu acest cont trebuie raportate ca și când ar fi fost un cont care face obiectul raportării pe tot parcursul anului calendaristic sau al alte perioade de raportare adecvate în care a fost identificat ca atare.
Când un cont care face obiectul raportării este închis, informațiile raportate cu privire la acel cont trebuie să acopere perioada în care acesta a fost deschis.
B. Soldul sau valoarea unui cont se stabilește ca fiind cel/cea valabil/valabilă în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare.
În cazul în care soldul sau pragul valorii urmează să se stabilească în ultima zi a unui an calendaristic, soldul sau valoarea în cauză trebuie stabilit(ă) în ultima zi a perioadei de raportare care se încheie cu sau în anul calendaristic respectiv.
C. Instituțiile financiare raportoare pot să utilizeze prestatori de servicii, în scopul îndeplinirii obligațiilor de raportare și de diligență fiscală.
În situația prevăzută la primul paragraf, responsabilitatea pentru respectivele obligații revine în continuare instituțiilor financiare raportoare, inclusiv pentru obligațiile lor cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului UE 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, cu modificările ulterioare, Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date.
D. Instituțiile financiare raportoare pot aplica următoarele proceduri în ceea ce privește conformarea cu procedurile generale de diligență fiscală.
Secţiunea III Proceduri de diligență fiscală în ceea ce privește conturile de persoană fizică preexistente1. Instituțiile financiare raportoare pot aplica procedurile de diligență fiscală pentru conturile noi în cazul conturilor preexistente. Procedurile specifice conturilor preexistente trebuie aplicate în continuare.
2. Instituțiile financiare raportoare pot aplica procedurile de diligență fiscală pentru conturile cu valoare mare în cazul conturilor cu valoare mai mică.
3. Instituțiile financiare raportoare pot aplica prevederile pct. 1 și 2 în legătură cu toate conturile preexistente relevante sau separat, în legătură cu orice grup clar identificat de astfel de conturi, în funcție de domeniul de activitate sau de locația unde conturile sunt menținute, cum ar fi linia de activitate sau locul unde este menținut contul.
4. O instituție financiară raportoare poate aplica procedurile de diligență fiscală pentru conturile noi fără a renunța la aplicarea excepțiilor care se aplică conturilor preexistente, precum cele de la subsecțiunea C din secțiunea I, subsecțiunea A din secțiunea III și de la subsecțiunea A din secțiunea V. De asemenea, în concordanță cu subsecțiunea B din secțiunea III, raportarea unei singure adrese de rezidență pentru un cont de persoană fizică preexistent este suficientă pentru conformarea cu procedurile de raportare din secțiunea I.
A. Următoarele proceduri de diligență fiscală se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul raportării dintre conturile de persoană fizică preexistente.
1. Instituția financiară raportoare nu trebuie să verifice, să identifice sau să raporteze conturile de persoană fizică preexistente ce reprezintă contracte de asigurare cu valoare de răscumpărare și contracte de rentă viageră, cu condiția ca instituției financiare raportoare să îi fie strict interzis prin lege să vândă astfel de contracte rezidenților unei jurisdicții care face obiectul raportării.
2. În cazul în care legea nu interzice direct instituției financiare raportoare să vândă contracte de asigurare sau de rentă viageră, dar îi impune îndeplinirea unor condiții prealabile posibilității de a vinde astfel de contracte rezidenților unei jurisdicții care face obiectul raportării, precum obținerea unei autorizații și înregistrarea contractelor, instituția financiară raportoare care nu a îndeplinit aceste condiții, conform normelor legale în vigoare, este considerată drept instituție căreia „legea îi interzice strict“ să vândă astfel de contracte rezidenților unei jurisdicții care face obiectul raportării.
B. Conturi cu valoare mai mică. În cazul conturilor cu valoare mai mică se aplică următoarele proceduri.
1. instituțiile financiare raportoare aplică:
a) testul adresei de rezidență prevăzut la pct. 2-11 sau căutarea în evidența electronică prevăzută la pct. 12-20;
b) căutarea în evidența electronică prevăzută la pct. 12-20.
În cazul în care instituția financiară raportoare alege să aplice testul adresei de rezidență, aceasta trebuie să aplice testul cu privire la fiecare cont cu valoare mai mică.
În cazul în care instituția financiară raportoare alege să nu aplice testul adresei de rezidență sau una sau mai multe cerințe ale testului nu sunt îndeplinite, atunci trebuie să efectueze căutarea în evidența electronică cu privire la respectivul cont cu valoare mai mică.
2. Testul adresei de rezidență. Pentru a stabili dacă titularul de cont persoană fizică este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare poate considera titularul de cont persoană fizică ca având rezidența fiscală în jurisdicția în care este situată adresa, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) instituția financiară raportoare deține în evidențele sale adresa de rezidență pentru titularul de cont persoană fizică;
b) acea adresă de rezidență este actuală; și
c) acea adresă de rezidență se bazează pe documente justificative.
3. O căsuță poștală poate să fie considerată în general o adresă de rezidență dacă face parte dintr-o adresă care cuprinde, de exemplu, o stradă, un număr de apartament sau cameră, sau un drum de țară și identifică în mod clar astfel rezidența actuală a titularului de cont.
4. Adresa de rezidență este considerată a fi „actuală“ în cazul în care este adresa de rezidență cea mai recentă care a fost înregistrată de către instituția financiară raportoare cu privire la titularul de cont persoană fizică. Cu toate acestea, adresa de rezidență nu este considerată a fi „actuală“ dacă a fost folosită pentru corespondență, iar aceasta a fost returnată cu mențiunea „adresă necunoscută din alt motiv decât o eroare“. O adresă de rezidență asociată cu un cont care este inactiv este considerată „actuală“ pe durata inactivității.
Un cont, altul decât un contract de rentă viageră, este „un cont inactiv“ dacă:
a) titularul de cont nu a realizat nicio tranzacție în legătură cu acel cont sau cu orice alt cont deținut de titularul de cont la instituția financiară raportoare în ultimii trei ani;
b) titularul de cont nu a comunicat cu instituția financiară raportoare la care este deschis respectivul cont cu privire la acesta sau orice alt cont deținut de titularul de cont la respectiva instituție financiară raportoare în ultimii șase ani; și
c) în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare, instituția financiară raportoare nu a comunicat cu titularul de cont care deține respectivul cont cu privire la acesta sau orice alt cont deținut de titularul de cont la respectiva instituție financiară raportoare în ultimii șase ani.
În mod alternativ, un cont, altul decât un contract de rentă viageră, poate de asemenea fi considerat un „cont inactiv“ în temeiul normelor legale în vigoare sau normelor sau procedurilor de operare obișnuite ale instituției financiare raportoare care sunt aplicate în mod consecvent pentru toate conturile păstrate de respectiva instituție, cu condiția ca aceste norme legale, regulamente sau proceduri să conțină prevederi substanțial similare celor din paragraful anterior.
Un cont încetează să mai fie considerat drept un cont inactiv atunci când:
(i) titularul de cont inițiază o tranzacție cu privire la contul respectiv sau orice alt cont deținut de titularul de cont la respectiva instituție financiară raportoare;
(ii titularul de cont comunică cu instituția financiară raportoare care păstrează un astfel de cont cu privire la acesta sau la orice alt cont deținut de titularul de cont la instituția financiară raportoare; sau
(iii) contul încetează să mai fie considerat drept un cont inactiv în temeiul normelor legale în vigoare sau în temeiul procedurilor de operare obișnuite ale instituției financiare raportoare.
5. În ceea ce privește cerința de la pct. 2 lit. c), aceasta se consideră a fi îndeplinită în următoarele situații:
a) politicile și procedurile instituției financiare raportoare asigură că adresa de rezidență actuală din registrele sale este aceeași adresă sau în același stat cu cea din documentele justificative; sau
b) politicile și procedurile instituției financiare raportoare asigură că în cazul în care deține documente justificative emise de o autoritate publică, dar aceste documente justificative nu conțin adresa de rezidență recentă sau nu conțin nicio adresă, adresa de rezidență actuală din registrele Instituției financiare raportoare este aceeași adresă sau în aceeași jurisdicție cu cea din documentele recente emise de o autoritate publică sau de o companie de utilități sau dintr-o declarație a titularului contului de persoană fizică preexistent, dată sub sancțiunea falsului în declarații;
c) politicile și procedurile sale asigură că jurisdicția menționată în adresa de rezidență corespunde jurisdicției care a emis documentele justificative emise de autoritatea publică.
6. Cu titlu de exemplu pot fi considerate documente justificative cartea de identitate, certificatul de rezidență fiscală, pașaportul, permisul de conducere auto sau orice alt document emis de către o autoritate publică.
Documentele acceptabile emise de o autoritate publică includ, spre exemplu, notificări oficiale sau decizii ale unei administrații fiscale. Documentele acceptabile emise de companiile de utilități se referă la utilitățile unei anumite proprietăți și includ factura pentru apă, electricitate, telefon fix, gaze sau combustibil.
7. În cazul în care adresa de rezidență nu poate fi confirmată prin documentele justificative sau se dorește confirmarea acestei adrese, instituțiile financiare raportoare pot solicita o declarație pe propria răspundere titularului contului de persoană fizică preexistent, sub sancțiunea falsului în declarații.
8. Declarația titularului contului de persoană fizică preexistent dată sub sancțiunea falsului în declarații este valabilă doar dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) instituția financiară raportoare a trebuit să obțină această declarație pentru mai mulți ani la rând, conform normelor legale în vigoare;
b) conține adresa de rezidență a titularului contului de persoană fizică preexistent; și
c) este datată și semnată de titularul contului de persoană fizică preexistent.
În aceste situații, procedurile speciale de diligență fiscală prevăzute la subsecțiunea A din secțiunea VII aplicabile documentelor justificative se aplică de asemenea și documentelor pe care instituția financiară raportoare se bazează.
9. Instituțiile financiare raportoare au obligația să depună eforturi rezonabile și să își contacteze clienții pentru a obține documente justificative cu privire la conturile preexistente ce fac obiectul raportării pentru care nu au fost aplicate măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului la momentul deschiderii unor astfel de conturi.
10. În situația în care există conturi deschise anterior introducerii în legislația națională a măsurilor de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, iar instituția financiară raportoare nu a verificat documentele justificative de la momentul înregistrării titularului contului de persoană fizică preexistent, cerința reglementată la pct. 2 lit. c) se consideră a fi îndeplinită și dacă procedurile și politicile instituției financiare raportoare asigură faptul că adresa de rezidență actuală din evidențele sale se află în aceeași jurisdicție:
a) ca și cea unde se află adresa din cel mai recent document obținut de instituția financiară raportoare, de exemplu, factură de utilități, contract de închiriere spațiu sau declarația titularului contului de persoană fizică, sub sancțiunea falsului în declarații; și
b) ca și cea raportată de către instituția financiară raportoare în legătură cu titularul contului de persoană fizică preexistent în temeiul altor cerințe de raportare în scop fiscal aplicabile, dacă există.
11. În vederea îndeplinirii cerinței de la pct. 2 lit. c), în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare, instituția financiară raportoare se poate baza pe adresa de rezidență actuală din registrele sale până la momentul la care:
a) intervine o modificare a circumstanțelor care determină instituția financiară raportoare să cunoască sau să aibă motive să cunoască că acea adresă de rezidență este incorectă ori nu mai este de încredere; sau
b) intervine plata totală sau parțială sau scadența contractului de asigurare cu valoare de răscumpărare. Plata sau scadența unui astfel de contract constituie modificarea circumstanțelor și determină aplicarea procedurilor reglementate la pct. 1 din anexa nr. 2.
12. Căutarea în evidența electronică. În cazul în care o instituție financiară raportoare nu se bazează pe o adresă actuală de rezidență a titularului de cont persoană fizică pe baza unor documente justificative, astfel cum este prevăzut la pct. 2, instituția financiară raportoare trebuie să examineze datele accesibile în evidența electronică cu privire la următoarele indicii, aplicând dispozițiile de la pct. 14-19:
a) identificarea titularului de cont drept rezident al unei jurisdicții care face obiectul raportării;
b) adresa de corespondență sau de rezidență actuală, inclusiv o căsuță poștală, dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării;
c) unul sau mai multe numere de telefon dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării și niciun număr de telefon în România;
d) instrucțiunile permanente, altele decât cele privind un cont de depozit, de a transfera fonduri într-un cont administrat într-o jurisdicție care face obiectul raportării;
e) o împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa într-o jurisdicție care face obiectul raportării;
f) o adresă purtând mențiunea „post-restant“ sau „în atenția“ într-o jurisdicție care face obiectul raportării, în cazul în care instituția financiară raportoare nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de persoană fizică preexistent.
13. Indiciul prevăzut la pct. 12 lit. b) este îndeplinit dacă informațiile accesibile pentru căutarea electronică conțin o referire la titularul contului de persoană fizică preexistent ca având rezidența într-o jurisdicție care face obiectul raportării.
În cazul în care instituția financiară raportoare a înregistrat două sau mai multe adrese de corespondență sau de rezidență în legătură cu titularul contului de persoană fizică preexistent și una dintre aceste adrese este cea a unui furnizor de servicii al acestuia, instituția financiară raportoare nu trebuie să considere adresa furnizorului de servicii ca indiciu privind rezidența titularului contului de persoană fizică preexistent. Numărul/Numerele de telefon dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării sunt considerate indicii în sensul pct. 12 lit. c) numai atunci când este/sunt număr/numere de telefon „actual“/„actuale“ dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării. Un număr/numere de telefon este/sunt considerat/e a fi „actual“/„actuale“ dacă este/sunt ultimul număr/ultimele numere înregistrat/e de Instituția Financiară Raportoare în legătură cu titularul contului de persoană fizică preexistent. În cazul în care instituția financiară raportoare a înregistrat două sau mai multe numere de telefon în legătură cu titularul contului de persoană fizică preexistent și unul dintre aceste numere de telefon este al unuia dintre prestatorii de servicii ai titularului contului de persoană fizică preexistent, instituția financiară raportoare nu trebuie să considere numărul de telefon al furnizorului de servicii drept un indiciu privind rezidența titularului contului de persoană fizică preexistent.
Termenul „instrucțiuni permanente de a transfera fonduri“ în sensul pct. 12 lit. d) se referă la instrucțiunile de plăți curente furnizate de titularul contului de persoană fizică preexistent sau de un reprezentant al acestuia, care rămân în vigoare fără instrucțiuni suplimentare din partea titularului contului de persoană fizică preexistent.
Indiciile prevăzute la pct. 12 lit. f) se referă la adresele purtând mențiunea „post-restant“ sau „în atenția“ într-o jurisdicție care face obiectul raportării, în cazul în care instituția financiară raportoare nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de persoană fizică preexistent. Mențiunea „post-restant“ este o instrucțiune curentă a titularului contului de persoană fizică preexistent sau a unui reprezentant al acestuia, de a păstra corespondența până la modificarea unei astfel de instrucțiuni. În cazul în care există o astfel de instrucțiune și instituția financiară raportoare nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de persoană fizică preexistent, indiciul este realizat. Instrucțiunea de a trimite toată corespondența „electronic“ nu este o mențiune „post-restant“. În cazul în care instituția financiară raportoare deține o adresă „în atenția“ într-o jurisdicție care face obiectul raportării și nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de persoană fizică preexistent, indiciul este realizat.
14. În cazul în care nu se descoperă în urma căutării electronice niciunul dintre indiciile enumerate la pct. 12, nu se impune nicio măsură suplimentară până în momentul în care intervine o modificare a circumstanțelor care să ducă fie la asocierea unuia sau mai multor indicii cu contul de persoană fizică preexistent, fie la transformarea contului într-un cont cu valoare mare.
15. În cazul în care oricare dintre indiciile enumerate la pct. 12 lit. a)-e) este descoperit în evidența sa electronică sau în cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul de persoană fizică preexistent, instituția financiară raportoare trebuie să considere titularul contului de persoană fizică preexistent drept rezident fiscal în fiecare jurisdicție care face obiectul raportării pentru care este identificat un indiciu, cu excepția cazului în care aceasta alege să aplice pct. 19 și, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepțiile prevăzute la respectivul punct.
16. În cazul modificării circumstanțelor, instituția financiară raportoare poate considera titularul contului de persoană fizică preexistent ca având aceeași situație ca cea anterioară modificării circumstanțelor până cel mai târziu în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate ori în 90 de zile calendaristice de la data la care indiciul a fost descoperit ca urmare a modificării circumstanțelor.
17. În cazul în care o adresă purtând mențiunea „post-restant“ sau „în atenția“ este descoperită în urma căutării electronice și nicio altă adresă și niciunul dintre celelalte indicii enumerate la pct. 12 lit. a)-e) nu sunt identificate cu privire la titularul contului de persoană fizică preexistent, instituția financiară raportoare trebuie, în ordinea cea mai adecvată circumstanțelor, să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzut la pct. 2, subsecțiunea C din prezenta secțiune sau să încerce să obțină din partea titularului contului de persoană fizică preexistent o declarație pe propria răspundere sau documente justificative pentru a stabili rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale respectivului titular de cont de persoană fizică preexistent. În cazul în care în urma căutării în dosar nu se constată niciun indiciu, iar încercarea de a obține declarația pe propria răspundere sau documentele justificative nu dă rezultate, instituția financiară raportoare trebuie să raporteze contul autorității competente din România drept cont nedocumentat.
18. În momentul în care instituția financiară raportoare stabilește că un cont cu valoare mai mică este un cont nedocumentat, instituția financiară raportoare nu trebuie să aplice din nou procedura prevăzută la pct. 17 aceluiași cont cu valoare mai mică în anii următori, până când nu intervine o modificare a circumstanțelor care să aibă ca rezultat unul sau mai multe indicii asociate cu respectivul cont sau transformarea contului într-un cont cu valoare mare. Instituția financiară raportoare trebuie să raporteze contul cu valoare mai mică drept un cont nedocumentat până acest cont încetează să mai fie un cont nedocumentat.
19. Prevederile acestui punct reprezintă o procedură de clarificare în urma identificării unor indicii în temeiul pct. 12.
Sub rezerva identificării unor indicii în temeiul pct. 12, instituția financiară raportoare nu este obligată să considere un titular de cont drept rezident al unei jurisdicții care face obiectul raportării în cazul în care:
a) informațiile referitoare la titularul contului de persoană fizică preexistent conțin o adresă de corespondență sau de rezidență actuală în jurisdicția respectivă care face obiectul raportării, unul sau mai multe numere de telefon în jurisdicția respectivă care face obiectul raportării și niciun număr de telefon în România sau instrucțiuni permanente cu privire la conturi financiare, altele decât conturile de depozit, de a transfera fonduri într-un cont administrat într-o jurisdicție care face obiectul raportării, iar instituția financiară raportoare obține sau a examinat anterior și păstrează evidența următoarelor informații:
(i) o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică preexistent privind jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență care nu include/includ jurisdicția/jurisdicțiile care face/fac obiectul raportării; și
(ii) documente justificative care stabilesc statutul titularului contului de persoană fizică preexistent ca nefăcând obiectul raportării.
b) informațiile referitoare la titularul contului de persoană fizică preexistent conțin o împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa în jurisdicția respectivă care face obiectul raportării, iar instituția financiară raportoare obține sau a examinat anterior și păstrează evidența următoarelor informații:
(i) o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică preexistent privind jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență care nu include/includ jurisdicția/jurisdicțiile care face/fac obiectul raportării; sau
(ii) documente justificative care stabilesc statutul titularului contului de persoană fizică preexistent ca nefăcând obiectul raportării.
O declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică preexistent sau documentele justificative care au fost examinate anterior pot fi luate în considerare în scopurile procedurii de clarificare, cu excepția cazului în care instituția financiară raportoare află că declarația pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică preexistent sau documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere.
20. Declarația pe propria răspundere care este parte din procedura de clarificare nu trebuie să conțină o confirmare expresă că titularul contului de persoană fizică preexistent nu este rezident într-o anumită jurisdicție care face obiectul raportării, dacă titularul contului de persoană fizică preexistent confirmă faptul că aceasta conține toate jurisdicțiile sale de rezidență, cum ar fi, spre exemplu, faptul că informațiile despre jurisdicțiile de rezidență ale titularului contului de persoană fizică preexistent sunt corecte și complete. Documentele justificative sunt suficiente pentru a stabili statutul titularului contului de persoană fizică preexistent ca nefăcând obiectul raportării, dacă documentele justificative:
a) confirmă că titularul contului de persoană fizică preexistent este rezident într-o altă jurisdicție decât cea care face obiectul raportării;
b) conțin o adresă de rezidență actuală în afara jurisdicției respective care face obiectul raportării; sau
c) sunt emise de o autoritate publică a unei jurisdicții, alta decât jurisdicția respectivă care face obiectul raportării.
C. Proceduri de examinare aprofundată pentru conturile cu valoare mare. Pentru conturile cu valoare mare se aplică următoarele proceduri de examinare aprofundată.
1. Căutarea în evidența electronică. Examinarea datelor accesibile pentru căutarea în evidența electronică trebuie efectuată pentru toate conturile cu valoare mare, iar instituția financiară raportoare trebuie să examineze datele accesibile pentru căutarea în evidența electronică cu privire la oricare dintre indiciile descrise la pct. 12 al subsecțiunii B.
2. Căutarea în registrul pe suport hârtie. În cazul în care baza de date accesibilă pentru căutare electronică a instituției financiare raportoare include domenii destinate tuturor informațiilor prevăzute la pct. 3 și toate informațiile respective, nu este necesară căutarea suplimentară în registrul pe suport hârtie.
În cazul în care evidența electronică a instituției financiare raportoare nu cuprinde toate informațiile prevăzute la pct. 3, atunci aceasta este obligată să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie doar cu privire la informațiile de la pct. 3 ce nu sunt disponibile electronic.
În cazul în care evidența electronică nu cuprinde toate informațiile respective, atunci, în ceea ce privește conturile cu valoare mare, instituția financiară raportoare trebuie să examineze registrul pe suport hârtie. În măsura în care informațiile respective nu sunt cuprinse în registrul pe suport hârtie instituția financiară raportoare trebuie să examineze următoarele documente asociate contului și obținute de aceasta în cursul ultimilor 5 ani pentru oricare dintre indiciile prevăzute la pct. 12 al subsecțiunii B:
a) cele mai recente documente justificative colectate cu privire la contul respectiv;
b) cel mai recent contract sau cea mai recentă documentație cu privire la deschiderea contului;
c) cea mai recentă documentație obținută de instituția financiară raportoare în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei prevăzute de legislația specifică prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului sau în alte scopuri de reglementare;
d) orice formulare de împuternicire sau de delegare de semnătură valabile; și
e) orice instrucțiuni permanente în vigoare, altele decât cele referitoare la un cont de depozit, de a transfera fonduri.
3. O instituție financiară raportoare nu este obligată să efectueze căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzut la pct. 2, în măsura în care informațiile disponibile în evidența electronică a instituției financiare raportoare includ:
a) statutul titularului contului de persoană fizică preexistent în ceea ce privește rezidența;
b) adresa de rezidență și adresa de corespondență ale titularului contului de persoană fizică preexistent, aflate în prezent la dosarul instituției financiare raportoare;
c) numărul/numerele de telefon al/ale titularului de cont de persoană fizică preexistent, aflat/aflate în prezent la dosarul instituției financiare raportoare, dacă este cazul;
d) în cazul conturilor financiare, altele decât conturile de depozit, dacă există instrucțiuni permanente pentru a transfera fonduri din respectivul cont într-un alt cont, inclusiv un cont aflat la o altă sucursală a instituției financiare raportoare sau la o altă instituție financiară;
e) dacă există în prezent o mențiune „post-restant“ sau „în atenția“ pentru titularul de cont de persoană fizică preexistent; și
f) dacă există orice împuternicire sau delegare de semnătură pentru contul respectiv.
4. Consultarea responsabilului pentru relații cu clienții în scopul obținerii de informații concrete. În afară de căutarea în evidența electronică și în registrul pe suport hârtie prevăzute la pct. 1 și 2, instituția financiară raportoare trebuie să considere drept cont care face obiectul raportării orice cont cu valoare mare încredințat unui responsabil pentru relații cu clienții, inclusiv orice conturi financiare agregate respectivului cont cu valoare mare, în cazul în care responsabilul pentru relații cu clienții deține informații concrete conform cărora titularul contului de persoană fizică preexistent este o persoană care face obiectul raportării. În vederea îndeplinirii acestei obligații, instituția financiară raportoare desemnează o persoană/persoane responsabilă/responsabile pentru relații cu clienții doar în acest scop în legătură cu contul care are un sold sau o valoare agregată de mai mult de 1.000.000 USD, având în vedere agregarea conturilor și regulile de conversie a monedei prevăzute la subsecțiunea C din secțiunea VII.
5. Efectele identificării unor indicii:
a) Dacă, în urma examinării aprofundate a conturilor cu valoare mare, prevăzută la punctele anterioare, nu este descoperit niciunul dintre indiciile enumerate la pct. 12 al subsecțiunii B, iar contul nu este identificat ca fiind deținut de o persoană care face obiectul raportării, astfel cum e descris la pct. 4, atunci nu sunt necesare acțiuni suplimentare până în momentul în care intervine o modificare a circumstanțelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul respectiv.
b) În cazul în care, în urma examinării aprofundate a conturilor cu valoare mare, este descoperit oricare dintre indiciile enumerate la pct. 12 lit. a)-e) din subsecțiunea B sau în cazul în care intervine ulterior o modificare a circumstanțelor care duce la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul, instituția financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării în fiecare jurisdicție pentru care este identificat un indiciu, cu excepția cazului în care aceasta alege să aplice pct. 19 al subsecțiunii B și, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepțiile prevăzute la respectivul punct.
Indiciul identificat cu ocazia procedurii de examinare (de exemplu: căutarea în registrul pe suport hârtie sau consultarea responsabilului pentru relații cu clienții) nu poate fi folosit pentru a clarifica un indiciu identificat cu ocazia altei proceduri de examinare (de exemplu: căutarea în evidența electronică).
c) În cazul în care, în urma examinării aprofundate, este descoperită o adresă purtând mențiunea „post-restant“ sau „în atenția“ și pentru titularul contului de persoană fizică preexistent nu sunt identificate nicio altă adresă și niciunul dintre celelalte indicii enumerate la subsecțiunea B pct. 12 lit. a)-e), instituția financiară raportoare trebuie să obțină din partea titularului contului de persoană fizică preexistent respectiv o declarație pe propria răspundere sau documente justificative pentru a stabili rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale respectivului titular de cont. În cazul în care instituția financiară raportoare nu poate obține declarația pe propria răspundere sau documentele justificative respective, aceasta trebuie să raporteze contul autorității competente din România drept cont nedocumentat.
6. În cazul în care un cont de persoană fizică preexistent nu este un cont cu valoare mare la data de 31 decembrie 2015, dar devine un cont cu valoare mare începând cu ultima zi a anului calendaristic următor, instituția financiară raportoare trebuie să finalizeze procedurile de examinare aprofundată cu privire la respectivul cont în anul calendaristic următor anului în care contul devine un cont cu valoare mare. Dacă, pe baza acestei examinări, respectivul cont este identificat drept cont care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare are obligația de a raporta, anual, informațiile necesare cu privire la respectivul cont pentru anul în care acesta este identificat drept cont care face obiectul raportării și pentru anii următori, cu excepția cazului în care titularul contului de persoană fizică preexistent încetează să mai fie o persoană care face obiectul raportării.
7. Atunci când instituția financiară raportoare aplică procedurile de examinare aprofundată pentru un cont cu valoare mare, instituția financiară raportoare nu este obligată să aplice din nou respectivele proceduri, în afară de consultarea responsabilului pentru relații cu clienții prevăzută la pct. 4, cu privire la același cont cu valoare mare în orice an ulterior, cu excepția cazului în care contul este nedocumentat, caz în care instituția financiară raportoare ar trebui să aplice din nou, anual, respectivele proceduri, până în momentul în care respectivul cont încetează să mai fie nedocumentat.
8. În cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor privind un cont cu valoare mare care duce la asocierea cu contul respectiv a unuia sau a mai multor indicii, prevăzute la pct. 12 al subsecțiunii B, instituția financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării în legătură cu fiecare jurisdicție care face obiectul raportării pentru care este identificat un indiciu, cu excepția cazului în care aceasta alege să aplice pct. 19 al subsecțiunii B și cu privire la respectivul cont se aplică una dintre excepțiile prevăzute la respectivul punct.
9. Instituția financiară raportoare trebuie să pună în aplicare proceduri prin care să se asigure că un responsabil pentru relații cu clienții identifică orice modificare a circumstanțelor referitoare la un cont. De exemplu, în cazul în care responsabilului pentru relații cu clienții i se comunică faptul că titularul de cont are o nouă adresă de corespondență într-o jurisdicție care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare are obligația de a considera noua adresă drept o modificare a circumstanțelor și, în cazul în care aceasta alege să aplice pct. 19 al subsecțiunii B, este obligată să obțină documentele adecvate din partea titularului contului de persoană fizică preexistent.
D. Examinarea conturilor de persoană fizică cu valoare mare preexistente trebuie finalizată până la 31 decembrie 2016. Examinarea conturilor de persoană fizică cu valoare mai mică preexistente trebuie finalizată până la 31 decembrie 2017.
E. Orice cont de persoană fizică preexistent, care a fost identificat drept cont ce face obiectul raportării în temeiul prezentei secțiuni, trebuie considerat drept cont care face obiectul raportării în toți anii următori, cu excepția cazului în care titularul contului de persoană fizică preexistent încetează să mai fie o persoană care face obiectul raportării.
Secţiunea IV Proceduri de diligență fiscală în ceea ce privește conturile de persoană fizică noiA. Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul raportării dintre conturile de persoană fizică noi.
1. În ceea ce privește conturile de persoană fizică noi, în momentul deschiderii contului, instituția financiară raportoare trebuie:
a) să obțină o declarație pe propria răspundere, care poate face parte din documentația de deschidere a contului, care permite instituției financiare raportoare să stabilească rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou; și
b) să confirme caracterul rezonabil al respectivei declarații pe propria răspundere pe baza informațiilor obținute de instituția financiară raportoare în legătură cu deschiderea contului, inclusiv eventualele documente colectate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
B. În cazul în care prin declarația pe propria răspundere se stabilește că titularul contului de persoană fizică nou este rezident fiscal într-o jurisdicție care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării.
1. Declarația pe propria răspundere trebuie să permită stabilirea rezidenței fiscale/rezidențelor fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou. În cazul în care prin declarația pe propria răspundere sunt declarate mai multe jurisdicții de rezidență, instituția financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării pentru fiecare jurisdicție care face obiectul raportării.
2. Declarația pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou este declarația care furnizează statutul acestuia și orice altă informație care poate să fie solicitată în mod rezonabil de către instituția financiară raportoare pentru a-și îndeplini obligațiile de raportare și de diligență fiscală, de exemplu, dacă titularul contului de persoană fizică nou are rezidența fiscală într-o jurisdicție care face obiectul raportării.
3. Cu privire la conturile de persoană fizică noi, declarația pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou este valabilă doar dacă este semnată sau confirmată în alt mod de către acesta, este datată cel mai târziu cu data primirii și conține următoarele date despre titularul contului de persoană fizică nou:
a) numele și prenumele;
b) adresa de rezidență/domiciliu;
c) jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență pentru scopuri fiscale;
d) numărul/numerele de identificare fiscală cu privire la fiecare jurisdicție care face obiectul raportării; și
e) data nașterii.
Declarația pe propria răspundere poate să fie precompletată de instituția financiară raportoare astfel încât să cuprindă informațiile despre titularul contului de persoană fizică nou, cu excepția jurisdicțiilor în care își are rezidențele fiscale, în afară de cele care există deja în registrele acesteia.
4. Dacă titularul contului de persoană fizică nou este rezident fiscal într-o jurisdicție care face obiectul raportării, declarația pe propria răspundere trebuie să includă:
a) numărul/numerele de identificare fiscală al/ale titularului contului de persoană fizică nou pentru fiecare jurisdicție care face obiectul raportării, sub rezerva pct. 1 din subsecțiunea D din secțiunea I; și
b) data nașterii.
5. Declarația pe propria răspundere poate să fie furnizată în orice modalitate și sub orice formă (de exemplu, electronic, în format pdf. sau sub forma unui document scanat). Dacă declarația pe propria răspundere este furnizată electronic, sistemul electronic trebuie să asigure faptul că informațiile primite sunt informațiile trimise și trebuie să documenteze toate sesiunile de acces ale utilizatorului care au ca rezultat trimiterea, reînnoirea sau modificarea declarației pe propria răspundere. În plus, designul și funcționarea sistemului electronic, inclusiv procedurile de acces, trebuie să asigure faptul că persoana care accesează sistemul și furnizează declarația pe propria răspundere este persoana menționată în aceasta și trebuie să fie capabilă să furnizeze, la cerere, o copie pe suport hârtie a tuturor declarațiilor pe propria răspundere furnizate electronic.
6. Declarația pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou poate fi semnată (sau confirmată în alt mod) de un reprezentant legal, împuternicit, curator, tutore sau în orice altă calitate legală a acestuia. Instituția financiară raportoare obține și verifică informațiile și documentele corespunzătoare cu privire la identitatea reprezentantului, natura și limitele reprezentării.
7. În cazul în care declarația pe propria răspundere este confirmată, această confirmare este cuprinsă de instituția financiară raportoare într-o evidență care să poată demonstra, în mod credibil, că declarația pe propria răspundere a fost confirmată. Instituția financiară raportoare păstrează această evidență în scopuri de audit, pe lângă declarația pe propria răspundere furnizată.
C.
Secţiunea V Proceduri de diligență fiscală în ceea ce privește conturile de entitate preexistente1. În cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor cu privire la un cont de persoană fizică nou în urma căreia instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere inițială este incorectă sau nu mai este de încredere, instituția financiară raportoare nu se poate baza pe declarația pe propria răspundere inițială. În acest caz, instituția financiară raportoare trebuie să obțină:
a) fie o declarație pe propria răspundere valabilă, care să stabilească rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou;
b) fie o explicație rezonabilă și documente aferente (dacă este cazul) care să confirme valabilitatea declarației pe propria răspundere inițială. Instituția financiară raportoare trebuie să păstreze o copie sau o consemnare a unei astfel de explicații și a documentelor aferente.
2. Instituția financiară raportoare trebuie să dețină procedurile necesare prin care să se asigure că orice modificare, care reprezintă o modificare a circumstanțelor, este identificată de instituția financiară raportoare.
3. Instituția financiară raportoare trebuie să notifice orice persoană care furnizează o declarație pe propria răspundere asupra obligației acestei persoane de a înștiința instituția financiară raportoare asupra oricărei modificări de circumstanțe.
4. O modificare a circumstanțelor încetează valabilitatea declarației pe propria răspundere cu privire la informațiile care nu mai sunt corecte sau nu mai sunt de încredere, până când respectivele informații sunt actualizate.
5. Declarația pe propria răspundere își pierde valabilitatea la data la care instituția financiară raportoare care deține declarația cunoaște sau are motive să cunoască că circumstanțele s-au schimbat. Instituția financiară raportoare poate să decidă să considere că o persoană are același statut pe care l-a avut înainte de modificarea circumstanțelor până la expirarea a 90 de zile calendaristice de la data la care declarația pe propria răspundere își pierde valabilitatea ca urmare a modificării circumstanțelor, până la data la care valabilitatea declarației este confirmată sau până la data la care se obține o nouă declarație.
6. Instituția financiară raportoare poate să se bazeze pe declarația pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou fără să fie obligată să examineze posibilele modificări de circumstanțe care pot afecta valabilitatea declarației, în afară de situația în care se află în posesia unor documente care o pot face să cunoască sau să aibă motive să cunoască faptul că aceste circumstanțe s-au schimbat.
7. Dacă instituția financiară raportoare nu poate să obțină o confirmare a valabilității declarației inițiale sau o declarație valabilă în termenul de 90 de zile calendaristice de la data la care declarația pe propria răspundere își pierde valabilitatea ca urmare a modificării circumstanțelor, instituția financiară raportoare trebuie să considere titularul contului de persoană fizică nou ca fiind rezident al jurisdicției în care acesta a declarat că este rezident în declarația inițială și în jurisdicția în care acesta ar putea fi rezident ca urmare a modificării circumstanțelor.
8. Instituția financiară raportoare poate să rețină declarația pe propria răspundere în original, în copie certificată sau copie simplă (inclusiv microfișă, document scanat electronic sau alte metode similare de stocare electronică), conform procedurilor interne proprii.
9. Orice document care este stocat electronic trebuie să fie disponibil pe suport hârtie, la cerere.
10. Instituția financiară raportoare poate să considere o declarație pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou ca fiind valabilă, chiar dacă acea declarație conține o eroare neimportantă, dacă instituția financiară raportoare deține suficiente documente la dosar pentru a acoperi informațiile lipsă din declarația pe propria răspundere.
11. Instituția financiară raportoare poate să obțină o declarație pe propria răspundere furnizată de client fie pentru toate conturile, fie pentru fiecare cont în parte, în scopul îndeplinirii procedurilor speciale de diligență fiscală prevăzute la subsecțiunea A din secțiunea VII. Cu toate acestea, instituția financiară raportoare poate să se bazeze pe declarația pe propria răspundere furnizată de un client pentru un alt cont dacă ambele conturi sunt considerate un singur cont în scopul îndeplinirii procedurilor speciale de diligență fiscală prevăzute la subsecțiunea A din secțiunea VII.
12. Instituțiile financiare raportoare pot să utilizeze prestatori de servicii în scopul îndeplinirii obligațiilor de raportare și de diligență fiscală. Instituția financiară raportoare poate să folosească documentele obținute de prestatorii de servicii pentru a-și îndeplini obligațiile de raportare și de diligență fiscală, iar obligațiile de raportare și de diligență fiscală rămân în sarcina instituției financiare raportoare.
13. Instituția financiară raportoare poate să se bazeze pe documentele colectate de un agent, inclusiv un consilier de fonduri pentru fonduri mutuale, fonduri speculative sau un grup privat de investiții al instituției financiare raportoare.
14. Instituția financiară raportoare care obține un cont de la un predecesor sau cedent în cazul unei fuziuni sau absorbții de conturi cu titlu oneros trebuie să se bazeze în general pe documentele valabile, inclusiv pe o declarație pe propria răspundere valabilă, sau pe copii de pe aceste documente valabile obținute de predecesor sau cesionar.
15. Instituția financiară raportoare care obține un cont printr-o fuziune sau absorbție de conturi cu titlu oneros de la o altă instituție financiară raportoare care a finalizat toate procedurile de diligență fiscală prevăzute la secțiunile II-VII cu privire la conturile cesionate trebuie să se bazeze, în general, pe documentația de stabilire a statutului titularului contului de persoană fizică nou aparținând predecesorului sau cesionarului până la momentul în care cunoaște sau are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere inițială este incorectă sau a intervenit o modificare a circumstanțelor, potrivit pct. 1 din anexa nr. 2.
16. La deschiderea contului, odată ce instituția financiară raportoare a obținut declarația pe propria răspundere care îi permite să stabilească rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou, trebuie să confirme caracterul rezonabil al unei astfel de declarații, pe baza unor informații obținute la deschiderea contului, inclusiv orice documente colectate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, acestea reprezentând „testul de rezonabilitate“.
17. Caracterul rezonabil al declarației pe propria răspundere este confirmat dacă pe parcursul procedurilor de deschidere de cont și cu ocazia examinării informațiilor obținute la momentul deschiderii contului, inclusiv orice documente colectate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, instituția financiară raportoare nu cunoaște sau nu are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere este incorectă sau nu este de încredere.
18. În cazul unei declarații pe propria răspundere care nu trece testul de rezonabilitate, instituția financiară raportoare face demersuri ca, pe parcursul procedurilor de deschidere de cont, să obțină o declarație pe propria răspundere valabilă sau o explicație rezonabilă și documentele aferente, dacă este cazul, care să confirme caracterul rezonabil al declarației pe propria răspundere, situație în care trebuie să păstreze o copie sau o consemnare a unei astfel de explicații și a documentelor aferente.
19. În cazul în care o persoană fizică care este titular de cont indică într-o declarație pe propria răspundere că nu are rezidență fiscală, instituția financiară raportoare are obligația de a confirma caracterul rezonabil al declarației pe propria răspundere pe baza altor documente, inclusiv orice documentație colectată în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În cazul în care instituția financiară raportoare nu obține o explicație rezonabilă cu privire la caracterul rezonabil al declarației pe propria răspundere, instituția financiară raportoare nu se poate baza pe aceasta și trebuie să obțină o nouă declarație pe propria răspundere valabilă de la titularul de cont.
Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul raportării dintre conturile de entitate preexistente.
Secţiunea VI Proceduri de diligență fiscală în ceea ce privește conturile de entitate noiA. Conturi de entitate care nu fac obiectul obligației de examinare, identificare sau raportare. Cu excepția cazului în care instituția financiară raportoare decide altfel, fie cu privire la toate conturile de entitate preexistente, fie separat, cu privire la orice grup clar identificat de astfel de conturi, un cont de entitate preexistent cu un sold agregat sau o valoare agregată a contului care nu depășește, la data de 31 decembrie 2015, echivalentul în lei a 250.000 USD nu face obiectul obligației de examinare, identificare sau raportare drept un cont care face obiectul raportării, până în momentul în care soldul agregat sau valoarea agregată a contului depășește cuantumul respectiv în ultima zi din orice an calendaristic ulterior.
În cazul în care instituția financiară raportoare alege să nu aplice excepția prevăzută în paragraful anterior, atunci toate conturile de entitate preexistente trebuie examinate în conformitate cu procedurile prevăzute la subsecțiunea D.
B. Conturi de entitate care fac obiectul examinării. Conturile de entitate preexistente care trebuie examinate în conformitate cu procedurile prevăzute la subsecțiunea D sunt:
a) un cont de entitate preexistent cu un sold sau o valoare agregată a contului care depășește echivalentul în lei a 250.000 USD la data de 31 decembrie 2015; și
b) un cont de entitate preexistent care nu depășește echivalentul în lei a 250.000 USD, la data de 31 decembrie 2015, dar cu un sold sau o valoare agregată a contului care depășește acest cuantum în ultima zi din orice an calendaristic ulterior.
C. Conturi de entitate care fac obiectul obligației de raportare. În ceea ce privește conturile de entitate preexistente prevăzute la subsecțiunea B, sunt considerate drept conturi care fac obiectul raportării numai:
a) conturile care sunt deținute de una sau mai multe entități care sunt persoane care fac obiectul raportării; sau
b) conturile care sunt deținute de una sau mai multe entități care sunt ENF (entitate nonfinanciară) pasive cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării.
Un cont de entitate preexistent deținut de o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării trebuie considerat un cont care face obiectul raportării, chiar dacă entitatea însăși nu este o persoană care face obiectul raportării sau niciuna dintre persoanele care exercită controlul asupra ENF pasivă nu este rezidentă a aceluiași stat ca și ENF pasivă.
D. Proceduri de examinare pentru identificarea conturilor de entitate care fac obiectul obligației de raportare. Pentru conturile de entitate preexistente prevăzute la subsecțiunea B, instituția financiară raportoare trebuie să aplice procedurile de examinare, prevăzute la pct. 1 și la pct. 6, pentru a stabili dacă contul este deținut de una sau mai multe entități care sunt persoane care fac obiectul raportării sau de una sau mai multe entități care sunt ENF pasive cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării.
1. Să stabilească dacă entitatea este o persoană care face obiectul raportării, după cum urmează:
a) să examineze informațiile păstrate în scopuri de reglementare sau de relații cu clienții, inclusiv informații colectate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, pentru a stabili dacă informațiile indică faptul că titularul contului de entitate preexistent este rezident într-o jurisdicție care face obiectul raportării. În acest scop, informațiile care indică faptul că titularul contului de entitate preexistent este rezident într-o jurisdicție care face obiectul raportării includ:
(i) un loc de înregistrare ori de constituire într-o jurisdicție care face obiectul raportării; sau
(ii) o adresă într-o jurisdicție care face obiectul raportării; sau
(iii) o adresă a unuia sau mai multor fiduciari ai fiduciei/trustului, după caz, într-o jurisdicție care face obiectul raportării, în măsura în care această informație este disponibilă.
Cu toate acestea, existența unui sediu permanent, inclusiv o adresă a unui sediu permanent sau o sucursală, într-o jurisdicție care face obiectul raportării nu indică în sine rezidența în scopul raportării.
b) Dacă informațiile indică faptul că titularul contului de entitate preexistent este rezident într-o jurisdicție care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care aceasta obține o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate preexistent sau stabilește, în mod rezonabil, pe baza informațiilor aflate în posesia sa sau care sunt disponibile public, că titularul contului de entitate preexistent nu este o persoană care face obiectul raportării.
2. Informațiile „disponibile public“ includ informațiile publicate de către o autoritate publică dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării, cum ar fi informațiile publicate sub formă de listă care conține numele și numerele de identificare ale instituțiilor financiare, informațiile dintr-un registru disponibil public, informațiile raportate pe o piață reglementată, orice clasificare accesibilă public în legătură cu titularul contului de entitate preexistent stabilită pe baza codurilor standardizate ale activităților economice. În acest scop, instituția financiară raportoare trebuie să păstreze o consemnare a tipului de informație examinată și data la care acea informație a fost examinată.
3. Declarația pe propria răspundere este declarația dată de titularul contului de entitate preexistent care furnizează statutul acestuia și orice altă informație care poate să fie solicitată în mod rezonabil de instituția financiară raportoare pentru a-și îndeplini obligațiile de raportare și de diligență fiscală, cum ar fi, dacă titularul contului de entitate preexistent are rezidența fiscală într-o jurisdicție care face obiectul raportării sau dacă titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă.
4. Declarația pe propria răspundere este valabilă doar dacă este semnată sau confirmată în alt mod de către reprezentantul legal, împuternicitul, curatorul, tutorele sau în orice altă calitate legală al titularului contului de entitate preexistent, este datată cel mai târziu în ziua primirii și conține informațiile despre titularul contului de entitate preexistent referitoare la:
a) nume;
b) adresă;
c) rezidența fiscală/rezidențele fiscale; și
d) numărul/numerele de identificare fiscală din fiecare jurisdicție care face obiectul raportării.
Declarația pe propria răspundere poate să fie precompletată de instituția financiară raportoare astfel încât să includă informațiile despre titularul contului de entitate preexistent, cu excepția rezidenței fiscale/rezidențelor fiscale, în măsura în care acestea sunt deja disponibile în registrele sale. Instituția financiară raportoare obține și verifică informațiile și documentele corespunzătoare cu privire la identitatea reprezentantului, natura și limitele reprezentării.
5. O declarație pe propria răspundere cu privire la conturile preexistente ale entității poate, de asemenea, să conțină statutul titularului contului de entitate preexistent. În acest caz, statutul acestuia poate să fie unul dintre următoarele:
a) instituție financiară:
(i) entitate de investiții prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecțiunea A din secțiunea VIII;
(ii) altă instituție financiară.
b) ENF:
(i) societate care este pe o piață reglementată sau un afiliat al unei societăți care este pe o piață reglementată;
(ii) entitate guvernamentală;
(iii) organizație internațională;
(iv) ENF activă, alta decât cea prevăzută la pct. (i)-(iii) de mai sus;
(v) ENF pasivă, în afară de entitatea de investiții prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecțiunea A din secțiunea VIII.
6. Să stabilească dacă entitatea este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării.
Cu privire la titularul contului de entitate preexistent, inclusiv o entitate care este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să stabilească dacă titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre persoanele care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, atunci contul trebuie considerat drept un cont care face obiectul raportării, chiar dacă persoana care exercită controlul este rezidentă în aceeași jurisdicție ca ENF pasivă. În cursul stabilirii acestor elemente, instituția financiară raportoare trebuie să respecte următoarele orientări în ordinea cea mai adecvată a circumstanțelor:
a) să stabilească dacă titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă. În scopul de a stabili dacă titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă, instituția financiară raportoare trebuie să obțină o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate preexistent pentru a stabili statutul acestuia, cu excepția cazului în care există informații aflate în posesia sa sau disponibile public, pe baza cărora poate stabili în mod rezonabil că titularul contului de entitate preexistent este o ENF activă sau o instituție financiară, alta decât o entitate de investiții prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecțiunea A din secțiunea a VIII-a care nu este o instituție financiară dintr-o jurisdicție participantă; sau
b) să stabilească persoanele care exercită controlul asupra titularului contului de entitate preexistent. În scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul asupra titularului contului de entitate preexistent, instituția financiară raportoare se poate baza pe informațiile colectate și păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului;
c) să stabilească dacă o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării. Pentru a stabili dacă o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare se poate baza pe:
(i) informații colectate și păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în cazul contului de entitate preexistent deținut de una sau mai multe ENF cu un sold sau o valoare agregată care nu depășește echivalentul în lei a 1.000.000 USD; sau
(ii) o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate preexistent sau a persoanei care exercită controlul, care poate fi furnizată în aceeași declarație a titularului contului de entitate preexistent privind statutul său, referitoare la jurisdicția/jurisdicțiile în care persoana care exercită controlul are rezidența fiscală.
7. Declarația pe propria răspundere este valabilă doar dacă este semnată sau confirmată în alt mod de către persoana care exercită controlul sau de către reprezentantul legal, împuternicitul, curatorul, tutorele sau în orice altă calitate legală al titularului contului de entitate preexistent sau al persoanei care exercită controlul, este datată cel mai târziu în ziua primirii și conține următoarele informații despre fiecare persoană care exercită controlul:
a) nume;
b) adresă;
c) rezidență fiscală/rezidențele fiscale;
d) numărul/numerele de identificare fiscală cu privire la fiecare jurisdicție care face obiectul raportării; și
e) data nașterii.
8. Cerințele pentru valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere în legătură cu conturile de persoană fizică noi, prevăzute la pct. 3-6 subsecțiunea B și la pct. 4-9 subsecțiunea C din secțiunea IV, sunt aplicabile și pentru valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere în legătură cu conturile de entitate preexistente.
Cerințele privind procedura de remediere a erorilor din declarațiile pe propria răspundere în legătură cu conturile de persoană fizică noi și cerința de a obține declarații pe propria răspundere pentru fiecare cont în parte și documentele colectate de alte persoane, prevăzute la pct. 10-14 de la subsecțiunea C din secțiunea IV, sunt aplicabile și pentru declarațiile referitoare la conturile de entitate preexistente.
9. Dacă există cerința obținerii unei declarații pe propria răspundere și aceasta nu este obținută în legătură cu o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive, instituția financiară raportoare trebuie să se bazeze pe indiciile prevăzute la pct. 12 de la subsecțiunea B din secțiunea III, pe care le deține în evidențele sale pentru persoanele care exercită controlul, pentru a determina dacă sunt persoane care fac obiectul raportării.
10. Dacă instituția financiară raportoare nu are niciunul dintre aceste indicii în evidențele sale, atunci nu se impune nicio acțiune suplimentară până când nu intervine o modificare a circumstanțelor care să aibă ca rezultat unul sau mai multe indicii cu privire la persoana care exercită controlul și care are legătură cu respectivul cont.
E. Calendarul punerii în aplicare a examinării și procedurile suplimentare aplicabile conturilor de entitate preexistente
1. Examinarea conturilor de entitate preexistente cu un sold sau o valoare agregată a contului care depășește, la data de 31 decembrie 2015, echivalentul în lei a 250.000 USD trebuie finalizată până la data de 31 decembrie 2017.
2. Examinarea conturilor de entitate preexistente cu un sold sau o valoare agregată a contului care nu depășește la data de 31 decembrie 2015 echivalentul în lei a 250.000 USD, dar depășește cuantumul respectiv la data de 31 decembrie a unui an ulterior, trebuie finalizată în anul calendaristic următor anului în care soldul sau valoarea agregată a contului depășește acest cuantum.
3. În cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor cu privire la un cont de entitate preexistent în urma căreia instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere sau alte documente asociate cu un cont sunt incorecte sau nu sunt de încredere, instituția financiară raportoare trebuie să stabilească din nou statutul contului în conformitate cu procedurile prevăzute la subsecțiunea D din prezenta secțiune. Procedurile speciale de diligență fiscală prevăzute la subsecțiunea A din secțiunea VII aplicabile documentelor justificative se aplică, de asemenea, și oricărei alte documentații pe care se bazează procedurile prevăzute la subsecțiunea D.
4. Instituția financiară raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri cel târziu în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate sau cel târziu în 90 de zile calendaristice de la descoperirea modificării circumstanțelor cu privire la contul de entitate preexistent:
a) pentru a determina dacă titularul contului de entitate preexistent este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să obțină fie o declarație pe propria răspundere, fie documente care să dovedească valabilitatea declarației pe propria răspundere sau a documentelor inițiale. De asemenea, instituția financiară raportoare trebuie să păstreze noua declarație pe propria răspundere sau documentele noi în copie certificată sau copie simplă, conform procedurilor interne proprii. În cazul în care instituția financiară raportoare nu poate să obțină o declarație pe propria răspundere nouă sau să confirme valabilitatea declarației pe propria răspundere sau a documentelor inițiale, trebuie să trateze titularul contului de entitate preexistent ca fiind rezident al jurisdicției care face obiectul raportării în care titularul contului de entitate preexistent a declarat că este rezident în declarația inițială, dar și în jurisdicția care face obiectul raportării în care titularul contului de entitate preexistent ar putea fi rezident ca urmare a modificării circumstanțelor;
b) pentru a determina dacă titularul contului de entitate preexistent este o instituție financiară, o ENF activă sau o ENF pasivă, instituția financiară raportoare trebuie să obțină documente suplimentare sau o declarație pe propria răspundere pentru a stabili statutul titularului contului de entitate preexistent drept o ENF activă sau o instituție financiară. În cazul în care instituția financiară raportoare nu poate să obțină documentele suplimentare sau declarația pe propria răspundere, trebuie să trateze titularul contului de entitate preexistent drept ENF pasivă;
c) pentru a determina dacă persoana care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să obțină fie o declarație pe propria răspundere nouă, fie documente care să dovedească valabilitatea declarației pe propria răspundere sau a documentelor inițiale. De asemenea, instituția financiară raportoare trebuie să păstreze noua declarație pe propria răspundere sau documentele noi, în copie certificată sau copie simplă, conform procedurilor interne proprii. În cazul în care instituția financiară raportoare nu poate să obțină o declarație pe propria răspundere nouă sau să confirme valabilitatea declarației pe propria răspundere sau a documentelor inițiale, aceasta trebuie să se bazeze pe indiciile descrise la pct. 12 subsecțiunea B din secțiunea III pe care le deține în registrele sale pentru o astfel de persoană care exercită controlul pentru a determina dacă este o persoană care face obiectul raportării.
Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul raportării dintre conturile de entitate noi.
Pentru conturile de entitate noi, instituția financiară raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri de examinare, prevăzute la pct. 1 și pct. 2, pentru a stabili dacă contul este deținut de una sau mai multe persoane care fac obiectul raportării sau de ENF pasive cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării:
Secţiunea VII Proceduri speciale de diligență fiscală1. să stabilească dacă entitatea este o persoană care face obiectul raportării, sens în care instituția financiară trebuie:
a) să obțină o declarație pe propria răspundere, care poate face parte din documentația de deschidere a contului, care permite instituției financiare raportoare să stabilească rezidența fiscală/rezidențele fiscale a/ale titularului contului de entitate nou și să confirme caracterul rezonabil al respectivei declarații pe propria răspundere pe baza informațiilor obținute de instituția financiară raportoare în legătură cu deschiderea contului, inclusiv eventualele documente colectate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În cazul în care entitatea certifică faptul că nu are rezidență fiscală, instituția financiară raportoare se poate baza pe adresa sediului principal al entității pentru a stabili rezidența titularului contului de entitate nou;
b) să considere contul drept cont care face obiectul raportării dacă declarația pe propria răspundere indică faptul că titularul contului de entitate nou este rezident într-o jurisdicție care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care aceasta stabilește în mod rezonabil, pe baza informațiilor aflate în posesia sa sau care sunt disponibile public, astfel cum sunt definite la pct. 2, subsecțiunea D din secțiunea V, că titularul contului de entitate nou nu este o persoană care face obiectul raportării în legătură cu respectiva jurisdicție care face obiectul raportării;
2. să stabilească dacă entitatea este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării. Cu privire la titularul contului de entitate nou, inclusiv o entitate care este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să stabilească dacă titularul contului de entitate nou este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre persoanele care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, atunci contul trebuie considerat drept un cont care face obiectul raportării. În cursul stabilirii acestor elemente, instituția financiară raportoare trebuie să respecte orientările de la lit. a)-c) în ordinea cea mai adecvată circumstanțelor:
a) să stabilească dacă titularul contului de entitate nou este o ENF pasivă. În acest scop, instituția financiară raportoare trebuie să se bazeze pe o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate nou pentru a stabili statutul acestuia, cu excepția cazului în care există informații aflate în posesia sa sau disponibile public, astfel cum sunt definite la pct. 2, subsecțiunea D din secțiunea V, pe baza cărora poate stabili în mod rezonabil că titularul contului de entitate nou este o ENF activă sau o instituție financiară, alta decât o entitate de investiții prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecțiunea A din secțiunea a VIII-a care nu este o instituție financiară dintr-o jurisdicție participantă. În cazul în care instituția financiară raportoare nu poate determina statutul titularului contului de entitate nou ca fiind o ENF activă sau o instituție financiară, alta decât o entitate de investiții prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecțiunea A din secțiunea a VIII-a care nu este o instituție financiară dintr-o jurisdicție participantă, atunci instituția financiară raportoare trebuie să îl considere pe acesta drept o ENF pasivă;
b) să stabilească persoanele care exercită controlul asupra unui titular de cont.
În scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul asupra unui titular de cont, o instituție financiară raportoare se poate baza pe informațiile colectate și păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În cazul în care instituția financiară raportoare nu are obligația legală de a aplica astfel de proceduri, aceasta aplică proceduri similare în esență în scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul.
c) să stabilească dacă o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării. În acest scop, instituția financiară raportoare se poate baza pe o declarație pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate nou sau a respectivei persoane care exercită controlul, în conformitate cu prevederile de la lit. c), pct. 6, subsecțiunea D din secțiunea V;
3. pentru a stabili dacă un cont de entitate nou este deținut de una sau mai multe entități care sunt persoane care fac obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să urmeze procedurile de examinare de la pct. 1 în ordinea cea mai adecvată circumstanțelor. În cazul în care un cont de entitate nou este deținut de mai multe entități, iar oricare dintre aceste entități este o persoană care face obiectul raportării atunci contul trebuie tratat drept cont care face obiectul raportării;
4. prevederile referitoare la declarația pe propria răspundere aplicabile conturilor de entitate preexistente prevăzute la secțiunea V, subsecțiunea D, pct. 3 sunt aplicabile și declarațiilor pe propria răspundere prevăzute de această secțiune.
De asemenea, instituția financiară raportoare în cadrul procedurii de deschidere a unui cont se poate baza pe declarația pe propria răspundere furnizată de un client pentru un alt cont al său, astfel cum este prevăzut la pct. 11, subsecțiunea C din secțiunea IV;
5. la deschiderea contului, odată ce instituția financiară raportoare a obținut declarația pe propria răspundere care îi permite să stabilească rezidența fiscală/rezidențele fiscale ale titularului de cont, instituția financiară raportoare trebuie să confirme caracterul rezonabil al unei astfel de declarații în conformitate cu prevederile de la pct. 16-18, subsecțiunea C din secțiunea IV;
6. declarația pe propria răspundere poate să fie precompletată de instituția financiară raportoare astfel încât să includă informațiile despre titularul contului de entitate nou, cu excepția rezidenței fiscale/rezidențelor fiscale, în măsura în care acestea sunt deja în registrele sale;
7. cerințele pentru valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere în legătură cu conturile de persoană fizică noi, prevăzute la pct. 3-6, subsecțiunea B și la pct. 4-9, subsecțiunea C din secțiunea IV, sunt aplicabile și pentru valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere în legătură cu conturile de entitate noi.
Cerințele privind procedura de remediere a erorilor din declarațiile pe propria răspundere în legătură cu conturile de persoană fizică noi și cerința de a obține declarații pe propria răspundere pentru fiecare cont în parte și documentele colectate de alte persoane, prevăzute la pct. 10-14 de la subsecțiunea C din secțiunea IV, sunt aplicabile și pentru declarațiile referitoare la conturile de entitate noi;
8. în cazul în care intervine o modificare a circumstanțelor cu privire la un cont de entitate nou în urma căreia instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere sau alte documente asociate contului sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere, instituția financiară raportoare trebuie să stabilească din nou statutul contului în conformitate cu procedurile prevăzute la pct. 3 și pct. 4, subsecțiunea E de la secțiunea V.
Prezenta secțiune conține proceduri speciale de diligență fiscală pe care instituțiile financiare raportoare trebuie să le aplice în plus față de procedurile generale de diligență fiscală prevăzute în secțiunea II și față de oricare alte proceduri specifice de diligență fiscală aplicabile conturilor păstrate de acestea. Aceste proceduri reprezintă măsurile de încredere aplicabile declarației pe propria răspundere și documentelor justificative, o procedură de diligență fiscală alternativă pentru contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare și pentru contractele cu rentă viageră deținute de beneficiarii persoane fizice și, pentru agregarea conturilor, și normele de conversie a monedei.
Secţiunea VIII Definițiile termenilorA. Utilizarea declarațiilor pe propria răspundere și a documentelor justificative. Prezenta subsecțiune conține măsurile de încredere aplicabile declarației pe propria răspundere și documentelor justificative.
1. Instituția financiară raportoare nu se poate baza pe o declarație pe propria răspundere sau pe documente justificative în cazul în care instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere sau documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere.
2. Instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că declarația pe propria răspundere sau documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere dacă deține date cu privire la faptele sau afirmațiile dintr-o declarație pe propria răspundere sau din alte documente, inclusiv informațiile deținute de responsabilul pentru relația cu clienții, dacă este cazul, care sunt de natură să determine instituția financiară raportoare să nu mai considere de încredere informațiile primite. Instituția financiară raportoare nu se poate baza pe o declarație pe propria răspundere a titularului de cont, dacă declarația sau documentele justificative sunt incorecte sau contrazic declarația persoanei care face obiectul raportării cu privire la statutul acesteia. Instituția financiară raportoare, în baza furnizării de către titularul de cont sau persoana care exercită controlul a unor documente eliberate în temeiul unei scheme de investiții pentru cetățenie sau de rezidență, are îndoieli cu privire la rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a (ale) unui titular de cont sau unei persoane care exercită controlul în legătură cu faptul că o astfel de persoană solicită rezidența într-o jurisdicție.
3. Măsuri de încredere aplicabile declarației pe propria răspundere:
a) instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că o declarație pe propria răspundere furnizată de o persoană este incorectă sau nu mai este de încredere dacă:
(i) declarația este incompletă cu privire la oricare dintre elementele declarației pe propria răspundere care sunt relevante pentru afirmațiile făcute de persoana respectivă;
(ii) declarația conține orice informații contradictorii cu afirmațiile persoanei respective; sau
(iii) instituția financiară raportoare deține informații aferente altui cont care diferă de afirmațiile persoanei respective.
(iv) instituția financiară raportoare deține informații privind obligativitatea emiterii numărului de identificare fiscală (NIF) tuturor rezidenților fiscali de către jurisdicția care face obiectul raportării, iar declarația nu conține NIF;
b) instituția financiară raportoare care recurge la un furnizor de servicii pentru examinarea și păstrarea declarațiilor pe propria răspundere este considerată a cunoaște sau a avea motive să cunoască faptele cunoscute de furnizorul de servicii.
4. Măsuri de încredere aplicabile documentelor justificative:
a) instituția financiară raportoare poate să nu se bazeze pe documentele justificative furnizate de o persoană dacă documentele justificative nu stabilesc în mod rezonabil identitatea persoanei care prezintă documentele justificative;
b) instituția financiară raportoare poate să nu se bazeze pe documentele justificative dacă:
(i) acestea conțin informații care se contrazic cu afirmațiile persoanei cu privire la statutul acesteia;
(ii) instituția financiară raportoare are informații provenite de la alt cont care sunt în contradicție cu statutul persoanei; sau
(iii) documentele justificative nu conțin informațiile necesare pentru a stabili statutul unei persoane.
c) instituția financiară raportoare nu este obligată să se bazeze pe o situație financiară auditată pentru a stabili dacă un titular de cont realizează un anumit prag de active. Dacă instituția financiară raportoare alege să se bazeze pe situația financiară, aceasta cunoaște sau are motive să cunoască faptul că statutul declarat nu mai este de încredere sau este incorect doar dacă activele totale din situația financiară a titularului de cont nu se încadrează în pragurile admise sau notele explicative la situația financiară arată că titularul contului nu este eligibil pentru statutul declarat;
d) dacă instituția financiară raportoare alege să se bazeze pe o situație financiară auditată pentru a stabili dacă titularul de cont este o ENF activă, trebuie să examineze bilanțul și contul de profit și pierdere pentru a determina dacă titularul contului realizează pragurile de venit și de active prevăzute la lit. a), pct. 9, subsecțiunea D din secțiunea VIII și notele explicative la situațiile financiare pentru a descoperi dacă există vreun criteriu care să indice faptul că titularul contului este o instituție financiară;
e) dacă instituția financiară raportoare alege să se bazeze pe o situație financiară auditată pentru a stabili statutul titularului de cont care nu presupune îndeplinirea de către titularul de cont a unui anumit prag de venituri sau de active, aceasta trebuie să examineze doar notele explicative la situația financiară pentru a determina dacă aceasta justifică statutul declarat. Dacă instituția financiară raportoare nu alege să se bazeze pe o situația financiară auditată pentru a stabili statutul titularului de cont (spre exemplu, pentru că deține alte documente care stabilesc statutul titularului de cont), instituția financiară raportoare nu trebuie să efectueze o analiză independentă a situației financiare doar pentru că a obținut situația financiară auditată în cursul procedurii de deschidere de cont sau al altor proceduri.
f) instituția financiară raportoare nu este obligată să se bazeze pe actele de constituire pentru a stabili dacă entitatea are un anume statut. Cu toate acestea, dacă instituția financiară raportoare alege să facă acest lucru, aceasta trebuie să examineze actele de constituire în măsura în care este necesar pentru a stabili dacă cerințele aplicabile unui anumit statut sunt îndeplinite și dacă aceste acte sunt valabile, fără a fi nevoită să analizeze și restul actelor de constituire.
5. Limite de a cunoaște sau a avea motive să cunoască:
a) pentru a stabili dacă instituția financiară raportoare care păstrează un cont de entitate preexistent cunoaște sau are motive să cunoască faptul că statutul aplicat entității este incorect sau nu este de încredere, aceasta trebuie să verifice doar informațiile care contrazic statutul declarat, dacă aceste informații sunt cuprinse în dosarul principal al clientului, în cele mai recente declarații pe propria răspundere, în documentele justificative, în cel mai recent contract de deschidere de cont și în cea mai recentă documentație cu privire la măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sau cu privire la alte scopuri de reglementare;
b) instituția financiară raportoare care păstrează mai multe conturi pentru o singură persoană cunoaște sau are motive să cunoască dacă statutul persoanei respective este incorect în baza informațiilor deținute pentru un alt cont al persoanei respective, doar în măsura în care conturile trebuie să fie agregate în temeiul subsecțiunii C din prezenta secțiune sau să fie considerate drept un singur cont în scopul îndeplinirii procedurilor de la pct. 1-4 din prezenta subsecțiune;
c) instituția financiară raportoare nu consideră o declarație pe propria răspundere sau documentele justificative ca fiind incorecte doar pentru că a intervenit o schimbare de adresă în cadrul aceleiași jurisdicții care face obiectul raportării, față de prima adresă;
d) instituția financiară raportoare nu consideră o declarație pe propria răspundere sau documentele justificative ca fiind incorecte doar pentru că descoperă oricare dintre indiciile prevăzute la lit. b)-d), pct. 12, subsecțiunea B din cadrul secțiunii III, iar aceste indicii contrazic declarația sau documentele justificative.
A^1. Lipsa temporară a declarației pe propria răspundere
În circumstanțe excepționale în care o instituție financiară raportoare nu poate obține o declarație pe propria răspundere în ceea ce privește un cont nou în timp util pentru a-și îndeplini obligațiile de diligență fiscală și de raportare cu privire la perioada de raportare în care a fost deschis contul, instituția financiară raportoare aplică procedurile de diligență fiscală pentru conturile preexistente, până la obținerea și validarea unei astfel de declarații pe propria răspundere.
B. Proceduri alternative pentru conturile financiare deținute de beneficiari persoane fizice ai unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau ai unui contract de rentă viageră și pentru contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau pentru contractele de rentă viageră de grup.
1. Instituția financiară raportoare poate considera că un beneficiar persoană fizică (altul decât deținătorul) al unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră care beneficiază de o indemnizație de deces nu este o persoană care face obiectul raportării și poate considera un astfel de cont financiar ca nefiind un cont care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care instituția financiară raportoare are informații concrete sau are motive să cunoască faptul că beneficiarul este o persoană care face obiectul raportării.
2. Instituția financiară raportoare are motive să cunoască faptul că beneficiarul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră este o persoană care face obiectul raportării dacă informațiile colectate și asociate respectivului beneficiar conțin indicii conform celor prevăzute la pct. 12, subsecțiunea B din secțiunea III. În cazul în care o instituție financiară raportoare deține informații concrete sau are motive să cunoască faptul că beneficiarul este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare trebuie să respecte procedurile de la subsecțiunea B din secțiunea III.
3. Instituția financiară raportoare poate considera un cont financiar care constă în participația de care beneficiază un membru în cadrul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui contract de rentă viageră de grup drept un cont financiar care este un cont care nu face obiectul raportării, până la data la care suma respectivă trebuie plătită angajatului/deținătorului unui certificat sau beneficiarului, în cazul în care contul financiar care constă în participația de care beneficiază un membru în cadrul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui contract de rentă viageră de grup îndeplinește următoarele cerințe:
a) contractul de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau contractul de rentă viageră de grup îi este emis unui angajator și asigură cel puțin 25 de angajați/deținători de certificate;
b) angajatul/deținătorul/ii de certificate au dreptul să beneficieze de orice valoare înscrisă în contract în legătură cu participația lor și să numească beneficiari pentru indemnizația plătibilă la decesul angajatului; și
c) suma agregată plătibilă oricărui angajat/deținător de certificat sau beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 1.000.000 USD.
4. Termenul „Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup“ înseamnă un contract de asigurare cu valoare de răscumpărare care:
a) asigură persoanelor fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei organizații profesionale, al unui sindicat ori al altei asociații sau grupări; și
b) impune plata unei prime pentru fiecare membru al grupului (sau membru al unei categorii din cadrul grupului), care este stabilită fără a lua în considerare caracteristicile individuale de sănătate, altele decât vârsta, genul și obiceiurile legate de fumat ale respectivului membru al grupului (sau ale categoriei de membri).
5. Termenul „Contract de rentă viageră de grup“ înseamnă un contract de rentă viageră în care creditorii sunt persoane fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei organizații profesionale, al unui sindicat ori al altei asociații sau grupări.
C. Norme privind agregarea soldurilor conturilor și conversia monetară
1. Agregarea conturilor de persoană fizică și a conturilor de entitate se realizează astfel:
a) instituția financiară raportoare are obligația de a agrega sau de a lua în considerare toate conturile financiare administrate de către aceasta sau de o entitate afiliată, dar numai în măsura în care sistemele informatice ale instituției financiare raportoare arată o legătură între conturile financiare prin referire la un element de date, cum ar fi numărul de client sau numărul/numerele de identificare fiscală, și permite agregarea soldurilor sau a valorii conturilor;
b) fiecărui titular al unui cont financiar deținut în comun i se atribuie soldul sau valoarea integrală a contului financiar deținut în comun în scopul aplicării cerințelor privind agregarea.
2. În scopul stabilirii soldului sau a valorii agregate a conturilor financiare deținute de o persoană, pentru a stabili dacă un cont financiar este un cont cu valoare mare, instituția financiară raportoare are, de asemenea, obligația ca, pe lângă normele de agregare a conturilor prevăzute mai sus, în cazul oricăror conturi financiare cu privire la care responsabilul pentru relații cu clienții cunoaște sau are motive să cunoască faptul că sunt în mod direct sau indirect deținute, controlate sau instituite (altfel decât în capacitate fiduciară) de către aceeași persoană, de a agrega toate conturile respective. Această cerință prevede agregarea tuturor conturilor pe care responsabilul pentru relații cu clienții le-a asociat între ele prin intermediul unui nume, cod de relație, număr de identificare client, numărul/numerele de identificare fiscală sau alt indicator similar sau pe care responsabilul pentru relații cu clienții le-ar asocia în mod regulat între ele în temeiul procedurilor instituției financiare sau ale departamentului, diviziei sau unității cu care responsabilul pentru relații cu clienții este asociat.
3. Instituțiile financiare raportoare trebuie să folosească sumele echivalente în lei pentru sumele exprimate în dolari SUA, în vederea stabilirii pragurilor de raportare din prezenta anexă. Instituțiile financiare raportoare care funcționează în mai multe state pot să aplice sumele cu titlu de prag exprimate în dolari SUA, alături de sumele echivalente în alte monede naționale.
Următorii termeni sunt definiți în continuare:
A. Instituție financiară raportoare
1. Termenul „instituție financiară raportoare“ înseamnă orice instituție financiară care nu este o instituție financiară nonraportoare. Termenul „instituție financiară“ înseamnă:
(i) orice instituție financiară care este rezidentă în România, dar exclude orice sucursală a respectivei instituții financiare care se află în afara teritoriului României; și
(ii) orice sucursală a unei instituții financiare care nu este rezidentă în România, în cazul în care sucursala respectivă se află în România.
2. Termenul „instituție financiară dintr-o jurisdicție participantă“ înseamnă:
a) orice instituție financiară care este rezidentă într-o jurisdicție participantă, dar exclude orice sucursală a respectivei instituții financiare care se află în afara teritoriului jurisdicției participante; și
b) orice sucursală a unei instituții financiare care nu este rezidentă într-o jurisdicție participantă, în cazul în care sucursala respectivă se află într-o jurisdicție participantă.
3. Instituția financiară dintr-o jurisdicție participantă, așa cum este definită la pct. 2, este „rezidentă“ într-o jurisdicție participantă dacă este supusă cadrului legal al respectivei jurisdicții participante.
4. În cazul în care o/un fiducie/trust, după caz, este o Instituție financiară, indiferent în ce jurisdicție participantă are rezidența fiscală, fiducia/trustul este considerat(ă) a se supune cadrului legal al respectivei jurisdicții dacă unul sau mai mulți fiduciari sunt rezidenți în respectiva jurisdicție, cu excepția cazului în care fiducia/trustul raportează toate informațiile altei jurisdicții participante unde are rezidența fiscală, în conformitate cu prezenta anexă cu privire la conturile care fac obiectul raportării administrate de fiducie/trust.
5. În cazul în care o instituție financiară, alta în afară de fiducie/trust, după caz, nu are o rezidență fiscală, fie pentru că este considerată ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal sau este localizată într-o jurisdicție care nu impozitează veniturile, atunci această instituție financiară este considerată ca fiind rezidentă a jurisdicției participante și este, în consecință, o instituție financiară a jurisdicției respective dacă:
a) este înființată în baza legilor din jurisdicția participantă; sau
b) locul conducerii sale efective se află în jurisdicția participantă; sau
c) se supune supravegherii financiare din jurisdicția participantă.
6. În cazul în care instituția financiară, alta decât o fiducie/un trust, după caz, are rezidența în două sau mai multe jurisdicții participante, această instituție financiară se supune obligațiilor de raportare și de diligență fiscală din jurisdicția participantă în care își administrează contul/conturile financiar/e.
7. În scopul aplicării procedurilor de diligență fiscală și de raportare prevăzute în prezenta anexă, termenul „sucursală“ înseamnă un loc de afaceri sau un birou al unei instituții financiare care este considerat o sucursală în temeiul legislației privind înființarea într-o jurisdicție sau care este reglementat în alt mod de legislația unei jurisdicții ca fiind diferită de alte locuri de afaceri sau birouri sau sucursale ale instituției financiare. O sucursală include un loc de afaceri sau un birou al instituției financiare situat într-o jurisdicție în care instituția financiară este rezidentă și un birou al instituției financiare situat într-o jurisdicție în care instituția financiară este înființată. Toate locurile de afaceri sau birourile instituției financiare raportoare dintr-o singură jurisdicție vor fi considerate drept o singură sucursală.
8. Termenul „instituție financiară“ înseamnă o instituție de custodie, o instituție depozitară, o entitate de investiții sau o companie de asigurări specificată.
9. Termenul „instituție de custodie“ înseamnă orice entitate care deține, ca parte substanțială a activității sale, active financiare în contul unor terți. O entitate deține, ca parte substanțială a activității sale, active financiare în contul unor terți dacă venitul brut al entității atribuibil deținerii de active financiare și serviciilor financiare conexe este egal sau mai mare de 20% din venitul brut al entității pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele:
a) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie sau în ultima zi a unei perioade contabile care nu este un an calendaristic dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau
b) perioada în cursul căreia entitatea a existat.
10. Termenul „venit atribuibil deținerii de active financiare și servicii financiare conexe“ se referă la:
a) onorarii pentru custodia, administrarea contului și taxe de transfer;
b) comisioanele și taxele realizate din executarea și taxarea tranzacțiilor de titluri cu privire la activele financiare deținute în custodie;
c) veniturile realizate din extinderea creditului către clienți cu privire la activele financiare deținute în custodie sau obținute printr-o extindere de credit;
d) venituri realizate pe o plajă de licitare a activelor financiare deținute în custodie;
e) onorarii pentru furnizarea consultațiilor financiare în legătură cu activele financiare deținute sau susceptibil să fie deținute în custodie de entitate; și
f) pentru serviciile de compensare și decontare.
g) comisioanele și taxele din deținerea, transferul și schimbul de criptoactive relevante păstrate în custodie.
10^1. «Testul venitului brut» se referă la toate remunerațiile pentru activitățile relevante ale unei entități, indiferent dacă această remunerație este plătită direct entității căreia i se aplică testul sau unei alte entități.
11. Entitățile care păstrează și administrează active financiare în numele unor terți, precum băncile de custodie, brokerii și depozitarii centrali de valori mobiliare, sunt considerate în general drept instituții de custodie. Entitățile care nu dețin active financiare pentru terți nu sunt considerate instituții de custodie.
11^1. În cazul activelor financiare emise sub forma unui criptoactiv relevant, termenul «păstrare» include, de asemenea, păstrarea sau administrarea instrumentelor care permit controlul asupra acestor active (de exemplu, chei private), în măsura în care entitatea are capacitatea de a gestiona, tranzacționa sau transfera către terți activele financiare subiacente în numele utilizatorului. În consecință, o entitate care oferă numai servicii de stocare sau securitate pentru cheile private ale unor astfel de active financiare nu ar fi considerată o instituție de custodie.
12. Termenul «instituție depozitară» înseamnă orice entitate care:
a) atrage depozite în cadrul obișnuit al activității bancare sau al unei activități similare; sau
b) deține, în beneficiul clienților, monedă electronică sau monede digitale emise de bănci centrale.
13. O entitate este considerată a fi implicată în «activități bancare sau alte activități similare» dacă, în cadrul obișnuit al activității sale cu clienții, atrage depozite sau alte investiții similare de fonduri și se angajează în mod regulat sau este autorizată să se angajeze în una sau multe dintre activitățile de mai jos:
a) acordarea de împrumuturi personale, ipotecare, industriale sau de altă natură sau acordarea altor prelungiri ale creditului;
b) cumpărări, vânzări, reduceri sau negocieri de conturi de creanțe, obligații de rate, note, trate, cecuri, cambii, acceptări sau alte dovezi de îndatorare;
c) emiterea de acreditive și să negocieze proiectele întocmite în temeiul acestora;
d) furnizarea de servicii de fiducie sau fiduciare;
e) finanțare tranzacțiilor valutare; sau
f) să încheie, să achiziționeze sau să cedeze contracte de leasing financiar sau active închiriate.
14. O entitate este, de asemenea, considerată o instituție depozitară dacă deține produse de monedă electronică specificate sau monede digitale emise de banca centrală în beneficiul clienților. În majoritatea cazurilor, o astfel de entitate va fi emitentul produselor de monedă electronică specificate sau al monedelor digitale emise de banca centrală. În ceea ce privește produsele de monedă electronică specificate emise sub forma unui criptoactiv, instituția depozitară care deține un astfel de produs va fi, de obicei, un furnizor de schimb sau de portofel de criptoactiv.
15. În categoria instituțiilor depozitare definite conform prezentei subsecțiuni se încadrează și casele de ajutor reciproc, reglementate potrivit legislației specifice.
16. O instituție nu este considerată a fi implicată într-o activitate bancară sau în alte activități similare dacă instituția acceptă depozite de la persoane, doar ca garanții aferente unei vânzări sau închirieri de bunuri imobile sau conform unei alte convenții financiare încheiate între instituție și persoana care deține depozitul la această entitate.
17. Termenul «entitate de investiții» înseamnă orice entitate:
a) care desfășoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre următoarele activități sau operațiuni pentru sau în numele unui client:
(i) tranzacții cu instrumente de piață monetară (cecuri, certificate de trezorerie, certificate de depozit, instrumente derivate etc.); schimb valutar; instrumente în materie de schimb valutar, rata dobânzii și indici bursieri; titluri de valoare transferabile sau tranzacții la termen cu mărfuri;
(ii) administrarea individuală și colectivă a portofoliului; sau
(iii) care investește, administrează sau gestionează în alt mod în numele altor persoane active financiare, bani (inclusiv monede digitale emise de banca centrală) sau criptoactive relevante; sau
b) al cărei venit brut provine în principal din activități de investire, reinvestire sau tranzacționare de active financiare sau criptoactive relevante, în cazul în care entitatea este administrată de către o altă entitate care este o instituție depozitară, o Instituție de custodie, o companie de asigurări specificată sau o entitate de investiții, astfel cum sunt prevăzute la lit. a).
Termenul «client» include participația în capitalurile proprii ale unui organism de plasament colectiv, prin care se consideră că organismul de plasament colectiv își desfășoară activitățile sau operațiunile ca activitate comercială. În sensul lit. a) pct. (iii), termenul «investiție, administrare sau tranzacționare» nu cuprinde prestarea de servicii care efectuează tranzacții de schimb pentru sau în numele clienților.
18. O entitate este administrată de altă entitate dacă entitatea care o administrează desfășoară fie direct, fie prin intermediul unui furnizor de servicii, oricare dintre activitățile sau operațiunile prevăzute la pct. 17 lit. a) în numele entității administrate.
Totuși, o entitate nu administrează o altă entitate în cazul în care nu are competență discreționară de a administra în tot sau în parte activele acelei entități.
În cazul în care o entitate este administrată de un mix de instituții financiare, ENF sau de persoane fizice, entitatea este considerată a fi administrată de o altă entitate care este o instituție depozitară, o instituție de custodie, o companie de asigurări specificată sau o entitate de investiții, astfel cum sunt prevăzute la pct. 17 lit. a), dacă una dintre entitățile care o administrează este o entitate de acest fel.
19. O entitate este considerată a desfășura ca activitate principală una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la pct. 17 lit. a) sau venitul brut al unei entități este atribuibil în principal activităților de investire, reinvestire sau tranzacționare de active financiare sau de criptoactive relevante în sensul pct. 17 lit. b), în cazul în care venitul brut al entității atribuibil activităților relevante este egal sau mai mare de 50% din venitul brut al entității pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele:
a) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau
b) perioada în cursul căreia entitatea a existat.
În sensul pct. 17 lit. a) subpct. (iii) expresia «care investește, administrează sau gestionează în alt mod active financiare, bani sau criptoactive relevante în numele altor persoane» nu include prestarea de servicii prin care se efectuează tranzacții de schimb pentru clienți sau în numele acestora.
Termenul «entitate de investiții» nu include o entitate care este o ENF activă, întrucât entitatea respectivă îndeplinește oricare dintre criteriile prevăzute la pct. 9 lit. d)-g), subsecțiunea D.
20. O entitate este considerată a fi o entitate de investiții dacă funcționează sau se declară drept un organism de plasament colectiv, fond mutual, fond tranzacționat la bursă, fond de capital privat, fond speculativ, fond cu capital de risc, fond pentru preluări realizate cu capital împrumutat sau orice alt organism de investiții similar înființat în baza unei strategii de investiții pentru investire, reinvestire sau tranzacționare de active financiare.
Nu se consideră entitate de investiții entitatea care se comportă ca o societate de investire, administrare sau gestionare a drepturilor asupra unor bunuri imobile care nu sunt titluri de datorie în numele altor persoane, precum o fiducie de investiții imobiliare.
21. Termenul de entitate de investiții trebuie interpretat într-o manieră consecventă cu cea utilizată în definiția termenului „instituție financiară“ din recomandările Grupului de acțiune financiară.
22. Termenul «activ financiar» include un titlu de valoare, de exemplu, acțiuni în cadrul capitalului unei societăți; participații în capitalurile proprii sau dreptul la beneficii în cadrul unui parteneriat deținut de mulți asociați sau cotat la bursă sau în cadrul unei fiducii; bilete la ordin, obligațiuni sau alte titluri de datorie. De asemenea, termenul «activ financiar» include drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap, de exemplu, swap pe rata dobânzii, swap valutar, swap de bază, rată de dobândă cu plafon maxim, rată de dobândă cu prag minim, swap pe mărfuri, swap pe acțiuni, swap pe indici bursieri și acorduri similare, un contract de asigurare sau un contract de rentă viageră sau orice dobândă, inclusiv un contract de tip futures sau forward sau o opțiune în legătură cu un titlu de valoare, un criptoactiv relevant, drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap, un contract de asigurare sau un contract de rentă viageră.
Termenul activ financiar nu include drepturile directe asupra unor bunuri imobile, care să nu fie titluri de datorie.
În fiecare caz, stabilirea dacă un activ este un activ financiar este independentă de forma în care este emis un astfel de activ. Prin urmare, un activ emis sub forma unui criptoactiv poate fi simultan un activ financiar.
23. Titlurile de creanță negociabile care sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau pe o piață extrabursieră și distribuite și deținute prin intermediul instituțiilor financiare și acțiunile sau titlurile la o fiducie de investiții imobiliare sunt considerate în general active financiare.
24. Termenul „companie de asigurări specificată“ înseamnă orice entitate care este o companie de asigurări sau societatea holding a unei companii de asigurări reglementată ca o societate de asigurări în temeiul Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, care emite sau este obligată să efectueze plăți cu privire la un contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau la un contract de rentă viageră.
25. O companie de asigurări este o entitate:
a) al cărei venit brut, spre exemplu, veniturile din primele brute și din investițiile brute, asociate cu asigurarea, reasigurarea, și contractul cu rentă viageră, depășește 50% din venitul total brut din anul calendaristic imediat precedent; sau
b) a cărei valoare agregată a activelor asociate cu asigurarea, reasigurarea și contractele cu rentă viageră depășește 50% din totalul activelor în orice moment pe durata anului calendaristic anterior.
26. Majoritatea companiilor de asigurări de viață sunt considerate în general companii de asigurare specificate. Entitățile care nu emit contracte de asigurare cu valoare de răscumpărare sau contracte cu rentă viageră și nici nu sunt obligate să facă plăți cu privire la acestea nu sunt considerate a fi companii de asigurare specificate.
27. Activitățile de constituire de rezerve ale unei companii de asigurare nu determină considerarea companiei drept o instituție de custodie, o instituție depozitară sau o entitate de investiții.
28. Termenul «monedă electronică (produs de monedă electronică specificat)» înseamnă orice produs care este:
a) o reprezentare digitală a unei singure monede fiduciare;
Se va considera că un produs reprezintă și reflectă digital valoarea monedei fiduciare în care este exprimat. În consecință, un produs care reflectă valoarea mai multor monede sau active nu este un produs de monedă electronică specificat.
b) emis la primirea de fonduri în scopul efectuării de operațiuni de plată;
Actul de «emitere» se interpretează ca incluzând activitatea de punere la dispoziție a valorii stocate preplătite și a mijloacelor de plată în schimbul fondurilor. În acest sens, pot fi «emise» atât produse stocate electronic, cât și produse stocate magnetic, inclusiv conturi de plată online și carduri fizice care utilizează tehnologia benzii magnetice. În plus, acest alineat prevede că produsul trebuie emis în scopul efectuării tranzacțiilor de plată.
c) reprezentat de o creanță asupra emitentului exprimată în aceeași monedă fiduciară;
În acest sens, o «creanță» include orice creanță monetară împotriva emitentului, reflectând valoarea monedei fiduciare reprezentată de produsul de monedă electronică emis clientului.
d) acceptat ca plată de către o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul; și
Valoarea monetară stocată pe instrumente preplătite specifice, concepute pentru a răspunde unor nevoi precise care pot fi utilizate numai într-un mod limitat, deoarece permit deținătorului de monedă electronică să achiziționeze bunuri sau servicii numai în incinta emitentului de monedă electronică sau în cadrul unei rețele limitate de furnizori de servicii în temeiul unui acord comercial direct cu un emitent profesionist sau deoarece pot fi utilizate numai pentru a achiziționa o gamă limitată de bunuri sau servicii, nu sunt considerate produse de monedă electronică specificate.
e) în temeiul cerințelor de reglementare aplicabile emitentului, rambursabil în orice moment și la valoarea nominală pentru aceeași monedă fiduciară, la cererea deținătorului produsului.
În acest sens, «aceeași» monedă fiduciară se referă la moneda fiduciară pentru care produsul monetar electronic este o reprezentare digitală. Atunci când se procedează la o răscumpărare, se recunoaște că emitentul poate deduce din suma de răscumpărare orice comisioane sau costuri de tranzacție.
Termenul «monedă electronică (produs de monedă electronică specificat)» nu include un produs creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri de la un client la o altă persoană în conformitate cu instrucțiunile clientului. Un produs nu este creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri dacă, pe parcursul desfășurării normale a activității entității care efectuează transferul, fie fondurile legate de produsul respectiv sunt deținute mai mult de 60 de zile de la primirea instrucțiunilor de facilitare a transferului, fie, în cazul în care nu se primesc instrucțiuni, fondurile legate de produsul respectiv sunt deținute mai mult de 60 de zile de la primirea fondurilor.
Termenul «monedă electronică (produs de monedă electronică specificat)» exclude acele produse care sunt create exclusiv pentru a facilita un transfer de fonduri în conformitate cu instrucțiunile unui client și care nu pot fi utilizate pentru a stoca valoare.
29. Termenul «monedă fiduciară» înseamnă moneda oficială a unei jurisdicții, emisă de o jurisdicție sau de o bancă centrală sau de o autoritate monetară desemnată de o jurisdicție, reprezentată de bancnote sau monede fizice sau de monede în diferite forme digitale, printre care rezerve bancare și monedele digitale emise de banca centrală, printre care rezerve bancare, moneda băncii comerciale, produse de monedă electronică și monedele digitale emise de banca centrală.
30. Termenul «monedă digitală emisă de banca centrală» înseamnă orice monedă fiduciară digitală emisă de o bancă centrală sau de o altă autoritate monetară.
31. Termenul «criptoactiv» înseamnă criptoactiv în sensul definiției prevăzute la art. 3 alin. (1) pct. 5 din Regulamentul (UE) 2023/1.114.
32. Termenul «criptoactiv care face obiectul raportării sau criptoactiv relevant» înseamnă orice criptoactiv care nu este o monedă digitală emisă de banca centrală, un produs de monedă electronică specificată sau orice criptoactiv în privința căruia furnizorul de servicii de criptoactive raportor stabilit în mod corespunzător că nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții.
33. Termenul «tranzacție de schimb» înseamnă orice:
a) schimb între criptoactivele relevante și monedele fiduciare; și
b) schimb între una sau mai multe forme de criptoactive relevante.
B. Instituție financiară nonraportoare
1. Termenul „instituție financiară nonraportoare“ înseamnă orice instituție financiară care este:
a) o entitate guvernamentală, o organizație internațională sau o bancă centrală, în afară de situațiile care:
(i) se referă la o plată care derivă dintr-o obligație care incumbă în legătură cu o activitate financiară comercială de tipul celor desfășurate de o companie de asigurări specificată, de o instituție de custodie sau de o instituție depozitară; sau
(ii) se referă la activitatea de menținere a monedei digitale emise de banca centrală pentru titularii de cont care nu sunt instituții financiare, entități guvernamentale, organizații internaționale sau bănci centrale.
b) un fond de pensii cu participare largă; un fond de pensii cu participare restrânsă; un fond de pensii al unei entități guvernamentale, al unei organizații internaționale sau al unei bănci centrale; sau un emitent de carduri de credit calificat;
c) orice altă entitate care prezintă un risc scăzut de a fi utilizată pentru evaziune fiscală care are caracteristici similare în mod substanțial cu oricare dintre entitățile prevăzute la lit. a) și b), cu condiția ca statutul respectivei entități drept instituție financiară nonraportoare să nu aducă atingere prevederilor art. 62 alin. (1) și (2) și art. 291 alin. (4);
d) un organism de plasament colectiv exceptat; sau
e) o fiducie, în măsura în care fiduciarul este o instituție financiară raportoare și raportează toate informațiile în conformitate cu secțiunea I cu privire la toate conturile fiduciei care fac obiectul raportării.
2. Termenul „entitate guvernamentală“ înseamnă Guvernul României sau al unei alte jurisdicții, orice subdiviziune politică a României sau a unei alte jurisdicții care include un stat, o provincie, un județ sau o localitate. De asemenea, înseamnă orice organism sau agenție deținut/ă integral de România sau de o altă jurisdicție ori de una sau mai multe dintre subdiviziunile sus-menționate, fiecare reprezentând o entitate guvernamentală. Această categorie este alcătuită din părți integrante, entități controlate și subdiviziuni politice ale României sau ale unei alte jurisdicții:
a) O „parte integrantă“ a României sau a unei alte jurisdicții înseamnă orice persoană, organizație, agenție, birou, fond, organism public sau alt organism, oricare ar fi denumirea sa, care constituie o autoritate administrativă a României sau a unei alte jurisdicții. Veniturile nete ale autorității administrative trebuie să fie creditate contului propriu al acesteia sau altor conturi ale României sau al unei alte jurisdicții și nicio parte a acestora nu trebuie să revină în beneficiul vreunei persoane private. O parte integrantă nu include nicio persoană fizică ce este un membru al Guvernului, funcționar sau administrator care acționează cu titlu privat sau personal;
b) O „entitate controlată“ înseamnă o entitate care este, formal, separată de România sau de altă jurisdicție sau care constituie, în alt mod, o entitate juridică separată, cu condiția ca:
(i) entitatea să fie deținută și controlată, în totalitate, de una sau mai multe entități guvernamentale, direct sau prin intermediul uneia sau al mai multor entități controlate;
(ii) veniturile nete ale entității să fie creditate contului propriu al acesteia sau altor conturi ale uneia sau ale mai multor entități guvernamentale și nicio parte a acestora să nu revină în beneficiul vreunei persoane private; și
(iii) activele entității să revină uneia sau mai multor entități guvernamentale în momentul dizolvării acesteia.
c) Venitul nu revine în beneficiul persoanelor în cazul în care respectivele persoane sunt beneficiarii-țintă ai unui program guvernamental, iar activitățile din cadrul programului sunt desfășurate pentru publicul larg în interes general sau se referă la administrarea unei părți a Guvernului. Cu toate acestea, sub rezerva dispozițiilor anterioare, se consideră că venitul revine în beneficiul persoanelor în cazul în care este obținut din folosirea unei entități guvernamentale pentru a desfășura o activitate comercială, cum ar fi o activitate bancară comercială, care furnizează servicii financiare persoanelor.
3. Termenul „organizație internațională“ înseamnă orice organizație internațională ori agenție sau organism deținut în totalitate de aceasta. Această categorie include orice organizație interguvernamentală (inclusiv o organizație supranațională) care:
(i) este alcătuită în primul rând din guverne;
(ii) are în vigoare un acord privind sediul sau un acord în mod fundamental similar cu România; și
(iii) al cărei venit nu revine în beneficiul unor persoane private.
4. În România, termenul „bancă centrală“ înseamnă Banca Națională a României, astfel cum este definită de prevederile art. 1 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare.
5. Termenul „fond de pensii cu participare largă“ înseamnă un fond instituit pentru a furniza beneficii cu titlu de pensie, indemnizații de invaliditate sau de deces sau orice combinație a acestora către beneficiari care sunt actuali sau foști angajați sau persoanele desemnate de către respectivii angajați ai unuia sau ai mai multor angajatori în schimbul unor servicii prestate, cu condiția ca fondul:
a) să nu aibă un singur beneficiar cu dreptul la mai mult de 5% din activele fondului. În cazul în care fondul este compartimentat în subfonduri care funcționează în practică ca produse de pensii separate, inclusiv prin segregarea activelor, riscurilor și veniturilor atribuite acestor subfonduri, testul dacă un singur beneficiar are dreptul la mai mult de 5% din activele fondului trebuie aplicat la nivelul fiecărui subfond;
b) să fie autorizat și să raporteze informații autorităților fiscale; și
c) să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele cerințe:
(i) fondul este, în general, scutit de la plata impozitului pe veniturile din investiții sau impozitarea acestor venituri este amânată sau impozitată cu o cotă redusă, datorită statutului său de fond de pensii sau regim de pensii;
(ii) fondul primește cel puțin 50% din contribuțiile sale totale, altele decât transferurile de active de la alte regimuri prevăzute la pct. 5-7 din prezenta subsecțiune sau din conturile de pensii prevăzute la lit. a), pct. 19 de la subsecțiunea C, din partea angajatorilor care le finanțează;
(iii) plățile sau retragerile din fond sunt permise numai în cazul producerii unor evenimente determinate legate de pensionare, invaliditate sau deces, cu excepția plăților periodice către alte fonduri de pensii prevăzute la pct. 5-7 din prezenta subsecțiune și a conturilor de pensii prevăzute la lit. a), pct. 19 de la subsecțiunea C sau, în cazul efectuării de plăți sau de retrageri înainte de evenimentele determinate, se aplică sancțiuni; sau
(iv) contribuțiile angajaților, altele decât anumite contribuții autorizate la fond sunt limitate în funcție de venitul câștigat de angajat sau nu pot depăși, anual, echivalentul în lei a 50.000 USD, aplicând normele stabilite la subsecțiunea C de la secțiunea a VII-a privind agregarea soldurilor conturilor și conversia monetară.
6. Termenul „fond de pensii cu participare restrânsă“ înseamnă un fond instituit pentru a furniza beneficii cu titlu de pensii sau indemnizații de invaliditate sau de deces către beneficiari care sunt actuali sau foști angajați sau persoanele desemnate de către respectivii angajați ai unuia sau ai mai multor angajatori în schimbul unor servicii prestate, cu următoarele condiții:
a) fondul să aibă mai puțin de 50 de participanți;
b) fondul să fie finanțat de unul sau mai mulți angajatori care nu sunt entități de investiții sau ENF pasive;
c) contribuțiile angajatului și ale angajatorului la fond, altele decât transferurile de active din conturile de pensii prevăzute la lit. a), pct. 20 de la subsecțiunea C, să fie limitate în funcție de venitul câștigat și, respectiv, de remunerarea angajaților;
d) participanții care nu sunt rezidenți ai României să nu aibă dreptul la mai mult de 20% din activele fondului; și
e) fondul să facă obiectul normelor legale în vigoare și să raporteze informații autorităților fiscale.
7. Termenul „fond de pensii al unei entități guvernamentale, al unei organizații internaționale sau al unei bănci centrale“ înseamnă un fond instituit de o entitate guvernamentală, o organizație internațională sau o bancă centrală pentru a furniza beneficii cu titlu de pensii sau indemnizații de invaliditate sau de deces către beneficiari sau participanți care sunt actuali sau foști angajați sau persoanele desemnate de către respectivii angajați sau care nu sunt actuali sau foști angajați, dacă respectivele beneficii sunt acordate unor astfel de beneficiari sau participanți în schimbul unor servicii personale prestate pentru entitatea guvernamentală, organizația internațională sau banca centrală respectivă.
8. Termenul „emitent de carduri de credit calificat“ înseamnă o instituție financiară care îndeplinește următoarele cerințe:
a) instituția financiară este o instituție financiară doar pentru că este un emitent de carduri de credit care atrage depozite numai atunci când un client face o plată care depășește soldul datorat cu privire la card și plățile în exces nu sunt restituite imediat clientului; și
b) anterior datei de 1 ianuarie 2016 sau începând cu această dată, instituția financiară pune în aplicare politici și proceduri fie pentru a împiedica un client de la a face o plată excedentară care depășește echivalentul în lei a 50.000 USD, fie pentru a asigura faptul că orice plată excedentară efectuată de un client peste cuantumul respectiv este restituită clientului în termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele prevăzute la subsecțiunea C de la secțiunea a VII-a, privind agregarea conturilor și conversia monetară. În acest sens, o plată excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente unor debite contestate, ci include soldurile creditoare rezultate din restituiri de mărfuri.
9. Termenul „organism de plasament colectiv exceptat“ înseamnă o entitate de investiții care este reglementată ca organism de plasament colectiv, cu condiția ca toate drepturile asupra organismului de plasament colectiv să fie deținute de către sau prin intermediul unor persoane fizice sau entități care nu sunt persoane care fac obiectul raportării, cu excepția unei ENF pasive cu persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării.
Simplul fapt că organismul de plasament colectiv a emis acțiuni fizice la purtător nu împiedică o entitate de investiții care este reglementată ca organism de plasament colectiv să se încadreze drept organism de plasament colectiv exceptat, în următoarele condiții:
a) organismul de plasament colectiv să nu fi emis și să nu emită niciun fel de acțiuni fizice la purtător ulterior datei de 31 decembrie 2015;
b) organismul de plasament colectiv să retragă toate acțiunile respective în caz de răscumpărare;
c) organismul de plasament colectiv să îndeplinească procedurile de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II-VII și să raporteze orice informații solicitate care trebuie raportate cu privire la orice astfel de acțiuni atunci când respectivele acțiuni sunt prezentate pentru răscumpărare sau alte forme de plată; și
d) organismul de plasament colectiv să fi instituit politici și proceduri pentru a se asigura că astfel de acțiuni sunt răscumpărate sau imobilizate cât mai curând posibil și, în orice caz, anterior datei de 1 ianuarie 2018.
C. Cont financiar
1. Termenul „cont financiar“ înseamnă un cont administrat de o instituție financiară și include un cont de depozit, un cont de custodie și:
a) în cazul unei entități de investiții, orice drepturi aferente capitalului sau datoriei aparținând instituției financiare. Fără a aduce atingere dispozițiilor anterioare, termenul „cont financiar“ nu include niciun drept aferent capitalului sau datoriei unei entități care este o entitate de investiții doar din motivul că aceasta:
(i) prestează un serviciu de consiliere în investiții și acționează în numele; sau
(ii) administrează portofolii ale unui client și acționează în numele acestuia în scopul realizării de investiții, de gestionare sau de administrare a activelor financiare depuse în numele clientului la o instituție financiară, alta decât respectiva entitate.
b) în cazul unei instituții financiare care nu este prevăzută la lit. a), orice drept aferent capitalului sau datoriei instituției financiare, în cazul în care categoria de drepturi a fost stabilită cu scopul de a evita raportarea în conformitate cu secțiunea I; și
c) orice contract de asigurare cu valoare de răscumpărare și orice contract de rentă viageră emis sau administrat de către o instituție financiară, altul decât o rentă viageră imediată, nelegată de investiții, netransferabilă care îi este emisă unei persoane fizice și corespunde unei pensii sau unei indemnizații de invaliditate furnizate în cadrul unui cont care este un cont exclus.
Termenul „cont financiar“ nu include niciun cont care este un cont exclus.
Pensia sau indemnizația de invaliditate includ indemnizațiile de pensie sau deces.
O „rentă imediată, nelegată de investiții, netransferabilă“ este un contract cu rentă viageră netransferabilă care:
(i) nu este un contract cu rentă viageră legat de investiții;
(ii) este o rentă imediată; și
(iii) este un contract cu rentă viageră.
Termenul „contract cu rentă viageră legată de investiții“ este un contract cu rentă viageră în baza căruia beneficiile sau primele sunt modificate astfel încât să reflecte randamentul investiției sau valoarea de piață a activelor asociate cu contractul. Termenul „rentă imediată“ înseamnă un contract cu rentă viageră care: (i) este achiziționat în schimbul unei singure prime sau rente; (ii) și nu mai târziu de un an de la data de achiziționare a contractului începe efectuarea de plăți anuale sau mai frecvente, substanțial egale și periodice. Termenul „contract cu rentă viageră“ înseamnă un contract cu rentă viageră care prevede plăți pe timpul vieții unuia sau mai multor persoane fizice.
2. Termenul «cont de depozit» include orice cont comercial, de debit, de economii, la termen, de consemnațiuni sau un cont a cărui existență este documentată printr-un certificat de depozit, de economii, de investiții, un certificat de îndatorare sau un alt instrument similar păstrat de o instituție depozitară. Un cont de depozit include, de asemenea:
a) o sumă deținută de o companie de asigurări în temeiul unui contract de investiții cu garanție sau al unui acord similar care are drept scop plata sau creditarea de dobânzi către titular;
b) un cont sau un cont noțional care reprezintă toate monedele electronice deținute în beneficiul unui client; precum și
c) un cont în care se dețin una sau mai multe monede digitale emise de banca centrală în beneficiul unui client.
Titlurile de creanță negociabile care sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau pe o piață extrabursieră și distribuite și deținute prin intermediul instituțiilor financiare nu sunt considerate în general conturi de depozit, ci active financiare.
Toate produsele de monedă electronică specificate pe care o entitate le deține în beneficiul unui client sunt considerate împreună un cont de depozit al acelui client. În scopul determinării valorii unui astfel de cont de depozit, o instituție financiară raportoare este obligată să cumuleze valoarea tuturor produselor de monedă electronică specificate pe care titularul de cont le deține la instituția financiară raportoare. În mod similar, orice acord prin care entitatea deține monedă digitală emisă de banca centrală în beneficiul unui client va fi considerat un cont de depozit. În cazurile în care un produs de monedă electronică specificat sau o monedă digitală emisă de banca centrală a fost emis cu titlu de criptoactiv, se consideră că o entitate deține un astfel de activ în beneficiul unui client în măsura în care păstrează sau administrează instrumentele care permit controlul asupra activului (de exemplu, chei private), iar entitatea are capacitatea de a gestiona, tranzacționa sau transfera terților activul subiacent în numele unui astfel de client.
3. Termenul «cont de custodie» înseamnă un cont, altul decât un contract de asigurare sau un contract de rentă viageră, care conține unul sau mai multe active financiare în beneficiul altei persoane.
Un acord de păstrare sau administrare în siguranță a instrumentului care permite controlul asupra unuia sau mai multor active financiare emise sub forma unui criptoactiv în beneficiul unei alte persoane este, de asemenea, un cont de custodie, în măsura în care entitatea are capacitatea de a gestiona, tranzacționa sau transfera către terți activele financiare subiacente în numele persoanei.
4. Termenul «participație în capitalurile proprii» înseamnă, în cazul unui parteneriat care este o instituție financiară, o participație fie la capitalul, fie la profitul parteneriatului. În cazul unei fiducii care este o instituție financiară, o participație în capitalurile proprii este considerată a fi deținută de către orice persoană asimilată unui constituitor sau unui beneficiar al întregii fiducii sau a unei părți a acesteia sau a oricărei alte persoane fizice care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei.
O persoană care face obiectul raportării va fi considerată beneficiar al unei fiducii dacă respectiva persoană care face obiectul raportării are dreptul de a primi, direct sau indirect, de exemplu, prin intermediul unui mandatar, o distribuție obligatorie sau poate primi, direct sau indirect, o distribuție discreționară din fiducie. Distribuțiile indirecte de către o fiducie pot apărea atunci când fiducia efectuează plăți către o terță parte în beneficiul unei alte persoane. Distribuțiile indirecte includ, de asemenea, cazurile în care fiducia acordă un împrumut fără dobândă sau la o rată a dobânzii mai mică decât rata dobânzii de pe piață sau în alte condiții care nu țin de principiul valorii de piață. În plus, anularea unui împrumut acordat de o fiducie beneficiarului său constituie o distribuție indirectă în anul în care împrumutul este anulat. În toate cazurile de mai sus, persoana care face obiectul raportării va fi persoana care este beneficiarul fiduciei care primește distribuirea indirectă. Un beneficiar care poate primi o distribuție discreționară din fiducie poate să fie considerat doar un beneficiar al fiduciei dacă această persoană primește o distribuție în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate, adică fie distribuția a fost plătită, fie este de plătit.
În cazul în care participațiile în capitalurile proprii sunt deținute prin intermediul unei instituții de custodie, această instituție este responsabilă pentru raportare.
5. Termenul „contract de asigurare“ înseamnă un contract, altul decât un contract de rentă viageră, în conformitate cu care emitentul este de acord să plătească o sumă în momentul în care survine un eveniment asigurat specificat, legat de mortalitate, morbiditate, accident, răspundere civilă sau pagubă materială afectând o proprietate.
6. Termenul „contract de rentă viageră“ înseamnă un contract în conformitate cu care emitentul este de acord să efectueze plăți pentru o anumită perioadă de timp, determinată, în totalitate sau parțial, în funcție de speranța de viață a uneia sau mai multor persoane fizice. Termenul include, de asemenea, un contract care este considerat a fi un contract de rentă viageră în conformitate cu prevederile legale în vigoare din România sau din altă jurisdicție în care contractul a fost emis și în conformitate cu care emitentul este de acord să facă plățile pentru o perioadă de mai mulți ani.
7. Termenul „contract de asigurare cu valoare de răscumpărare“ înseamnă un contract de asigurare, altul decât un contract de reasigurare încheiat între două societăți de asigurare, care are o valoare de răscumpărare.
8. Termenul „valoare de răscumpărare“ înseamnă valoarea cea mai mare dintre:
(i) suma pe care deținătorul poliței de asigurare este îndreptățit să o primească în cazul răscumpărării sau rezilierii contractului (calculată fără a scădea eventualele taxe de răscumpărare sau împrumuturi din poliță); și
(ii) suma pe care deținătorul poliței de asigurare o poate împrumuta în temeiul contractului sau în legătură cu acesta.
Fără a aduce atingere dispozițiilor de mai sus, termenul „valoare de răscumpărare“ nu include o sumă de plătit în temeiul unui contract de asigurare:
a) doar din motivul decesului unei persoane fizice asigurate în temeiul unui contract de asigurare de viață;
b) drept indemnizație pentru o daună corporală, o boală sau o altă plată reparatorie pentru o pierdere economică ce survine în momentul producerii evenimentului asigurat;
c) drept rambursare a unei prime plătite anterior (mai puțin costul taxelor de asigurare, fie că acestea sunt sau nu efectiv aplicate) în conformitate cu un contract de asigurare (altul decât un contract de asigurare de viață cu componentă de investiții sau un contract de rentă viageră) ca urmare a anulării sau a rezilierii contractului, a diminuării expunerii la risc pe parcursul perioadei în care contractul este efectiv în vigoare ori rezultând din corectarea unei erori de înscriere sau a unei erori similare cu privire la prima stipulată în contract;
d) drept dividend în beneficiul deținătorului poliței de asigurare (în afară de dividendele transferate la rezilierea contractului), cu condiția ca respectivele dividende să fie legate de un contract de asigurare în conformitate cu care singurele indemnizații de plătit sunt cele prevăzute la lit. b); sau
e) drept restituire a unei prime în avans sau a unui depozit de primă pentru un contract de asigurare a cărui primă trebuie plătită cel puțin o dată pe an, dacă suma reprezentând prima anticipată sau depozitul de primă nu depășește suma primei anuale de plată pentru anul următor în temeiul contractului.
În sensul lit. b), termenul „altă plată“ nu include nicio indemnizație de plătit în temeiul unui contract de asigurare cu componentă de investiții. Un „contract de asigurare cu componentă de investiții“ înseamnă un contract de asigurare în temeiul căruia indemnizațiile, primele sau perioada de acoperire sunt ajustate astfel încât să reflecte randamentul investiției sau valoarea de piață a activelor asociate cu respectivul contract.
9. Termenul „dividendele unui deținător al poliței de asigurare“ se referă la orice dividende sau altă distribuție similară către deținători de polițe de asigurare, incluzând:
a) o sumă plătită sau creditată, inclusiv ca o creștere a indemnizațiilor, dacă suma de bani nu este determinată în contract și depinde mai degrabă de experiența companiei de asigurări sau de discreția conducerii;
b) o reducere a primei care, dacă nu s-ar fi realizat reducerea, trebuia să fie plătită;
c) un fond cu experiență sau un credit bazat doar pe pretențiile de experiență ale contractului sau ale grupului implicat.
Dividendele unui deținător de poliță de asigurare nu pot să depășească primele plătite anterior în considerarea contractului, mai puțin suma costului asigurării și modificărilor cheltuielilor, chiar dacă se aplică sau nu, pe durata existenței contractului, și suma agregată a oricăror dividende plătite sau creditate anterior cu privire la contract.
Dividendele unui deținător de poliță de asigurare nu includ nicio sumă care este de natura dobânzii care este plătită sau creditată unui titular de contract în măsura în care acea sumă depășește valoarea minimă a dobânzii necesar a fi creditată cu privire la valorile contractuale în temeiul legii.
Dividendele unui deținător al poliței de asigurare care îndeplinesc toate condițiile prevăzute la pct. 8 lit. d) sunt excluse din termenul „valoare de răscumpărare“.
10. Microcontractele de asigurare care nu au o valoare de răscumpărare, inclusiv o valoare de răscumpărare egală cu zero, nu vor fi considerate contracte de asigurare cu valoare de răscumpărare.
Produsele de investiții sub formă de asigurare, precum contractele de asigurare de viață cu plasament privat sunt considerate în general contracte de asigurare cu valoare de răscumpărare.
Termenul „produs de investiții sub formă de asigurare“ include un contract de asigurare ale cărui active sunt:
a) deținute într-un cont administrat de o instituție financiară; și
b) gestionate în conformitate cu o strategie de investiții personalizată sau sub controlul sau influența deținătorului de poliță, proprietarului sau beneficiarului contractului.
11. Termenul «cont preexistent» înseamnă:
a) un cont financiar administrat de o instituție financiară raportoare începând cu data de 31 decembrie 2015 sau în cazul în care contul este considerat drept cont financiar exclusiv de la data intrării în vigoare a reglementărilor cuprinse în prezenta anexă, începând cu data de 31 decembrie 2025;
b) orice cont financiar al unui titular de cont, indiferent de data la care a fost deschis respectivul cont financiar, în cazul în care:
(i) titularul de cont deține, de asemenea, la instituția financiară raportoare sau la o entitate afiliată acesteia din România un cont financiar care este un cont preexistent în conformitate cu lit. a);
(ii) instituția financiară raportoare și, după caz, entitatea afiliată acesteia din România tratează atât conturile financiare menționate anterior, precum și orice alte conturi financiare ale titularului de cont care sunt considerate drept conturi preexistente în temeiul lit. b) drept un singur cont financiar în scopul respectării măsurilor de încredere prevăzute la subsecțiunea A din secțiunea VII și în scopul stabilirii soldului sau a valorii oricăruia dintre conturile financiare, atunci când aplică oricare dintre pragurile referitoare la cont;
(iii) în ceea ce privește un cont financiar care face obiectul măsurilor de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, instituția financiară raportoare este autorizată să respecte respectivele măsuri referitoare la contul financiar bazându-se pe aceste măsuri efectuate pentru contul preexistent prevăzut la lit. a); și
(iv) deschiderea contului financiar nu implică obligația de a furniza informații noi, suplimentare sau modificate de către titularul de cont despre un client, în afara celor necesare în scopul aplicării art. 62 alin. (1) și art. 291 alin. (4).
12. Termenul «cont nou» înseamnă un cont financiar administrat de o instituție financiară raportoare deschis la data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date ori în cazul în care contul este considerat drept cont financiar exclusiv de la data intrării în vigoare a reglementărilor cuprinse în prezenta anexă, la data de 1 ianuarie 2026 sau ulterior acestei date.
13. Termenul „cont de persoană fizică preexistent“ înseamnă un cont preexistent deținut de una sau mai multe persoane fizice.
14. Termenul „cont de persoană fizică nou“ înseamnă un cont nou deținut de una sau mai multe persoane fizice.
15. Termenul „cont de entitate preexistent“ înseamnă un cont preexistent deținut de una sau mai multe entități.
16. Termenul „cont cu valoare mai mică“ înseamnă un cont de persoană fizică preexistent cu un sold sau o valoare agregată a contului care, la data de 31 decembrie 2015, nu depășește echivalentul în lei a 1.000.000 USD.
17. Termenul „cont cu valoare mare“ înseamnă un cont de persoană fizică preexistent cu un sold sau o valoare agregată a contului care depășește, la data de 31 decembrie 2015 sau la data de 31 decembrie a oricărui an ulterior, echivalentul în lei a 1.000.000 USD.
Din momentul în care un cont devine un cont cu valoare mare, aceasta își păstrează acest statut până la data închiderii și prin urmare nu mai poate fi considerat un cont cu valoare mai mică.
18. Termenul „cont de entitate nou“ înseamnă un cont nou deținut de una sau mai multe entități.
19. Termenul „cont exclus“ înseamnă oricare dintre următoarele conturi:
a) un cont de pensii;
b) un cont reglementat în alte scopuri decât pentru pensii, care beneficiază de un tratament fiscal favorabil;
c) un contract de asigurare de viață pe o anumită perioadă de timp;
d) un cont de patrimoniu succesoral;
e) un cont escrow;
f) un cont de depozit datorat plăților în exces; și
g) un cont exclus cu risc scăzut de a fi utilizat pentru evaziune fiscală.
Pentru a determina dacă un cont respectă toate cerințele unei anumite categorii de cont exclus, instituția financiară raportoare poate să se bazeze pe informațiile aflate în posesia sa, inclusiv informațiile colectate în urma aplicării măsurilor de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, sau care sunt disponibile public, conform cărora poate să stabilească în mod rezonabil că un anume cont este un cont exclus.
20. În ceea ce privește pct. 19, lit. a) un cont de pensie este un cont exclus dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) contul este reglementat drept cont de pensie cu caracter personal sau face parte dintr-un plan de pensii reglementat pentru furnizarea de beneficii cu titlu de pensii sau de indemnizații, inclusiv indemnizații de invaliditate sau de deces;
b) contul beneficiază de un tratament fiscal favorabil, respectiv contribuțiile în cont care ar face în mod normal obiectul impozitării sunt deductibile sau excluse din venitul brut al titularului de cont sau impozitate la o cotă redusă ori impozitarea venitului din investiții generat de contul respectiv este amânată sau venitul din investiții este impozitat la o cotă redusă;
c) este obligatorie raportarea informațiilor cu privire la cont către autoritățile fiscale;
d) retragerile sunt condiționate de atingerea unei vârste de pensionare determinate, de invaliditate sau deces sau se aplică sancțiuni în cazul retragerilor efectuate înainte de astfel de evenimente determinate; și
e) contribuțiile anuale sunt limitate la echivalentul în lei a 50.000 USD sau mai puțin, fie există o limită maximă de contribuție pe durata vieții, egală cu echivalentul în lei a 1.000.000 USD sau inferioară, aplicându-se, în fiecare caz, normele prevăzute la subsecțiunea C de la secțiunea a VII-a, privind agregarea conturilor și conversia monetară. Un cont financiar care îndeplinește în alt mod cerința prezentei litere nu încetează să îndeplinească această cerință numai din cauza faptului că respectivul cont financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe conturi financiare care îndeplinesc cerințele prezentului punct sau ale pct. 21 sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerințele de la oricare dintre pct. 5-7 de la subsecțiunea B.
21. În ceea ce privește pct. 19, lit. b), contul reglementat în alt scop decât pentru pensii, care beneficiază de un tratament fiscal favorabil, este considerat cont exclus dacă îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:
a) contul este reglementat drept organism de plasament în alte scopuri decât pentru pensie și este tranzacționat în mod regulat pe o piață reglementată sau contul este reglementat drept instrument pentru economii în alte scopuri decât pentru pensie;
b) contul beneficiază de un tratament fiscal favorabil respectiv contribuțiile în cont care ar face în mod normal obiectul impozitării sunt deductibile sau excluse din venitul brut al titularului de cont sau impozitate la o cotă redusă ori impozitarea venitului din investiții generat de contul respectiv este amânată sau venitul din investiții este impozitat la o cotă redusă;
c) retragerile sunt condiționate de îndeplinirea unor criterii specifice legate de scopul contului de investiții sau de economii (de exemplu, acordarea de beneficii medicale sau pentru educație) sau se aplică sancțiuni în cazul unor retrageri efectuate înainte ca aceste criterii să fie îndeplinite; și
d) contribuțiile anuale sunt limitate la echivalentul în lei a 50.000 USD sau mai puțin, aplicându-se normele prevăzute la subsecțiunea C de la secțiunea a VII-a privind agregarea conturilor și conversia monetară. Un cont financiar care îndeplinește în alt mod această cerință nu încetează să îndeplinească această cerință numai din cauza faptului că respectivul cont financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe conturi financiare care îndeplinesc cerințele de la pct. 20 sau de la prezentul punct sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerințele de la oricare dintre pct. 5-7 de la subsecțiunea B.
22. În ceea ce privește pct. 19, lit. c), un contract de asigurare de viață pe o perioadă care urmează să se încheie înainte ca persoana fizică asigurată să împlinească vârsta de 90 de ani poate fi un cont exclus, cu condiția ca acest contract să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:
a) primele sunt periodice, nu se diminuează în timp, se plătesc cel puțin o dată pe an pe parcursul perioadei în care contractul este în vigoare sau până în momentul în care persoana asigurată împlinește vârsta de 90 de ani, oricare dintre aceste perioade este mai scurtă;
b) nicio persoană nu poate avea acces la valoarea contractului prin retragere, împrumut sau altfel, fără rezilierea contractului;
c) suma, alta decât o indemnizație de deces, care trebuie plătită în cazul anulării sau al rezilierii contractului nu poate depăși totalul primelor plătite pentru contract, minus suma reprezentând taxe aferente mortalității, morbidității și cheltuielilor, fie că au fost sau nu aplicate efectiv, pentru perioada sau perioadele în care contractul este în vigoare și orice sume plătite înainte de anularea sau rezilierea contractului; și
d) contractul nu este deținut de un cesionar cu titlu oneros.
23. În ceea ce privește pct. 19 lit. d), un cont care este deținut exclusiv de un patrimoniu succesoral poate fi un cont exclus dacă documentația pentru respectivul cont include o copie a testamentului sau a certificatului de deces al persoanei decedate. În acest sens, instituția financiară raportoare trebuie să trateze contul ca având același statut pe care l-a avut anterior decesului titularului de cont până la data la care obține o astfel de copie.
24. În ceea ce privește contul prevăzut la pct. 19 lit. e), acesta poate fi un cont exclus dacă este instituit în legătură cu oricare dintre următoarele elemente:
a) un ordin judecătoresc sau o hotărâre judecătorească;
b) o vânzare, un schimb, închirierea unei proprietăți imobiliare sau personale, cu condiția ca acest cont să îndeplinească următoarele cerințe:
(i) contul este finanțat exclusiv cu o plată în avans, o sumă reprezentând o plată anticipată care constituie un acont, o sumă corespunzătoare pentru a asigura o obligație direct legată de tranzacție sau o plată similară, ori este finanțat cu un activ financiar care este depus în cont în legătură cu vânzarea, cedarea sau închirierea proprietății;
(ii) contul este instituit și utilizat exclusiv pentru a garanta obligația cumpărătorului de a plăti prețul de achiziție a proprietății, obligația vânzătorului de a plăti orice datorie neprevăzută ori a locatorului sau a locatarului de a plăti orice despăgubiri legate de proprietatea închiriată, după cum s-a convenit în contractul de închiriere;
(iii) activele contului, inclusiv veniturile câștigate din aceste active vor fi plătite sau altfel distribuite în beneficiul vânzătorului, cumpărătorului, locatorului sau locatarului, inclusiv în scopul îndeplinirii unei obligații a persoanei respective, atunci când bunul este vândut, cedat sau predat sau când contractul de închiriere este reziliat;
(iv) contul nu este un cont în marjă sau un cont similar instituit în legătură cu vânzarea sau tranzacționarea unui activ financiar; și
(v) contul nu este asociat unui cont prevăzut la pct. 19 lit. f).
c) obligația unei instituții financiare care achită ratele unui împrumut garantat cu bunuri imobiliare de a rezerva o parte din plată exclusiv în scopul facilitării plății impozitelor sau a asigurării referitoare la respectivul bun imobiliar la un moment ulterior;
d) obligația unei instituții financiare de a facilita plata impozitelor la un moment ulterior.
e) constituirea sau majorarea capitalului unei societăți, cu condiția ca respectivul cont să îndeplinească următoarele cerințe:
(i) contul este utilizat exclusiv pentru depunerea capitalului care urmează să fie utilizat în scopul constituirii sau al majorării capitalului unei societăți, în conformitate cu dispozițiile legale;
(ii) orice cuantumuri deținute în cont sunt blocate până când instituția financiară raportoare obține o confirmare independentă cu privire la constituirea sau majorarea capitalului;
O «confirmare independentă» înseamnă o confirmare scrisă care atestă constituirea companiei sau majorarea capitalului, cum ar fi un extras de la registrul comerțului sau o confirmare din partea avocatului, a notarului sau a altui furnizor de servicii care facilitează tranzacția în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(iii) contul este închis sau transformat într-un cont în numele societății după constituirea sau majorarea capitalului;
(iv) toate rambursările rezultate ca urmare a faptului că nu a avut loc constituirea sau majorarea capitalului, excluzând taxele prestatorului de servicii și alte taxe similare, sunt efectuate exclusiv către persoanele care au contribuit cu sumele;
Potrivit subpunctului (iv), taxele prestatorului de servicii și alte taxe similare includ sumele plătite avocaților, notarilor, birourilor de înregistrare, precum și alte plăți necesare pentru a facilita constituirea sau aportul la capital.
(v) contul nu a fost creat cu mai mult de 12 luni în urmă;
f) un cont de depozit care reprezintă toate monedele electronice (produsele de monedă electronică specificată) deținute în beneficiul unui client, în cazul în care soldul agregat pe o perioadă de 90 de zile la închiderea zilei sau valoarea pe parcursul oricărei perioade de 90 de zile consecutive ca medie mobilă nu a depășit 10.000 USD în nicio zi a anului calendaristic sau a altei perioade de raportare adecvate.
Soldul sau valoarea medie mobilă a contului pe o perioadă de 90 de zile consecutive la închiderea zilei trebuie determinată pentru fiecare zi în parte și se obține prin adăugarea soldului contului de la sfârșitul fiecărei zile din ultimele 90 de zile consecutive și împărțirea sumei obținute la 90.
25. În ceea ce privește pct. 19, lit. f), un cont de depozit datorat plăților în exces poate fi un cont exclus dacă îndeplinește următoarele cerințe:
a) contul există numai din motivul că un client face o plată care depășește soldul debitor cu privire la un card de credit sau la altă facilitate de credit reînnoibilă și plata excedentară nu este restituită imediat clientului; și
b) de la data de 1 ianuarie 2016 sau anterior acestei date, instituția financiară pune în aplicare politici și proceduri, fie pentru a împiedica un client de la a face o plată excedentară care depășește echivalentul în lei a 50.000 USD, fie pentru a asigura faptul că orice plată excedentară efectuată de un client și care depășește cuantumul respectiv este restituită clientului în termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele prevăzute la subsecțiunea C de la secțiunea a VII-a, privind conversia monetară. În acest sens, o plată excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente unor debite contestate, dar include soldurile creditoare rezultate din restituiri de mărfuri.
În acest scop, instituția financiară raportoare care se constituie după 1 ianuarie 2016 trebuie să se conformeze cu cerința prevăzută la prezenta literă în termen de șase luni după data la care acea instituție financiară raportoare a fost constituită.
26. În ceea ce privește pct. 19, lit. g), un cont care prezintă un risc scăzut de a fi utilizat pentru evaziune fiscală poate fi considerat un cont exclus dacă are caracteristici în mod substanțial similare cu oricare dintre conturile prevăzute la punctele 19-25 de mai sus, cu condiția ca statutul respectivului cont drept cont exclus să nu aducă atingere aplicării prevederilor art. 62 alin. (1) și art. 291 alin. (4).
D. Cont care face obiectul raportării
1. Termenul „cont care face obiectul raportării“ înseamnă un cont financiar care este administrat de o instituție financiară raportoare din România și este deținut de una sau mai multe persoane care fac obiectul raportării sau de o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării, cu condiția ca aceasta să fi fost identificată ca atare în temeiul procedurilor de diligență fiscală prevăzute la secțiunile II-VII.
2. Termenul «persoană care face obiectul raportării» înseamnă o persoană care este rezidentă într-o jurisdicție care face obiectul raportării, dar care nu este:
a) o entitate al cărei capital este tranzacționat în mod regulat pe una sau mai multe piețe reglementate;
b) orice entitate care este o entitate afiliată entității prevăzute la lit. a);
c) o entitate guvernamentală;
d) o organizație internațională;
e) o bancă centrală; sau
f) o instituție financiară.
3. Termenul „persoană dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării“ înseamnă o persoană fizică sau o entitate care are rezidența în orice altă jurisdicție, în temeiul legislației fiscale a respectivei jurisdicții, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a oricărei alte jurisdicții. În acest sens, o entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcție juridică similară care nu are rezidență fiscală este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicția în care se află sediul conducerii efective.
4. Termenul „jurisdicție care face obiectul raportării“ înseamnă:
a) orice alt stat membru al Uniunii Europene;
b) orice altă jurisdicție, alta decât statele membre ale Uniunii Europene, astfel cum este definită la secțiunea 1 paragraful 1 lit. a) din Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimb automat de informații privind conturi financiare, semnat la Berlin la 29 octombrie 2014, ratificat prin Legea nr. 70/2016, cu care România sau Uniunea Europeană, după caz, are un acord în vigoare în temeiul căruia există obligația respectivei jurisdicții de a furniza informațiile prevăzute la secțiunea 2 pct. 2 din acordul ratificat prin Legea nr. 70/2016.
5. Termenul „jurisdicție participantă“ cu privire la România înseamnă:
a) orice alt stat membru al Uniunii Europene;
b) orice altă jurisdicție:
(i) cu care România are un acord în vigoare în temeiul căruia respectiva jurisdicție va furniza informațiile prevăzute la secțiunea I; și
(ii) care este identificată pe o listă publicată de România și notificată Comisiei Europene.
c) orice altă jurisdicție:
(i) cu care Uniunea are un acord în vigoare în temeiul căruia respectiva jurisdicție va furniza informațiile prevăzute la secțiunea I; și
(ii) care este identificată pe o listă publicată de Comisia Europeană.
6. Termenul „persoane care exercită controlul“ înseamnă persoanele fizice care exercită controlul asupra unei entități.
Termenul „persoane care exercită controlul“ este echivalent cu termenul „beneficiar real“, așa cum este definit la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
În mod corespunzător, instituțiile financiare raportoare trebuie să se bazeze pe informațiile colectate și păstrate în baza măsurilor de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în scopul determinării persoanelor care exercită controlul unui titular de cont al unui cont de entitate nou, precum și al unui cont de entitate preexistent.
Pentru stabilirea sursei fondurilor din contul/conturile deținut(e) de fiducie, în cazul în care un constitutor/constitutorii unei fiducii este/sunt o entitate, instituțiile financiare raportoare trebuie să identifice și persoanele care exercită controlul constitutorului/ constitutorilor și să le raporteze drept persoane care exercită controlul fiduciei. Pentru beneficiarul/beneficiarii fiduciilor care sunt desemnați în funcție de caracteristici sau clasă, instituțiile financiare raportoare ar trebui să obțină suficiente informații despre beneficiar/beneficiari pentru ca instituția financiară raportoare să poată să stabilească identitatea beneficiarului/beneficiarilor la momentul plății sau când beneficiarul/beneficiarii intenționează să-și exercite drepturile dobândite. Această ocazie reprezintă o modificare a circumstanțelor și declanșează procedurile specifice. Instituțiile financiare raportoare pot asimila beneficiarul/beneficiarii unei fiducii considerat/considerați drept persoană/persoane care exercită controlul unei fiducii cu beneficiarul/beneficiarii unei fiducii considerat/considerați persoană/persoane care face/fac obiectul raportării a/ale unei fiducii care este o instituție financiară.
7. Termenul „ENF“ înseamnă orice entitate care nu este o instituție financiară.
8. Termenul „ENF pasivă“ înseamnă orice:
a) ENF care nu este o ENF activă; sau
b) o entitate de investiții prevăzută la lit. b), pct. 17 din subsecțiunea A de mai sus, care nu este o instituție financiară dintr-o jurisdicție participantă.
9. Termenul „ENF activă“ înseamnă orice ENF care îndeplinește oricare dintre următoarele criterii:
a) mai puțin de 50% din venitul brut al ENF pentru anul calendaristic precedent este venit pasiv și mai puțin de 50% din activele deținute de ENF în cursul anului calendaristic precedent sunt active care produc sau sunt deținute pentru a produce venit pasiv;
b) acțiunile ENF sunt tranzacționate în mod regulat pe o piață reglementată sau ENF este o entitate afiliată unei entități ale cărei acțiuni sunt tranzacționate în mod regulat pe o piață reglementată;
c) ENF este o entitate guvernamentală, o organizație internațională, o bancă centrală sau o entitate deținută, în totalitate, de una sau mai multe dintre aceste entități;
d) toate activitățile ENF constau, în esență, în deținerea (în totalitate sau parțial) acțiunilor subscrise emise de una sau mai multe filiale ale căror tranzacții sau activități sunt diferite de activitățile unei instituții financiare sau în finanțarea și prestarea de servicii respectivelor filiale. Cu toate acestea, o entitate nu are statutul de entitate activă dacă funcționează (sau se prezintă) drept un fond de investiții, cum ar fi un fond de investiții în societăți necotate, un fond cu capital de risc, un fond de achiziție prin îndatorarea companiei sau orice alt organism de plasament al cărui scop este de a achiziționa sau de a finanța companii și de a deține capital în cadrul respectivelor companii, reprezentând active de capital în scopul unor investiții;
e) ENF nu desfășoară încă activități comerciale și nu a mai desfășurat niciodată, dar investește capital în active cu intenția de a desfășura o activitate comercială, alta decât cea a unei instituții financiare, cu condiția ca ENF să nu se califice pentru această excepție ulterior datei la care se împlinesc 24 de luni de la data inițială a constituirii ENF;
f) ENF nu a fost o instituție financiară în ultimii 5 ani și este în proces de lichidare a activelor sale sau de restructurare, cu intenția de a continua sau de a relua operațiunile în alte activități decât cele ale unei instituții financiare;
g) activitățile ENF constau în principal în finanțare și operațiuni de acoperire a riscurilor cu sau pentru entități afiliate care nu sunt instituții financiare, iar ENF nu prestează servicii de finanțare sau de acoperire a riscurilor niciunei alte entități care nu este o entitate asimilată, cu condiția ca grupul din care fac parte respectivele entități afiliate să desfășoare în principal o activitate diferită de activitățile unei instituții financiare; sau
h) ENF îndeplinește toate condițiile următoare:
(i) este constituită și își desfășoară activitatea în România sau în altă jurisdicție de rezidență exclusiv în scopuri religioase, caritabile, științifice, artistice, culturale, sportive sau educaționale; sau este constituită și își desfășoară activitatea în România sau în altă jurisdicție de rezidență și este o organizație profesională, o asociație de afaceri, o cameră de comerț, o organizație a muncii, o organizație din sectorul agriculturii sau al horticulturii, o asociație civică sau o organizație care funcționează exclusiv pentru promovarea bunăstării sociale;
(ii) este scutită de impozitul pe venit în România sau în altă jurisdicție de rezidență;
(iii) nu are acționari sau membri care au drepturi de proprietate sau beneficii legate de activele sau veniturile sale;
(iv) legislația națională aplicabilă ENF sau a altei jurisdicții de rezidență a ENF ori documentele de constituire a ENF nu permit ca vreun venit ori vreun activ al ENF să fie distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane private sau al unei entități noncaritabile în alt mod decât în scopul desfășurării de activități caritabile ale ENF sau drept plată a unor compensații rezonabile pentru servicii prestate ori drept plată reprezentând valoarea justă de piață a proprietății pe care ENF a cumpărat-o; și
(v) legislația națională aplicabilă ENF sau a altei jurisdicții de rezidență a ENF ori documentele de constituire a ENF impun ca, în momentul lichidării sau dizolvării ENF, toate activele sale să fie distribuite către o entitate guvernamentală sau altă organizație nonprofit sau să revină Guvernului României sau al altei jurisdicții de rezidență a ENF sau oricărei subdiviziuni politice a acestora.
10. «Venitul pasiv» include, în general, partea din venitul brut care constă în:
a) dividende;
b) dobânzi și alte venituri echivalente din punct de vedere economic dobânzilor;
c) chirii și redevențe, altele decât chiriile și redevențele derivate în urma desfășurării active a unei afaceri gestionate, cel puțin parțial, de angajații unei ENF;
d) anuități;
e) venituri provenite din criptoactive relevante;
f) câștigurile din vânzarea sau tranzacționarea de active financiare sau criptoactive relevante care generează venitul pasiv prevăzut mai sus;
g) câștigurile din tranzacții (inclusiv contracte futures, contracte forward, contracte options și tranzacții similare) de orice active financiare sau criptoactive relevante;
h) câștigurile din diferențele de curs valutar;
i) venit net din operațiuni swap; sau
j) sumele primite în baza contractelor de asigurare cu valoare de răscumpărare.
Fără a aduce atingere celor de mai sus, venitul pasiv nu include, în cazul unei ENF care acționează în mod regulat ca intermediar în piața activelor financiare, niciun venit din orice tranzacție desfășurată în cursul obișnuit al afacerii unui astfel de intermediar.
E. Diverse
1. Termenul «titular de cont» înseamnă persoana inclusă pe o listă sau identificată drept titularul unui cont financiar de către instituția financiară care menține contul. O persoană, alta decât o instituție financiară, care deține un cont financiar în beneficiul sau în numele altei persoane, în calitate de agent, custode, mandatar, semnatar, consilier de investiții sau intermediar, nu este considerată drept deținătoare a contului în sensul art. 62 alin. (1) și art. 291 alin. (4), ci cealaltă persoană este considerată drept titulară a contului. În acest sens, instituția financiară raportoare poate să se bazeze pe informațiile din posesia sa, inclusiv informațiile colectate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, pe baza cărora poate să stabilească în mod rezonabil dacă o persoană acționează în beneficiul sau în numele unei alte persoane.
În cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră, titularul de cont este orice persoană care are dreptul să acceseze valoarea de răscumpărare sau să modifice beneficiarul contractului. În cazul în care nicio persoană nu poate să aibă acces la valoarea de răscumpărare sau să modifice beneficiarul, titularul de cont este orice persoană desemnată în calitate de proprietar în contract și orice persoană cu un drept la plată în conformitate cu termenii contractuali. La scadența unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau a unui contract de rentă viageră, fiecare persoană care are dreptul să primească o plată în conformitate cu contractul este considerată ca fiind un titular de cont.
Persoanele care au dreptul de acces la valoarea de răscumpărare sau dreptul de a modifica beneficiarii contractului sunt considerate titularii de cont în ceea ce privește contractul de asigurare cu valoare de răscumpărare în toate cazurile, cu excepția cazului în care au renunțat definitiv, integral și irevocabil atât la dreptul de acces la valoarea de răscumpărare, cât și la dreptul de a modifica beneficiarii contractului de asigurare cu valoare de răscumpărare.
2. În cazul unui cont deținut în comun, fiecare titular este considerat un titular de cont în scopul de a stabili dacă contul este un cont care face obiectul raportării. Astfel, un cont este un cont care face obiectul raportării dacă oricare dintre titularii de cont este o persoană care face obiectul raportării sau este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care controlează și care fac obiectul raportării.
3. În cazul în care există mai multe persoane care dețin în comun un cont, fiecare persoană care face obiectul raportării este considerată drept titular de cont și îi este atribuit întregul sold al contului deținut în comun, inclusiv în scopul de a aplica regulile de agregare prevăzute la pct. 1 și pct. 2, subsecțiunea C din secțiunea VII.
3^1. În cazul unui cont pentru care drepturile de proprietate sunt împărțite între nudul proprietar și un uzufructuar, atât nudul proprietar, cât și uzufructuarul pot fi considerați titulari de cont în comun sau persoane care exercită controlul asupra unei fiducii în scopuri de diligență fiscală și raportare.
4. Termenul „entitate“ înseamnă o persoană juridică sau o construcție juridică, de exemplu, o fiducie/un trust, o asociere în participațiune sau o altă asociere fără personalitate juridică.
5. O entitate este o „entitate afiliată“ în următoarele situații:
a) dacă oricare dintre cele două entități deține controlul asupra celeilalte;
b) cele două entități se află sub control comun; sau
c) cele două entități sunt entități de investiții astfel cum sunt definite la lit. b) pct. 17 din subsecțiunea A din prezenta secțiune și se află sub o conducere comună, iar respectiva conducere este cea care asigură respectarea procedurilor de diligență fiscală care revine unor astfel de entități de investiții. În acest sens, noțiunea de control include deținerea directă sau indirectă a peste 50% din voturi și din valoarea unei entități. În acest sens, entitățile sunt considerate entități afiliate dacă aceste entități sunt afiliate printr-unul sau mai multe lanțuri de proprietate de către o entitate-mamă comună și dacă entitatea-mamă comună deține direct mai mult de 50% din acțiuni sau alte participații în capitalurile proprii în cel puțin una dintre celelalte entități. Un lanț de proprietate trebuie înțeles ca deținerea de către una sau mai multe entități a mai mult de 50% din puterea totală de vot a acțiunilor unei entități și mai mult de 50% din valoarea totală a acțiunilor unei entități.
Dacă o entitate este o entitate afiliată a unei alte entități este relevant pentru regulile de agregare a soldului contului prevăzute la subsecțiunea C din secțiunea VII, domeniul de aplicare al termenului «persoană care face obiectul raportării» descris la lit. b) pct. 2 din subsecțiunea D și criteriul descris la lit. b) pct. 9 din subsecțiunea D.
Dacă o entitate este o entitate afiliată a unei alte entități este relevant pentru regulile de agregare a soldului contului prevăzute la subsecțiunea C din secțiunea VII, domeniul de aplicare al termenului „Persoană care face obiectul raportării“ descris la lit. b), pct. 2 din subsecțiunea D și criteriul descris la lit. b), pct. 9 din subsecțiunea D.
6. Termenul «numărul/numerele de identificare fiscală» înseamnă:
a) un număr de identificare fiscală sau echivalentul său funcțional dacă nu există un număr/numere de identificare fiscală. Un număr de identificare fiscală este o combinație unică de litere sau de numere, atribuite de o jurisdicție unei persoane fizice sau unei persoane juridice și folosite pentru a identifica persoana fizică sau juridică în scopul aplicării legilor fiscale ale respectivei jurisdicții; sau
b) un număr de referință unic, un cod sau o altă confirmare primită de o instituție financiară raportoare cu privire la un titular de cont sau o persoană care exercită controlul prin intermediul unui serviciu de verificare guvernamentală.
7. Termenul „documente justificative“ include oricare dintre următoarele:
a) un certificat de rezidență emis de o autoritate publică a unei jurisdicții în care beneficiarul plății afirmă că este rezident. Astfel de certificate de rezidență pot fi:
(i) un certificat de rezidență fiscală;
(ii) informațiile despre rezidență publicate de o autoritate publică a unei jurisdicții, spre exemplu o listă publicată de o administrație fiscală care să conțină numele și rezidențele contribuabililor;
(iii) informațiile despre rezidență dintr-un registru public ținut sau autorizat de o autoritate publică a unei jurisdicții, precum un registru public ținut de o administrație fiscală.
b) în ceea ce privește o persoană fizică, orice identificare valabilă eliberată de o autoritate publică care include numele persoanei și este utilizată, de regulă, în scopuri de identificare;
c) cu privire la o entitate, orice document oficial eliberat de o autoritate publică a unei jurisdicții (de exemplu, un guvern sau o agenție a acestuia sau o comună), care include numele entității și fie adresa sediului său principal în jurisdicția în care aceasta afirmă că este rezidentă, fie în jurisdicția în care entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa unei instituții financiare la care entitatea are deschis un cont, căsuța poștală sau adresa folosită doar pentru corespondență nu este considerată a fi adresa sediului principal al entității, cu excepția cazului în care această adresă este singura adresă utilizată de entitate și apare ca adresa înregistrată a entității în documentele de înființare sau constituire ale entității. Mai mult, o adresă care este furnizată în conformitate cu instrucțiunea „post-restant“ cu privire la acea adresă nu este adresa sediului principal al entității;
d) orice situație financiară auditată, raport de credit efectuat de un terț, acte de procedură în legătură cu procedurile de insolvență sau raport al unei autorități de reglementare a pieței.
8. Cu privire la un cont de entitate preexistent, instituția financiară raportoare poate utiliza drept documente justificative orice clasificare care figurează în registrele acesteia cu privire la titularul de cont care a fost determinată pe baza unui sistem de codificare standardizat industrial și înregistrată de instituția financiară raportoare conform practicilor sale comerciale obișnuite în scopul aplicării măsurilor de cunoaștere a clientelei specifice legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sau în alte scopuri de reglementare, altele decât fiscale, și care a fost pusă în aplicare de instituția financiară raportoare înainte de data utilizată pentru a clasifica contul financiar drept un cont preexistent, cu condiția ca instituția financiară raportoare să nu cunoască sau să nu aibă motive să cunoască că o astfel de clasificare este incorectă sau nu mai este de încredere. Termenul de „sistem de codificare industrial standardizat“ se referă la un sistem de codificare folosit pentru a clasifica construcțiile juridice în funcție de tipul acestora în alte scopuri decât cele fiscale. Exemple ale unui sistem de codificare standardizat industrial includ Clasificarea internațională industrială standard (ISIC) din SUA, Clasificarea statistică a activităților economice din Comunitatea Europeană (NACE/CAEN) și Sistemul de clasificare industrial nord american (NAICS).
9. Condiții de valabilitate ale documentelor justificative. Documentele justificative care conțin o dată de expirare a valabilității pot să fie considerate valabile până în ultima zi a perioadei de valabilitate sau în ultima zi al celui de-al cincilea an calendaristic după anul în care documentele justificative au fost furnizate instituției financiare raportoare. Cu toate acestea, următoarele documente justificative sunt considerate a rămâne valabile pe o durată nedeterminată:
a) documentele justificative furnizate de o autoritate publică (de exemplu, pașapoartele);
b) documentele justificative care nu sunt în general reînnoite sau modificate (cum ar fi certificatul de înregistrare); sau
c) documentele justificative furnizate de o instituție financiară nonraportoare sau de o persoană dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării și care nu este o persoană care face obiectul raportării.
Toate celelalte documente justificative sunt valabile până în ultima zi din cel de-al cincilea an calendaristic după anul în care documentele justificative sunt furnizate instituției financiare raportoare.
10. Prin excepție de la pct. 9, o instituție financiară raportoare poate să nu se bazeze pe documentele justificative, conform subsecțiunii A a secțiunii VII, dacă cunoaște sau are motive să cunoască faptul că documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere.
Instituția financiară raportoare este obligată să instituie proceduri prin care să se asigure că orice modificare a dosarelor principale ale clienților care reprezintă o modificare a circumstanțelor să fie identificată.
11. Instituția financiară raportoare trebuie să notifice orice persoană care furnizează documente, asupra obligației de a o notifica în cazul intervenirii unei modificări a circumstanțelor.
12. Instituția financiară raportoare poate să rețină o copie certificată sau o copie simplă, inclusiv un microfișier, un document electronic scanat sau disponibil prin alte mijloace de stocare electronică, de pe documentele justificative sau cel puțin o consemnare a documentelor examinate, data examinării acestora și numărul de identificare a documentelor, dacă este cazul, (spre exemplu, un număr de pașaport). Orice document care este stocat electronic trebuie să fie disponibil la cerere și pe suport hârtie.
13. O instituție financiară raportoare poate să accepte o copie a documentelor justificative în format electronic dacă sistemul electronic asigură că informațiile primite sunt aceleași cu informațiile trimise și păstrează evidența tuturor sesiunilor de acces al utilizatorului care au ca rezultat trimiterea, reînnoirea sau modificarea documentelor justificative. În plus, design-ul și operarea sistemului electronic, inclusiv procedurile de acces, trebuie să asigure că persoana care accesează sistemul și furnizează documentele justificative este persoana titulară a acestor documente.
14. Instituția financiară raportoare la care un client deschide un cont trebuie să obțină documentele justificative pentru fiecare cont în parte. Cu toate acestea, o instituție financiară raportoare poate să se bazeze pe documentele justificative furnizate de client pentru un alt cont dacă ambele conturi sunt considerate un singur cont în scopul respectării măsurilor de încredere prevăzute la subsecțiunea A, secțiunea VII.
15. Documentele colectate de alte persoane
Instituția financiară raportoare poate să se bazeze pe documentele colectate de un agent (inclusiv un consilier de fonduri pentru fonduri mutuale, fonduri speculative sau un grup privat de investiții) al acesteia. Agentul poate să rețină documentele ca parte dintr-un sistem de informații pentru o singură instituție financiară raportoare sau pentru mai multe instituții financiare raportoare cu condiția ca pe baza sistemului respectiv orice instituție financiară raportoare în numele căreia agentul reține documentele să acceseze cu ușurință datele privind natura documentelor, informațiile conținute în respectivele documente (inclusiv o copie a documentelor) și valabilitatea acestora și trebuie să permită instituției financiare raportoare să transmită datele, fie direct într-un sistem electronic sau prin furnizarea acestor date agentului, referitoare la orice fapte pe care le află și care ar putea să afecteze credibilitatea documentelor. Instituția financiară raportoare trebuie să stabilească cum și când au fost transmise datele referitoare la orice fapte pe care le află și care pot afecta credibilitatea documentelor și trebuie să stabilească faptul că orice date pe care le-a transmis au fost procesate și au fost aplicate măsurile de încredere. Agentul trebuie să dispună de un sistem care să asigure că orice informații pe care le primește referitoare la fapte care afectează credibilitatea documentelor sau statutul atribuit clientului sunt furnizate către toate instituțiile financiare raportoare pentru care agentul reține documentele.
Instituția financiară raportoare care obține un cont de la un predecesor sau cesionar în cazul unei fuziuni sau absorbții de conturi cu titlu oneros poate în general să se bazeze pe documentele valabile sau copii de pe aceste documente valabile obținute de predecesor sau cesionar. În plus, instituția financiară raportoare care obține un cont printr-o fuziune sau absorbție de conturi cu titlu oneros de la o altă instituție financiară raportoare care a finalizat toate procedurile de diligență fiscală prevăzute de secțiunile II-VII cu privire la conturile cesionate poate în general să se bazeze pe documentația de stabilire a statutului titularului de cont aparținând predecesorului sau cesionarului până la momentul în care cunoaște sau are motive să cunoască că statutul respectiv este incorect sau a intervenit o modificare a circumstanțelor.
16. «Serviciu de verificare guvernamentală» este un proces electronic pus la dispoziția unei instituții financiare raportoare de către o jurisdicție care face obiectul raportării în scopul stabilirii identității și rezidenței fiscale a unui titular de cont sau a unei persoane care exercită controlul.
Acest serviciu poate include utilizarea interfețelor de programare a aplicațiilor (API) și orice alte soluții autorizate de guvern care permit instituțiilor financiare raportoare să confirme identitatea și rezidența fiscală a unui titular de cont sau a unei persoane care exercită cont.
Anexa nr. 2
PROCEDURI SUPLIMENTARE
de raportare și de diligență fiscală pentru schimbul de informații referitoare la conturile financiare
1. Modificarea circumstanțelor
O „modificare a circumstanțelor“ include orice modificare care are drept rezultat adăugarea de informații relevante privind statutul unei persoane sau intră, în alt mod, în contradicție cu statutul persoanei respective. În plus, o modificare a circumstanțelor include orice modificare sau completare a informațiilor privind contul titularului de cont (inclusiv adăugarea sau substituirea unui titular de cont ori altă modificare referitoare la acesta) sau orice modificare sau completare a informațiilor privind orice cont asociat cu un astfel de cont (aplicând normele privind agregarea conturilor prevăzute la pct. 1 și 2, subsecțiunea C, secțiunea VII din anexa nr. 1) dacă o astfel de modificare sau completare a informațiilor afectează statutul titularului de cont.
În cazul în care instituția financiară raportoare se bazează pe adresă de rezidență, stabilită în conformitate cu pct. 2-11, subsecțiunea B, secțiunea a III-a din anexa nr. 1, și intervine o modificare a circumstanțelor în urma căreia instituția financiară raportoare cunoaște sau are motive să cunoască faptul că documentele justificative inițiale sau alte documente asociate unui cont sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere, instituția financiară raportoare are obligația ca până cel târziu în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate ori în 90 de zile calendaristice de la notificarea sau descoperirea unei astfel de modificări a circumstanțelor, oricare dintre acestea este mai recentă, să obțină o declarație pe propria răspundere și noi documente justificative din partea titularului de cont pentru a-i stabili rezidența fiscală. În cazul în care instituția financiară raportoare nu a putut să obțină o declarație pe propria răspundere din partea titularului de cont și nici alte documente justificative în termenul menționat anterior, instituția financiară raportoare trebuie să aplice procedura de căutare în evidențele electronice prevăzută la pct. 12-15 subsecțiunea B, secțiunea a III-a din anexa nr. 1.
2. Declarația pe propria răspundere pentru conturile de entitate noi
În ceea ce privește conturile de entitate noi, pentru a stabili dacă o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, instituția financiară raportoare se poate baza numai pe o declarație pe propria răspundere, fie din partea titularului de cont, fie din partea persoanei care exercită controlul.
3. Rezidența unei instituții financiare
Instituție financiară este „rezidentă“ în România în cazul în care aceasta se află sub jurisdicția României (și anume, România poate impune raportarea de către instituția financiară). În general, în cazul în care o instituție financiară are rezidența fiscală într-o jurisdicție care face obiectul raportării, aceasta se află sub autoritatea unei jurisdicții care face obiectul raportării și, prin urmare, este o instituție financiară a respectivei jurisdicții. În cazul unei fiducii care este o instituție financiară (indiferent dacă aceasta este rezident fiscal într-o jurisdicție care face obiectul raportării), fiducia este considerată a se afla sub autoritatea unei jurisdicții care face obiectul raportării dacă unul sau mai mulți fiduciari sunt rezidenți în respectivele jurisdicții, cu excepția cazului în care fiducia raportează altei jurisdicții care face obiectul raportării toate informațiile care trebuie raportate în temeiul cap. I al titlului X cu privire la conturile care fac obiectul raportării administrate de fiducie, în virtutea faptului că fiducia are rezidența fiscală în acea jurisdicție care face obiectul raportării. Cu toate acestea, în cazul în care o instituție financiară (care nu este o fiducie) nu are rezidență fiscală (de exemplu, pentru că este considerată transparentă din punct de vedere fiscal sau pentru că se află într-o jurisdicție în care nu există impozit pe venit), se consideră că aceasta se află sub autoritatea unei jurisdicții care face obiectul raportării și că este, prin urmare, o instituție financiară a respectivei jurisdicții, în cazul în care:
a) este constituită în temeiul legislației respectivei jurisdicții;
b) are sediul conducerii efective (inclusiv sediul administrativ efectiv) în respectiva jurisdicție; sau
c) face obiectul supravegherii financiare în respectiva jurisdicție.
În cazul în care instituția financiară (care nu este o fiducie) este rezidentă în două sau mai multe jurisdicții care fac obiectul raportării, respectiva instituție financiară face obiectul cerințelor de raportare și de diligență fiscală ale respectivei jurisdicții în care aceasta își menține contul/conturile financiar(e).
4. Cont administrat
În general, se poate considera că un cont este administrat de către o instituție financiară în următoarele situații:
a) în cazul unui cont de custodie, de instituția financiară care deține custodia activelor din contul respectiv (inclusiv o instituție financiară care deține active în regim „street name“ pentru un titular de cont în respectiva instituție);
b) în cazul unui cont de depozit, de instituția financiară care este obligată să facă plăți cu privire la contul respectiv (cu excepția unui reprezentant al unei instituții financiare, indiferent dacă acest reprezentant este sau nu o instituție financiară);
c) în cazul oricărui titlu de capital sau de creanță asupra unei instituții financiare care constituie un cont financiar, de către respectiva instituție financiară;
d) în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră, de instituția financiară care este obligată să facă plăți cu privire la respectivul contract.
5. Fiducii care sunt ENF pasive
O entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcție juridică similară care nu are rezidență fiscală, în conformitate cu pct. 3, subsecțiunea D, secțiunea a VIII-a din anexa nr. 1, este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicția în care se află sediul conducerii efective. În acest sens, o persoană juridică sau o construcție juridică este considerată a fi „similară“ cu o societate civilă și cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu este tratată ca o persoană impozabilă în România în temeiul legislației fiscale române. Cu toate acestea, în scopul de a evita raportarea dublă (ținând cont de sfera amplă a termenului „Persoane care exercită controlul“ în cazul fiduciilor), o fiducie care este o ENF pasivă nu poate fi considerată o construcție juridică similară.
6. Adresa sediului principal al entității
Una dintre cerințele prevăzute la pct. 7, lit. c), subsecțiunea E, secțiunea a VIII-a din anexa nr. 1 este că, în ceea ce privește o entitate, documentația oficială include fie adresa sediului principal al entității în jurisdicția care face obiectul raportării sau în altă jurisdicție în care aceasta afirmă că este rezidentă, fie din jurisdicția care face obiectul raportării sau din altă jurisdicție în care entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa sediului principal al entității este, în general, locul în care se află sediul conducerii efective. Adresa unei instituții financiare la care entitatea administrează un cont, o căsuță poștală sau o adresă utilizate exclusiv pentru corespondență nu este adresa sediului principal al entității, cu excepția cazului în care respectiva adresă este singura adresă utilizată de către entitate și figurează ca adresă de înregistrare a entității în documentele de constituire. Mai mult decât atât, o adresă furnizată purtând mențiunea „post-restant“ nu este adresa sediului principal al entității.
Anexa nr. 3
NORME
de raportare pentru grupurile de întreprinderi multinaționale
Secţiunea I Definițiile termenilorUrmătorii termeni sunt definiți în continuare:
Secţiunea a II-a Cerințe generale de raportare1. Grup înseamnă un ansamblu de întreprinderi legate prin dreptul de proprietate sau prin control, astfel încât acesta fie este obligat să elaboreze situații financiare consolidate în scopuri de raportare financiară în temeiul principiilor contabile aplicabile, fie ar fi obligat să facă acest lucru dacă participațiile în capitalurile proprii ale oricăreia dintre întreprinderile respective ar fi tranzacționate la o bursă de valori publice.
2. Întreprindere înseamnă o formă de desfășurare a unei activități economice de către o persoană menționată la art. 286 lit. k), cu excepția persoanelor fizice.
3. Grup de întreprinderi multinaționale înseamnă un grup care include două sau mai multe întreprinderi a căror rezidență fiscală se află în jurisdicții diferite sau care include o întreprindere cu rezidența fiscală într-o jurisdicție, dar care este impozabilă în altă jurisdicție pentru activitatea desfășurată prin intermediul unui sediu permanent și care nu este un grup de întreprinderi multinaționale exclus.
4. Grup de întreprinderi multinaționale exclus înseamnă un grup care, în anul precedent anului fiscal de raportare, are un venit consolidat total mai mic de 750.000.000 euro sau o sumă în lei echivalentă cu 750.000.000 euro, astfel cum se reflectă în situațiile financiare consolidate ale grupului pentru respectivul an fiscal precedent.
Pentru fiecare an fiscal de raportare, la determinarea sumei în lei se va utiliza cursul de schimb mediu al lunii ianuarie 2015 comunicat de Banca Națională a României.
Venitul consolidat total se determină conform prevederilor Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului, transpusă în legislația națională.
5. Entitate constitutivă înseamnă oricare dintre următoarele:
a) o unitate operațională separată a unui grup de întreprinderi multinaționale care este inclusă în situațiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaționale în scopul raportării financiare sau care ar fi inclusă în acestea dacă participațiile în capitalurile proprii ale respectivei unități operaționale aparținând unui grup de întreprinderi multinaționale ar fi tranzacționate la o bursă de valori publice;
b) o astfel de unitate operațională care este exclusă din situațiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaționale exclusiv din motive de mărime sau de importanță relativă;
c) un sediu permanent al oricărei unități operaționale separate a unui grup de întreprinderi multinaționale menționate la lit. a) sau b), cu condiția ca unitatea operațională în cauză să elaboreze o situație financiară separată pentru respectivul sediu permanent în scopul raportării financiare, al raportării în scopuri de reglementare sau al raportării fiscale ori în scopuri de control intern al managementului.
6. Entitate raportoare înseamnă entitatea constitutivă însărcinată să prezinte, în numele grupului de întreprinderi multinaționale, un raport pentru fiecare țară în parte în conformitate cu cerințele art. 291^3 alin. (3) în jurisdicția în care aceasta își are rezidența fiscală. Entitatea raportoare poate fi societatea-mamă finală, societatea-mamă surogat sau o societate descrisă la secțiunea II pct. 1.
7. Societate-mamă finală înseamnă o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaționale care îndeplinește următoarele criterii:
a) are, în mod direct sau indirect, un interes suficient în ceea ce privește una sau mai multe entități constitutive ale grupului respectiv de întreprinderi multinaționale, astfel încât este obligată să elaboreze situații financiare consolidate în temeiul principiilor contabile general aplicabile în jurisdicția în care își are rezidența fiscală sau ar fi obligată să facă acest lucru dacă participațiile sale în capitalurile proprii ar fi tranzacționate la o bursă de valori publice în jurisdicțiile în care aceasta își are rezidența fiscală;
b) în respectivul grup de întreprinderi multinaționale nu există nicio altă entitate constitutivă care să aibă, în mod direct sau indirect, un interes precum cel descris la lit. a) în prima entitate constitutivă menționată.
8. Societate-mamă surogat înseamnă o entitate constitutivă a grupului de întreprinderi multinaționale care a fost desemnată de respectivul grup de întreprinderi multinaționale ca unic substitut pentru societatea-mamă finală, cu scopul de a prezenta, în numele grupului de întreprinderi multinaționale în cauză, un raport pentru fiecare țară în parte în jurisdicția în care respectiva entitate constitutivă își are rezidența fiscală, atunci când se aplică una sau mai multe dintre condițiile stabilite la secțiunea II pct. 1 lit. b).
9. An fiscal înseamnă o perioadă contabilă anuală pentru care societatea-mamă finală a grupului de întreprinderi multinaționale își pregătește situațiile financiare.
10. An fiscal de raportare înseamnă anul fiscal ale cărui rezultate financiare și operaționale sunt reflectate în raportul pentru fiecare țară în parte menționat la art. 291^3 alin. (3).
11. Acord privind stabilirea autorității competente înseamnă un acord care se încheie între reprezentanții autorizați din România și cei ai unei jurisdicții din afara Uniunii Europene care sunt părți la un acord internațional și care prevede schimbul automat de rapoarte pentru fiecare țară în parte între jurisdicțiile semnatare.
12. Acord internațional înseamnă Convenția multilaterală privind asistența administrativă reciprocă în materie fiscală, o convenție fiscală bilaterală sau multilaterală sau un acord privind schimbul de informații în domeniul fiscal la care România este parte și care, prin clauzele sale, conferă forță juridică schimbului de informații în domeniul fiscal între jurisdicții, inclusiv schimbului automat de astfel de informații.
13. Situații financiare consolidate înseamnă situațiile financiare ale unui grup de întreprinderi multinaționale în care activele, datoriile, veniturile, cheltuielile și fluxurile de numerar ale societății-mamă finale și ale entităților constitutive sunt prezentate ca fiind ale unei singure entități economice.
14. Eșec sistemic cu privire la o jurisdicție înseamnă fie faptul că o jurisdicție a încheiat cu România un acord privind stabilirea autorității competente care este încă în vigoare, dar a suspendat schimbul automat, din alte motive decât cele conforme cu clauzele acordului, fie faptul că o jurisdicție a omis în alt fel, în mod repetat, să transmită automat României rapoartele pentru fiecare țară în parte, aflate în posesia sa, ale grupurilor de întreprinderi multinaționale care dețin entități constitutive în România.
1. O entitate constitutivă rezidentă în România, care nu este societatea-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaționale, prezintă un raport pentru fiecare țară în parte referitor la anul fiscal de raportare al unui grup de întreprinderi multinaționale din care face parte, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
a) entitatea își are rezidența fiscală în România;
b) îndeplinește una dintre următoarele condiții:
(i) societatea-mamă finală a grupului de întreprinderi multinaționale nu este obligată să prezinte un raport pentru fiecare țară în parte în jurisdicțiile în care își are rezidența fiscală;
(ii) jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă finală este parte la un acord internațional în vigoare, la care România este parte, dar nu este parte la un acord privind stabilirea autorității competente în vigoare la care să fie parte România, până la momentul specificat la art. 291^3 alin. (1), în vederea prezentării raportului pentru fiecare țară în parte pentru anul fiscal de raportare;
(iii) în jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă finală s-a produs un eșec sistemic care a fost notificat de către autoritatea competentă din România entității constitutive care își are rezidența fiscală în România.
2. Fără a aduce atingere obligației societății-mamă finale menționate la art. 291^3 alin. (1) sau a societății sale mamă surogat de a prezenta primul raport pentru fiecare țară în parte pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale care începe de la data de 1 ianuarie 2016 sau după această dată, obligația pentru entitățile constitutive prevăzute la pct. 1 din prezenta secțiune se aplică rapoartelor pentru fiecare țară în parte în ceea ce privește anii fiscali de raportare care încep de la data de 1 ianuarie 2017 sau după această dată.
3. O entitate constitutivă rezidentă în România, astfel cum este definită la pct. 1 din prezenta secțiune, solicită societății sale mamă finale să îi pună la dispoziție toate informațiile necesare pentru a-i permite să își îndeplinească obligațiile de a prezenta un raport pentru fiecare țară în parte, în conformitate cu art. 291^3 alin. (3). În cazul în care nu a obținut sau nu a dobândit toate informațiile necesare pentru întocmirea raportului pentru grupul de întreprinderi multinaționale, entitatea constitutivă prezintă un raport pentru fiecare țară în parte care conține toate informațiile de care dispune, obținute sau dobândite, și notifică autorității competente din România că societatea-mamă finală a refuzat să pună la dispoziție informațiile necesare. Acest lucru nu aduce atingere dreptului autorității competente din România de a aplica sancțiunile prevăzute în legislația sa națională. De asemenea, autoritatea competentă din România informează toate autoritățile competente din statele membre cu privire la refuzul sus-menționat.
4. Dacă același grup de întreprinderi multinaționale are mai mult de o entitate constitutivă cu rezidența fiscală în Uniunea Europeană și dacă se aplică una sau mai multe dintre condițiile stabilite la lit. b) de la pct. 1 din prezenta secțiune, grupul de întreprinderi multinaționale poate desemna una dintre respectivele entități constitutive să prezinte raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu cerințele art. 291^3 alin. (3), cu privire la un an fiscal de raportare, în termenul specificat la art. 291^3 alin. (1) și să notifice autorității competente din România că prezentarea are ca scop îndeplinirea obligației de raportare care le revine tuturor entităților constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale în cauză care își au rezidența fiscală în Uniunea Europeană. Autoritatea competentă din România comunică, în temeiul art. 291^3 alin. (2), raportul pentru fiecare țară în parte pe care l-a primit oricărui altui stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale din care face parte entitatea raportoare fie își au rezidența fiscală, fie sunt impozabile pentru activitatea economică desfășurată prin intermediul unui sediu permanent.
5. În cazul în care o entitate constitutivă nu poate obține sau dobândi toate informațiile necesare, prevăzute la art. 291^3 alin. (3), pentru a prezenta un raport pentru fiecare țară în parte, respectiva entitate constitutivă nu este eligibilă pentru a fi desemnată drept entitate raportoare pentru grupul de întreprinderi multinaționale în conformitate cu pct. 4 din prezenta secțiune. Această regulă nu aduce atingere obligației entității constitutive de a notifica autoritatea competentă din România cu privire la faptul că societatea-mamă finală a refuzat să pună la dispoziție informațiile necesare.
6. Prin excepție de la pct. 1-5 din prezenta secțiune, atunci când se aplică una sau mai multe dintre condițiile stabilite la pct. 1 lit. b) din prezenta secțiune, o entitate constitutivă nu este obligată să prezinte un raport pentru fiecare țară în parte referitor la anul fiscal de raportare, dacă grupul de întreprinderi multinaționale în cadrul căruia aceasta este o entitate constitutivă a pus la dispoziție un raport pentru fiecare țară în parte, în conformitate cu art. 291^3 alin. (3), referitor la respectivul an fiscal, prin intermediul unei societăți-mamă surogat, care prezintă respectivul raport pentru fiecare țară în parte autorității fiscale din jurisdicția în care își are rezidența fiscală la data specificată la art. 291^3 alin. (1) sau anterior acestei date și care, în cazul în care societatea-mamă surogat își are rezidența fiscală într-o jurisdicție din afara Uniunii Europene, îndeplinește următoarele condiții:
a) jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă surogat prevede obligația de a prezenta rapoarte pentru fiecare țară în parte în conformitate cu cerințele art. 291^3 alin. (3);
b) jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă surogat a încheiat un acord privind stabilirea autorității competente, care este în vigoare, la care este parte România, până la data specificată la art. 291^3 alin. (1), în vederea prezentării raportului pentru fiecare țară în parte pentru anul fiscal de raportare;
c) jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă surogat nu a notificat autorității competente din România un eșec sistemic;
d) cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al grupului de întreprinderi multinaționale în cauză, jurisdicția în care își are rezidența fiscală societatea-mamă surogat a fost informată de către entitatea constitutivă cu rezidența fiscală în jurisdicția respectivă că ea este societatea-mamă surogat;
e) s-a transmis o notificare autorității competente din România în conformitate cu pct. 8.
7. O entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală în România are obligația să notifice autorității competente din România dacă este societatea-mamă finală sau societatea-mamă surogat sau entitatea constitutivă desemnată conform pct. 1-5 din prezenta secțiune, până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaționale, dar nu mai târziu de ultima zi de depunere a declarației fiscale a respectivei entități constitutive pentru anul fiscal precedent.
8. În cazul în care o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală în România nu este societatea-mamă finală, nici societatea-mamă surogat, nici entitatea constitutivă desemnată conform pct. 1-5 din prezenta secțiune, entitatea respectivă are obligația să notifice autorității competente din România identitatea și rezidența fiscală a entității raportoare până cel târziu în ultima zi din anul fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaționale, dar nu mai târziu de ultima zi de depunere a declarației fiscale a respectivei entități constitutive pentru anul fiscal precedent.
9. Raportul pentru fiecare țară în parte specifică moneda în care sunt exprimate sumele menționate în raportul respectiv.
Anexa nr. 4
SEMNE DISTINCTIVE
Partea I Testul beneficiului principal
1. Semnele distinctive generice din categoria A și semnele distinctive specifice din categoria B și din categoria C pct. 1 lit. b) subpct. (i) și lit. c) și d) pot fi luate în considerare numai în cazul în care trec „testul beneficiului principal“.
2. Testul respectiv se consideră a fi trecut dacă se poate stabili faptul că beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale pe care o persoană se poate aștepta în mod rezonabil să le obțină de pe urma unui aranjament transfrontalier, ținând seama de toate împrejurările și circumstanțele relevante, este obținerea unui avantaj fiscal.
3. În contextul semnului distinctiv de la categoria C pct. 1, prezența condițiilor enunțate la categoria C pct. 1 lit. b) poz. (i), lit. c) sau lit. d), necoroborată cu alte elemente, nu poate constitui singurul motiv pentru a concluziona că un aranjament transfrontalier trece testul beneficiului principal.
Partea a II-aCategorii de semne distinctive
A. Semne distinctive generice legate de testul beneficiului principal
1. Un aranjament transfrontalier în cazul căruia contribuabilul relevant sau un participant la aranjamentul transfrontalier acceptă să respecte o clauză de confidențialitate care îi poate impune să nu comunice modul în care aranjamentul respectiv ar putea duce la obținerea unui avantaj fiscal către alți intermediari sau către autoritățile fiscale.
2. Un aranjament transfrontalier pentru care intermediarul este îndreptățit să primească un comision sau o dobândă, o remunerație aferentă costurilor financiare și altor cheltuieli pentru aranjamentul respectiv, stabilite prin referire la:
a) cuantumul avantajului fiscal care rezultă din aranjamentul respectiv; sau
b) un avantaj fiscal care derivă sau nu din aranjamentul respectiv. Aceasta ar include obligația intermediarului să restituie parțial sau integral comisioanele, în cazul în care avantajul fiscal urmărit ce derivă din aranjamentul respectiv nu a fost obținut parțial sau integral.
3. Un aranjament transfrontalier care conține o documentație și/sau o structură puternic standardizată și care este disponibil pentru mai mult de un contribuabil relevant fără a fi necesară personalizarea substanțială a acestuia pentru implementare.
B. Semne distinctive specifice legate de testul beneficiului principal
1. Un aranjament transfrontalier prin care un participant la aranjamentul respectiv ia măsuri artificiale care constau în achiziționarea unei societăți care înregistrează pierderi, întreruperea activității principale a respectivei societăți și utilizarea pierderilor societății pentru a reduce obligațiile fiscale, inclusiv prin intermediul unui transfer al acestor pierderi către o altă jurisdicție sau prin accelerarea utilizării acestor pierderi.
2. Un aranjament transfrontalier care are ca efect conversia veniturilor în capital, donații sau alte categorii de venituri care sunt impozitate la un nivel mai redus sau sunt scutite de la plata impozitelor.
3. Un aranjament transfrontalier care include tranzacții circulare care au ca rezultat un carusel de fonduri (round-tripping of funds), anume prin implicarea unor entități interpuse fără alt scop comercial primar sau prin tranzacții care se compensează ori se anulează reciproc sau care au alte caracteristici similare.
C. Semne distinctive specifice asociate tranzacțiilor transfrontaliere
1. Un aranjament transfrontalier care implică plăți transfrontaliere deductibile efectuate între două sau mai multe întreprinderi asociate, în cazul în care este prezentă cel puțin una dintre următoarele condiții:
a) destinatarul nu este rezident fiscal în nicio jurisdicție;
b) cu toate că destinatarul este rezident fiscal într-o jurisdicție, acea jurisdicție:
(i) nu impune un impozit pe profit sau impune un impozit pe profit la o cotă egală cu zero ori mai mică de 1%; sau
(ii) este inclusă într-o listă de jurisdicții ale unor țări terțe care au fost evaluate de statele membre, în mod colectiv sau în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, și au fost calificate ca fiind necooperante;
c) plata beneficiază de o scutire integrală de impozit în jurisdicția în care destinatarul este rezident fiscal;
d) plata beneficiază de un regim fiscal preferențial în jurisdicția în care destinatarul este rezident fiscal.
2. Deducerile pentru aceeași amortizare a activului sunt solicitate în mai multe jurisdicții.
3. Scutirea de la dubla impunere cu privire la același element de venit sau de capital este pretinsă în mai mult de o jurisdicție.
4. Există un aranjament transfrontalier care include transferuri de active și în cazul căruia există o diferență semnificativă în ceea ce privește suma tratată ca plătibilă pentru activele respective în jurisdicțiile implicate.
D. Semne distinctive specifice referitoare la schimbul automat de informații și la beneficiarii reali
1. Un aranjament transfrontalier care poate avea ca efect subminarea obligației de raportare instituite potrivit normelor prin care a fost transpusă legislația Uniunii Europene în materie sau oricare alte acorduri echivalente privind schimbul automat de informații referitoare la Conturile Financiare, inclusiv acorduri cu țări terțe, sau care profită de absența unor astfel de legi sau acorduri. Aceste aranjamente transfrontaliere includ cel puțin:
a) utilizarea unui cont, a unui produs sau a unei investiții care nu reprezintă sau despre care se pretinde că nu reprezintă un Cont Financiar, dar prezintă caracteristici care sunt similare în esență cu cele ale unui Cont Financiar;
b) transferul Conturilor Financiare sau al activelor către jurisdicții în care nu există obligația schimbului automat de informații privind Conturile Financiare cu statul de reședință al contribuabilului relevant sau utilizarea jurisdicțiilor respective;
c) reclasificarea veniturilor și a capitalului în produse sau plăți care nu fac obiectul schimbului automat de informații privind Conturile Financiare;
d) transferul sau conversia unei Instituții Financiare, a unui Cont Financiar sau a activelor acestora, într-o Instituție Financiară, un Cont Financiar sau active care nu fac obiectul raportării în cadrul schimbului automat de informații privind Conturile Financiare;
e) utilizarea entităților legale, aranjamentelor sau structurilor juridice care elimină sau despre care se pretinde că înlătură obligația de raportare a unuia sau mai multor Titulari de cont sau Persoane care exercită controlul, instituită potrivit normelor privind schimbul automat de informații privind Conturile Financiare;
f) aranjamente transfrontaliere care subminează sau exploatează slăbiciunile din cadrul procedurilor de diligență fiscală utilizate de Instituțiile Financiare pentru a-și respecta obligațiile de raportare a informațiilor privind Conturi Financiare, inclusiv utilizarea jurisdicțiilor cu regimuri inadecvate sau precare de asigurare a respectării legislației privind combaterea spălării banilor ori cu cerințe precare în materie de transparență cu privire la persoanele juridice sau construcțiile juridice.
2. Un aranjament transfrontalier care implică un lanț juridic sau de beneficiari reali netransparent, ce utilizează persoane, aranjamente juridice sau structuri:
a) care nu desfășoară o activitate economică semnificativă susținută de personal, echipamente, active și spații de lucru adecvate; și
b) care sunt încorporate, gestionate, rezidente, controlate sau stabilite în orice altă jurisdicție decât cea de rezidență a unuia sau mai mulți dintre beneficiarii reali ai activelor deținute de aceste persoane, construcții juridice sau structuri; și
c) în cazul în care beneficiarii reali ai acestor persoane, construcții juridice sau structuri, astfel cum sunt definite în Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, devin neidentificabili.
E. Semne distinctive specifice privind prețurile de transfer
1. Un aranjament transfrontalier care implică utilizarea unor reglementări unilaterale privind «zona de siguranță», potrivit înțelesului atribuit acestei noțiuni de Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru societățile multinaționale și administrațiile fiscale, cu modificările și completările ulterioare.
2. Un aranjament transfrontalier care implică transferul de active necorporale greu de evaluat, potrivit înțelesului atribuit acestei noțiuni de Liniile directoare privind prețurile de transfer emise de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru societățile multinaționale și administrațiile fiscale, cu modificările și completările ulterioare. Noțiunea «active necorporale greu de evaluat» vizează activele necorporale sau drepturile asupra acestora pentru care, la momentul transferului lor între întreprinderi asociate:
a) nu există elemente comparabile fiabile; și
b) la data la care a fost încheiată tranzacția, previziunile privind viitoarele fluxuri de numerar sau veniturile preconizate a fi obținute din activul necorporal transferat sau ipotezele utilizate în evaluarea activului necorporal sunt incerte, generând dificultăți în preconizarea nivelului final de succes al activului necorporal la momentul transferului.
3. Un aranjament transfrontalier care implică un transfer transfrontalier de funcții și/sau riscuri și/sau de active în interiorul unui grup, dacă profiturile anuale preconizate, determinate înainte de a calcula impactul dobânzilor și a impozitelor asupra acestora (EBIT), pentru perioada de 3 ani ulterioară transferului, de către entitatea/entitățile care efectuează transferul, sunt mai mici de 50% din EBIT anuale preconizate de către această entitate/aceste entități care efectuează transferul, dacă transferul nu ar fi avut loc.
Anexa nr. 5
PROCEDURĂ
de diligență fiscală, procedură de raportare și alte norme pentru Operatorii de platforme
Prezenta anexă stabilește procedura de diligență fiscală, procedura de raportare și alte norme care trebuie să fie aplicate de către Operatorii de platforme care au obligația de raportare pentru a permite autorității competente din România să comunice, prin schimb automat, informațiile prevăzute la art. 291^5 alin. (2) și (3).
Prezenta anexă stabilește, de asemenea, normele și procedurile administrative care trebuie să fie în vigoare în România pentru a asigura atât punerea în aplicare efectivă, cât și respectarea procedurii de diligență fiscală și a procedurii de raportare prezentate în continuare.
Secţiunea I Definițiile termenilorUrmătorii termeni au sensul definit în dispozițiile următoare:
Secţiunea II Procedura de diligență fiscalăA. Operatori de platforme care au obligația de raportare
1. Platformă înseamnă orice software, inclusiv un site web sau o parte a unui site web, și aplicații, inclusiv aplicații mobile, care sunt accesibile utilizatorilor și care permit Vânzătorilor să fie conectați cu alți utilizatori în scopul realizării unei Activități Relevante, în mod direct sau indirect, pentru acești utilizatori. Termenul include, de asemenea, orice aranjament pentru colectarea și plata unei Contraprestații pentru realizarea Activității Relevante.
Termenul Platformă nu include software care, fără nicio intervenție suplimentară în cadrul realizării unei Activități Relevante, permite exclusiv oricare dintre următoarele:
a) procesarea plăților în legătură cu Activitatea Relevantă;
b) listarea sau promovarea de către utilizatori a unei Activități Relevante;
c) redirecționarea sau transferarea utilizatorilor către o Platformă.
2. Operator de platformă înseamnă o Entitate care pune la dispoziția Vânzătorilor, în temeiul unor contracte, o întreagă Platformă sau o parte a acesteia.
3. Operator de Platformă Exclus înseamnă un Operator de platformă care a demonstrat în prealabil și anual într-un mod convingător autorității competente din România, căreia Operatorul de platformă ar fi trebuit în mod normal să îi raporteze informații în conformitate cu normele prevăzute la pct. 1-3 ale subsecțiunii A din secțiunea III, că întregul model de afaceri al Platformei respective este de așa natură încât nu deține Vânzători Raportabili.
4. Operator de platformă care are obligația de raportare înseamnă orice Operator de platformă, altul decât un Operator de Platformă Exclus, care se află în oricare dintre situațiile următoare:
a) are rezidență fiscală în România sau într-un alt stat membru sau, atunci când respectivul Operator de platformă nu are rezidență fiscală în România și nici într-un alt stat membru, dar îndeplinește oricare dintre condițiile următoare:
(i) este constituit în temeiul legislației din România sau dintr-un alt stat membru;
(ii) are sediul conducerii, inclusiv sediul conducerii efective, în România sau într-un alt stat membru;
(iii) are un sediu permanent în România sau într-un alt stat membru și nu este un Operator de platformă Calificat din afara Uniunii;
b) nu are rezidență fiscală, nu este constituit sau administrat în România sau în oricare alt stat membru și nici nu are sediu permanent în România sau în oricare alt stat membru, dar facilitează realizarea unei Activități Relevante de către Vânzători Raportabili sau a unei Activități Relevante care implică închirierea unui bun imobil situat în România sau într-un alt stat membru și nu este un Operator de Platformă Calificat din afara Uniunii.
5. Operator de Platformă Calificat din afara Uniunii înseamnă un Operator de platformă în cazul căruia toate Activitățile Relevante pe care le facilitează sunt și Activități Relevante Calificate și care are rezidență fiscală într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii sau, atunci când respectivul Operator de platformă nu are rezidență fiscală într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii, dar îndeplinește oricare dintre condițiile următoare:
a) este constituit în temeiul legislației unei Jurisdicții Calificate din afara Uniunii; sau
b) are sediul conducerii, inclusiv sediul conducerii efective, într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii.
6. Jurisdicție Calificată din afara Uniunii înseamnă o jurisdicție din afara Uniunii care a încheiat un Acord Efectiv privind Stabilirea Autorității Competente cu autoritățile competente din toate statele membre care sunt identificate drept jurisdicții raportabile pe o listă publicată de jurisdicția din afara Uniunii.
7. Acord Efectiv privind Stabilirea Autorității Competente înseamnă un acord între autoritatea competentă din România și o jurisdicție din afara Uniunii care impune schimbul automat de informații echivalente cu cele specificate la subsecțiunea B a secțiunii III din prezenta anexă, astfel cum este confirmat printr-un act de punere în aplicare în conformitate cu art. 291^5 alin. (22).
8. Activitate Relevantă înseamnă o activitate realizată în schimbul unei Contraprestații și constă în oricare dintre următoarele:
a) închirierea de bunuri imobile, inclusiv rezidențiale și comerciale, precum și de orice alte bunuri imobile și spații de parcare;
b) un Serviciu Personal;
c) vânzarea de Bunuri;
d) închirierea oricărui mijloc de transport.
Termenul Activitate Relevantă nu include o activitate realizată de un Vânzător care acționează în calitate de angajat al Operatorului de platformă sau de o Entitate afiliată Operatorului de platformă.
9. Activități Relevante Calificate înseamnă orice Activitate Relevantă care face obiectul schimbului automat în temeiul unui Acord Efectiv privind Stabilirea Autorității Competente.
10. Contraprestație înseamnă orice formă de compensație, după scăderea tuturor onorariilor, comisioanelor sau taxelor reținute sau percepute de Operatorul de platformă care are obligația de raportare, care este plătită sau creditată în contul unui Vânzător în legătură cu Activitatea Relevantă și a cărei valoare este cunoscută sau ar putea fi, în mod rezonabil, cunoscută de Operatorul de platformă.
11. Serviciu Personal înseamnă un serviciu care implică o muncă pe bază de intervale de timp sau sarcini, prestată de una sau mai multe persoane care acționează fie independent, fie în numele unei Entități, și realizată la cererea unui utilizator, fie online, fie în mod fizic, offline, după ce a fost facilitată prin intermediul unei Platforme.
B. Vânzători Raportabili
1. Vânzător înseamnă un utilizator al unei Platforme, care poate fi o persoană fizică sau o Entitate, și care este înregistrat pe Platformă în orice moment din Perioada de raportare și realizează o Activitate Relevantă.
2. Vânzător Activ înseamnă orice Vânzător care prestează o Activitate Relevantă în timpul Perioadei de raportare sau căruia i se plătește sau i se creditează o Contraprestație în legătură cu o Activitate Relevantă în timpul Perioadei de raportare.
3. Vânzător Raportabil înseamnă orice Vânzător Activ, cu excepția Vânzătorilor Excluși, care este rezident în România sau într-un alt stat membru sau care a oferit spre închiriere un bun imobil situat în România sau într-un alt stat membru.
4. Vânzător Exclus înseamnă orice Vânzător:
a) care este o Entitate Guvernamentală;
b) care este o Entitate ale cărei acțiuni sunt tranzacționate în mod regulat pe o piață reglementată sau o Entitate afiliată unei Entități ale cărei acțiuni sunt tranzacționate în mod regulat pe o piață reglementată;
c) care este o Entitate pentru care Operatorul de platformă a facilitat peste 2.000 de Activități Relevante prin închirierea de bunuri imobile în legătură cu un Bun Imobil Listat în cursul Perioadei de raportare; sau
d) pentru care Operatorul de platformă a facilitat mai puțin de 30 de Activități Relevante prin vânzarea de Bunuri și pentru care valoarea totală a Contraprestației plătite sau creditate nu a depășit echivalentul în lei a 2.000 de euro în cursul Perioadei de raportare.
C. Alte definiții
1. Entitate înseamnă o persoană juridică sau o construcție juridică, de exemplu o companie, un parteneriat, o fiducie sau o fundație. O Entitate este o Entitate afiliată a unei alte Entități dacă oricare dintre cele două Entități deține controlul asupra celeilalte sau cele două Entități se află sub control comun. În acest sens, noțiunea de control include deținerea directă sau indirectă a peste 50% din voturi și din valoarea unei Entități. În cazul participației indirecte, îndeplinirea cerinței privind deținerea a peste 50% din dreptul de proprietate asupra capitalului celeilalte Entități se stabilește prin înmulțirea ratelor de participație pe nivelurile succesive. Se consideră că o persoană care deține mai mult de 50% din drepturile de vot deține 100% din drepturile de vot.
2. Entitate Guvernamentală înseamnă Guvernul României, al unui stat membru sau al unei alte jurisdicții, orice unitate administrativ-teritorială, subdiviziune administrativ-teritorială sau subdiviziune politică a României, a unui stat membru sau a unei alte jurisdicții (care include un stat, o provincie, un județ sau o localitate) sau orice organism sau agenție deținut/ă integral de România sau de un stat membru sau de o altă jurisdicție ori de una sau mai multe dintre subdiviziunile sus-menționate (fiecare reprezentând o «Entitate Guvernamentală»).
3. NIF înseamnă Număr de Identificare Fiscală, emis de România sau de un stat membru, sau echivalentul său funcțional dacă nu există un Număr de Identificare Fiscală.
4. Număr TVA înseamnă numărul unic care identifică o persoană impozabilă sau o entitate juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA.
5. Adresă Principală înseamnă adresa la care se află reședința principală a Vânzătorului care este o persoană fizică, respectiv adresa la care se află sediul social al Vânzătorului care este o Entitate.
6. Perioadă de raportare înseamnă anul calendaristic pentru care se face raportarea în temeiul secțiunii III.
7. Bun Imobil Listat înseamnă toate unitățile bunului imobil situate la aceeași adresă fizică, deținute de același proprietar și oferite spre închiriere pe o Platformă de către același Vânzător.
8. Număr de Identificare a Contului Financiar înseamnă numărul sau referința unic/ă de identificare a contului bancar sau a unui alt cont de servicii de plată similar în care este plătită sau creditată Contraprestația, de care dispune Operatorul de platformă.
9. Bunuri înseamnă orice bun corporal.
10. «Serviciu de Identificare» înseamnă un proces electronic pus gratuit de către un stat membru sau de către Uniunea Europeană la dispoziția unui Operator de platformă care are obligația de raportare, în scopul stabilirii identității și a rezidenței fiscale a unui Vânzător.
În scopul identificării Vânzătorilor Raportabili se aplică procedura descrisă în continuare.
A. Vânzători care nu fac obiectul examinării
Pentru a determina dacă un Vânzător care este o Entitate se califică drept Vânzător Exclus în sensul descris la pct. 4 lit. a) și b) din subsecțiunea B din secțiunea I, un Operator de platformă care are obligația de raportare poate utiliza informațiile disponibile în mod public sau o confirmare din partea Vânzătorului care este o Entitate.
Pentru a determina dacă un Vânzător se califică drept Vânzător Exclus în sensul descris la pct. 4 lit. c) și d) din subsecțiunea B din secțiunea I, un Operator de platformă care are obligația de raportare poate utiliza evidențele aflate la dispoziția sa.
B. Colectarea informațiilor despre Vânzător
1. Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează toate informațiile următoare pentru fiecare Vânzător care este o persoană fizică și care nu este Vânzător Exclus:
a) prenumele și numele;
b) Adresa Principală;
c) orice NIF emis Vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent, și, în absența unui NIF, locul nașterii Vânzătorului respectiv;
d) numărul TVA al Vânzătorului respectiv, dacă există;
e) data nașterii.
2. Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează toate informațiile următoare pentru fiecare Vânzător care este o Entitate și care nu este Vânzător Exclus:
a) denumirea juridică;
b) Adresa Principală;
c) orice NIF emis Vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent;
d) numărul TVA al Vânzătorului respectiv, dacă există;
e) numărul de înregistrare în Registrul Comerțului;
f) existența oricărui sediu permanent prin care se realizează Activități Relevante în România sau în oricare alt stat membru, dacă informația este disponibilă, indicând fiecare stat membru în care este situat un astfel de sediu permanent.
3. Abrogat.
4. Prin excepție de la pct. 1 lit. c) și pct. 2 lit. c) și e), Operatorul de platformă care are obligația de raportare nu este obligat să colecteze NIF-ul sau, după caz, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului în niciuna dintre situațiile următoare:
a) statul membru de rezidență al Vânzătorului nu îi emite acestuia un NIF sau un număr de înregistrare în Registrul Comerțului;
b) statul membru de rezidență al Vânzătorului nu impune colectarea NIF-ului emis Vânzătorului.
C. Verificarea informațiilor despre Vânzător
1. Operatorul de platformă care are obligația de raportare stabilește dacă informațiile colectate în temeiul subsecțiunii A, al pct. 2 lit. a)-e) din subsecțiunea B și al subsecțiunii E sunt corecte, utilizând toate informațiile și documentele de care dispune în evidențele sale, precum și orice interfață electronică pusă la dispoziție gratuit de un stat membru sau de Uniunea Europeană pentru a verifica valabilitatea NIF-ului și/sau a numărului TVA.
2. Prin excepție de la pct. 1, în vederea îndeplinirii procedurii de diligență fiscală în temeiul pct. 2 din subsecțiunea F, Operatorul de platformă care are obligația de raportare poate stabili dacă informațiile colectate în temeiul subsecțiunii A, al pct. 1 și pct. 2 lit. a)-e) din subsecțiunea B și în temeiul subsecțiunii E sunt corecte, utilizând informațiile și documentele de care dispune în evidențele sale electronice.
3. În aplicarea pct. 3 lit. b) de la subsecțiunea F și prin excepție de la pct. 1 și 2 din subsecțiunea C, în cazurile în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare are motive să considere că oricare dintre informațiile descrise la subsecțiunile B sau E pot fi inexacte în temeiul informațiilor furnizate de către autoritatea competentă din România sau de către autoritatea competentă a unui stat membru într-o cerere privind un anumit Vânzător, Operatorul de platformă care are obligația de raportare solicită Vânzătorului să corecteze informațiile despre care s-a constatat că sunt incorecte și să furnizeze documente justificative, date sau informații, provenite dintr-o sursă independentă, cum ar fi:
a) un document de identificare valabil, emis de o autoritate publică din România sau din alt stat membru;
b) un certificat de rezidență fiscală, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor.
D. Determinarea statului/lor membru/e al/ale Uniunii Europene de rezidență al/e Vânzătorului în sensul art. 291^5 din lege și al prezentei anexe
1. Un Operator de platformă care are obligația de raportare consideră că un Vânzător este rezident în România sau într-un stat membru dacă Adresa Principală a Vânzătorului se află în România sau în statul membru respectiv.
2. În cazul în care Adresa principală a Vânzătorului se află într-un alt stat membru, un Operator de platformă care are obligația de raportare consideră că Vânzătorul este rezident și în România în cazul în care NIF-ul i-a fost emis în România în conformitate cu normele legale în vigoare.
Un Operator de platformă care are obligația de raportare consideră că Vânzătorul are rezidența și în statul membru de emitere a NIF-ului dacă statul emitent este diferit de statul membru în care se află Adresa Principală a Vânzătorului.
3. În cazul în care Vânzătorul a furnizat informații cu privire la existența unui sediu permanent în România sau într-un alt stat membru, în conformitate cu pct. 2 lit. f) de la subsecțiunea B, un Operator de platformă care are obligația de raportare consideră că un Vânzător este rezident și în România sau în statul membru respectiv, astfel cum a precizat Vânzătorul.
4. Prin excepție de la pct. 1 D, un Operator de platformă care are obligația de raportare consideră că un Vânzător este rezident în fiecare stat membru confirmat de un serviciu de identificare electronică pus la dispoziție de un stat membru sau de Uniunea Europeană în temeiul pct. 3 din subsecțiunea B.
E. Colectarea informațiilor privind bunul imobil închiriat
1. Dacă un Vânzător desfășoară o Activitate Relevantă care implică închirierea de bunuri imobile situate în România sau întrun alt stat membru, Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează adresa fiecărui Bun Imobil Listat și, dacă a fost emis, numărul cărții funciare respective sau echivalentul acestuia prevăzut de normele legale în vigoare din România sau de dreptul intern al statului membru în care se află.
2. Dacă un Operator de platformă care are obligația de raportare a facilitat peste 2.000 de Activități Relevante prin închirierea unui Bun Imobil Listat pentru același Vânzător care este o Entitate, Operatorul de platformă care are obligația de raportare colectează documente justificative, date sau informații conform cărora Bunul Imobil Listat este deținut de același proprietar.
F. Termenele de finalizare și de valabilitate ale procedurii de diligență fiscală
1. Un Operator de platformă care are obligația de raportare finalizează procedura de diligență fiscală prevăzută la subsecțiunile A-E până la data de 31 decembrie a Perioadei de Raportare.
2. Prin excepție de la pct. 1 din subsecțiunea F, pentru Vânzătorii care sunt înregistrați deja pe Platformă la 1 ianuarie 2023 sau de la data la care o Entitate devine Operator de platformă care are obligația de raportare, procedura de diligență fiscală prevăzută la subsecțiunile A-E trebuie să fie finalizată până la data de 31 decembrie a celei de a doua Perioade de Raportare de către Operatorul de platformă care are obligația de raportare.
3. Prin excepție de la pct. 1, un Operator de platformă care are obligația de raportare poate utiliza procedura de diligență fiscală efectuată în legătură cu Perioadele de Raportare anterioare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) informațiile despre Vânzător solicitate la pct. 1 și 2 din subsecțiunea B au fost fie colectate și verificate, fie confirmate în ultimele 36 de luni; și
b) Operatorul de platformă care are obligația de raportare nu are motive să considere că informațiile colectate în temeiul subsecțiunilor A, B și E sunt sau au devenit incorecte sau nu mai sunt de încredere.
G. Aplicarea procedurii de diligență fiscală numai Vânzătorilor Activi
Un Operator de platformă care are obligația de raportare poate alege să efectueze procedura de diligență fiscală în temeiul subsecțiunilor A-F numai în ceea ce privește Vânzătorii Activi.
H. Îndeplinirea procedurii de diligență fiscală de către terți
Secţiunea III Proceduri de raportare1. Un Operator de platformă care are obligația de raportare poate încredința unui prestator de servicii terț îndeplinirea procedurii de diligență fiscală prevăzute în prezenta secțiune, însă aceste obligații rămân în responsabilitatea Operatorului de platformă care are obligația de raportare.
2. Dacă un Operator de platformă efectuează procedura de diligență fiscală pentru un Operator de platformă care are obligația de raportare în ceea ce privește aceeași Platformă în temeiul pct. 1, Operatorul de platformă în cauză efectuează procedura de diligență fiscală în temeiul normelor prevăzute în prezenta secțiune. Obligațiile privind procedura de diligență fiscală rămân în responsabilitatea Operatorului de platformă care are obligația de raportare.
A. Calendarul și modalitatea de raportare
1. Un Operator de platformă care are obligația de raportare în temeiul pct. 4 lit. a) din subsecțiunea A a secțiunii I raportează autorității competente din România informațiile prevăzute la subsecțiunea B în ceea ce privește Perioada de Raportare. Informațiile prevăzute la subsecțiunea B trebuie raportate cel târziu până la data de 31 ianuarie a anului următor anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil.
Dacă există mai mulți Operatori de platforme care au obligația de raportare, oricare dintre respectivii Operatori de platforme care au obligația de raportare este exonerat de obligația de a raporta informațiile către autoritatea competentă din România dacă deține dovezi, în conformitate cu normele legale în vigoare, că aceleași informații au fost raportate de un alt Operator de platformă care are obligația de raportare.
2. Dacă un Operator de platformă care are obligația de raportare în temeiul pct. 4 lit. a) din subsecțiunea A a secțiunii I îndeplinește oricare dintre condițiile prevăzute la această dispoziție în mai multe state membre, atunci alege unul dintre respectivele state membre în care să îndeplinească procedurile de raportare stabilite în prezenta secțiune. Acest Operator de platformă care are obligația de raportare raportează informațiile prevăzute la subsecțiunea B, în ceea ce privește Perioada de Raportare, autorității competente din statul membru ales, astfel cum este determinat acesta în conformitate cu secțiunea IV, până la data de 31 ianuarie a anului următor anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil. Dacă există mai mulți Operatori de platforme care au obligația de raportare, oricare dintre respectivii Operatori de platforme care au obligația de raportare este exonerat de obligația de a raporta informațiile către autoritatea competentă din România dacă deține dovezi, în conformitate cu normele legale în vigoare, că aceleași informații au fost raportate de un alt Operator de platformă care are obligația de raportare într-un alt stat membru.
3. Un Operator de platformă care are obligația de raportare în temeiul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I raportează informațiile prevăzute la subsecțiunea B în ceea ce privește Perioada de Raportare autorității competente din România, atunci când România este statul de înregistrare, conform art. 291^5 alin. (10), până la data de 31 ianuarie a anului următor anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil.
4. Prin excepție de la pct. 3, un Operator de platformă care are obligația de raportare în temeiul pct. 4 lit. b) din subsecțiunea A a secțiunii I nu este obligat să furnizeze informațiile prevăzute la subsecțiunea B în ceea ce privește Activitățile Relevante Calificate, care fac obiectul unui Acord Efectiv privind Stabilirea Autorității Competente care prevede deja schimbul automat de informații echivalente cu România cu privire la Vânzătorii Raportabili rezidenți în România.
5. Un Operator de platformă care are obligația de raportare comunică, de asemenea, informațiile prevăzute la pct. 2 și 3 din subsecțiunea B Vânzătorului Raportabil vizat de respectivele informații, cel târziu până la data de 31 ianuarie a anului următor anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil.
6. Informațiile privind Contraprestația plătită sau creditată într-o monedă fiduciară se raportează în moneda în care s-a plătit sau creditat Contraprestația în cauză. În cazul în care Contraprestația a fost plătită sau creditată în altă formă decât în monedă fiduciară, Contraprestația în cauză este raportată în echivalentul în lei, convertită sau echivalată după o metodă determinată în mod consecvent de Operatorul de platformă care are obligația de raportare.
7. Informațiile despre Contraprestație și alte sume se raportează în ceea ce privește trimestrul din Perioada de Raportare în care a fost plătită sau creditată Contraprestația.
B. Informațiile care urmează a fi raportate
Secţiunea IV Punerea în aplicare efectivăFiecare Operator de platformă care are obligația de raportare raportează autorității competente din România următoarele informații:
1. Numele, adresa sediului social, NIF-ul și, dacă este cazul, numărul individual de identificare alocat în temeiul art. 291^5 alin. (10) ale Operatorului de platformă care are obligația de raportare, precum și denumirea comercială/denumirile comerciale a/le Platformei/Platformelor pentru care Operatorul de platformă care are obligația de raportare raportează informațiile.
2. Pentru fiecare Vânzător Raportabil care a realizat Activitatea Relevantă, alta decât închirierea de bunuri imobile:
a) informațiile care trebuie colectate în temeiul subsecțiunii B din secțiunea II;
b) Numărul de identificare a Contului Financiar, în măsura în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare dispune de această informație și dacă autoritatea competentă din România sau din statul membru în care Vânzătorul Raportabil este rezident în sensul subsecțiunii D din secțiunea II nu a notificat în mod public faptul că nu intenționează să utilizeze Numărul de Identificare a Contului Financiar în acest scop;
c) în cazul în care este diferit de numele Vânzătorului Raportabil, pe lângă Numărul de Identificare a Contului Financiar, numele titularului contului financiar în care se plătește sau se creditează Contraprestația, în măsura în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare cunoaște acest nume, precum și orice alte informații de identificare financiară a titularului contului respectiv disponibile pentru Operatorul de platformă care are obligația de raportare;
d) fiecare stat membru în care Vânzătorul Raportabil are rezidență, inclusiv rezidența fiscală din România, dacă este cazul, în scopul prevăzut de art. 291^5 și al prezentei anexe, astfel cum este determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II;
e) Contraprestația totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare și numărul de Activități Relevante pentru care aceasta a fost plătită sau creditată;
f) orice onorarii, comisioane sau taxe reținute sau percepute de Operatorul de platformă care are obligația de raportare în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare.
3. Pentru fiecare Vânzător Raportabil care a desfășurat o Activitate relevantă care implică închirierea de bunuri imobile:
a) informațiile care trebuie colectate în temeiul subsecțiunii B a secțiunii II;
b) Numărul de Identificare a Contului Financiar, în măsura în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare dispune de această informație și dacă autoritatea competentă din România sau din statul membru în care Vânzătorul Raportabil își are rezidența în sensul subsecțiunii D din secțiunea II nu a notificat în mod public faptul că nu intenționează să utilizeze Numărul de Identificare a Contului Financiar în acest scop;
c) în cazul în care este diferit de numele Vânzătorului Raportabil, pe lângă Numărul de Identificare a Contului Financiar, numele titularului contului financiar în care se plătește sau se creditează Contraprestația, în măsura în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare cunoaște acest nume, precum și orice alte informații de identificare financiară a titularului contului respectiv disponibile pentru Operatorul de platformă care are obligația de raportare;
d) fiecare stat membru în care Vânzătorul Raportabil are rezidență, inclusiv rezidența fiscală din România, dacă este cazul, în scopul prevăzut de art. 291^5 și al prezentei anexe, astfel cum este determinat în temeiul subsecțiunii D din secțiunea II;
e) adresa fiecărui Bun Imobil Listat, stabilită pe baza procedurii prevăzute în subsecțiunea E din secțiunea II, și numărul cărții funciare respective sau echivalentul acestuia în temeiul normelor legale în vigoare sau în temeiul dreptului intern al statului membru în care se află Bunul Imobil Respectiv, dacă este disponibil;
f) Contraprestația totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare și numărul de activități relevante corespunzător fiecărui Bun Imobil Listat;
g) orice onorarii, comisioane sau taxe reținute sau percepute de Operatorul de platformă care are obligația de raportare în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare;
h) dacă este disponibil, numărul de zile pentru care a fost închiriat fiecare Bun Imobil Listat în timpul Perioadei de Raportare și tipul fiecărui Bun Imobil Listat.
4. Fără a aduce atingere pct. 2 lit. a) și pct. 3 lit. a) din prezenta secțiune, Operatorul de platformă care are obligația de raportare nu este obligat să raporteze informațiile care trebuie colectate în temeiul subsecțiunii B secțiunea II în cazul în care raportează către o autoritate competentă care folosește un Serviciu de Identificare și se bazează pe confirmarea directă a identității și a rezidenței Vânzătorului prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziție de un stat membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea și toate rezidențele fiscale ale Vânzătorului. În cazul în care Operatorul de platformă care are obligația de raportare s-a bazat pe un Serviciu de Identificare pentru a stabili identitatea și toate rezidențele fiscale ale unui Vânzător Raportabil, acesta trebuie să raporteze numele, identificatorul (identificatorii) Serviciului de Identificare și statul membru (statele membre) emitent(e).
Procedura administrativă de alegere a unui singur stat membru în care să se raporteze informațiile
În cazul în care un Operator de platformă care are obligația de raportare în sensul pct. 4 lit. a) din subsecțiunea A a secțiunii I îndeplinește oricare dintre condițiile prevăzute la această dispoziție și în România și în alte state membre, atunci Operatorul de platformă care are obligația de raportare poate alege să efectueze fie în România, fie în alt stat membru procedurile de raportare prevăzute la secțiunea III.
Operatorul de platformă care are obligația de raportare informează autoritatea competentă din România și toate autoritățile competente din celelalte state membre în legătură cu alegerea sa.
Prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilește procedura administrativă prin care Operatorul de platformă care are obligația de raportare poate alege să efectueze în România procedurile de raportare prevăzute la secțiunea III.
Anexa nr. 6
Cerințe de raportare, proceduri de diligență fiscală
și alte norme aplicabile Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori
Prezenta anexă stabilește cerințele de raportare, procedurile de diligență fiscală și alte norme aplicabile Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori pentru ca autoritatea competentă din România să poată comunica, prin schimb automat, informațiile menționate la art. 291^6.
Prezenta anexă stabilește, de asemenea, normele și procedurile administrative pentru a asigura atât punerea în aplicare efectivă, cât și respectarea cerințelor de raportare și a procedurilor de diligență fiscală prezentate în continuare.
Secţiunea I Obligațiile Furnizorilor de Servicii de Criptoactive care au obligația raportăriiA. Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor, în sensul definiției din secțiunea IV subsecțiunea B pct. 3, îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III la autoritatea competentă din România dacă:
1. este o entitate autorizată de autoritatea competentă din România în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul (UE) 2023/1.114 sau autorizată să furnizeze Servicii de Criptoactive în urma unei notificări adresate autorității competente din România în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul (UE) 2023/1.114; sau
2. nu este o entitate autorizată de autoritatea competentă din România în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul (UE) 2023/1.114 sau autorizată să furnizeze Servicii de Criptoactive în urma unei notificări adresate autorității competente din România în conformitate cu articolul 60 din Regulamentul (UE) 2023/1.114 și este:
a) o entitate sau persoană fizică cu rezidența fiscală în România;
b) o entitate care:
(i) este înregistrată sau organizată în temeiul legislației naționale din România; și
(ii) fie are personalitate juridică în România, fie are obligația de a depune declarații fiscale sau declarații fiscale de informare la autoritatea fiscală din România cu privire la veniturile entității;
c) o entitate administrată din România;
d) o entitate sau o persoană fizică care are un loc obișnuit de desfășurare a activității în România.
B. Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și, respectiv, III în România în ceea ce privește tranzacțiile care fac obiectul raportării efectuate prin intermediul unei sucursale cu sediul în România.
C. Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este o entitate nu îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și, respectiv, III în România în temeiul subsecțiunii A pct. 2 lit. b), c) sau d) în cazul în care obligațiile respective sunt îndeplinite de respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că are rezidența fiscală în respectivul stat membru sau în respectiva Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
D. Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III în România în temeiul subsecțiunii A pct. 2 lit. c) sau d) în cazul în care obligațiile respective sunt îndeplinite de respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că este o entitate care:
a) este înregistrată sau organizată în temeiul legislației statului membru sau a Jurisdicției Calificate din afara Uniunii Europene; și
b) fie are personalitate juridică în celălalt stat membru sau cealaltă Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene, fie are obligația de a depune declarații fiscale sau declarații fiscale de informare la autoritățile fiscale din celălalt stat membru sau din Jurisdicția Calificată din afara Uniunii Europene cu privire la veniturile entității.
E. Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este o entitate nu îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și, respectiv, III în România în temeiul subsecțiunii A pct. 2 lit. d) în cazul în care obligațiile respective sunt îndeplinite de respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că este administrat din respectivul stat membru sau respectiva Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
F. Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este o persoană fizică nu îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III în România în temeiul subsecțiunii A pct. 2 lit. d) în cazul în care obligațiile respective sunt îndeplinite de respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că are rezidența fiscală în respectivul stat membru sau în respectiva Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
G. Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și, respectiv, III în România în temeiul subsecțiunii A pct. 2 lit. a), b), c) sau d) în cazul în care acesta a depus o notificare într-un stat membru, într-un format specificat de statul membru respectiv, prin care se confirmă că obligațiile respective sunt îndeplinite de respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în conformitate cu normele din orice alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii, în temeiul unor criterii care sunt în esență similare cu subsecțiunea A pct. 2 lit. a), b), c) sau, respectiv, d).
H. Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi revin obligațiile de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și, respectiv, III în România cu privire la Tranzacțiile care fac obiectul raportării pe care le efectuează prin intermediul unei sucursale din orice alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene, în cazul în care obligațiile respective sunt îndeplinite de respectiva sucursală într-un astfel de alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
I.1. În sensul subsecțiunii A pct. 2 lit. b), o declarație fiscală de informare este orice depunere utilizată pentru a notifica autoritatea competentă cu privire la veniturile, în parte sau în totalitate, ale Entității, dar care nu prevede neapărat o obligație fiscală a Entității.
I.2. În sensul subsecțiunii A pct. 2 lit. c), acest criteriu include situațiile în care o fiducie sau o Entitate similară din punct de vedere funcțional, care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, este administrată de un fiduciar sau un reprezentant similar din punct de vedere funcțional, care este rezident fiscal în România. Acest criteriu include sediul conducerii efective, precum și orice alt sediu de conducere al Entității.
I.3. În sensul subsecțiunii A pct. 2 lit. d), Entitatea sau persoana fizică are un loc obișnuit de desfășurare a activității în România. În acest sens, orice Sucursală va fi considerată un loc obișnuit de desfășurare a activității. Acest criteriu include sediul principal, precum și alte locuri obișnuite de desfășurare a activității.
I.4. În sensul respectării cerințelor de raportare și de diligență fiscală prevăzute la subsecțiunile A și B și pentru a preveni raportarea repetitivă, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să raporteze fiecărui stat membru sau unei Jurisdicții Calificate din afara Uniunii Europene, sub rezerva normelor de la subsecțiunile C-H. În acest scop, subsecțiunile C-F introduc o ierarhie între cele patru criterii de la subsecțiunea A care leagă un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor de autoritatea competentă din România. Această ierarhie asigură faptul că cerințele de diligență fiscală și de raportare din România nu se aplică în cazurile în care există o legătură mai puternică cu un alt stat membru sau cu o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
I.5. În sensul celor prevăzute la I.4:
a) Subsecțiunea C prevede că o Entitate care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor la autoritatea competentă din România pe baza criteriilor stabilite la subsecțiunea A pct. 2 lit. b)-d) nu are obligația de a finaliza cerințele de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România dacă este rezidentă fiscal într-un alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene și finalizează cerințele de diligență fiscală și raportare în respectivul stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
b) Subsecțiunea D prevede că o Entitate care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligația de a îndeplini cerințele de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România pe baza criteriilor stabilite la subsecțiunea A pct. 2 lit. c) și d), în măsura în care are personalitate juridică sau are obligația de a depune declarații fiscale sau declarații fiscale de informare la autoritățile fiscale din alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene cu privire la veniturile Entității și este înregistrată sau organizată în conformitate cu legile din respectivul stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene și finalizează cerințele de diligență fiscală și de raportare în respectivul stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
c) Subsecțiunea E prevede că o Entitate care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligația de a îndeplini cerințele de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România, în conformitate cu subsecțiunea A pct. 2 lit. d), în măsura în care astfel de cerințe de raportare și de diligență fiscală sunt îndeplinite de un astfel de Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor într-un alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene, în virtutea faptului că este administrat din respectivul stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene.
d) Subsecțiunea F prevede că o persoană care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligația de a îndeplini cerințele de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România, în conformitate cu subsecțiunea A pct. 2 lit. d), în măsura în care astfel de cerințe de raportare și de diligență fiscală sunt îndeplinite într-un alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are rezidența fiscală.
e) Subsecțiunea H prevede că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu face obiectul cerințelor de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România, în măsura în care acestea sunt finalizate în alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene, în virtutea efectuării tranzacțiilor relevante pentru utilizatorii de criptoactive prin intermediul unei Sucursale din respectivul stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, care menține una sau mai multe Sucursale îndeplinește cerințele de diligență fiscală și raportare cu privire la un Utilizator de Criptoactive, dacă oricare dintre Sucursalele sale din alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene îndeplinește aceste cerințe.
f) Subsecțiunea G prevede că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligația de a îndeplini cerințele de raportare și de diligență fiscală prevăzute în secțiunile II și III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România de care aparține în conformitate cu subsecțiunea A pct. 2 lit. a)-d), în măsura în care a depus o notificare la autoritatea competentă din România într-un format specificat de aceasta care să confirme că astfel de cerințe de raportare și de diligență fiscală sunt îndeplinite de un astfel de Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în conformitate cu normele unui alt stat membru sau Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene în temeiul unei legături care este în esență similară celei la care este supus la autoritatea competentă din România, cu excepția cazului în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are legături în România în conformitate cu subsecțiunea A pct. 2 lit. a), c) sau d).
I.6. Modelul, conținutul, modalitatea de depunere a notificării prevăzute la punctul I.5 litera f) se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).
Secţiunea II Cerințe de raportareA. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, în sensul secțiunii I subsecțiunile A și B, raportează la autoritatea competentă din România informațiile menționate la subsecțiunea B a prezentei secțiuni.
B. Pentru fiecare an calendaristic relevant sau pentru fiecare altă perioadă de raportare adecvată și sub rezerva obligațiilor Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori prevăzute în secțiunea I și a procedurilor de diligență fiscală prevăzute în secțiunea III, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor raportează, cu privire la utilizatorii săi de criptoactive care sunt utilizatori care fac obiectul raportării sau care au persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării, următoarele informații:
1. în cazul unei persoane fizice care este un utilizator care face obiectul raportării: numele, adresa, statul membru (statele membre)/jurisdicția (jurisdicțiile) de rezidență, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii.
În cazul unei entități care este un utilizator care face obiectul raportării și care, după aplicarea procedurilor de diligență fiscală prevăzute la secțiunea III este identificată ca având una sau mai multe persoane care exercită controlul și care sunt persoane care fac obiectul raportării: numele, adresa, statul membru (statele membre)/jurisdicția (jurisdicțiile) de rezidență și numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale entității, precum și numele, adresa, statul membru (statele membre)/jurisdicția (jurisdicțiile) de rezidență, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF), data și locul nașterii fiecărei persoane care exercită controlul asupra entității care este persoană care face obiectul raportării, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare astfel de persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul asupra entității.
Fără a aduce atingere subsecțiunii B pct. 1, în cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor raportează unei autorități competente care utilizează un Serviciu de Identificare și se bazează pe confirmarea directă a identității și a rezidenței persoanei care face obiectul raportării prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziție de un stat membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea și toate rezidențele fiscale ale persoanei care face obiectul raportării, informațiile care trebuie raportate cu privire la persoana care face obiectul raportării sunt numele, identificatorul (identificatorii) din Serviciul de Identificare și statul membru (statele membre) emitent(e), precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora)
fiecare persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul asupra entității;
2. numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF) și, dacă este disponibil, numărul individual de identificare menționat la articolul 291^6 alin. (14) și identificatorul global al entității juridice ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor;
3. pentru fiecare tip de Criptoactiv care face obiectul raportării și cu care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a efectuat tranzacții care fac obiectul raportării în cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate, dacă este cazul:
a) denumirea completă a tipului de criptoactiv care face obiectul raportării;
b) suma brută agregată plătită, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții care fac obiectul raportării în contextul achizițiilor în schimbul monedei fiduciare;
c) suma brută agregată încasată, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții care fac obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul monedei fiduciare;
d) valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții care fac obiectul raportării în contextul achizițiilor în schimbul altor criptoactive care fac obiectul raportării;
e) valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții care fac obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul altor criptoactive care fac obiectul raportării;
f) valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării;
g) valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții care fac obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor transferuri către Utilizatorul care face obiectul raportării care nu intră sub incidența lit. b) și d);
h) valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de tranzacții care fac obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor transferuri din partea Utilizatorului care face obiectul raportării care nu intră sub incidența lit. c), e) și f); și
i) valoarea justă de piață agregată, precum și numărul agregat de unități de transferuri efectuate de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor către adresele registrelor distribuite menționate în Regulamentul (UE) 2023/1.114 sau către adrese de portofel necunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor despre care nu se știe că ar fi asociate cu un furnizor de servicii de active virtuale sau cu o instituție financiară.
4. Fără a aduce atingere subsecțiunii B pct. 1, nu este obligatorie raportarea NIF în cazul în care:
(i) Jurisdicția care face obiectul raportării nu emite NIF; sau
(ii) dreptul intern al Jurisdicției care face obiectul raportării nu impune colectarea NIF emis de respectiva Jurisdicție din afara Uniunii Europene care face obiectul raportării.
5. În sensul subsecțiunii B pct. 3 lit. b) și c), suma plătită sau încasată se raportează în moneda fiduciară în care a fost plătită sau încasată. În cazul în care sumele au fost plătite sau încasate în mai multe monede fiduciare, sumele se raportează într-o singură monedă, convertită la momentul fiecărei tranzacții care face obiectul raportării, într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
6. În sensul subsecțiunii B pct. 3 lit. d)-i), valoarea justă de piață se determină și se raportează într-o singură monedă, evaluată la momentul fiecărei Tranzacții care face obiectul Raportării într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
7. Informațiile raportate trebuie să identifice moneda fiduciară în care este raportată fiecare sumă.
B.1. Precizări privind informațiile de raportare
1. Jurisdicția (Jurisdicțiile) de rezidență:
Jurisdicția (Jurisdicțiile) de rezidență care trebuie raportată (raportate) cu privire la o Persoană care face obiectul raportării este (sunt) jurisdicția (jurisdicțiile) de rezidență identificată (identificate) de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în conformitate cu procedurile de diligență fiscală prevăzute în secțiunea III. În cazul unei Persoane care face obiectul raportării care este identificată ca având mai multe jurisdicții de rezidență, jurisdicțiile de rezidență de raportat sunt toate jurisdicțiile de rezidență identificate de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor pentru Persoana care face obiectul raportării.
2. Număr de identificare fiscală
NIF care trebuie raportat este NIF atribuit Persoanei care face obiectul raportării în funcție de jurisdicția sa de rezidență. În cazul unei Persoane care face obiectul raportării care este identificată ca având mai multe jurisdicții de rezidență, NIF care trebuie raportat este NIF al Persoanei care face obiectul raportării în ceea ce privește fiecare Jurisdicție care face obiectul raportării. În acest sens, termenul „NIF“ include un echivalent funcțional în absența unui Număr de Identificare Fiscală.
Potrivit subsecțiunii B pct. 4 nu este necesară raportarea unui NIF cu privire la o Persoană care face obiectul raportării care este rezidentă într-o Jurisdicție calificată din afara Uniunii Europene care face obiectul raportării sau cu privire la care nu a fost emis un NIF. Cu toate acestea, dacă și atunci când o Jurisdicție care face obiectul raportării începe să emită NIF și emite un NIF unei anumite Persoane care face obiectul raportării, excepția prevăzută la subsecțiunea B nu se mai aplică, iar NIF al Persoanei care face obiectul raportării va fi raportat în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obține o autocertificare care conține un astfel de NIF sau obține în alt mod un astfel de NIF.
Excepția descrisă la subsecțiunea B pct. 4 subpct. (ii) se concentrează asupra legislației interne a jurisdicției Persoanei care face obiectul raportării. În cazul în care o Jurisdicție care face obiectul raportării a emis un NIF unei Persoane care face obiectul raportării, iar colectarea unui astfel de NIF nu poate fi solicitată în temeiul legislației interne a respectivei jurisdicții, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligația de a obține și de a raporta NIF. Cu toate acestea, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu este împiedicat să solicite și să colecteze NIF-ul persoanei care face obiectul raportării în scopuri de raportare în cazul în care Persoana care face obiectul raportării alege să îl furnizeze. În acest caz, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor va raporta NIF.
3. Subsecțiunea B pct. 2 impune Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor să își raporteze numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF) și, dacă este disponibil, numărul individual de identificare menționat la articolul 291^6 alin. (14) și identificatorul global al entității juridice ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor.
Informații privind numărul de identificare al Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor:
Numărul de identificare al unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor este unul dintre următoarele tipuri de numere atribuite unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în scopuri de identificare: un NIF sau, în absența acestuia, un cod/număr de înregistrare al întreprinderii/ companiei sau Codul Unic de Identificare al Entității (LEI). În cazul în care nu este atribuit niciun număr de identificare Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor, atunci trebuie raportate numai numele și adresa Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor.
4. Informații privind Tranzacțiile Relevante
Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să raporteze, pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante, informațiile prevăzute la subsecțiunea B pct. 4.
În cazul tranzacțiilor de Criptoactiv contra Monedă Fiduciară în conformitate cu subsecțiunea B pct. lit. b) și c), Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să raporteze suma plătită sau încasată de Utilizatorul care face obiectul raportării, fără comisioanele de tranzacție.
Pentru tranzacțiile de Criptoactiv contra Criptoactiv în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. d) și e), Tranzacțiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. f), alte transferuri în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. g) și h), precum și raportarea privind transferurile către portofele care nu sunt cunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor ca fiind asociate cu furnizorii de servicii de active virtuale sau cu instituțiile financiare, astfel cum sunt definiți acești termeni în recomandările Grupului de acțiune financiară internațională actualizate în iunie 2019 referitoare la furnizorii de servicii de active virtuale, în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. i), având în vedere absența unei contravalori (cunoscute), Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să raporteze valoarea justă de piață a Criptoactivelor Relevante achiziționate și vândute sau transferate, fără comisioane de tranzacție.
Pentru toate categoriile de raportare în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. b)-i), normele impun agregarea, și anume însumarea, tuturor tranzacțiilor atribuibile fiecărei categorii de raportare pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante, astfel cum au fost convertite și evaluate în conformitate cu subsecțiunea B pct. 5 și 6. Cu toate acestea, în cazul în care un Criptoactiv Relevant este nefungibil și diferite variații ale Criptoactivului Relevant nu au aceeași valoare între unitățile fixe, fiecare unitate va fi considerată un tip separat de Criptoactiv Relevant.
5. Tipul Criptoactivului Relevant
Informațiile de la subsecțiunea B pct. 3 lit. b)-i) vor fi raportate în funcție de tipul de Criptoactiv Relevant, prevederile subsecțiunii B pct. 3 lit. a) aplicându-se în mod corespunzător.
6. Tranzacții Criptoactiv contra Monedă Fiduciară
În conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. b), Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să raporteze suma agregată plătită de către Utilizatorul care face obiectul raportării pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante achiziționate, fără comisioanele de tranzacție.
O achiziție este orice tranzacție efectuată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în care Utilizatorul care face obiectul raportării obține un Criptoactiv Relevant, indiferent dacă un astfel de activ este obținut de la un vânzător terț sau chiar de la Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
În contextul vânzărilor de Criptoactive Relevante contra Monedă Fiduciară, subsecțiunea B pct. 3 lit. c) impune ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să raporteze suma agregată încasată în Monedă Fiduciară, fără comisioanele de tranzacție pentru orice Criptoactive Relevante înstrăinate de Utilizatorul care face obiectul raportării.
O vânzare este orice tranzacție efectuată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în care Utilizatorul raportor înstrăinează un Criptoactiv Relevant, indiferent dacă un astfel de activ este livrat unui cumpărător terț sau Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor.
În situația în care un utilizator care face obiectul raportării achiziționează sau vinde un Criptoactiv Relevant contra Monedă Fiduciară, deși Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are cunoștințe reale despre contravaloarea aferentă Monedei Fiduciare, astfel de tranzacții se raportează ca transferuri trimise către sau de către un Utilizator care face obiectul raportării în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. g) și, respectiv, subsecțiunea B pct. 3 lit. h).
7. Tranzacții criptoactiv contra criptoactiv
O tranzacție Criptoactiv contra Criptoactiv care este efectuată de un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se va raporta atât în conformitate cu subsecțiunea B alin. (3) lit. d), cât și cu subsecțiunea B pct. 3 lit. e), respectiv valoarea justă de piață a criptoactivelor relevante și/sau, după caz, valoarea justă de piață a criptoactivelor revelante vândute, fără comisioanele de tranzacție.
Toate tranzacțiile Criptoactiv contra Criptoactiv efectuate de același Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor fac obiectul raportării atât în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. d), cât și cu subsecțiunea B pct. 3 lit. e). În situația în care un Utilizator care face obiectul raportării efectuează o tranzacție Criptoactiv contra Criptoactiv, deși Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are cunoștințe reale despre Criptoactivul Relevant achiziționat sau vândut, astfel de tranzacții trebuie raportate ca transferuri trimise către sau de către un Utilizator care face obiectul raportării în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. g) și, respectiv, subsecțiunea B pct. 3 lit. h).
8. Tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării
În conformitate cu subsecțiunea A pct. 3 lit. f), informațiile agregate privind Transferurile care constituie Tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării trebuie raportate ca o categorie separată de Tranzacții Relevante. În ceea ce privește astfel de Tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării, clientul comerciantului pentru sau în numele căruia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor prestează un serviciu care efectuează Tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării va fi considerat drept Utilizator de Criptoactive (sub rezerva condițiilor specificate în definiția Utilizatorului de Criptoactive) și, prin urmare, drept Utilizator care face obiectul raportării, în plus față de comerciant. Informațiile agregate cu privire la Tranzacțiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării efectuate de clientul comerciantului nu trebuie incluse în informațiile agregate raportate cu privire la Transferuri în temeiul subsecțiunii B pct. 3 lit. h). Informațiile agregate cu privire la Transferurile care nu constituie Tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării exclusiv în virtutea neîndeplinirii pragului de minimis trebuie incluse în informațiile agregate raportate cu privire la Transferurile prevăzute în subsecțiunea B pct. 3 lit. g) și h).
9. Transferuri, altele decât tranzacțiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării
Subsecțiunea B pct. 3 lit. g) și h) impune ca Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori să raporteze valoarea justă de piață a altor transferuri trimise unui Utilizator care face obiectul raportării și, respectiv, de către un Utilizator care face obiectul raportării. În plus, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să defalce valoarea justă de piață agregată, numărul agregat de unități și numărul de transferuri efectuate în numele unui Utilizator care face obiectul raportării, în cursul perioadei de raportare, în funcție de tipul de transfer subiacent, în cazul în care un astfel de tip de transfer este cunoscut de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
10. Transferuri către adrese de portofel externe
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu este obligat să raporteze numărul agregat de unități sau valoarea justă de piață agregată a transferurilor, în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. i), în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor cunoaște faptul că adresa portofelului la care este transferat Criptoactivul Relevant este asociată cu un furnizor de servicii de active virtuale sau cu o instituție financiară.
11. Perioada de raportare adecvată
Informațiile care trebuie raportate în temeiul subsecțiunilor B pct. 1-3 trebuie să fie cele referitoare la sfârșitul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate. Pentru a determina care este semnificația sintagmei „perioadă de raportare adecvată“ trebuie să se facă referire la sensul pe care termenul îl are în acel moment în conformitate cu regulile de raportare din România.
12. Locul nașterii
Locul nașterii trebuie raportat dacă, în ceea ce privește Persoana care face obiectul raportării, atât:
a) furnizorul de Servicii de Criptoactive care face obiectul raportării este obligat să obțină locul nașterii și să îl raporteze în conformitate cu legislația internă; și
b) locul nașterii este disponibil în informațiile care pot fi căutate electronic menținute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive care face obiectul raportării.
13. Norme de evaluare și conversie valutară pentru tranzacțiile Criptoactiv contra Monedă Fiduciară
În sensul pct. 5, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate aplica cursul la vedere la momentul tranzacției (tranzacțiilor) pentru a converti aceste sume într-o singură Monedă Fiduciară determinată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor. Informațiile raportate trebuie să identifice Moneda Fiduciară în care fiecare sumă este raportată.
În plus, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să agrege, respectiv să însumeze toate tranzacțiile atribuibile fiecărei categorii de raportare pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante, astfel cum au fost convertite în conformitate cu pct. 5.
14. Norme de evaluare și conversie monetară pentru tranzacțiile Criptoactiv contra Criptoactiv
În sensul subsecțiunii B pct. 3 lit. d) și e), Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de perechile de tranzacționare Criptoactiv contra Monedă Fiduciară aplicabile pe care le menține pentru a determina valoarea justă de piață a ambelor Criptoactive Relevante.
De exemplu, în contextul unei vânzări a Criptoactivului Relevant A împotriva Criptoactivului Relevant B, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate, la momentul executării tranzacției:
(i) să efectueze o conversie implicită a Criptoactivului Relevant A în Monedă Fiduciară pentru a determina valoarea justă de piață a Criptoactivului Relevant A vândut în scopul raportării în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. e); și
(ii) să efectueze o conversie implicită a Criptoactivului Relevant B achiziționat în Monedă Fiduciară pentru a determina valoarea justă de piață a Criptoactivului Relevant B achiziționat în scopul raportării în conformitate cu subsecțiunea B pct. 3 lit. d).
Atunci când un Criptoactiv Relevant dificil de evaluat este schimbat contra unui Criptoactiv Relevant care poate fi ușor evaluat, evaluarea în Monedă Fiduciară a Criptoactivului Relevant contra care este schimbat Criptoactivul Relevant dificil de evaluat se va prevala de stabilirea unei valori a Monedei Fiduciare pentru Criptoactivul Relevant dificil de evaluat, cum ar fi:
(i) un Utilizator de Criptoactive utilizează un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor pentru a vinde Criptoactivul Relevant A contra cumpărării Criptoactivului Relevant B. Criptoactivul Relevant A are o valoare echivalentă a Monedei Fiduciare ușor de obținut, iar Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua o conversie implicită pentru a determina valoarea justă de piață a vânzării Criptoactivului Relevant A. Cu toate acestea, Criptoactivul Relevant B este un Criptoactiv lansat recent, iar Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu poate stabili o valoare justă de piață echivalentă, deoarece nu există o sumă disponibilă pentru conversia Monedei Fiduciare. În acest caz, pentru a determina valoarea de achiziție atribuibilă achiziției Criptoactivului B de către Utilizatorul de Criptoactive, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua o conversie implicită a Criptoactivului Relevant B, atribuindu-i aceeași sumă în Monedă Fiduciară atribuită Criptoactivului Relevant A.
În scopul raportării în temeiul subsecțiunii B pct. 3 lit. d) și e), Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să agrege, respectiv să însumeze toate tranzacțiile atribuibile fiecărei categorii de raportare, astfel cum au fost convertite în conformitate cu pct. 5.
15. Reguli de evaluare și conversie monetară pentru Tranzacțiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării și alte Transferuri.
În sensul subsecțiunii B pct. 3 lit. f)-i), valoarea justă de piață se va stabili și raporta într-o singură monedă, utilizând o metodă rezonabilă de evaluare care să țină seama de dovezile contemporane ale valorii la momentul fiecărei tranzacții relevante într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
În efectuarea unei astfel de evaluări, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate utiliza ca referință valorile perechilor de tranzacționare Criptoactiv și Monedă fiduciară relevante pe care le menține pentru a determina valoarea justă de piață a Criptoactivelor Relevante la momentul transferului. Informațiile raportate trebuie să identifice Moneda Fiduciară în care este exprimată fiecare sumă.
Exemplu: Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor menține o platformă de tranzacționare și facilitează, de asemenea, transferurile de Criptoactive Relevante. Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor efectuează un transfer al Criptoactivului Relevant A pentru Utilizatorul de Criptoactive A. De asemenea, Criptoactivul Relevant A este tranzacționat în mod regulat contra Monedă Fiduciară pe platforma de tranzacționare a Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor A se poate prevala de astfel de date de tranzacționare pentru a determina valoarea justă de piață a Criptoactivului Relevant A la momentul Transferului.
În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor care efectuează Transferul nu menține o valoare de referință aplicabilă a perechilor relevante de tranzacționare a Criptoactivelor Relevante și a Monedelor Fiduciare, se va prevala de următoarele metode de evaluare:
(i) în primul rând, trebuie utilizate valorile contabile interne pe care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor le menține în ceea ce privește Criptoactivul Relevant;
(ii) în cazul în care nu este disponibilă o valoare contabilă, se va utiliza o valoare furnizată de companii terțe sau de site-uri web care agregă prețurile curente ale Criptoactivelor Relevante, în cazul în care se preconizează în mod rezonabil că metoda de evaluare utilizată de respectiva terță parte va oferi un indicator fiabil al valorii;
(iii) în cazul în care niciuna dintre cele de mai sus nu este disponibilă, trebuie utilizată cea mai recentă evaluare a Criptoactivului Relevant de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor; și
(iv) în cazul în care o valoare nu poate fi încă atribuită, o estimare rezonabilă poate fi aplicată ca măsură de ultimă instanță.
În acest caz metoda alternativă de evaluare trebuie indicată prin intermediul elementului corespunzător din schema XML relevantă.
În scopul raportării în temeiul subsecțiunii B pct. 3 lit. f)-i), Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să agrege, respectiv să însumeze toate tranzacțiile atribuibile fiecărei categorii de raportare pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante, astfel cum au fost convertite în conformitate cu pct. 5.
C. Fără a aduce atingere subsecțiunii B pct. 1, nu este obligatorie raportarea locului nașterii, cu excepția cazului în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor este obligat să îl obțină și să îl raporteze în temeiul normelor legale în vigoare.
D.1. Informațiile enumerate la subsecțiunea B se raportează anual, în anul calendaristic care urmează anului la care se referă informațiile. Primele informații se raportează pentru anul calendaristic relevant sau pentru altă perioadă de raportare adecvată începând cu 1 ianuarie 2026.
2. Raportarea informațiilor prevăzute la subsecțiunea B se face până la data de 15 martie inclusiv a anului calendaristic curent pentru informațiile aferente anului calendaristic precedent.
3. A.N.A.F. stabilește și publică într-o secțiune dedicată pe pagina de internet proprie lista jurisdicțiilor calificate din afara Uniunii, respectiv lista jurisdicțiilor partenere conform definițiilor prevăzute în prezenta anexă.
E. Fără a aduce atingere subsecțiunilor A și D, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, în sensul lit. a), b), c) sau d) de la pct. 2 subsecțiunea A secțiunea I, nu este obligat să furnizeze informațiile prevăzute la subsecțiunea B cu privire la un Utilizator care face obiectul raportării sau la o persoană care exercită controlul pentru care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor finalizează raportarea acestor informații într-o jurisdicție din afara Uniunii Europene care face obiectul unui acord efectiv privind stabilirea autorității competente încheiat cu statul membru de reședință al respectivului utilizator care face obiectul raportării sau respectivei persoane care exercită controlul.
Secţiunea III Proceduri de diligență fiscalăUn Utilizator de Criptoactive este considerat Utilizator care face obiectul raportării începând cu data la care este identificat ca atare în conformitate cu procedurile de diligență fiscală descrise în prezenta secțiune.
A. Proceduri de diligență fiscală pentru persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive
Se aplică următoarele proceduri pentru a stabili dacă persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive este un Utilizator care face obiectul raportării.
1. La stabilirea relației cu persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive sau, în cazul persoanelor fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive Preexistenți la 1 ianuarie 2027, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obține o declarație pe propria răspundere în baza căreia poate să stabilească rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a(le) persoanei fizice respective și să confirme caracterul rezonabil al respectivei declarații pe propria răspundere pe baza informațiilor obținute, inclusiv a oricăror documente obținute în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei.
În cazul în care o persoană este rezidentă în scopuri fiscale în două sau mai multe jurisdicții, toate jurisdicțiile de rezidență vor fi declarate prin declarația pe propria răspundere, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor urmând să considere Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive drept Utilizator care face obiectul raportării în ceea ce privește fiecare Jurisdicție care face obiectul raportării.
Se consideră că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor a confirmat „caracterul rezonabil“ al unei declarații pe propria răspundere dacă, în cursul stabilirii relației cu o Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive și după revizuirea informațiilor obținute în legătură cu stabilirea relației (inclusiv orice documente obținute în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei), nu află sau nu are motive să suspecteze că autocertificarea inițială este incorectă sau nu prezintă încredere.
În cazul unei declarații pe propria răspundere care nu promovează testul de caracter rezonabil, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obține: (i) fie o declarație pe propria răspundere valabilă; fie (ii) o explicație și o documentație rezonabilă (după caz) care să susțină caracterul rezonabil al declarației pe propria răspundere și să păstreze o dovadă a unei astfel de explicații și document înainte de a presta servicii de efectuare a Tranzacțiilor Relevante către Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive.
2. În cazul în care, în orice moment, intervine o modificare a circumstanțelor cu privire la o persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive, în urma căreia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor află sau are motive să suspecteze că declarația pe propria răspundere inițială este incorectă sau nu este de încredere, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu se poate baza pe aceasta și trebuie să obțină o declarație pe propria răspundere valabilă sau o explicație rezonabilă și, după caz, documente care să justifice valabilitatea declarației pe propria răspundere inițiale.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor are motive să suspecteze că o declarația pe propria răspundere nu prezintă încredere sau este incorectă dacă informațiile sale referitor la fapte sau declarații relevante cuprinse în declarația pe propria răspundere sau în alte documente sunt de așa natură încât ar pune la îndoială cele cuprinse în declarația făcută. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor are, de asemenea, motive să suspecteze că o declarație pe propria răspundere fie nu prezintă încredere, fie este incorectă în contextul în care există informații în documentație sau în dosarele Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor care intră în conflict cu afirmația persoanei cu privire la statutul său.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor are motive să suspecteze că o declarație pe propria răspundere furnizată de o persoană nu prezintă încredere sau este incorectă în cazul în care aceasta este incompletă cu privire la orice element relevant în raport cu persoana respectivă, declarația pe propria răspundere conține orice informații care nu sunt în concordanță cu cele declarate de persoana respectivă sau Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are alte informații care nu sunt în concordanță cu cele declarate de persoana în cauză. Se consideră că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, care se prevalează de un furnizor de servicii pentru a revizui și a menține o declarație pe propria răspundere, află sau are motive să suspecteze faptele în cunoștință de cauză a furnizorului de servicii.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu se poate prevala de documentația furnizată de o persoană dacă documentația nu stabilește în mod rezonabil identitatea persoanei care prezintă documentația.
În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are alte informații care nu sunt în concordanță cu statutul persoanei sau documentația nu conține informațiile necesare pentru a stabili statutul persoanei, acesta nu se poate prevala de documentația furnizată.
O „schimbare a circumstanțelor“ include orice modificare ce are ca rezultat adăugarea de informații relevante pentru statutul unei persoane fizice care este Utilizator de Criptoactive sau care intră în conflict în alt mod cu statutul unui astfel de utilizator sau orice modificare sau adăugare de informații la orice profil asociat unei astfel de Persoane fizice care este Utilizator de Criptoactive dacă respectiva modificare sau adăugare de informații afectează statutul Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive. În acest scop, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să stabilească dacă noile informații obținute cu privire la profilul persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sau alte obligații de reglementare includ noi informații care constituie o schimbare a circumstanțelor. O schimbare a circumstanțelor care afectează declarația pe propria răspundere furnizată Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor va înceta valabilitatea declarației pe propria răspundere cu privire la informațiile care nu mai sunt fiabile, până la actualizarea informațiilor.
Atunci când intervine o modificare a circumstanțelor, în conformitate cu subsecțiunea A punctul 2, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu se poate prevala de declarația pe propria răspundere inițială și trebuie să obțină fie (i) o declarație pe propria răspundere valabilă care să stabilească rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a(le) Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive, fie (ii) o explicație și o documentație rezonabilă (după caz) care să susțină valabilitatea declarației pe propria răspundere inițială (și să păstreze o dovadă a unei astfel de explicații și documentații). Prin urmare, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să instituie proceduri pentru a se asigura că orice modificare care constituie o schimbare a circumstanțelor este identificată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor. În plus, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să notifice orice persoană care furnizează o autocertificare cu privire la obligația persoanei de a notifica Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor cu privire la o modificare a circumstanțelor.
O declarație pe propria răspundere devine lipsită de valabilitate la data la care Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor care deține declarația pe propria răspundere află sau are motive să suspecteze că circumstanțele care afectează corectitudinea declarației pe propria răspundere s-au schimbat. Cu toate acestea, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate alege să considere o persoană ca având același statut pe care îl avea înainte de modificarea circumstanțelor până la prima dintre cele 90 de zile calendaristice de la data la care declarația pe propria răspundere a devenit lipsită de valabilitate din cauza modificării circumstanțelor, de la data confirmării valabilității declarației sau de la data obținerii unei noi declarații. În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu poate obține o confirmare a valabilității declarației inițiale sau o declarație pe propria răspundere valabilă în această perioadă de 90 de zile, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să considere Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive drept rezident al jurisdicției (jurisdicțiilor) în care Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive a pretins că este rezidentă în declarația inițială și jurisdicția (jurisdicțiile) în care Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive poate fi rezidentă ca urmare a modificării circumstanțelor. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza pe o declarație pe propria răspundere fără a fi nevoit să investigheze posibilele modificări ale circumstanțelor care ar putea afecta valabilitatea declarației, cu excepția cazului în care află sau are motive să suspecteze că circumstanțele s-au schimbat. De exemplu, în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obține informații în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului sau cu alte cerințe de reglementare conform cărora informațiile conținute în declarație nu mai sunt exacte sau nu mai prezintă încredere, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să actualizeze declarația pe propria răspundere cu privire la informațiile identificate, înainte de a se putea prevala de aceasta.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate păstra un exemplar original, o copie certificată sau o fotocopie, inclusiv o microfișă, o scanare electronică sau un mijloc similar de stocare electronică, sau o copie electronică a declarației pe propria răspundere. Declarația pe propria răspundere, inclusiv exemplarul original, poate exista și numai în format electronic.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate considera o declarație pe propria răspundere ca fiind valabilă, în ciuda faptului că aceasta conține o eroare nesemnificativă, în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor dispune de suficiente documente la dosar pentru a completa informațiile care lipsesc din declarația pe propria răspundere din cauza erorii. În acest caz, documentația care s-a utilizat pentru remedierea erorii nesemnificative trebuie să fie concludentă.
B. Proceduri de diligență fiscală pentru entitățile care sunt Utilizatori de Criptoactive
Se aplică următoarele proceduri pentru a stabili dacă entitatea care este Utilizator de Criptoactive este un Utilizator care face obiectul raportării sau o entitate, alta decât o Persoană Exclusă sau o Entitate Activă, cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul și care sunt Persoane care fac obiectul raportării:
1. Se stabilește dacă entitatea care este Utilizator de Criptoactive are calitatea de Persoană care face obiectul raportării.
a) Pentru stabilirea relației cu entitatea care este Utilizator de Criptoactive sau, în cazul entităților care sunt Utilizatori de Criptoactive preexistenți la 1 ianuarie 2027, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obține o declarație pe propria răspundere în baza căreia poate să stabilească rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a(le) entității respective și să confirme caracterul rezonabil al respectivei declarații pe propria răspundere pe baza informațiilor obținute, inclusiv a oricăror documente obținute în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei. În cazul în care entitatea care este Utilizator de Criptoactive certifică faptul că nu are rezidență fiscală, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza pe sediul conducerii efective sau pe adresa sediului principal pentru a stabili rezidența entității care este Utilizator de Criptoactive.
b) Dacă declarația pe propria răspundere indică faptul că entitatea care este Utilizator de Criptoactive este rezidentă într-o jurisdicție, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să considere entitatea care este Utilizator de criptoactive drept Utilizator care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care stabilește în mod rezonabil, pe baza declarației pe propria răspundere sau a informațiilor aflate în posesia sa sau care sunt disponibile public, că entitatea respectivă este o Persoană Exclusă.
În cazul în care declarația pe propria răspundere indică faptul că Entitatea care este Utilizator de Criptoactive este rezidentă într-o Jurisdicție care face obiectul raportării, atunci Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor va considera Entitatea care este Utilizator de Criptoactive drept Utilizator care face obiectul raportării, cu excepția cazului în care stabilește, în mod rezonabil, pe baza declarației pe propria răspundere sau a informațiilor pe care le deține sau care sunt disponibile public, că Entitatea care este Utilizator de Criptoactive este o Persoană exclusă. Aceste informații includ informații care au fost obținute în scopul finalizării procedurilor de diligență fiscală în conformitate cu anexa nr. 1.
Informațiile „disponibile public“ includ informațiile publicate de către o autoritate publică dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării, cum ar fi informațiile publicate sub formă de listă, informații dintr-un registru disponibil public sau informații divulgate pe o piață a titlurilor de valoare stabilită. În acest sens Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să păstreze o consemnare a tipului de informații examinate și data la care au fost examinate informațiile.
Pentru a stabili dacă o Entitate care este Utilizator de Criptoactive este un Utilizator care face obiectul raportării, Furnizorul de Servicii de Criptoactive care face obiectul raportării poate urma îndrumările de la subsecțiunea B punctul 1 literele a)-b) în ordinea cea mai adecvată circumstanțelor. Acest lucru permite unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, de exemplu, să stabilească în conformitate cu subsecțiunea B pct. 1 lit. b) că o Entitate care este Utilizator de Criptoactive este o Persoană exclusă și, prin urmare, nu este un Utilizator care face obiectul raportării.
Declarația pe propria răspundere trebuie să permită stabilirea rezidenței (rezidențelor) fiscale a (ale) Entității care este Utilizator de Criptoactive. În cazul în care o Entitate este supusă impozitării în calitate de rezidentă în mai multe jurisdicții, toate jurisdicțiile de rezidență trebuie declarate în declarația pe propria răspundere, iar Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor va considera Entitatea care este Utilizator de Criptoactive drept Utilizator care face obiectul raportării pentru fiecare Jurisdicție care face obiectul raportării.
În cazul în care o Entitate care este Utilizator de Criptoactive certifică faptul că nu are rezidență fiscală, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de locul administrării efective sau, în calitate de reprezentant, de adresa sediului principal al Entității care este Utilizator de Criptoactive pentru a-i determina rezidența.
După obținerea de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a declarației pe propria răspundere care îi permite să determine rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a (le) Entității care este Utilizator de Criptoactive, acesta confirmă caracterul rezonabil al unei astfel de declarații pe baza informațiilor obținute în legătură cu stabilirea relației, inclusiv orice documente obținute în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.
Se consideră că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor a confirmat „caracterul rezonabil“ al unei declarații pe propria răspundere dacă, în cursul stabilirii unei relații cu Entitatea care este Utilizator de Criptoactive și după revizuirea informațiilor obținute în legătură cu stabilirea relației (inclusiv orice documente obținute în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului), nu află sau
nu are motive să suspecteze că declarația pe propria răspundere este incorectă sau nu prezintă încredere.
În cazul unei declarații pe propria răspundere care nu promovează testul de caracter rezonabil, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obține fie (i) o declarație pe propria răspundere valabilă, fie (ii) o explicație și o documentație rezonabilă (după caz) care să susțină caracterul rezonabil declarației (și păstrează o copie sau o consemnare a unei astfel de explicații și documentații) înainte de a presta servicii de efectuare a Tranzacțiilor Relevante către Entitatea care este Utilizator de Criptoactive.
2. Se stabilește dacă entitatea are una sau mai multe persoane care exercită controlul și care sunt persoane care fac obiectul raportării. În cazul unei entități care este Utilizator de Criptoactive fără a fi Persoană Exclusă, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor determină dacă aceasta are una sau mai multe persoane care exercită controlul și care sunt Persoane care fac obiectul raportării, cu excepția cazului în care stabilește că entitatea care este Utilizator de Criptoactive este o Entitate Activă, pe baza unei declarații pe propria răspundere din partea entității respective.
a) Se stabilesc persoanele care exercită controlul asupra entității care este Utilizator de Criptoactive. În scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul asupra unei entități care este Utilizator de Criptoactive, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza pe informațiile colectate și păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei cu condiția ca aceste proceduri să fie conforme legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligația legală de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei conform legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, acesta aplică proceduri similare în esență în scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul.
b) Se stabilește dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei entități care este Utilizator de Criptoactive este o persoană care face obiectul raportării. Pentru a stabili dacă o persoană care exercită controlul este o persoană care face obiectul raportării, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se bazează pe o declarație pe propria răspundere din partea unei entități care este Utilizatorul de Criptoactive sau a respectivei persoane care exercită controlul, în baza căreia poate să stabilească rezidența fiscală (rezidențele fiscale) a(le) persoanei care exercită controlul și să confirme caracterul rezonabil al respectivei declarații pe propria răspundere pe baza informațiilor obținute, inclusiv a oricăror documente obținute în conformitate cu măsurile de cunoaștere a clientelei.
3. În cazul în care, în orice moment, intervine o modificare a circumstanțelor cu privire la o entitate care este Utilizator de Criptoactive sau la persoanele care exercită controlul asupra acesteia în urma căreia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor află sau are motive să suspecteze că declarația pe propria răspundere inițială este incorectă sau nu este de încredere, acesta nu se poate baza pe declarația pe propria răspundere inițială și trebuie să obțină o declarație pe propria răspundere valabilă sau o explicație rezonabilă și, după caz, documente care să justifice valabilitatea declarației pe propria răspundere inițiale. În acest sens, procedurile prevăzute în secțiunea III, subsecțiunea A, pct. 2 se aplică în mod corespunzător.
C. Cerințe privind valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere:
1. O declarație pe propria răspundere furnizată de o persoană fizică care este Utilizator de criptoactive sau de o persoană care exercită controlul este valabilă numai cu condiția să fie semnată sau confirmată în alt mod de către persoana respectivă, să fie datată cel târziu la data primirii și să conțină următoarele informații cu privire la persoana fizică având calitatea de Utilizator de criptoactive sau cu privire la persoana care exercită controlul:
a) prenumele și numele;
b) adresa de rezidență;
c) jurisdicția (jurisdicțiile) de rezidență fiscală;
d) pentru fiecare persoană care face obiectul raportării, numărul de identificare fiscală aferent jurisdicției care face obiectul raportării;
e) data nașterii.
Declarația pe propria răspundere poate fi completată în prealabil de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor pentru a include informațiile Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive sau ale Persoanei care exercită controlul, cu excepția jurisdicției (jurisdicțiilor) de rezidență în scopuri fiscale, în măsura în care acestea sunt deja disponibile în evidențele sale. În plus, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de o declarație pe propria răspundere obținută în ceea ce privește Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul în temeiul anexei nr. 1 din prezenta lege sau pe o declarație deja obținută în alte scopuri fiscale, cum ar fi în scopuri de raportare internă, în contextul Legii conformității fiscale a conturilor străine (FATCA) sau în scopul unui Acord Interguvernamental FATCA, în măsura în care conține toate informațiile prevăzute la prezentul punct.
În cazul în care Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul sunt rezidenți fiscal într-o Jurisdicție Calificată din afara Uniunii Europene care face obiectul raportării, declarația pe propria răspundere trebuie să includă NIF-ul Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive sau al Persoanei care exercită controlul pentru fiecare astfel de Jurisdicție, cu excepția cazului în care Jurisdicția Calificată din afara Uniunii Europene nu eliberează un NIF Persoanei care face obiectul raportării sau dacă legislația internă a Jurisdicției Calificate din afara Uniunii Europene care face obiectul raportării relevante nu impune colectarea NIF eliberat de respectiva jurisdicție care face obiectul raportării.
Declarația pe propria răspundere poate fi furnizată în orice mod și sub orice formă. În cazul în care declarația pe propria răspundere este furnizată electronic, sistemul electronic trebuie să se asigure că informațiile primite sunt informațiile trimise și trebuie să documenteze toate ocaziile de acces al utilizatorului care au ca rezultat depunerea, reînnoirea sau modificarea unei declarații. În plus, proiectarea și funcționarea sistemului electronic, inclusiv procedurile de acces, trebuie să asigure că persoana care accesează sistemul și furnizează declarația pe propria răspundere este persoana numită în declarație și trebuie să fie capabilă să furnizeze, la cerere, o copie pe suport hârtie a tuturor declarațiilor furnizate electronic.
O declarație pe propria răspundere poate fi semnată sau confirmată în alt mod, de către orice persoană autorizată să semneze în numele Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive sau al Persoanei care exercită controlul în conformitate cu legislația internă.
2. O declarație pe propria răspundere furnizată de o entitate care este Utilizator de Criptoactive este valabilă numai cu condiția să fie semnată sau confirmată în alt mod de către entitatea respectivă, să fie datată cel târziu la data primirii și să conțină următoarele informații cu privire la entitatea care este Utilizator de Criptoactive:
a) denumirea juridică;
b) adresa;
c) jurisdicția/jurisdicțiile de rezidență fiscală;
d) pentru fiecare persoană care face obiectul raportării, numărul de identificare fiscală aferent fiecărei jurisdicții;
e) în cazul unei entități care este Utilizator de Criptoactive, alta decât o Entitate Activă sau o Persoană Exclusă, informațiile prevăzute la subsecțiunea C pct. 1 cu privire la fiecare persoană care exercită controlul asupra entității care este Utilizator de Criptoactive, cu excepția cazului în care respectiva persoană care exercită controlul a furnizat o declarație pe propria răspundere în temeiul subsecțiunii C pct. 1, precum și rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare Utilizator care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul asupra entității, dacă nu au fost deja stabilite pe baza măsurilor de cunoaștere a clientelei;
f) dacă este cazul, informații cu privire la criteriile pe care le îndeplinește pentru a fi considerată o Entitate Activă sau o Persoană Exclusă.
Declarația pe propria răspundere poate fi completată în prealabil de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor pentru a include informațiile Entității care este Utilizator de Criptoactive, cu excepția jurisdicției (jurisdicțiilor) de rezidență în scopuri fiscale, în măsura în care acestea sunt deja disponibile în evidențele sale. În plus, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de o declarație pe propria răspundere obținută în ceea ce privește Entitatea care este Utilizator de criptoactive în temeiul anexei nr. 2 sau pe o declarație pe propria răspundere deja obținută în alte scopuri fiscale, cum ar fi în scopuri de raportare internă, în contextul FATCA sau în scopul unui Acord Interguvernamental FATCA, în măsura în care conține toate informațiile prevăzute la prezentul punct.
O declarație pe propria răspundere poate fi semnată sau confirmată în alt mod, de către orice persoană autorizată să semneze în numele Entității care este Utilizator de criptoactive în conformitate cu normele interne în vigoare. O persoană cu autoritate de a semna o declarație pe propria răspundere a unei Entități care este Utilizator de criptoactive include, în general, un funcționar sau administrator al unei corporații, un partener al unui parteneriat, un fiduciar al unei fiducii, orice echivalent al titlurilor anterioare și orice altă persoană care a primit autorizația scrisă din partea Entității care este Utilizator de criptoactive de a semna documentația în numele acelei persoane.
Cerințele pentru valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere în ceea ce privește Persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive sau Persoanele care exercită controlul se aplică corespunzător și pentru valabilitatea declarațiilor pe propria răspundere în ceea ce privește Entitățile care sunt Utilizatori de Criptoactive.
D. Cerințe generale privind diligența fiscală
Secţiunea IV Definițiile termenilor1. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este și Instituție Financiară în sensul prezentei anexe se poate baza, în scopul procedurilor de diligență fiscală prevăzute în prezenta secțiune, pe procedurile de diligență fiscală finalizate în temeiul anexei nr. 1 secțiunile IV și VI. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza și pe o declarație pe propria răspundere deja obținută în alte scopuri fiscale, cu condiția ca respectiva declarație pe propria răspundere să îndeplinească cerințele de la subsecțiunea C din prezenta secțiune.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala, de asemenea, de o declarație pe propria răspundere deja obținută în alte scopuri fiscale, cum ar fi în scopuri de raportare internă, în contextul FATCA sau în scopul unui Acord Interguvernamental FATCA, cu condiția ca o astfel de declarație pe propria răspundere să îndeplinească cerințele de la subsecțiunea C din prezenta secțiune. În astfel de cazuri, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor face în continuare obiectul celorlalte elemente ale procedurilor de diligență fiscală din prezenta secțiune.
2. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate încredința unui terț îndeplinirea obligațiilor de diligență prevăzute în prezenta secțiune, însă aceste obligații rămân în responsabilitatea Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza pe o terță parte pentru a-și îndeplini obligațiile de diligență fiscală. Se aplică următoarele situații în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de documentația unei terțe părți pentru a-și îndeplini obligațiile de diligență fiscală: în primul rând, în ceea ce privește documentele obținute de furnizori de servicii terți, agenți sau, în cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se prevalează de documentația unei companii achiziționate și, în al doilea rând, în ceea ce privește situația în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se bazează pe alți Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori care se ocupă de aceeași Tranzacție Relevantă.
În cazul în care Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori utilizează furnizori de servicii pentru a-și îndeplini obligațiile de diligență fiscală, aceștia pot utiliza documentația (inclusiv o declarație pe propria răspundere) colectată de furnizorii de servicii, sub rezerva condițiilor prevăzute de normele legale în vigoare, obligațiile de diligență fiscală fiind responsabilitatea Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate avea în vedere, de asemenea, documentația (inclusiv o declarație pe propria răspundere) colectată de un agent al Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Agentul poate păstra documentația ca parte a unui sistem informatic întreținut pentru un singur Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportori sau mai mulți Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori, cu condiția ca, în cadrul sistemului, orice Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în numele căruia agentul păstrează documentația să poată accesa cu ușurință date privind natura documentației, informațiile conținute în documentație, inclusiv o copie a documentației în sine, și valabilitatea acesteia și trebuie să permită respectivului Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor să transmită cu ușurință date, fie direct într-un sistem electronic, fie furnizând astfel de informații agentului, cu privire la orice fapte de care ia cunoștință și care pot afecta fiabilitatea documentației. Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în măsura în care este aplicabil, stabilește cum și când a transmis date cu privire la orice fapte de care a luat cunoștință care ar putea afecta fiabilitatea documentației, faptul că orice date transmise au fost prelucrate și a fost exercitată diligența fiscală corespunzătoare cu privire la valabilitatea documentației. Agentul trebuie să aibă un sistem în vigoare pentru a se asigura că orice informații pe care le primește cu privire la fapte care afectează fiabilitatea documentației sau statutul atribuit Utilizatorului de Criptoactive sunt furnizate tuturor Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori pentru care agentul păstrează documentația.
În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor achiziționează compania unui alt Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care a finalizat întreaga procedură de diligență fiscală în conformitate cu secțiunea III cu privire la persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive transferate, acestuia i se permite să se bazeze și pe stabilirea de către predecesor sau cedent a statutului unei persoane fizice care este Utilizator de Criptoactive până când achizitorul află sau are motive să suspecteze că statutul este inexact sau are loc o schimbare a circumstanțelor.
În vederea evitării aplicării repetate sau multiple a procedurilor de diligență fiscală de către persoane fizice sau Entități care sunt toți Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori care efectuează aceeași Tranzacție Relevantă cu privire la același Utilizator de Criptoactive, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori desemnează un singur Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor pentru a respecta toate cerințele de diligență fiscală.
În acest scop, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate încheia acorduri contractuale adecvate cu o terță parte pentru a îndeplini obligațiile de diligență fiscală prevăzute în prezenta secțiune. Astfel de acorduri vor include informațiile deținute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor necesare unui terț pentru a respecta și finaliza procedurile de diligență fiscală. Acordurile, de asemenea, vor asigura faptul că Furnizorul de Servicii de Criptoactive care are obligația raportării poate obține de la terț (terți) orice informații colectate și verificate cu privire la Utilizatorii de Criptoactive cu scopul de a permite Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor să demonstreze conformitatea cu cerințele prezentei secțiuni.
În situația în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor încheie un acord contractual adecvat cu un terț (terți), inclusiv cu un alt Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor pentru a finaliza procedurile de diligență fiscală, aceasta nu înseamnă că Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor este exonerat de obligațiile care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, responsabilitatea pentru finalizarea procedurilor de diligență fiscală aparținând, în exclusivitate, acestuia.
Următorii termeni au înțelesul stabilit prin dispozițiile următoare:
A. Criptoactiv care face Obiectul Raportării
1. „Criptoactiv“ înseamnă criptoactiv, în sensul definiției de la art. 3 alin. (1) pct. 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114.
În acest context, o „reprezentare digitală a valorii“ înseamnă că un Criptoactiv trebuie să reprezinte un drept la valoare și că dreptul de proprietate sau dreptul la o astfel de valoare poate fi tranzacționat sau transferat altor persoane fizice sau Entități într-o manieră digitală. De exemplu, un jeton (token) bazat pe criptografie care permite persoanelor fizice să stocheze valoare, să se angajeze în plăți și care nu reprezintă nicio creanță sau drepturi de membru împotriva unei persoane, drepturi de proprietate sau alte drepturi absolute sau relative este un Criptoactiv.
În plus, un jeton (token) criptografic care reprezintă creanțe sau drepturi de membru împotriva unei persoane fizice sau entități, drepturi de proprietate sau alte drepturi absolute sau relative [de exemplu, un jeton (token) de securitate sau un contract derivat sau dreptul de a cumpăra sau vinde un activ, inclusiv un Activ Financiar și un Criptoactiv, la o dată stabilită, preț sau alt factor prestabilit] și care poate fi schimbat digital contra unei Monede Fiduciare sau alte Criptoactive este un Criptoactiv.
Termenul „Criptoactiv“ este destinat să acopere orice reprezentare digitală a valorii care se bazează pe un registru distribuit securizat criptografic sau o tehnologie similară pentru a valida și securiza tranzacțiile, în cazul în care dreptul de proprietate sau dreptul asupra unei astfel de valori poate fi tranzacționat sau transferat altor persoane fizice sau Entități într-o manieră digitală. Termenul „Criptoactiv“ cuprinde atât jetoane fungibile, cât și nefungibile și, prin urmare, include jetoane nefungibile (NFT-uri) care reprezintă drepturi la obiecte de colecție, jocuri, opere de artă, documente de proprietate fizică sau financiare care pot fi tranzacționate sau transferate altor persoane sau entități într-o manieră digitală.
Alte utilizări ale tehnologiei criptografice care nu sunt reprezentări digitale de valoare nu constituie Criptoactive.
Un Criptoactiv are o valoare inerentă care poate fi tranzacționată sau transferată în manieră digitală și trebuie să se bazeze pe un registru distribuit securizat criptografic sau pe o tehnologie similară pentru a valida și securiza tranzacțiile, indiferent dacă tranzacția este sau nu înregistrată efectiv într-un astfel de registru distribuit sau într-o tehnologie similară. Un registru distribuit este o modalitate descentralizată de înregistrare a tranzacțiilor de Criptoactive în mai multe locuri și în același timp. Criptografia se referă la o practică matematică și informatizată de codificare și decodificare a datelor care este utilizată pentru a valida și securiza tranzacțiile într-o manieră descentralizată sau nemediată. Procesul criptografic este utilizat pentru a asigura, într-o manieră descentralizată, integritatea Criptoactivelor, atribuirea clară a Criptoactivelor către utilizatori și vânzarea Criptoactivelor.
Acest proces criptografic permite mai multor părți să se angajeze în validări nemediate ale tranzacțiilor de Criptoactive, adesea prin verificarea cheilor criptografice publice și private ale unei tranzacții. Această validare asigură faptul că utilizatorii care dețin un Criptoactiv nu au schimbat deja același Criptoactiv într-o altă tranzacție. Procesul criptografic asigură, de asemenea, tranzacțiile efectuate în Criptoactive prin compilarea fiecărei tranzacții într-un bloc de alte tranzacții. Blocul de tranzacții este apoi adăugat în registrul oficial de tranzacții, accesibil publicului, cum ar fi un blockchain, odată ce utilizatorul finalizează un algoritm (hash) criptografic.
Criptoactivele se pot baza, de asemenea, pe o tehnologie similară care permite deținerea sau validarea nemediată a Criptoactivelor. Indiferent de tipul de software utilizat, dacă tehnologia care stă la baza Criptoactivului permite validarea și securizarea tranzacțiilor digitale într-o manieră descentralizată sau nemediată, aceasta este considerată o tehnologie similară cu un registru distribuit securizat criptografic.
2. „Monedă digitală emisă de Banca Centrală“ înseamnă orice monedă fiduciară digitală emisă de o Bancă Centrală sau de o altă autoritate monetară. Monedele digitale emise de Banca Centrală nu sunt considerate Criptoactive Relevante, având în vedere că sunt o formă digitală a Monedei Fiduciare.
3. „Bancă Centrală“ înseamnă o instituție care este, prin lege sau prin hotărâre de guvern, autoritatea principală, în afară de guvernul propriu-zis al jurisdicției, care emite instrumente destinate să circule ca monedă. O astfel de instituție poate include un organism care este separat de guvernul jurisdicției, fie că este deținut sau nu, în totalitate sau parțial, de către jurisdicție.
4. „Criptoactiv care face obiectul raportării“ sau „Criptoactiv Relevant“ înseamnă orice Criptoactiv care nu este o monedă digitală emisă de o Bancă Centrală, o monedă electronică (produse de monedă electronică specificate) sau orice Criptoactiv în privința căreia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a stabilit în mod corespunzător că nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții.
Criptoactivele Relevante sunt Criptoactive cu privire la care Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să îndeplinească cerințele de raportare și de diligență fiscală. În cazul în care o persoană fizică sau o Entitate este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor și efectuează în alt mod schimburi de Criptoactive Relevante, aceasta nu este obligată să raporteze informații cu privire la schimburile efectuate în Criptoactive care nu sunt Criptoactive Relevante.
Pentru a determina în mod adecvat dacă un Criptoactiv nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori, într-o primă etapă, trebuie să se prevaleze de clasificarea Criptoactivului care a fost făcută în scopul de a stabili dacă Criptoactivul este un activ virtual în scopul respectării legislației pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în conformitate cu recomandările Grupului de acțiune financiară. În cazul în care un Criptoactiv este considerat un activ virtual în conformitate cu recomandările Grupului de acțiune financiară în virtutea faptului că poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții, acesta trebuie considerat un Criptoactiv Relevant în sensul prezentei anexe.
În situația în care un activ nu este un activ virtual în conformitate cu recomandările Grupului de acțiune financiară sau Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu a făcut o determinare în acest sens, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să stabilească, pentru fiecare Criptoactiv, dacă acesta nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții. Numai atunci când acest test poate fi confirmat, Criptoactivul nu trebuie considerat un Criptoactiv Relevant. În cazul în care există îndoieli cu privire la faptul dacă Criptoactivul poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții, Criptoactivul trebuie considerat un Criptoactiv Relevant.
Pentru a evalua dacă un Criptoactiv nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții, pot fi luate în considerare următoarele aspecte:
(i) Criptoactivele care reprezintă active financiare sau fac obiectul reglementărilor financiare pot fi utilizate în scopuri de plată sau de investiții și, prin urmare, trebuie considerate Criptoactive Relevante;
(ii) NFT-urile sunt în multe cazuri comercializate ca obiecte de colecție. Cu toate acestea, această funcție nu împiedică un astfel de NFT să poată fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții. Este important să se ia în considerare natura NFT-ului și funcția sa în practică și nu ce terminologie sau termeni de marketing sunt utilizați. NFT-urile care pot fi utilizate în scopuri de plată sau de investiții în practică constituie Criptoactive Relevante. Prin urmare, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori ar trebui să ia în considerare, de la caz la caz, dacă un NFT nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiții, luând în considerare utilizarea acceptată în mod obișnuit a Criptoactivului. NFT-urile care sunt tranzacționate pe o piață pot fi utilizate în scopuri de plată sau de investiții și, prin urmare, trebuie considerate Criptoactive Relevante;
(iii) Anumite Criptoactive pot fi schimbate sau răscumpărate numai într-o rețea fixă limitată sau într-un mediu limitat pentru anumite bunuri și servicii. În acest context, sintagma „bunuri și servicii“ poate include și bunuri și servicii digitale, cu condiția ca aceste Criptoactive să fie caracterizate prin operarea într-o rețea fixă limitată sau într-un mediu dincolo de care Criptoactivele nu pot fi transferate sau schimbate pe o piață secundară în afara sistemului cu circuit închis și nu pot fi vândute sau schimbate la o rată de piață în interiorul sau în afara circuitului închis. Astfel de Criptoactive nu ar putea, în general, să fie utilizate în scopuri de plată sau de investiții.
5. În sensul prezentei anexe, „Monedă Electronică (produs de monedă electronică specificat)“ înseamnă orice Criptoactiv care este:
a) o reprezentare digitală a unei singure monede fiduciare;
Se va considera că un Criptoactiv reprezintă și reflectă digital valoarea Monedei Fiduciare în care este exprimat. În consecință, un Criptoactiv care reflectă valoarea mai multor monede sau active nu este un Produs de monedă electronică specificat.
b) emis la primirea de fonduri în scopul efectuării de operațiuni de plată;
În acest sens, Criptoactivul trebuie emis la primirea fondurilor. Aceasta înseamnă că un Produs de monedă electronică specificat este un produs preplătit. Actul de „emitere“ este interpretat în sens larg ca incluzând activitatea de punere la dispoziție a valorii stocate preplătite și a mijloacelor de plată în schimbul fondurilor. În plus, Criptoactivul trebuie să fie emis în scopul efectuării de tranzacții de plată.
c) reprezentat de o creanță asupra emitentului exprimată în aceeași monedă fiduciară;
În acest sens, o „creanță“ include orice creanță monetară împotriva emitentului, reflectând valoarea Monedei Fiduciare reprezentată de Criptoactivul emis clientului.
d) acceptat ca plată de către o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul;
Un Criptoactiv trebuie să fie acceptat de o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul, pentru a fi un Produs de monedă electronică specificat, prin care aceste terțe părți trebuie să accepte Criptoactivul ca mijloc de plată. Pe cale de consecință, valoarea monetară stocată în anumite instrumente preplătite este concepută să răspundă unor nevoi precise și poate fi utilizată numai într-un mod limitat, fie deoarece acestea permit deținătorului de monedă electronică să achiziționeze bunuri sau servicii numai în locațiile emitentului de monedă electronică sau în cadrul unei rețele limitate de furnizori de servicii care au un acord comercial direct cu un emitent profesionist, fie deoarece acestea pot fi utilizate numai pentru achiziționarea unei game limitate de bunuri sau servicii.
e) în temeiul cerințelor de reglementare aplicabile emitentului, rambursabil în orice moment și la valoarea nominală pentru aceeași monedă fiduciară, la cererea deținătorului produsului.
În acest sens, „aceeași“ Monedă Fiduciară se referă la Moneda Fiduciară pentru care Criptoactivul este o reprezentare digitală. Atunci când se procedează la o răscumpărare, se recunoaște că emitentul poate deduce din suma de răscumpărare orice comisioane sau costuri de tranzacție.
Termenul „Monedă Electronică (produs de monedă electronică specificat)“ nu include un produs creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri de la un client la o altă persoană în conformitate cu instrucțiunile clientului și care nu pot fi utilizate pentru a stoca valoare. Un produs nu este creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri dacă, pe parcursul desfășurării normale a activității entității care efectuează transferul, fie fondurile legate de produsul respectiv sunt deținute mai mult de 60 de zile de la primirea instrucțiunilor de facilitare a transferului, fie, în cazul în care nu se primesc instrucțiuni, fondurile legate de produsul respectiv sunt deținute mai mult de 60 de zile de la primirea fondurilor.
B. Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
1. „Furnizor de Servicii de Criptoactive“ înseamnă furnizor de servicii de criptoactive, în sensul definiției de la art. 3 alin. (1) pct. 15 din Regulamentul (UE) 2023/1.114.
2. „Operator de Criptoactive“ înseamnă un prestator de servicii de criptoactive care nu are calitatea de Furnizor de Servicii de Criptoactive.
3. „Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor“ înseamnă orice Furnizor de Servicii de Criptoactive și orice Operator de Criptoactive, care desfășoară activitate economică și furnizează unul sau mai multe servicii de criptoactive care implică tranzacții de schimb pentru sau în numele Utilizatorilor (clienților) care fac obiectul raportării, inclusiv acționând ca o contraparte sau ca intermediar pentru Tranzacțiile de schimb sau prin punerea la dispoziție a unei platforme de tranzacționare. Expresia „desfășoară activitate economică“ exclude persoanele fizice sau Entitățile care prestează un serviciu foarte rar din motive necomerciale. Pentru a stabili ce se înțelege prin „desfășoară activitate economică“ se poate face referire la regulile relevante ale fiecărei jurisdicții.
Un serviciu care efectuează Tranzacții de schimb include orice serviciu prin care clientul poate primi Criptoactive Relevante contra Monedă Fiduciară sau viceversa sau poate schimba Criptoactive Relevante contra altor Criptoactive Relevante. Activitățile unui fond de investiții care investește în Criptoactive Relevante nu constituie un serviciu care efectuează Tranzacții de schimb, deoarece astfel de activități nu permit investitorilor în fond să efectueze tranzacții de schimb.
O persoană fizică sau o Entitate care efectuează Tranzacții de schimb va fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor numai dacă desfășoară astfel de activități pentru sau în numele clienților. Aceasta înseamnă, de exemplu, că o persoană fizică sau o Entitate care este angajată exclusiv în validarea tranzacțiilor din registrul distribuit în Criptoactivele Relevante nu este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, chiar și în cazul în care o astfel de validare este remunerată.
O persoană fizică sau o Entitate poate efectua Tranzacții de schimb pentru sau în numele clienților, acționând ca o contraparte sau intermediar pentru Tranzacțiile de schimb. Exemple de persoane fizice sau Entități care pot presta servicii de efectuare a Tranzacțiilor de schimb în calitate de contraparte sau de intermediar includ:
(i) distribuitori care acționează pe cont propriu pentru a cumpăra și vinde Criptoactive Relevante clienților;
(ii) operatorii de ATM-uri pentru Criptoactive, care permit schimbul de Criptoactive Relevante contra Monedă Fiduciară sau alte Criptoactive Relevante prin astfel de ATM-uri;
(iii) Bursele de Criptoactive care acționează ca formatori de piață și percep o marjă dintre prețurile de cumpărare și cele de vânzare cu titlu de comision de tranzacție pentru serviciile lor;
(iv) brokeri de Criptoactive Relevante, în cazul în care acționează în numele clienților pentru a finaliza ordine de cumpărare sau vânzare a unui interes în Criptoactive Relevante; și
(v) persoane fizice sau Entități care subscriu la unul sau mai multe Criptoactive Relevante. Deși crearea și emiterea unică a unui Criptoactiv Relevant nu ar fi considerată un serviciu care efectuează Tranzacții de schimb în calitate de contraparte sau intermediar, achiziționarea directă de Criptoactive Relevante de la un emitent pentru a revinde și distribui astfel de Criptoactive Relevante clienților se consideră a fi efectuarea unei Tranzacții de schimb.
O persoană fizică sau o Entitate poate efectua, de asemenea, Tranzacții de schimb pentru sau în numele clienților, punând la dispoziție o platformă de tranzacționare care oferă posibilitatea acestor clienți de a efectua tranzacții de schimb pe o astfel de platformă. O „platformă de tranzacționare“ include orice program software sau aplicație care permite utilizatorilor să efectueze (parțial sau integral) Tranzacții de schimb. O persoană fizică sau o Entitate care pune la dispoziție o platformă care include doar o funcționalitate de panou de afișaj pentru postarea prețurilor de cumpărare, vânzare sau conversie ale Criptoactivelor Relevante nu ar fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, deoarece nu ar oferi un serviciu care să permită utilizatorilor să efectueze Tranzacții de schimb. Din același motiv, o persoană fizică sau o Entitate care creează sau vinde exclusiv software sau o aplicație nu este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, atât timp cât nu utilizează un astfel de software sau aplicație pentru furnizarea unui serviciu care efectuează Tranzacții de schimb pentru sau în numele clienților.
Se va considera că o persoană fizică sau o Entitate pune la dispoziție o platformă de tranzacționare în măsura în care exercită un control sau o influență suficientă asupra platformei, permițându-i să respecte obligațiile de diligență fiscală și de raportare cu privire la Tranzacțiile de schimb încheiate pe platformă. Dacă o persoană fizică sau o Entitate exercită un astfel de control sau o influență suficientă trebuie evaluată într-o manieră consecventă cu Recomandările Grupului de acțiune financiară și ghidurile aferente.
O persoană fizică sau o Entitate poate fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor prin desfășurarea altor activități decât acționarea în calitate de contraparte sau intermediar pentru o Tranzacție de schimb sau punerea la dispoziție a unei platforme de tranzacționare, atât timp cât oferă în mod funcțional un serviciu, în calitate de companie, efectuând Tranzacții de schimb pentru sau în numele clienților. Tehnologia implicată în furnizarea unui astfel de serviciu este irelevantă pentru a stabili dacă o persoană fizică sau o Entitate este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor.
4. „Servicii de Criptoactive“ înseamnă servicii de criptoactive, în sensul definiției de la art. 3 alin. (1) pct. 16 din Regulamentul (UE) 2023/1.114, inclusiv participații și împrumuturi.
C. Tranzacție care face Obiectul Raportării sau tranzacție relevantă
1. „Tranzacție care face obiectul raportării“ înseamnă orice:
a) Tranzacție de Schimb; și
b) Transfer de Criptoactive care fac obiectul raportării.
Termenul „Tranzacție relevantă“ se referă la orice schimb de Criptoactive Relevante și Monede Fiduciare, orice schimb între una sau mai multe forme de Criptoactive Relevante și Transferuri de Criptoactive Relevante, inclusiv Tranzacții de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării. Această definiție vizează acele tranzacții care ar putea genera evenimente de impozitare și anume, câștiguri de capital și impozitarea veniturilor.
2. „Tranzacție de Schimb“ înseamnă orice:
a) schimb între criptoactive care fac obiectul raportării și monede fiduciare; și
b) schimb între una sau mai multe forme de criptoactive care fac obiectul raportării.
În acest scop, un schimb include deplasarea unui Criptoactiv Relevant de la o adresă de portofel la alta, luând în considerare un alt Criptoactiv Relevant sau Monedă Fiduciară.
3. „Tranzacție de plată cu amănuntul care face obiectul raportării“ înseamnă un transfer de Criptoactive care fac obiectul raportării (Relevante) în schimbul unor bunuri sau servicii cu o valoare mai mare de 50.000 USD, sau un cuantum echivalent în orice altă monedă.
Acest termen acoperă situațiile în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor transferă Criptoactive Relevante utilizate de un client pentru a achiziționa bunuri sau servicii de la un comerciant care primește cu titlu oneros Criptoactivele Relevante. De exemplu, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua Tranzacții Relevante între un comerciant și clienții săi pentru a permite plata pentru bunuri sau servicii cu Criptoactive Relevante. În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor transferă plata efectuată în Criptoactive Relevante de la un client la comerciant pentru o valoare peste pragul specificat, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să raporteze un astfel de Transfer drept o Tranzacție de plată cu amănuntul care face obiectul raportării. În ceea ce privește astfel de transferuri, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să considere, de asemenea, clientul comerciantului ca Utilizator de Criptoactive, cu condiția ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să aibă obligația de a verifica identitatea unui astfel de client în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, în virtutea Tranzacției de plată cu amănuntul care face obiectul raportării.
4. „Transfer“ înseamnă o tranzacție prin care se transferă un criptoactiv care face obiectul raportării de la sau către adresa criptoactivelor sau contul unui Utilizator de Criptoactive, altele decât adresa criptoactivelor sau contul administrat de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în numele aceluiași Utilizator de criptoactive, în cazul în care, pe baza cunoștințelor de care dispune la momentul tranzacției, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu poate stabili că tranzacția este o tranzacție de schimb.
Termenul „Transfer“ înseamnă o tranzacție care mută un Criptoactiv Relevant de la sau către adresa sau contul de Criptoactiv al unui Utilizator de Criptoactive, altul decât cel menținut de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în numele aceluiași Utilizator de Criptoactive. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate clasifica o Tranzacție Relevantă drept Transfer numai dacă, pe baza cunoștințelor Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor la momentul tranzacției, acesta nu poate stabili că tranzacția este o Tranzacție de schimb. Aceste cunoștințe trebuie determinate prin referire la cunoștințele reale ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor pe baza informațiilor disponibile și a gradului de expertiză și înțelegere necesare pentru efectuarea Tranzacției Relevante. De exemplu, pot exista cazuri în care un Utilizator de Criptoactive cumpără sau vinde un Criptoactiv Relevant contra Monedă Fiduciară, deși Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are cunoștințe reale despre contravaloarea subiacentă. Acesta ar fi, de exemplu, cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a efectuat numai transferul Criptoactivelor Relevante în și din contul Utilizatorului de Criptoactive, fără vizibilitate asupra segmentului de Monedă Fiduciară al tranzacției. Astfel de tranzacții sunt considerate Tranzacții Relevante, dar Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor raportează astfel de tranzacții Relevante drept Transferuri.
Un „Transfer“ ar include, de asemenea, cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor facilitează primirea unui Criptoactiv Relevant de către o persoană fizică sau o Entitate prin intermediul unui airdrop atunci când Criptoactivele sunt nou-emise. De exemplu, în contextul unei bifurcații (hard-fork), un nou Criptoactiv Relevant diferă de un Criptoactiv Relevant tradițional. Ca urmare, dezvoltatorii bifurcației trimit, de obicei, un flux de noi Criptoactive Relevante tuturor posesorilor de Criptoactive Relevante tradiționale și Utilizatorii de Criptoactive respectivi vor deține noile Criptoactive Relevante în plus față de Criptoactivele Relevante tradiționale. De exemplu, primirea unui airdrop pentru un nou Criptoactiv Relevant este considerată un transfer de intrare către Utilizatorul de Criptoactive destinatar.
5. „Monedă Fiduciară“ înseamnă moneda oficială a unei jurisdicții, emisă de o jurisdicție sau de o Bancă Centrală sau de o autoritate monetară desemnată de o jurisdicție, reprezentată de bancnote sau monede fizice sau de monede în diferite forme digitale, printre care rezerve bancare și monedele digitale emise de banca centrală. Termenul include și moneda băncii comerciale și produsele de monedă electronică (moneda electronică), inclusiv Produsele de monedă electronică specificate. În consecință, o monedă stabilă care se califică drept Produs de monedă electronică specificat este considerată drept Monedă Fiduciară.
D. Utilizator care face Obiectul Raportării
1. „Utilizator care face obiectul raportării“ înseamnă un Utilizator de criptoactive care este o persoană care face obiectul raportării rezidentă într-un stat membru sau într-o jurisdicție calificată din afara Uniunii Europene.
2. „Utilizator de Criptoactive“ înseamnă o persoană fizică sau o Entitate care este clienta unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în scopul efectuării de Tranzacții care fac Obiectul Raportării (tranzacții relevante). O persoană fizică sau o Entitate, alta decât o Instituție Financiară sau un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care acționează în calitate de Utilizator de Criptoactive în beneficiul sau în numele unei alte persoane fizice sau al unei alte Entități în calitate de agent, custode, mandatar, semnatar, consilier de investiții sau intermediar nu este considerată drept Utilizator de Criptoactive, ci cealaltă persoană fizică sau Entitate este considerată drept Utilizator de Criptoactive. În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor prestează un serviciu prin care se efectuează Tranzacții de Plată cu Amănuntul care fac Obiectul Raportării pentru un comerciant sau în numele acestuia, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor consideră și clientul care este contrapartea comerciantului pentru aceste Tranzacții de Plată cu Amănuntul care fac Obiectul Raportării drept Utilizator de Criptoactive în ceea ce privește respectiva tranzacție, cu condiția ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să aibă obligația de a verifica identitatea acestui client în cadrul Tranzacției de Plată cu Amănuntul care face Obiectul Raportării în conformitate cu normele naționale de combatere a spălării banilor.
Orice persoană fizică sau Entitate identificată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în scopul efectuării Tranzacțiilor Relevante este considerată drept Utilizator de Criptoactive, indiferent dacă Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor păstrează în siguranță Criptoactivele Relevante în numele Utilizatorului de Criptoactive sau caracterizarea juridică a relației dintre Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor și respectiva persoană fizică sau Entitate. O persoană fizică sau Entitate, alta decât o Instituție Financiară sau un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, care acționează în calitate de Utilizator de Criptoactive în beneficiul sau în contul unei alte persoane fizice sau Entități în calitate de agent, custode, mandatar, semnatar, consilier de investiții sau intermediar, nu este considerată drept Utilizator de Criptoactive și o astfel de altă persoană fizică sau Entitate este considerată drept Utilizator de Criptoactive. În aceste scopuri, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de informațiile pe care le deține (inclusiv informațiile colectate în conformitate cu legislația pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului), pe baza cărora poate determina în mod rezonabil dacă persoana fizică sau Entitatea acționează în beneficiul sau în contul unei alte persoane fizice sau Entități. Pentru a confirma dacă un Utilizator de Criptoactive poate fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor sau o Instituție Financiară, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza, de exemplu, pe verificarea încrucișată a informațiilor furnizate de Utilizatorul său de Criptoactive cu listele instituțiilor reglementate care indică alți Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori sau Instituții Financiare, dacă sunt disponibile.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua Tranzacții Relevante care permit unui comerciant să ofere clienților săi posibilitatea de a efectua plăți sub formă de Criptoactive Relevante, în schimbul unei achiziții de bunuri sau servicii. În aceste cazuri și cu condiția ca valoarea tranzacției să depășească 50.000 USD, tranzacția este considerată o Tranzacție Relevantă, în virtutea faptului că este o Tranzacție de plată cu amănuntul care face obiectul raportării. Pentru Tranzacțiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să considere clientul comerciantului drept Utilizator de Criptoactive, iar tranzacția trebuie raportată ca Tranzacție de plată cu amănuntul care face obiectul raportării în conformitate cu secțiunea II subsecțiunea B pct. 3 lit. f), cu condiția ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să aibă obligația de a verifica identitatea unui astfel de client în conformitate cu normele naționale de combatere a spălării banilor, în temeiul Tranzacției de plată cu amănuntul care face obiectul raportării. Cerința de verificare a identității clientului înseamnă o cerință în conformitate cu normele naționale de combatere a spălării banilor care impune Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportori să verifice identitatea utilizând documente, date sau informații fiabile, independente.
3. „Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive“ înseamnă un Utilizator de Criptoactive care este persoană fizică.
4. „Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive Preexistent“ înseamnă o persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive și care are stabilită o relație cu Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor la data de 31 decembrie 2025.
5. „Entitate care este Utilizator de Criptoactive“ înseamnă un Utilizator de Criptoactive care este entitate.
6. „Entitate care este Utilizator de Criptoactive Preexistent“ înseamnă o entitate care este Utilizator de Criptoactive și care are stabilită o relație cu Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor la data de 31 decembrie 2025.
Un Utilizator de Criptoactive este clasificat, în primul rând, în funcție de faptul dacă este o persoană fizică sau o Entitate și, în al doilea rând, în funcție de data la care a stabilit o relație ca atare cu un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor. Astfel, un Utilizator de Criptoactive poate fi fie o „Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive Preexistent“, o „Entitate care este Utilizator de Criptoactive Preexistent“, o „Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive“ și/sau o „Entitate care este Utilizator de Criptoactive“.
Ca atare, Persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive Preexistenți și Entitățile care sunt Utilizatori de Criptoactive Preexistenți sunt Utilizatori de Criptoactive care au stabilit o relație în calitate de client al Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor începând cu 31 decembrie 2025 și sunt, prin urmare, un subset de Persoane fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive și, respectiv, Entități care sunt Utilizatori de Criptoactive.
7. „Persoană care face obiectul raportării“ înseamnă o persoană dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării, alta decât o persoană exclusă.
8. Termenul „Jurisdicție care face obiectul raportării“ înseamnă orice jurisdicție: a) cu care este în vigoare un acord sau o înțelegere în temeiul căreia Jurisdicția este obligată să furnizeze informațiile specificate în secțiunea II cu privire la Persoanele care fac obiectul raportării rezidente în respectiva jurisdicție și b) care este identificată ca atare într-o listă publicată de respectiva Jurisdicție.
Fiecare jurisdicție trebuie să pună la dispoziția publicului o astfel de listă și să o actualizeze după caz (de exemplu, de fiecare dată când jurisdicția semnează un acord cu privire la schimbul de informații în conformitate cu aceste norme sau un astfel de acord intră în vigoare).
9. „Persoană dintr-o jurisdicție care face obiectul raportării“ înseamnă o entitate sau o persoană fizică care are rezidența într-o jurisdicție care face obiectul raportării în temeiul legislației fiscale a jurisdicției respective sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a unei jurisdicții care face obiectul raportării. În acest sens, o entitate precum o societate în nume colectiv, o societate cu răspundere limitată sau o construcție juridică similară care nu are rezidență fiscală este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicția în care se află sediul conducerii efective.
Legislația internă diferă în ceea ce privește tratamentul societăților în nume colectiv (inclusiv societățile cu răspundere limitată). Unele jurisdicții tratează societățile în nume colectiv drept unități impozabile (uneori chiar drept companii), în timp ce alte jurisdicții adoptă ceea ce se poate numi abordarea transparentă din punct de vedere fiscal, conform căreia
societatea în nume colectiv nu este luată în considerare în scopuri fiscale. În cazul în care o societate în nume colectiv este considerată o companie sau impozitată în același mod, aceasta ar fi, în general, un rezident al Jurisdicției care face obiectul raportării care impozitează societatea în nume colectiv. Cu toate acestea, în cazul în care o societate în nume colectiv este considerată ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal într-o Jurisdicție care face obiectul raportării, societatea în nume colectiv nu este „supusă impozitării“ în acea jurisdicție și, prin urmare, nu poate fi rezidentă a acesteia.
În acest sens, o Entitate precum o societate în nume colectiv, o societate privată cu răspundere limitată sau o construcție juridică similară care nu are rezidență fiscală este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicția în care se află sediul conducerii efective. În acest sens, o persoană juridică sau o construcție juridică este considerată a fi „similară“ cu o societate în nume colectiv și cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu este tratată ca o unitate impozabilă într-o Jurisdicție care face obiectul raportării, în temeiul legislației fiscale a acestei Jurisdicții care face obiectul raportării.
"Locul conducerii efective“ este locul în care conducerea-cheie și deciziile comerciale care sunt necesare pentru desfășurarea activității Entității în ansamblu sunt luate în esență. Toate faptele și circumstanțele relevante trebuie examinate pentru a determina locul conducerii efective.
Termenul „Persoană dintr-o Jurisdicție care face obiectul raportării“ include, de asemenea, patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a unei Jurisdicții care face obiectul raportării. Pentru a stabili înțelesul sintagmei „patrimoniu succesoral“ trebuie să se facă trimitere la normele specifice ale fiecărei jurisdicții privind transferul sau moștenirea drepturilor și obligațiilor în caz de deces.
10. „Persoane care exercită Controlul“ înseamnă persoanele fizice care exercită controlul asupra unei entități. În cazul unei fiducii, acest termen înseamnă constituitorul (constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul), beneficiarul (beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari, precum și orice altă persoană fizică (alte persoane fizice) care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei și, în cazul unei construcții juridice care nu este o fiducie, acest termen desemnează persoanele aflate în poziții echivalente sau similare. Termenul „Persoană care exercită controlul“ se interpretează în mod similar termenului „beneficiar real“, în sensul definiției de la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce îi privește pe Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori. Pentru o Entitate care este o persoană juridică, termenul „Persoane care exercită controlul“ înseamnă persoana fizică (persoanele fizice) care exercită controlul asupra Entității. „Controlul“ asupra unei Entități este exercitat, în general, de către persoana fizică (persoanele fizice) care, în ultimă instanță, deține (dețin) pachetul de control asupra Entității. „Pachetul de control“ depinde de structura de proprietate a persoanei juridice și este, de obicei, identificat pe baza unui prag care aplică o abordare bazată pe risc [de exemplu, orice persoană (persoane) care deține (dețin) mai mult de un anumit procent din persoana juridică, cum ar fi 25%]. În cazul în care nicio persoană fizică (persoane fizice) nu exercită controlul prin participație, Persoana (persoanele) care exercită controlul asupra Entității va (vor) fi persoana fizică (persoanele fizice) care exercită controlul asupra Entității prin alte mijloace. În cazul în care nicio persoană fizică (persoane fizice) nu este (sunt) identificată (identificate) ca exercitând controlul asupra Entității, Persoana (persoanele) care exercită controlul asupra Entității va (vor) fi persoana fizică (persoanele fizice) care ocupă o funcție de conducere de rang superior.
În cazul unei fiducii, termenul „Persoanele care exercită controlul“ înseamnă constituitorul (constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul), beneficiarul (beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari, precum și orice altă persoană fizică (alte persoane fizice) care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei. Constituitorul (constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul), beneficiarul (beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari trebuie să fie întotdeauna considerate ca fiind Persoane care exercită controlul asupra fiduciei, indiferent dacă oricare dintre aceștia exercită sau nu controlul asupra fiduciei. În plus, orice altă persoană fizică (persoane fizice) care exercită controlul efectiv în ultimă instanță asupra fiduciei (inclusiv printr-un lanț de control sau proprietate) trebuie, de asemenea, considerată o Persoană care exercită controlul asupra fiduciei. În vederea stabilirii sursei fondurilor din contul (conturile) deținut (deținute) de fiducie, în cazul în care constituitorul (constituitorii) unei fiducii este (sunt) o Entitate, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie, de asemenea, să identifice Persoana (persoanele) care exercită controlul asupra fiduciei și să le raporteze ca Persoană (persoane) care exercită controlul asupra fiduciei. Pentru beneficiarul (beneficiarii) fiduciilor care este (sunt) desemnat (desemnați) în funcție de caracteristici sau de clasă, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să obțină suficiente informații cu privire la beneficiar (beneficiari) pentru a convinge Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor că va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului (beneficiarilor) la momentul plății sau atunci când beneficiarul (beneficiarii) intenționează să exercite drepturi dobândite. Prin urmare, această ocazie va constitui o schimbare a circumstanțelor și va declanșa procedurile relevante.
În cazul unei construcții juridice, alta decât o fiducie, termenul „Persoane care exercită controlul“ înseamnă persoane aflate în poziții echivalente sau similare cu cele care exercită controlul asupra unei fiducii. Astfel, luând în considerare diferitele forme și structuri ale construcțiilor juridice, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori vor identifica și raporta persoanele aflate în poziții echivalente sau similare, ca cele care trebuie identificate și raportate pentru fiducii.
În ceea ce privește persoanele juridice care sunt similare din punct de vedere funcțional cu trusturile (de exemplu, fundațiile), Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori vor identifica Persoanele care exercită controlul prin proceduri similare de diligență fiscală ca cele necesare pentru fiducii, în vederea atingerii unor niveluri adecvate de raportare.
11. „Entitate Activă“ înseamnă orice entitate care îndeplinește oricare dintre următoarele criterii:
a) mai puțin de 50% din venitul brut al entității pentru anul calendaristic precedent sau pentru altă perioadă de raportare adecvată este venit pasiv și mai puțin de 50% din activele deținute de entitate în cursul anului calendaristic precedent sau al altei perioade de raportare adecvate sunt active care produc sau sunt deținute pentru a produce venit pasiv.
Pentru a stabili înțelesul sintagmei „venit pasiv“ trebuie să se facă trimitere la normele specifice ale fiecărei jurisdicții. În general, se consideră că venitul pasiv include partea din venitul brut care constă în:
a) dividende;
b) dobândă;
c) venituri echivalente dobânzilor sau dividendelor;
d) chirii și redevențe, altele decât chiriile și redevențele obținute în desfășurarea activă a unei activități desfășurate, cel puțin parțial, de angajații Entității;
e) contracte cu rentă viageră;
f) venituri provenite din Criptoactive Relevante;
g) excedentul de câștiguri în raport cu pierderile din vânzarea sau tranzacționarea de Criptoactive Relevante sau Active Financiare;
h) excedentul de câștiguri în raport cu pierderile din tranzacții (inclusiv contracte futures, contracte forward, opțiuni și tranzacții similare) în orice Criptoactive Relevante sau Active Financiare;
i) excedentul câștigurilor valutare în raport cu pierderile valutare;
j) venitul net din swapuri; sau
k) sume primite în baza contractelor de asigurare cu valoare de răscumpărare.
Fără a aduce atingere celor de mai sus, venitul pasiv nu va include, în cazul unei Entități care acționează în mod regulat ca distribuitor de Criptoactive Relevante sau Active Financiare, niciun venit din orice tranzacție încheiată în cursul normal al activității respectivului distribuitor în calitate de distribuitor. În plus, veniturile obținute din active pentru a investi capitalul unei companii de asigurări pot fi tratate ca venituri active;
b) toate activitățile entității constau, în esență, în deținerea (în totalitate sau parțial) a acțiunilor subscrise emise de una sau mai multe filiale ale căror tranzacții sau activități sunt diferite de activitățile unei Instituții Financiare sau în finanțarea și prestarea de servicii respectivelor filiale. Totuși, o entitate nu are statutul de Entitate Activă dacă funcționează (sau se prezintă) drept un fond de investiții, cum ar fi un fond de investiții în societăți necotate, un fond cu capital de risc, un fond de achiziție prin îndatorarea companiei sau orice alt organism de plasament al cărui scop este de a achiziționa sau de a finanța companii și de a deține capital în cadrul respectivelor companii, reprezentând active de capital în scopul unor investiții.
Termenul „în esență toate“ înseamnă 80% sau mai mult. Dacă, totuși, activitățile de deținere sau de finanțare la nivel de grup ale Entității constituie mai puțin de 80% din activitățile sale, dar Entitatea primește și venituri active (cu alte cuvinte, venituri care nu sunt venituri pasive) în caz contrar, aceasta se califică pentru statutul de Entitate activă, cu condiția ca suma totală a activităților să îndeplinească „testul în esență toate“. Pentru a stabili dacă activitățile, altele decât deținerea și activitățile de finanțare la nivel de grup, ale Entității o califică drept Entitate activă, testul de la lit. a) poate fi aplicat acestor alte activități. De exemplu, în cazul în care o societate holding are activități de holding sau de finanțare și servicii pentru una sau mai multe filiale pentru 60% și, de asemenea, funcționează pentru 40% ca centru de distribuție pentru bunurile produse de grupul din care face parte și venitul activităților sale de centru de distribuție este activ în conformitate cu lit. a), aceasta este o Entitate activă, indiferent de faptul că mai puțin de 80% din activitățile sale constau în deținerea acțiunilor subscrise emise ale uneia sau mai multor filiale sau furnizarea de finanțare și servicii uneia sau mai multor filiale. Termenul „în esență toate“ se referă, de asemenea, la o combinație de deținere a acțiunilor subscrise emise și furnizare de finanțare și servicii uneia sau mai multor filiale. Termenul „filială“ înseamnă orice entitate ale cărei acțiuni subscrise emise sunt deținute direct sau indirect (integral sau parțial) de către Entitate;
c) entitatea nu desfășoară încă activități comerciale și nu a mai desfășurat niciodată, dar investește capital în active cu intenția de a desfășura o activitate comercială, alta decât cea a unei Instituții Financiare, cu condiția ca entitatea să nu se califice pentru această excepție ulterior datei la care se împlinesc 24 de luni de la data inițială a constituirii entității;
d) entitatea nu a fost o Instituție Financiară în ultimii cinci ani și este în proces de lichidare a activelor sale sau de restructurare cu intenția de a continua sau de a relua operațiunile în alte activități decât cele ale unei Instituții Financiare;
e) activitățile entității constau în principal în finanțare și operațiuni de acoperire a riscurilor cu sau pentru entități afiliate care nu sunt Instituții Financiare, iar entitatea nu prestează servicii de finanțare sau de acoperire a riscurilor niciunei alte entități care nu este o entitate afiliată, cu condiția ca grupul din care fac parte respectivele entități afiliate să desfășoare în principal o activitate diferită de activitățile unei Instituții Financiare; sau
f) entitatea îndeplinește toate condițiile următoare:
(i) este constituită și își desfășoară activitatea în jurisdicția sa de rezidență exclusiv în scopuri religioase, caritabile, științifice, artistice, culturale, sportive sau educaționale; sau este constituită și își desfășoară activitatea în jurisdicția sa de rezidență și este o organizație profesională, o asociație de afaceri, o cameră de comerț, o organizație a muncii, o organizație din sectorul agriculturii sau al horticulturii, o asociație civică sau o organizație care funcționează exclusiv pentru promovarea bunăstării sociale;
(ii) este scutită de impozitul pe venit în jurisdicția sa de rezidență;
(iii) nu are acționari sau membri care au drepturi de proprietate sau beneficii legate de activele sau veniturile sale;
(iv) legislația aplicabilă a jurisdicției de rezidență a entității sau documentele de constituire a entității nu permit ca vreun venit ori vreun activ al entității să fie distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane fizice sau al unei entități noncaritabile în alt mod decât în scopul desfășurării de activități caritabile ale entității sau drept plată a unor compensații rezonabile pentru servicii prestate ori drept plată reprezentând valoarea justă de piață a unei proprietăți pe care a cumpărat-o entitatea; și
(v) legislația aplicabilă a jurisdicției de rezidență a entității sau documentele de constituire a entității impun ca, în momentul lichidării sau al dizolvării entității, toate activele sale să fie distribuite către o Entitate Guvernamentală sau altă organizație nonprofit sau să revină guvernului jurisdicției de rezidență a Entității sau oricărei subdiviziuni politice a acestuia.
Una dintre cerințele enumerate mai sus pentru ca „Entitățile nonprofit“ să se califice pentru statutul de Entitate activă este aceea că legile aplicabile din jurisdicția de rezidență a Entității sau documentele de constituire a Entității nu permit ca vreun venit ori vreun activ al Entității să fie distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane fizice sau al unei Entități noncaritabile în alt mod decât în scopul desfășurării de activități caritabile ale Entității sau drept plată a unor compensații rezonabile pentru servicii prestate ori drept plată reprezentând valoarea justă de piață a unei proprietăți pe care a cumpărat-o Entitatea. În plus, veniturile sau activele entității pot fi distribuite sau utilizate în beneficiul unei persoane fizice sau al unei Entități noncaritabile drept plată a unor compensații rezonabile pentru utilizarea proprietății.
E. Persoană Exclusă
1. „Persoană Exclusă“ înseamnă:
a) o entitate al cărei capital este tranzacționat în mod regulat pe una sau mai multe piețe ale titlurilor de valoare reglementate;
b) orice entitate care este o entitate afiliată unei entități prevăzute la litera a);
c) o Entitate Guvernamentală;
d) o Organizație Internațională;
e) o Bancă Centrală; sau
f) o Instituție Financiară, alta decât o entitate de Investiții descrisă la subsecțiunea E pct. 5 lit. b).
Acele Entități care sunt vizate de termenul „Persoană exclusă“ nu fac obiectul raportării în temeiul prezentei anexe, în lumina riscurilor limitate de conformare fiscală pe care aceste Entități le reprezintă și/sau alte obligații de raportare fiscală la care sunt supuse unele dintre aceste Entități, inclusiv în conformitate cu prevederile anexei nr. 1. Ca atare, sfera de aplicare a Persoanelor excluse este, ori de câte ori este adecvat, aliniată la excluderile de la raportare prevăzute în anexa nr. 1.
2. „Instituție Financiară“ înseamnă o Instituție de Custodie, o Instituție Depozitară, o Entitate de Investiții sau o Companie de Asigurări Specificată.
3. „Instituție de Custodie“ înseamnă orice Entitate care deține, ca parte substanțială a activității sale, Active Financiare în contul unor terți. O Entitate deține, ca parte substanțială a activității sale, Active Financiare în contul unor terți dacă venitul brut al Entității atribuibil deținerii de Active Financiare și serviciilor financiare conexe este mai mare sau egal cu 20% din venitul brut al Entității pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele:
(i) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie (sau în ultima zi a unei perioadei contabile care nu este un an calendaristic) dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau
(ii) perioada în cursul căreia Entitatea a existat.
4. „Instituție Depozitară“ înseamnă orice entitate care:
a) atrage depozite în cadrul obișnuit al activității bancare sau al unei activități similare; sau
b) deține monedă electronică sau monede digitale emise de bănci centrale în beneficiul clienților.
Termenii „Instituție financiară“, „Instituție de custodie“ și „Instituție depozitară“ prevăzuți în prezenta subsecțiune trebuie interpretați în conformitate cu prevederile anexei nr. 1.
5. „Entitate de Investiții“ înseamnă orice entitate:
a) care desfășoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre următoarele activități sau operațiuni pentru un client sau în numele acestuia:
(i) tranzacții cu instrumente de piață monetară (cecuri, bonuri de trezorerie, certificate de depozit, instrumente derivate etc.); schimb valutar; instrumente în materie de schimb valutar, rata dobânzii și indici bursieri; titluri de valoare transferabile sau tranzacții la termen cu mărfuri;
(ii) administrarea individuală și colectivă a portofoliului; sau
(iii) care investește, administrează sau gestionează în alt mod active financiare, bani sau Criptoactive care fac obiectul raportării (Relevante) în numele altor persoane; sau
b) al cărei venit brut provine în principal din activități de investire, reinvestire sau tranzacționare de active financiare sau criptoactive care fac obiectul raportării, în cazul în care entitatea este administrată de către o altă entitate care este o instituție depozitară, o instituție de custodie, o companie de asigurări specificată sau o entitate de investiții descrisă la lit. a).
Se consideră că o entitate desfășoară ca activitate principală una sau mai multe dintre activitățile menționate la lit. a) sau venitul brut al unei entități este atribuibil în principal activităților de investire, reinvestire sau tranzacționare de active financiare sau de criptoactive care fac obiectul raportării în sensul lit. b), în cazul în care venitul brut al entității atribuibil activităților relevante este mai mare sau egal cu 50% din venitul brut al entității pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele:
(i) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau
(ii) perioada în cursul căreia entitatea a existat.
În sensul lit. a) subpunctul (iii), expresia „care investește, administrează sau gestionează în alt mod active financiare, bani sau Criptoactive care fac obiectul raportării (Relevante) în numele altor persoane“ nu include prestarea de servicii prin care se efectuează tranzacții de schimb pentru clienți sau în numele acestora. Termenul „Entitate de Investiții“ nu include o entitate care este o entitate activă deoarece îndeplinește oricare dintre criteriile prevăzute în subsecțiunea D pct. 11 lit. b)-e).
Prezentul punct se interpretează într-o manieră consecventă cu limbajul similar prevăzut în definiția termenului „instituție financiară“ de la art. 2 lit. g) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel de activități sau operațiuni nu includ oferirea de consultanță de investiții fără caracter obligatoriu unui client. În sensul lit. a), termenul „client“ include participația în capitalurile proprii ale unui organism de plasament colectiv, prin care se consideră că organismul de plasament colectiv își desfășoară activitățile sau operațiunile ca activitate comercială. În sensul lit. a) subpunctul (iii), termenul „investiție, administrare sau tranzacționare“ nu cuprinde prestarea de servicii care efectuează tranzacții de schimb pentru sau în numele clienților.
O Entitate este „administrată de“ o altă Entitate dacă Entitatea de administrare efectuează, fie direct, fie prin intermediul unui alt furnizor de servicii, oricare dintre activitățile sau operațiunile descrise la lit. a) în numele Entității administrate. Cu toate acestea, o Entitate nu administrează o altă Entitate dacă nu are autoritatea discreționară de a gestiona activele Entității (integral sau parțial). În cazul în care o Entitate este administrată de o combinație de Instituții Financiare și persoane fizice sau Entități, altele decât Instituții Financiare, Entitatea este considerată a fi administrată de o altă Entitate care este o Instituție Depozitară, o Instituție de Custodie, o Companie de asigurări specificată sau o Entitate de investiții prevăzută la lit. a), dacă oricare dintre Entitățile de administrare este o astfel de altă Entitate. De exemplu, o societate fiduciară privată care acționează ca sediu social sau agent înregistrat al unei fiducii sau prestează servicii administrative care nu au legătură cu activele financiare, Criptoactivele Relevante sau banii fiduciei nu desfășoară activitățile și operațiunile prevăzute la lit. a) în numele fiduciei și, prin urmare, fiducia nu este „administrată de“ societatea fiduciară privată în sensul lit. b). De asemenea, o Entitate care investește toate sau o parte din activele sale într-un fond mutual, fond tranzacționat la bursă sau vehicul similar nu va fi considerată „administrată de“ fondul mutual, fondul tranzacționat la bursă sau organismul similar. În ambele exemple se va stabili suplimentar dacă Entitatea este administrată de o altă Entitate în scopul de a determina dacă prima Entitate menționată se încadrează în definiția Entității de investiții, astfel cum se prevede la lit. b).
O Entitate este considerată ca desfășurând în primul rând una sau mai multe dintre activitățile descrise la lit. a) sau venitul brut al unei Entități este atribuibil în primul rând investițiilor, reinvestirii sau tranzacționării Activelor Financiare sau Criptoactivelor Relevante în sensul lit. b), în cazul în care venitul brut al Entității atribuibil activităților relevante este egal sau depășește 50% din venitul brut al Entității pe parcursul celei mai scurte perioade dintre:
(i) perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau
(ii) perioada în cursul căreia Entitatea a existat.
În scopul testului venitului brut, toate remunerațiile pentru activitățile relevante ale unei Entități trebuie luate în considerare, indiferent dacă această remunerație este plătită direct Entității căreia i se aplică testul sau unei alte Entități.
Termenul „Entitate de investiții“, astfel cum este definit la prezentul punct, nu include o Entitate care este o Entitate activă deoarece îndeplinește oricare dintre criteriile de la subsecțiunea D pct. 10 lit. b)-e).
O Entitate ar fi, în general, considerată o Entitate de investiții dacă funcționează sau se prezintă ca un organism de plasament colectiv, fond mutual, fond tranzacționat la bursă, fond de capital privat, fond de acoperire a riscurilor, fond cu capital de risc, un fond de achiziție prin îndatorarea companiei sau orice organism de investiții similar stabilit cu o strategie de investiții de a investi, reinvesti sau tranzacționa Active Financiare sau Criptoactive Relevante. O Entitate care desfășoară în principal activități de investire, administrare sau gestionare a intereselor directe în bunuri imobile în numele altor persoane, cum ar fi un tip de fiducie de investiții imobiliare, nu va fi o Entitate de investiții.
Definiția termenului „Entitate de investiții“ trebuie interpretată într-o manieră consecventă cu limbajul similar utilizat în definiția termenului „instituție financiară“ din Recomandările Grupului de acțiune financiară.
6. „Companie de asigurări specificată“ înseamnă orice Entitate care este o companie de asigurări (sau societatea holding a unei companii de asigurări) care emite sau este obligată să efectueze plăți cu privire la un Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau la un Contract cu rentă viageră.
7. „Entitate guvernamentală“ înseamnă guvernul unei jurisdicții, orice subdiviziune politică a unei jurisdicții (care, pentru evitarea oricărei ambiguități, se referă la un stat, o provincie, un județ sau o localitate) sau orice organism sau agenție deținut(ă) integral de o jurisdicție ori de una sau mai multe dintre subdiviziunile sus-menționate. Această categorie este alcătuită din părți integrante, entități controlate și subdiviziuni politice ale unei jurisdicții.
a) O „parte integrantă“ a unei jurisdicții înseamnă orice persoană, organizație, agenție, birou, fond, organism public sau alt organism, oricare ar fi denumirea sa, care constituie o autoritate administrativă a unei jurisdicții. Veniturile nete ale autorității administrative trebuie să fie creditate contului propriu al acesteia sau altor conturi ale unei jurisdicții și nicio parte a acestora nu trebuie să revină în beneficiul vreunei persoane private. O parte integrantă nu include nicio persoană fizică care este un membru al guvernului, funcționar sau administrator care acționează cu titlu privat sau personal.
b) O „Entitate Controlată“ înseamnă o Entitate care este, formal, separată de jurisdicție sau care constituie, în alt mod, o entitate juridică separată, cu condiția ca:
(i) entitatea să fie deținută și controlată în totalitate de una sau mai multe Entități Guvernamentale, direct sau prin intermediul uneia sau al mai multor entități controlate;
(ii) veniturile nete ale Entității să fie creditate contului propriu al acesteia sau în alte conturi ale uneia sau ale mai multor Entități Guvernamentale și nicio parte a acestora să nu revină în beneficiul vreunei persoane private; și
(iii) activele Entității să revină uneia sau mai multor Entități Guvernamentale în momentul dizolvării acesteia.
c) Venitul nu revine în beneficiul persoanelor fizice în cazul în care respectivele persoane sunt beneficiarii-țintă ai unui program guvernamental, iar activitățile din cadrul programului sunt desfășurate pentru publicul larg în interes general sau se referă la administrarea unei părți a guvernului. Cu toate acestea, fără a aduce atingere dispozițiilor anterioare, se consideră că venitul revine în beneficiul persoanelor fizice în cazul în care este obținut din folosirea unei entități guvernamentale pentru a desfășura o activitate comercială, cum ar fi o activitate bancară comercială, care furnizează servicii financiare persoanelor fizice.
8. „Organizație Internațională“ înseamnă orice organizație internațională ori agenție sau organism deținut în totalitate de aceasta. Această categorie include orice organizație interguvernamentală (inclusiv o organizație supranațională):
a) care este alcătuită în primul rând din guverne;
b) care are în vigoare un acord privind sediul sau un acord substanțial similar cu jurisdicția; și
c) al cărei venit nu revine în beneficiul unor persoane private.
9. „Activ Financiar“ include un titlu de valoare (de exemplu, acțiuni în cadrul capitalului unei societăți comerciale; participații în capitalurile proprii sau dreptul la beneficii în cadrul unui parteneriat deținut de mulți asociați sau cotat la bursă sau în cadrul unei fiducii; bilete la ordin, obligațiuni sau alte titluri de datorie), drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap (de exemplu, swap pe rata dobânzii, swap valutar, swap de bază, rată de dobândă cu plafon maxim, rata de dobândă cu prag minim, swap pe mărfuri, swap pe acțiuni, swap pe indici bursieri și acorduri similare), un contract de asigurare sau un contract cu rentă viageră sau orice dobândă (inclusiv un contract de tip futures sau forward sau o opțiune) în legătură cu un titlu de valoare, un criptoactiv care face obiectul raportării, drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap, un contract de asigurare sau un contract cu rentă viageră. Termenul „Activ Financiar“ nu include drepturile directe asupra unor bunuri imobile, care să nu fie titluri de datorie.
10. „Participație în Capitalurile Proprii“ înseamnă, în cazul unui parteneriat care este o Instituție Financiară, o participație fie la capitalul, fie la profitul parteneriatului. În cazul unei fiducii care este o Instituție Financiară, o Participație în Capitalurile Proprii este considerată a fi deținută de către orice persoană asimilată unui constituitor sau unui beneficiar al întregii fiducii sau a unei părți a acesteia sau a oricărei alte persoane fizice care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei. O Persoană care face obiectul Raportării va fi considerată beneficiar al unei fiducii dacă respectiva Persoană care face obiectul Raportării are dreptul de a primi, direct sau indirect (de exemplu, prin intermediul unui mandatar), o distribuție obligatorie sau poate primi, direct sau indirect, o distribuție discreționară din fiducie.
11. „Contract de Asigurare“ înseamnă un contract (altul decât un Contract cu Rentă Viageră) în conformitate cu care emitentul este de acord să plătească o sumă în momentul în care survine un eveniment asigurat specificat, legat de mortalitate, morbiditate, accident, răspundere civilă sau pagubă materială afectând o proprietate.
12. „Contract cu Rentă Viageră“ înseamnă un contract în conformitate cu care emitentul este de acord să efectueze plăți pentru o anumită perioadă de timp, determinată, în totalitate sau parțial, în funcție de speranța de viață a uneia sau mai multor persoane fizice. Termenul include, de asemenea, un contract care este considerat a fi un Contract cu Rentă Viageră în conformitate cu legislația, reglementările sau practica din statul membru sau din altă jurisdicție în care contractul a fost emis și în conformitate cu care emitentul este de acord să facă plățile pentru o perioadă de mai mulți ani.
13. „Contract de Asigurare cu Valoare de Răscumpărare“ înseamnă un Contract de Asigurare (altul decât un contract de reasigurare încheiat între două societăți de asigurare) care are o Valoare de Răscumpărare.
14. „Valoare de Răscumpărare“ înseamnă valoarea cea mai mare dintre:
(i) suma pe care deținătorul poliței de asigurare este îndreptățit să o primească în cazul răscumpărării sau al rezilierii contractului (calculată fără a scădea eventualele taxe de răscumpărare sau împrumuturi din poliță); și
(ii) suma pe care deținătorul poliței de asigurare o poate împrumuta în temeiul contractului sau în legătură cu acesta. Fără a aduce atingere dispozițiilor anterioare, termenul „Valoare de Răscumpărare“ nu include o sumă de plătit în temeiul unui Contract de Asigurare:
a) doar din motivul decesului unei persoane fizice asigurate în temeiul unui contract de asigurare de viață;
b) drept indemnizație pentru o daună corporală, o boală sau o altă plată reparatorie pentru o pierdere economică ce survine în momentul producerii evenimentului asigurat;
c) drept rambursare a unei prime plătite anterior (mai puțin costul taxelor de asigurare, fie că acestea sunt sau nu efectiv aplicate) în conformitate cu un Contract de asigurare (altul decât un contract de asigurare de viață cu componentă de investiții sau un Contract cu rentă viageră) ca urmare a anulării sau a rezilierii contractului, a diminuării expunerii la risc pe parcursul perioadei în care contractul este efectiv în vigoare ori rezultând din corectarea unei erori de înscriere sau a unei erori similare cu privire la prima stipulată în contract;
d) drept dividend în beneficiul deținătorului poliței de asigurare (în afară de dividendele transferate la rezilierea contractului), cu condiția ca respectivele dividende să fie legate de un Contract de asigurare în conformitate cu care singurele indemnizații de plătit sunt cele prevăzute la lit. b);
e) drept restituire a unei prime în avans sau a unui depozit de primă pentru un Contract de asigurare a cărui primă trebuie plătită cel puțin o dată pe an, dacă suma reprezentând prima anticipată sau depozitul de primă nu depășește suma primei anuale de plată pentru anul următor în temeiul contractului.
Termenii „Companie de asigurări specificată“, „Entitate guvernamentală“, „Organizație internațională“, „Bancă centrală“, „Active financiare“, „Participație în capitalurile proprii“, „Contract de asigurare“, „Contract cu rentă viageră“, „Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare“ și „Valoare de răscumpărare“ trebuie interpretați în conformitate cu prevederile anexei nr. 1, astfel cum a fost modificată.
F. Diverse
1. „Măsuri de cunoaștere a clientelei“ înseamnă măsurile de cunoaștere a clientelei ale unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, în temeiul Legii nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, sau al unor cerințe similare care se aplică unui astfel de Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor.
Aceste proceduri includ identificarea și verificarea identității clientului (inclusiv beneficiarii reali ai clientului), înțelegerea naturii și scopului tranzacțiilor și monitorizarea continuă.
2. „Entitate“ înseamnă o persoană juridică sau o construcție juridică. Acest termen este destinat să acopere orice persoană, alta decât o persoană fizică, în plus față de orice construcție juridică. Astfel, de exemplu, o companie, un parteneriat, o fiducie, o fundație, o societate în nume colectiv, o fideiusiune, o cooperativă, o asociație sau o asociație în participațiune se încadrează în sensul termenului „Entitate“.
3. O Entitate este o „Entitate Afiliată“ unei alte Entități dacă: oricare dintre cele două Entități deține controlul asupra celeilalte sau cele două Entități se află sub control comun. În acest sens, noțiunea de control include deținerea directă sau indirectă a peste 50% din voturi și din valoarea unei Entități.
În acest sens, Entitățile sunt considerate Entități afiliate dacă aceste Entități sunt conectate printr-unul sau mai multe lanțuri de proprietate de către o entitate-mamă comună și dacă entitatea-mamă comună deține direct mai mult de 50% din acțiuni sau altă participație în capitalurile proprii în cel puțin una dintre celelalte Entități. Un lanț de proprietate trebuie înțeles ca deținerea de către una sau mai multe Entități a mai mult de 50% din puterea totală de vot a acțiunilor unei Entități și mai mult de 50% din valoarea totală a acțiunilor unei Entități. De exemplu, Entitatea A deține 51% din puterea totală de vot și 51% din valoarea totală a acțiunilor entității B. Entitatea B, la rândul său, deține 51% din puterea totală de vot și 51% din valoarea totală a acțiunilor entității C. Entitățile A și C sunt considerate „Entități afiliate“ deoarece entitatea A deține în mod direct mai mult de 50% din puterea totală de vot a acțiunilor și mai mult de 50% din valoarea totală a acțiunilor entității B și deoarece entitatea B deține în mod direct mai mult de 50% din puterea totală de vot a acțiunilor și mai mult de 50% din valoarea totală a acțiunilor entității C. Entitățile A și C sunt, prin urmare, conectate prin lanțuri de proprietate. Fără a aduce atingere faptului că entitatea A deține în mod proporțional numai 26% din valoarea totală a acțiunilor și drepturilor de vot ale entității C, entitatea A și entitatea C sunt Entități afiliate.
4. „Sucursală“ înseamnă o unitate, o activitate sau un birou al unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este considerat(ă) sucursală în temeiul regimului de reglementare al unei jurisdicții sau care este reglementat(ă) în alt mod în temeiul legislației unei jurisdicții ca fiind separat(ă) de alte birouri, unități sau sucursale ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Toate unitățile, activitățile sau birourile unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor dintr-o singură jurisdicție sunt considerate o singură sucursală.
5. „Acord Efectiv privind Stabilirea Autorității Competente“ înseamnă un acord între autoritatea competentă din România și o jurisdicție din afara Uniunii care impune schimbul automat de informații corespunzătoare celor specificate la secțiunea II subsecțiunea B din prezenta anexă, astfel cum este confirmat printr-un act de punere în aplicare în conformitate cu art. 291^6 alin. (23).
6. „Jurisdicție Calificată din afara Uniunii“ înseamnă o jurisdicție din afara Uniunii care a încheiat un Acord Efectiv privind Stabilirea Autorității Competente cu autoritățile competente din toate statele membre care sunt identificate drept jurisdicții raportabile pe o listă publicată de jurisdicția din afara Uniunii.
7. Termenul „Jurisdicție parteneră“ înseamnă orice jurisdicție care a instituit o legislație juridică echivalentă și care este inclusă într-o listă publică emisă de respectiva Jurisdicție.
8. „NIF“ înseamnă Număr de Identificare Fiscală (sau echivalentul său funcțional dacă nu există un Număr de Identificare Fiscală). NIF este orice număr sau cod utilizat de o autoritate competentă pentru a identifica un contribuabil.
NIF-urile sunt utile și pentru identificarea contribuabililor care investesc în alte jurisdicții. Specificațiile NIF (și anume, structura, sintaxa etc.) sunt stabilite de administrațiile fiscale ale fiecărei jurisdicții. Unele jurisdicții au chiar o structură diferită a NIF-ului pentru diferite impozite sau diferite categorii de contribuabili (de exemplu, rezidenți și nerezidenți).
În timp ce multe jurisdicții utilizează un NIF în scopuri de impozitare a persoanelor sau societăților, unele jurisdicții nu emit un NIF. Cu toate acestea, aceste jurisdicții utilizează adesea un alt număr de integritate ridicată cu un nivel echivalent de identificare (un „echivalent funcțional“). Exemplele acestui tip de număr includ, pentru persoane fizice, un număr de securitate socială/de asigurare, număr/cod de cetățean/identificare personală/de serviciu și număr de înregistrare a rezidenților; iar pentru Entități, un cod/număr de înregistrare al companiei.
Jurisdicțiile vor depune eforturile necesare să furnizeze Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori informații cu privire la emiterea, colectarea și, în măsura în care este posibil și practic, structura și alte specificații ale numerelor de identificare ale contribuabililor și ale echivalentelor lor funcționale. Astfel de informații vor facilita colectarea de NIF-uri exacte de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori.
9. „Serviciu de Identificare“ înseamnă un proces electronic pus gratuit la dispoziție de către Uniunea Europeană sau de către jurisdicția Entităților sau persoanelor fizice cu obligații de raportare către terți (cum ar fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor), în scopul stabilirii identității și a rezidenței fiscale a persoanelor care fac obiectul raportării (cum ar fi Utilizatorii de Criptoactive sau Persoanele care exercită controlul).
În cazul în care o administrație fiscală optează pentru identificarea Utilizatorilor de Criptoactive sau a Persoanelor care exercită controlul pe baza unei soluții de Interfață de Programare a Aplicației (API), ar pune la dispoziția Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori un portal API. Ulterior, în cazul în care autocertificarea Utilizatorului de Criptoactive sau a Persoanei care exercită controlul indică rezidența în acea jurisdicție, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate direcționa Utilizatorul de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul către portalul API care ar permite jurisdicției să identifice Utilizatorul de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul pe baza cerințelor sale interne de identificare a contribuabilului (de exemplu, un act de identitate oficial sau un nume de utilizator). După identificarea cu succes a Utilizatorului de Criptoactive sau a Persoanei care exercită controlul în calitate de contribuabil al jurisdicției respective, jurisdicția, prin intermediul portalului API, urmează a furniza Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor un număr unic de referință sau un cod care să permită jurisdicției să coreleze Utilizatorul de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul cu un contribuabil din baza sa de date. În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor raportează ulterior informații referitoare la acel Utilizator de Criptoactive sau Persoană care exercită controlul, acesta ar include numărul sau codul unic de referință pentru a permite jurisdicției care primește informațiile să permită corelarea Utilizatorului de Criptoactive sau a Persoanei care exercită controlul. În acest sens, un număr de referință unic, un cod sau o altă confirmare primită de un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor cu privire la un Utilizator de Criptoactive sau o Persoană care exercită controlul prin intermediul unui serviciu guvernamental de verificare este, de asemenea, un echivalent funcțional al unui NIF.
Anexa nr. 7
NORME DE DECLARARE
Secţiunea I DefinițiiÎn sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:
Secţiunea a II-a Cerințe de declarare1. Stat membru de punere în aplicare înseamnă un stat membru care a pus în aplicare fie o Regulă de Includere a Veniturilor (IIR) Calificată, fie o Regulă a Profiturilor Subimpozitate (UTPR) Calificată, astfel cum sunt definite la art. 6 pct. 24 și 33 din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, cu modificările și completările ulterioare, fie ambele reguli, pentru Anul fiscal de raportare dat.
2. Stat membru care aplică doar un Impozit Suplimentar Național Calificat înseamnă un stat membru care a pus în aplicare doar un Impozit Suplimentar Național Calificat, astfel cum este definit la art. 6 pct. 23 din Legea nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru Anul fiscal de raportare dat.
3. Declarație informativă privind impozitul suplimentar înseamnă declarația de informații depusă de o Societate-Mamă Finală, de o Entitate Desemnată care depune declarația, de o Entitate Locală Desemnată sau de o Entitate Constitutivă, un model standard fiind prevăzut în ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
4. Secțiune generală înseamnă secțiunea din Declarația informativă privind impozitul suplimentar care conține informații generale despre Grupul de Întreprinderi Multinaționale în ansamblu, inclusiv structura sa corporativă, și o sinteză generală a aplicării Legii nr. 431/2023, cu modificările și completările ulterioare, această secțiune corespunzând secțiunii I din modelul standard pentru Declarația privind impozitul suplimentar.
5. Secțiuni jurisdicționale înseamnă setul de secțiuni din Declarația informativă privind impozitul suplimentar care conțin informații detaliate despre aplicarea IIR calificate, a UTPR calificate și a Impozitului Suplimentar Național Calificat în fiecare jurisdicție în care își desfășoară activitatea Grupul de Întreprinderi Multinaționale, aceste secțiuni corespunzând secțiunilor 2 și 3 din modelul standard pentru Declarația informativă privind impozitul suplimentar.
6. An fiscal de raportare înseamnă anul fiscal la care se referă Declarația informativă privind impozitul suplimentar.
Entitatea Constitutivă care depune Declarația informativă privind impozitul suplimentar identifică secțiunile relevante și, respectiv, statele membre relevante cărora le sunt comunicate informațiile, în conformitate cu abordarea în materie de diseminare prevăzută la art. 291^7.
Secţiunea a III-a Formatul pentru depunerea declarațiilor și schimbul de informații pentru grupurile naționale de mari dimensiuni cu asocieri în participație1. Atunci când o Societate-Mamă a unui Grup Național de Mari Dimensiuni din România deține o participație directă sau indirectă în capitalurile proprii ale unei Asocieri în Participație sau ale unei filiale a unei Asocieri în Participație care face obiectul unui Impozit Suplimentar Național Calificat într-un alt stat membru, respectivul Grup Național de Mari Dimensiuni utilizează modelul standard pentru Declarația informativă privind impozitul suplimentar prevăzut în ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
2. Grupurile Naționale de Mari Dimensiuni care intră sub incidența pct. 1 aplică prevederile art. 291^7 alin. (1) și art. 291^9.