Tehnician II
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, Bucureşti · județul București
Postul și condițiile
Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓
ANUNȚ
privind organizarea concursului pentru încadrarea postului vacant de execuție de
Tehnician II/ Compartiment mentenanță / Fabricație
la U.M. 02484 București
Postul pentru care se organizează concurs este Tehnician II/ Compartiment mentenanță / Fabricație: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Condițiile generale pentru ocuparea postului
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h).
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs, conform art. 35 din HG 1336/2022 sunt următoarele:
a) formular de înscriere la concurs adresat comandantului I.N.C.D.M.M „Cantacuzino”- (disponibil la adresa https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de naștere, a certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor (diplomă bacalaureat, diploma de licența și suplimentele la diplome) și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de I.N.C.D.M.M;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței (anexa 3 din H.G. 1336/2022) eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar, aflat în termen de valabilitate;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) acordul scris al persoanei care dorește să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fișei postului, în condițiile în care este declarată „admisă” la concurs.
* Documentele privind identitatea, studiile, cursurile sau specializările se prezintă și în original în vederea verificării conformității cu acestea.
**Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Data limită până la care se pot depune dosarele de înscriere la examen este 29.10.2026, ora 15.30, la secretarul comisiei de concurs, tel. contact:. 021.306.92.11.
Condiții specifice pentru ocuparea unui post vacant de execuție de personal civil contractual Tehnician II din cadrul Compartimentului Mentenanță / Fabricație:
- Să fie absolvent de studii medii cu diplomă de bacalaureat sau școală postliceală;
- Perfecționări (specializări): Diplomă/Atestat de tehnician în specialitate tehnică;
- Cerințe specifice: autorizație de acces la informații clasificate nivel secret de serviciu, în acest sens fiind necesar acordul scris al candidaților, prealabil desfășurării probelor de concurs, privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate.
Candidatul declarat „Admis” își va exprima acordul cu privire la procedura de verificare și avizare în vederea autorizării accesului la informații clasificate, potrivit legii, și completează formularul de bază – date personale, prevăzut în Anexa nr.15 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată va lua cunoștință că, în situația avizării negative, raportul de muncă încetează de drept, conform prevederilor art.56, alin.(1), lit. g) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Vechime în muncă și în specialitatea studiilor: minim 3 ani.
BIBLIOGRAFIE
- Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 53/2003 din 24 ianuarie 2003 (**republicat**)( Codul Muncii);
- Regulament de organizare a activității de mentenanță Aprobat prin Ordinul nr. 96 din 18 octombrie 2017
- LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil.
- ORDIN nr. 2.219 din 14 iulie 2022 privind controlul prin verificare periodică a dispozitivelor medicale
TEMATICĂ
- Protecția informațiilor clasificate
- Noțiunea și clasificarea informațiilor;
- Nivelurile de secretizare;
- Accesul la informații clasificate;
- Obligațiile persoanelor care au acces la informații clasificate;
- Evidența, păstrarea și circulația documentelor clasificate;
- Măsuri de protecție a informațiilor clasificate.
- Codul muncii
-
- Drepturile și obligațiile angajatorului și salariatului;
-
- Executarea contractului individual de muncă;
- Disciplina muncii;
- Abaterile și răspunderea disciplinară;
- Sancțiunile disciplinare;
- Timpul de muncă și timpul de odihnă;
- Încetarea contractului individual de muncă.
- Protecția informațiilor clasificate
- Noțiunea și clasificarea informațiilor;
- Nivelurile de secretizare;
- Accesul la informații clasificate;
- Obligațiile persoanelor care au acces la informații clasificate;
- Evidența, păstrarea și circulația documentelor clasificate;
- Măsuri de protecție a informațiilor clasificate.
- Codul muncii
- Drepturile și obligațiile angajatorului și salariatului;
- Executarea contractului individual de muncă;
- Disciplina muncii;
- Abaterile și răspunderea disciplinară;
- Sancțiunile disciplinare;
- Timpul de muncă și timpul de odihnă;
- Încetarea contractului individual de muncă.
- Regulament de organizare a activității de mentenanță Aprobat prin Ordinul nr. 96 din 18 octombrie 2017
- capitolul iv clasificarea lucrărilor de mentenanță
- capitolul v lucrări de mentenanță preventivă
- capitolul vi lucrări de mentenanță preventivă minoră
- capitolul vii lucrări de mentenanță preventivă majoră
- capitolul viii lucrări de mentenanță predictivă
- capitolul xiv principii de elaborare a PAM
- ORDIN nr. 2.219 din 14 iulie 2022 privind controlul prin verificare periodică a dispozitivelor medicale
- Capitolul II Controlul prin verificare periodică a dispozitivelor medicale
- Capitolul III Dispoziții finale
Notă: Actele normative se studiază cu modificările și completările ulterioare.
ATRIBUȚIILE POSTULUI:
Scopul principal al postului: executarea activităților de mentenanță în structura Fabricație.
Calendarul de desfășurare a concursului:
| Nr.
crt. |
ETAPIZAREA ACTIVITĂȚII | DATA/ORA | Locație |
| 1. | Depunerea dosarelor de concurs | 16-29.10.2026
Intervalul orar 08.30 – 15.30 |
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel 021.306.92.11 |
| 2. | Selecția dosarelor de concurs | 30.10.2026 | I.N.CD.M.M „Cantacuzino” |
| 3. | Afișarea rezultatelor selecției dosarelor de concurs | 02.11.2026 | I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 4. | Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs | 03.11.2026
Intervalul orar 08.30-15.30 |
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel. 021.306.92.11 |
| 5. | Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor | 04.11.2026
|
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 6. | Desfășurarea primei probe din concurs, proba scrisă | 05.11.2026
Intervalul orar 13.00-15.30
|
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
Bibliotecă |
| 7. | Notarea și afișarea rezultatului la proba scrisă | 06.11.2026 | I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 8. | Depunerea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise | 09.11.2026
Intervalul orar 08.30-15.30 |
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel. 021.306.92.11 |
| 9. | Soluționarea eventualelor contestații cu privire la rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor | 10.11.2026
|
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 10. | Susținerea probei interviului | 12.11.2026
Începând cu ora 13.00 |
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
Bibliotecă |
| 11. | Notarea interviului și afișarea rezultatului la interviu | 13.11.2026 | I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 12. | Depunerea eventualelor contestații ale rezultatului interviului | 16.11.2026
Intervalul orar 08.30-15.30 |
I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Punct acces Splaiul Independenței nr. 103, la secretarul comisiei-tel. 021.306.92.11 |
| 13. | Soluționarea contestațiilor cu privire la rezultatul interviului și afișarea rezultatului soluționării acestora | 17.11.2026 | I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
| 14. | Comunicarea rezultatelor finale ale concursului | 18.11.2026 | I.N.CD.M.M „Cantacuzino”
-Avizier Punct acces Splaiul Independenței nr. 103 -Site institut: https://cantacuzino.mapn.ro/pages/anunturi-posturi-vacante |
NOTE:
- Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor și după fiecare probă de concurs. Rezultatul final al concursului nu se contestă.
- Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare, după caz.
Cum înveți pentru acest post
Legile din bibliografie
Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.
-
Legea nr. 53/2003 Codul muncii
Ce cere anunțul
„…de serviciu, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 53/2003 din 24 ianuarie 2003 (**republicat**)( Codul Muncii); Regulament de organizare a activității de mentenanță Aprobat prin Ordinul nr. 96 din 18 octombrie 2017 LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor cons…”
-
H.G. nr. 585/2002 Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate
Ce cere anunțul
„…clasificate, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 53/2003 din 24 ianuarie 2003 (*…”
-
Legea nr. 182/2002 Legea privind protecția informațiilor clasificate
Ce cere anunțul
„…BIBLIOGRAFIE Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și c…”
-
H.G. nr. 781/2002 HOTĂRÂRE nr. 781 din 25 iulie 2002Textul actuluirezumat în lucru
Ce cere anunțul
„…în România, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 53/2003 din 24 ianuarie 2003 (**republicat**)( Codul Muncii); Regulament de organizare a activității de mentenanță Aprobat prin Ordinul nr. 96 din 18 octombrie 2017 LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*repub…”
-
Ordinul nr. 96/2017în lucru
Ce cere anunțul
„…de organizare a activității de mentenanță Aprobat prin Ordinul nr. 96 din 18 octombrie 2017 LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil. ORDIN nr. 2.219 din 14 iulie 2022 privind controlul prin verificare periodică a dispozitivelor medicale TEMATICĂ Pr…”
Întrebări din materia acestui concurs
Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.
1. Definiți contractul individual de muncă și arătați pe ce durată se încheie, ca regulă.
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin excepție, se poate încheia și pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.
„se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu” — Legea nr. 53/2003, art. 10 și art. 12
2. Ce este munca forțată și ce activități impuse de autoritățile publice nu constituie muncă forțată?
Munca forțată este interzisă. Termenul desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. Nu constituie muncă forțată munca sau activitatea impusă de autoritățile publice: a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu; b) pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite prin lege; c) în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, rămasă definitivă; d) în caz de forță majoră, respectiv război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum incendii, inundații, cutremure, epidemii.
„Termenul muncă forțată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber.” — Legea nr. 53/2003, art. 4
3. Definiți certificatul de securitate și autorizația de acces la informații clasificate, potrivit H.G. nr. 585/2002.
Certificatul de securitate este documentul eliberat persoanei cu atribuții nemijlocite în domeniul protecției informațiilor clasificate, respectiv funcționarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atestă verificarea și acreditarea de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate de un anumit nivel de secretizare. Autorizația de acces la informații clasificate este documentul eliberat, cu avizul instituțiilor abilitate, de conducătorul persoanei juridice deținătoare de astfel de informații, prin care se confirmă că, în exercitarea atribuțiilor profesionale, posesorul poate avea acces la informații secrete de stat de un anumit nivel de secretizare, potrivit principiului necesității de a cunoaște.
„care atestă verificarea și acreditarea de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate de un anumit nivel de secretizare;” — H.G. nr. 585/2002, art. 3
4. Care sunt clasele de secretizare și nivelurile de secretizare ale informațiilor secrete de stat? Ce informații se clasifică secrete de serviciu?
Informațiile sunt clasificate secrete de stat sau secrete de serviciu, în raport de importanța pe care o au pentru securitatea națională și de consecințele ce s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate. Informațiile secrete de stat sunt cele a căror divulgare poate prejudicia siguranța națională și apărarea țării și se includ în nivelurile: a) strict secret de importanță deosebită; b) strict secret; c) secret. Informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat se clasifică secrete de serviciu.
„(1) Potrivit legii, informațiile sunt clasificate secrete de stat sau secrete de serviciu, în raport de importanța pe care o au pentru securitatea națională” — H.G. nr. 585/2002, art. 4
5. Definiți informațiile clasificate, informațiile secrete de stat și informațiile secrete de serviciu, potrivit Legii nr. 182/2002.
Informațiile clasificate sunt informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. Informațiile secrete de stat sunt informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării. Informațiile secrete de serviciu sunt informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. Secretele de stat și secretele de serviciu sunt cele două clase de secretizare.
„informații secrete de stat - informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea tarii” — Legea nr. 182/2002, art. 15 lit. b)–e)
6. Enumerați și definiți nivelurile de secretizare. Căror informații li se atribuie?
Nivelurile de secretizare se atribuie informațiilor clasificate din clasa secrete de stat și sunt trei: strict secret de importanță deosebită – informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune de o gravitate excepțională securității naționale; strict secrete – informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securității naționale; secrete – informațiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune securității naționale. Informațiile secrete de stat se clasifică pe aceste niveluri în funcție de importanța valorilor protejate.
„nivelurile de secretizare se atribuie informațiilor clasificate din clasa secrete de stat și sunt:” — Legea nr. 182/2002, art. 15 lit. f), art. 18