Asistent medical comunitar
Primăria Târnova · județul Caraș-Severin
Postul și condițiile
Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓
A.) Primaria Târnova cu sediul în Târnova, str. – nr. 376, județul Caras-Severin, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022:
1. Nivelul postului: execuție
2. Denumirea postului: ASISTENT MEDICAL COMUNITAR, post vacant, pe perioadă nedeterminată.
3. Numărul de posturi: 1 post normă întreagă
B.) Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de înscriere se depun la sediu instituție. Informaţii la tel: 0255234704 sau la sediul instituţiei.
Termenul de depunere a dosarelor 05.11.2026, ora 14:00, la sediul instituţiei.
C.) Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Notă conform Ordinului comun MS/MEC nr. 55/3.335/2026: Pentru posturile din învățământul preuniversitar (funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și funcții de conducere, de îndrumare și control), înscrierea la concurs este condiționată de prezentarea certificatului medical emis de medicul specialist de medicina muncii. Certificatul se emite în baza avizului medicului specialist psihiatru, a adeverinței medicale eliberate de medicul de familie și a consultației specifice de medicina muncii.
Condiţii specifice de participare la concurs:
1. Nivelul studiilor: Studii de specialitate – absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau învățământ universitar în specializarea „asistență medicală“
2. Vechime în muncă: Nu se solicită vechime
3. Alte condiții: – Certificat de membru al O.A.M.G.M.A.M.R. ; – Aviz anual O.A.M.G.M.A.M.R, – Adeverință participare la concurs, eliberată de O.A.M.G.M.A.M.R. – specializarea în asistență medicală comunitară reprezintă un avantaj însă nu constituie o condiție eliminatorie. Postul de asistent medical comunitar poate fi ocupat de specialitățile de asistent medical, conform competențelor dobândite în baza titlului oficial de calificare, doar de către moașe sau asistenți medicali absolvenți de studii sanitare într-o specializare de profil clinic, astfel cum sunt acestea definite la art. 207, alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: asistent medical generalist, asistent medical obstetrică-ginecologie / moașă, asistent medical de pediatrie și asistent medical de ocrotire. Disponibilitate pentru deplasări Cunoştinţe de operare pe calculator – nivel utilizator elementar Constituie un avantaj :- domiciliul în uat Târnova
D.) Bibliografie şi tematică: 1) Lucreţia Titircă: Urgenţe medico-chirurgicale –Sinteze-Editura medicală, Bucureşti 2023 2) C. Bocârnea: Boli infecţioase si epidemiologie: Ed.Info-team, 1993; 3) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale – Anexele 1 și 3 4) Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare; 5) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare; 6) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum si organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, aprobată prin Legea 53/2014, cu modificările și completările ulterioare; 7) Codul de etică si deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naţionale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nr. 2 / 9 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare; 8) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1142/ 03 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenți medicali generaliști, Capitolele 11.1, 11.2, 11.3, 11.5, 14.7, 14.8, 14.9, 14.10, 14.11, 15.6, 21.1, 21.2, 21.3, 21.4, 21.5, 21.6, 22.5. 22.6, 23.1 (litera b, c, d, e), 23.2, 23.3, 23.6, 24 9) Ordonanța de ugență a Guvernului nr. 18/01.03.2017 privind asistenţa medicală comunitară aprobată prin Legea nr.180/2017, cu modificările şi completările ulterioare; 10) Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară; 11) Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor comunitare integrate; 12) Ordinul ministrului sănătăţii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.282/728/2023 privind aprobarea Modelului de protocol-cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială și cabinetele de medicină de familie care deservesc populația; 13) Ordinul Ministrului Muncii și Justiției Sociale, Ministrului Sănătății și al Ministrului Educației Naționale nr. 393/630/4236/2017 pentru aprobarea Protocolului de colaborare în vederea implementării serviciilor comunitare integrate necesare prevenirii excluziunii sociale şi combaterii sărăciei 14) Ghid metodologic privind furnizarea serviciilor de asistență medicală comunitară de către asistentul medical comunitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024.
Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
| Activitate | Data | Ora |
| Data postării/publicării anunțului | 22 Octombrie 2026 | |
| Data limită de depunere a dosarelor | 5 Noiembrie 2026 | 14:00 |
| Selecția dosarelor | 6 Noiembrie 2026 | 10:00 |
| Afișarea selecției dosarelor | 6 Noiembrie 2026 | 12:00 |
| Termen limită contestații ref la selecția dosarelor | 9 Noiembrie 2026 | 13:00 |
| Afișarea rezultatelor la contestații | 10 Noiembrie 2026 | 13:00 |
| Proba scrisă | 13 Noiembrie 2026 | 11:00 |
| Afișarea rezultatelor la proba scrisă | 13 Noiembrie 2026 | 14:00 |
| Termen limită contestații la proba scrisă | 16 Noiembrie 2026 | 13:00 |
| Afișarea rezultatelor la contestații ref proba scrisă | 16 Noiembrie 2026 | 14:30 |
| Interviul | 17 Noiembrie 2026 | 10:00 |
| Afișarea rezultatelor la proba de interviu | 17 Noiembrie 2026 | 13:00 |
| Termen limită contestații la proba de interviu | 17 Noiembrie 2026 | 14:00 |
| Afișarea rezultatelor la contestații la proba de interviu | 17 Noiembrie 2026 | 15:00 |
| Afișare rezultat final | 17 Noiembrie 2026 | 15:30 |
Cum înveți pentru acest post
Legile din bibliografie
Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.
-
Legea nr. 46/2003 Legea drepturilor pacientului
Ce cere anunțul
„…rezultate din activități medicale – Anexele 1 și 3 4) Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare; 5) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările și completările ulterioare; 6) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea p…”
-
Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024 GHID METODOLOGIC privind furnizarea serviciilor de asistență medicală comunitară de către asistentul medical comunitar (aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024)
Ce cere anunțul
„…itară de către asistentul medical comunitar, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024.…”
-
H.G. nr. 324/2019 Normele metodologice privind asistența medicală comunitară
Ce cere anunțul
„…80/2017, cu modificările şi completările ulterioare; 10) Hotărârea Guvernului nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară; 11) Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor comunitare integrate; 12) Ordinul ministrului sănătăţii și al ministrului dezvoltării…”
-
Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021 MANUALUL centrelor comunitare integrate (aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 2.931/2021)
Ce cere anunțul
„…rea activităţii de asistenţă medicală comunitară; 11) Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021 privind aprobarea Manualului centrelor comunitare integrate; 12) Ordinul ministrului sănătăţii și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.282/728/2023 privind aprobarea Modelului de protocol-cadru de colaborare între unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială și…”
Întrebări din materia acestui concurs
Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.
1. Definiți, potrivit Legii nr. 46/2003, noțiunile de discriminare, intervenție medicală și îngrijiri terminale.
Discriminarea este distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, originii naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale. Intervenția medicală este orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare. Îngrijirile terminale sunt îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătățirea prognozei fatale a stării de boală, precum și îngrijirile acordate în apropierea decesului.
„prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare” — Legea nr. 46/2003, art. 1 lit. b), d), e)
2. Cine este reprezentantul legal al pacientului, potrivit Legii nr. 46/2003?
Reprezentant legal este soțul/soția, copiii, părinții sau celelalte rude până la gradul al IV-lea ale pacientului, tutorele, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică. Declarația se înregistrează în Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora și cuprinde drepturile prevăzute de lege ce pot fi exercitate de reprezentant.
„orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică” — Legea nr. 46/2003, art. 1 lit. f)
3. Definiți catagrafierea populației și enumerați principalele caracteristici avute în vedere la realizarea ei.
Catagrafierea populației reprezintă procesul de identificare, înregistrare și inventariere a persoanelor din comunitate, în vederea evidențierii vulnerabilităților stării de sănătate și a evaluării nevoii de servicii de asistență medicală comunitară. Caracteristicile avute în vedere sunt: nivelul socio-economic al gospodăriei, numărul membrilor gospodăriei, genul și vârsta membrilor familiei, condițiile de locuit, starea de igienă a gospodăriei, statutul de încadrare în muncă și în sistemul de asigurări sociale de sănătate, starea curentă de sănătate și eventualele patologii cronice ale fiecărui membru al familiei, statusul privind serviciile preventive (vaccinare și screening, conform vârstei), riscurile personale și familiale. Catagrafia se înregistrează în aplicația AMCMSR.gov.ro.
„Principalele caracteristici care sunt avute în vedere la catagrafierea populației sunt reprezentate de:” — Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024, secțiunea 2.1.1
4. Enumerați etapele rezolvării unui caz complex medico-social.
Etapele sunt: evaluarea inițială – culegerea datelor; diagnoza medicală, medico-socială și stabilirea obiectivelor de intervenție; planificarea intervențiilor; intervenția și monitorizarea planului de intervenție; evaluarea rezultatelor.
„Rezolvarea unui caz complex medico-social presupune parcurgerea unor etape menite să soluționeze sau să amelioreze nevoile identificate după cum urmează:” — Ordinul ministrului sănătății nr. 740/2024, secțiunea 2.1.3
5. Ce includ serviciile de sănătate și la ce se referă acțiunile de sănătate publică, în înțelesul normelor metodologice?
Serviciile de sănătate includ servicii medicale preventive, curative, de recuperare, inclusiv managementul de caz în cazurile complexe de boli cronice și boli rare, care pot fi furnizate de către asistenții medicali comunitari și moașe, în limita competențelor profesionale, precum și activități de telemedicină și paleație în colaborare cu specialiști pe aceste domenii. Acțiunile de sănătate publică se referă la: a) supravegherea stării de sănătate publică; b) evaluarea factorilor de risc din mediu; c) promovarea sănătății și educația pentru sănătate; d) intervenția integrată cu măsurile și acțiunile preventive de asistență socială și educațională; e) realizarea altor acțiuni de sănătate publică de interes național, județean sau local, inițiate sau care au acordul Ministerului Sănătății și/sau al direcțiilor de sănătate publică.
„includ servicii medicale preventive, curative, de recuperare, inclusiv managementul de caz în cazurile complexe de boli cronice și boli rare” — H.G. nr. 324/2019, art. 1 alin. (2) și (3)
6. Cum sunt identificați beneficiarii serviciilor de asistență medicală comunitară și care sunt principalele caracteristici avute în vedere la catagrafierea populației?
Beneficiarii sunt identificați în mod activ și continuu prin catagrafierea populației colectivității locale și prin actualizarea lunară a acesteia în aplicația on-line AMCMSR.gov.ro. La catagrafiere se au în vedere: nivelul socioeconomic al gospodăriei, numărul membrilor gospodăriei, genul și vârsta membrilor familiei, condițiile de locuit, starea de igienă a gospodăriei, statutul de încadrare în muncă a membrilor familiei și în sistemul de asigurări sociale de sănătate, starea curentă de sănătate și eventuale patologii cronice ale fiecărui membru al familiei, statusul privind serviciile preventive (vaccinare și screening, conform vârstei), riscuri personale și familiale, alte caracteristici specifice populației deservite. Catagrafierea se face cu asigurarea protecției datelor personale și a celor medicale.
„nivelul socioeconomic al gospodăriei, numărul membrilor gospodăriei, genul și vârsta membrilor familiei, condițiile de locuit, starea de igienă a gospodăriei” — H.G. nr. 324/2019, art. 2 alin. (2), art. 3
7. Definiți persoana vulnerabilă din punct de vedere medical.
Persoana vulnerabilă din punct de vedere medical este persoana supusă riscului de a suferi afectări ale stării de sănătate prin acțiunea unor determinanți biologici, de mediu fizic, social și economic, comportamentali sau care țin de serviciile de sănătate, sau ca urmare a probabilității crescute de a dezvolta anumite boli sau stări patologice, ca urmare a unor caracteristici personale ce țin de vârstă, stare de dizabilitate sau de alte situații fiziologice (art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 18/2017, citat în manual).
„Persoana vulnerabilă din punct de vedere medical este persoana supusă riscului de a suferi afectări ale stării de sănătate prin acțiunea unor determinanți biologici, de mediu fizic, social și economic, comportamentali” — Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021, cap. 9
8. Enumerați activitățile din centrul comunitar integrat, conform H.G. nr. 324/2019.
Activitățile din centrul comunitar integrat sunt: asistență medicală comunitară; medicină de familie; medicină de specialitate; telemedicină; consiliere și sprijin în îngrijirea la domiciliu și paliație; planificare familială; promovare și prevenție prin caravane medicale și de screening; medicină dentară; asistență socială și educațională, în funcție de nevoile identificate ale beneficiarilor centrului.
„Conform prevederilor HG nr.324/ 2019 activitățile din centrul comunitar integrat sunt:” — Ordinul ministrului sănătății nr. 2931/2021, cap. 7