1 post contractual vacant, Inspector specialitate IA
Centrul Județean de Cultură, Tradiții și Artă Ilfov · județul Ilfov
Postul și condițiile
Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓
Anunț
Centrul Județean de Cultură, Tradiție și Artă Ilfov organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante, la sediul instituției din str. Ernest Juvara, nr. 3-5, et. 1, sect. 6, București, proba scrisă și interviul în termenul prevăzut de art. 41 alin (5) din H.G. nr. 1336/2022 pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată astfel:
Compartimentul Secretariat Tehnic-Administrativ
- 1 post contractual vacant de Inspector specialitate, grad profesional IA
La concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile generale și condițiile specifice stabilite prin fișa postului.
CONDIȚII GENERALE de ocupare a postului/posturilor vacante:
- Are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- Cunoaște limba română scris și vorbit;
- Are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Are o stare de sanatate corespunzatoare postului pentru carecandidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- Îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- Execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- Nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
CONDIȚII SPECIFICE de ocupare a postului :
Compartimentul Secretariat Tehnic-Administrativ
- 1 post contractual vacant de Inspector specialitate, grad profesional IA
Studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă
Vechime în muncă 4 ani
- Bibliografia:
Inspector specialitate grad profesional IA
- Constituția României republicată, cu modificărilr ți completările ulterioare;
- Legea 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- U.G. nr. 21/2007, privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
- U.G. nr. 189/2008, privind managementul instituțiilor de spectacole și concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public, cu modificările și completările ulterioare
Tematica:
Inspector specialitate grad profesional IA
- Reglementări privind Constituția României;
- Reglementări privind ,,Codul Muncii,, – republicată;
- Reglementări privind Codul Administrativ;
- Reglementări privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte;
- Reglementări privind liberal acces la informațiile de interes public;
- Reglementări privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public
DOSARUL DE CONCURS se depune în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv 21.10.2026 până în data de 04.11.2026 , ora 15.00 de luni până joi între orele 9.00 – 15.00 și vineri între orele 9.00 – 13.00 la sediul Centrului Județean de Cultură, Tradiție și Artă Ilfov, str. Ernest Juvara, nr. 3-5, et. 1, sect. 6, București la Compartimentul Juridic, Resurse Umane tel: 021.212.56.93/106 sau e-mail:[email protected]. Detali suplimentare și rezultatele concursului se pot obține și pe site-ul instituției www.culturailfov.ro
Conform prevederilor art. 35 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din H.G. nr. 1336/2022;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursuluui;
- curriculum vitae, model comun European;
- informare privind program prelungit;
- notă de informare și obținere acord în legătură cu prelungirea datelor cu caracter personal în procesul de recrutare.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății.
În cazul documentului prevăzut la litera f), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copiile de pe actele prevăzute de la lit. b) la lit. e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
TIPUL PROBELOR DE CONCURS:
- Selecția dosarelor de înscriere în data de 05.11.2026 – prin care se verifică îndeplinirea condițiilor generale și specifice de participare în termenul prevăzut de art. 36 alin. (1) din HG nr. 1336/2022;
- Proba scrisă – 12. 11.2026, ora 10.00, la sediul Centrului Județean de Cultură, Tradiție și Artă Ilfov din Str. Ernest Juvara, nr. 3-5, et. 1, sect. 6, București;
- Interviul – 18.11.2026, ora 10.00 în termenul prevăzut de art. 41 alin. (5) din HG nr. 1336/2022
În cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor contractuale de execuție sunt declarați admiși la proba practică și la proba de interviu candidații care au obținut minim de 50 de puncte.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.
Cum înveți pentru acest post
Legile din bibliografie
Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.
-
Legea nr. 53/2003 Codul muncii
Ce cere anunțul
„…epublicată, cu modificărilr ți completările ulterioare; Legea 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; U.G. nr. 21/2007, privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 544…”
-
O.U.G. nr. 57/2019 Codul administrativ
Ce cere anunțul
„…republicată cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; U.G. nr. 21/2007, privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și comp…”
-
Constituția României Constituția României, republicată
Ce cere anunțul
„…pector specialitate grad profesional IA Constituția României republicată, cu modificărilr ți completările ulterioare; Legea 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările și completările ulterioare; Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu mod…”
-
Legea nr. 544/2001 Legea privind liberul acces la informațiile de interes public
Ce cere anunțul
„…au concerte, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; U.G. nr. 189/2008, privind managementul instituțiilor de spectacole și concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public, cu modificările și completările ulterioare Tema…”
Întrebări din materia acestui concurs
Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.
1. Definiți contractul individual de muncă și arătați pe ce durată se încheie, ca regulă.
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin excepție, se poate încheia și pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.
„se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu” — Legea nr. 53/2003, art. 10 și art. 12
2. Ce este munca forțată și ce activități impuse de autoritățile publice nu constituie muncă forțată?
Munca forțată este interzisă. Termenul desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. Nu constituie muncă forțată munca sau activitatea impusă de autoritățile publice: a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu; b) pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite prin lege; c) în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, rămasă definitivă; d) în caz de forță majoră, respectiv război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum incendii, inundații, cutremure, epidemii.
„Termenul muncă forțată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber.” — Legea nr. 53/2003, art. 4
3. Potrivit Codului administrativ, autoritățile administrației publice locale sunt:
Răspuns corect: b) consiliile locale, primarii și consiliile județene
„Autoritățile administrației publice locale sunt: consiliile locale, primarii și consiliile județene.” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 3
4. Autonomia locală reprezintă:
Răspuns corect: c) dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în numele și în interesul colectivităților locale
„autonomia locală - dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 5 lit. j)
5. Potrivit Constituției, forma de guvernământ a statului român este:
Răspuns corect: a) republica
„Forma de guvernământ a statului român este republica.” — Constituția României, art. 1 alin. (2)
6. Suveranitatea națională aparține:
Răspuns corect: b) poporului român
„Suveranitatea națională aparține poporului român” — Constituția României, art. 2 alin. (1)
7. Definiți, potrivit Legii nr. 544/2001, informația de interes public și informația cu privire la datele personale.
Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. Prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.
„indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației” — Legea nr. 544/2001, art. 2 lit. b) și c)
8. Enumerați informațiile de interes public pe care fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să le comunice din oficiu.
a) actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe; c) numele și prenumele persoanelor din conducere și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice; d) coordonatele de contact: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de internet; e) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; f) programele și strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii; i) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau instituției publice, când persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.
„Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public” — Legea nr. 544/2001, art. 5 alin. (1)