Brancardier
Spitalul Municipal „Anghel Saligny” Fetești, Feteşti · județul Ialomița
Postul și condițiile
Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓
Spitalul Municipal ,,Anghel Saligny” Feteşti organizează concurs, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 si cu prevederile art. VII, punctul (3) din Ordonanta de Urgenta nr. 115/2003 , pentru ocuparea urmatorului post vacant :
–1 post vacant de brancardier în Compartimentul de Primiri Urgente, normă intreagă ( 8 ore/zi), perioadă nedeterminată ;
Condiţii specifice ;
– minim scoala generala;
– curs de calificare brancardier , autorizat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale ;
– nu este necesara vechimea in munca.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs pus la dispozitie de biroul Resurse umane ;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau institutia publica;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european;
j) certificat medical din care să reiasă că este apt din punct de vedere neuropsihic.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei interviului.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune de către candidați la Biroul Resurse Umane din cadrul Spitalului Municipal ,,Anghel Saligny’’ Fetești în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului , în zilele de luni pâna joi între orele 8.00-15.30, iar în ziua de vineri între orele 8.00-12.30.
Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Municipal ,,Anghel Saligny’’ Fetești din municipiul Fetesti, str. Călărasi, nr. 549, județul Ialomița.
Calendarul estimativ de desfășurare a concursului :
| Perioada de depunere a dosarelor pentru concurs;
|
15.10.2026 – 28.10.2026
De luni până joi între orele 8.00-15.30 și vineri între orele 8.00-12.30 |
| Data limita de depunere a dosarelor pentru concurs; | 28.10.2026 , ora 15.30 |
| Selecția dosarelor de concurs
Afișare rezultat selecție dosare |
30.10.2026 , ora 10.00
30.10.2026 , ora 16.00 |
| Data limita de depunere a contestațiilor privind selecția dosarelor de înscriere la concurs | 02.11.2026 , ora 16.00 |
| Soluționarea contestațiilor și afisarea rezultatelor | 03.11.2026 , ora 16.00 |
| Proba scrisă | 19.11.2026 , ora 12.00 |
| Afișarea rezultatului probei scrise | 20.11.2026 , ora 16.00 |
| Data limita de depunere a contestațiilor pentru proba scrisă | 23.11.2026 , ora 16.00 |
| Soluționarea contestațiilor pentru proba scrisă și afișarea rezultatelor | 24.11.2026 , ora 16.00 |
| Proba practica si Proba interviului | 25.11.2026, ora 10.00 |
| Afișarea rezultatului probei practice si rezultatul probei interviului | 25.11.2026 , ora 16.00 |
| Data limită de depunere a contestațiilor pentru proba practica si proba interviului | 26.11.2026, ora 16.00 |
| Soluționarea contestațiilor pentru proba practica si proba interviului | 27.11.2026, ora 16.00 |
| Afisarea rezultatelor finale | 27.11.2026, ora 16.00 |
Tematica și bibliografia de concurs se vor afișa la avizierul și pe site-ul Spitalului Municipal ,,Anghel Saligny” Fetesti .
Relații suplimentare se pot obtine de la Biroul R.U.N.O.S. din cadrul Spitalului Municipal ,,Anghel Saligny’’ Fetești, telefon 0243.361905, interior Administrativ (tasta 2) urmat de tasta 3 – Resurse umane.
Cum înveți pentru acest post
Legile din bibliografie
Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.
-
Legea nr. 46/2003 Legea drepturilor pacientului
Ce cere anunțul
„…vități medicale (Cap. 1, III, VI, VII si VII) si Anexa 3; Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului, actualizată; Ordinul nr. 1134/C/2000 privind efectuarea expertizelor „ a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, actualizat. Caiet Formator Brancardier | pus la dispozitia candidatilor de Biroul Resurse umane) TEMATICA Ordinul M.S. nr. 1101 din 30 septembrie 2016: - Anexa 3 - Metodol…”
-
Ordinul ministrului sănătății nr. 1761/2021 Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare
Ce cere anunțul
„…a și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale. Ordinul M.S. nr. 1761/2021: - Anexa 3 - Proceduri recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc. OMS 1226/2012: -Anexa 1-CAPITOLUL || - Definiții -CAPITOLUL (Il - Clasificări -CAPITOLUL V - Colectarea deșeurilor la locul de producere “CAPITOLUL VI - Ambalarea deșeurilor medicale “CAPITOLUL VII - Stocarea temporară a d…”
-
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016 Normele de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale
Ce cere anunțul
„…PRIN CONCURS A UNUI POST VACANT DE BRANCARDIER BIBLIOGRAFIE Ordinul M.S. nr. 1101 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de Supraveghere prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare Anexa 3 si Anexa 4; 2 OMS 1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evalua…”
Întrebări din materia acestui concurs
Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.
1. Definiți, potrivit Legii nr. 46/2003, noțiunile de discriminare, intervenție medicală și îngrijiri terminale.
Discriminarea este distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, originii naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale. Intervenția medicală este orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare. Îngrijirile terminale sunt îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătățirea prognozei fatale a stării de boală, precum și îngrijirile acordate în apropierea decesului.
„prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare” — Legea nr. 46/2003, art. 1 lit. b), d), e)
2. Cine este reprezentantul legal al pacientului, potrivit Legii nr. 46/2003?
Reprezentant legal este soțul/soția, copiii, părinții sau celelalte rude până la gradul al IV-lea ale pacientului, tutorele, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică. Declarația se înregistrează în Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora și cuprinde drepturile prevăzute de lege ce pot fi exercitate de reprezentant.
„orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică” — Legea nr. 46/2003, art. 1 lit. f)
3. Definiți curățarea, dezinfecția și sterilizarea, potrivit Normelor tehnice aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021.
Curățarea este etapa preliminară obligatorie, permanentă și sistematică în cadrul oricărei activități sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie organică și anorganică) de pe suprafețe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operații mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici și/sau chimici. Dezinfecția este procedura de distrugere a majorității microorganismelor patogene sau nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenți fizici și/sau chimici. Sterilizarea este operațiunea prin care se realizează o reducere logaritmică de 10^-6 (1/1.000.000) a microorganismelor, inclusiv a sporilor bacterieni de pe obiectele contaminate.
„sterilizare - operațiunea prin care se realizează o reducere logaritmică de 10^-6 (1/1.000.000) a microorganismelor, inclusiv a sporilor bacterieni de pe obiectele contaminate” — Ordinul ministrului sănătății nr. 1761/2021, Norme tehnice, art. 1 lit. a), c), l)
4. Care sunt nivelurile de dezinfecție și ce distruge fiecare?
Dezinfecția de nivel înalt: distruge bacteriile în formă vegetativă, fungii, virusurile, micobacteriile și majoritatea sporilor bacterieni; nu poate substitui sterilizarea. Dezinfecția de nivel intermediar (mediu): distruge bacteriile în formă vegetativă, fungii, micobacteriile și virusurile, fără acțiune asupra sporilor bacterieni. Dezinfecția de nivel scăzut: distruge majoritatea bacteriilor în formă vegetativă, unii fungi și unele virusuri, fără acțiune asupra micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor neanvelopate și a mucegaiurilor.
„fără acțiune asupra micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor neanvelopate și a mucegaiurilor” — Ordinul ministrului sănătății nr. 1761/2021, Norme tehnice, art. 1 lit. d), e), f) și art. 10
5. Enumerați atribuțiile asistentei medicale responsabile de salon în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Asistenta medicală responsabilă de salon: a) implementează practicile de îngrijire a pacienților în vederea limitării infecțiilor; b) se familiarizează cu practicile de prevenire a apariției și răspândirii infecțiilor și aplică practicile adecvate pe toată durata internării pacienților; c) menține igiena, conform politicilor spitalului și practicilor de îngrijire adecvate din salon; d) informează cu promptitudine medicul de gardă/medicul șef de secție în legătură cu apariția semnelor de infecție la unul dintre pacienții aflați în îngrijirea sa; e) inițiază izolarea pacientului care prezintă semne ale unei boli transmisibile și anunță imediat medicul curant și serviciul de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale; f) limitează expunerea pacientului la infecții provenite de la vizitatori, personalul spitalului, alți pacienți sau echipamentul utilizat pentru diagnosticare; g) semnalează medicului curant existența elementelor sugestive de infecție asociată asistenței medicale; h) participă la pregătirea personalului; i) participă la investigarea focarelor.
„implementează practicile de îngrijire a pacienţilor în vederea limitării infecţiilor” — Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016, anexa nr. 1, cap. II, pct. 13
6. Enumerați cel puțin șase atribuții ale asistentei șefe de secție în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Asistenta șefă de secție: prelucrează procedurile și protocoalele de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale cu personalul mediu și auxiliar din secție și răspunde de aplicarea acestora; răspunde de aplicarea precauțiunilor standard și specifice de către personalul secției; răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine și de respectarea regulilor de tehnică aseptică; controlează respectarea circuitelor funcționale din secție; răspunde de starea de curățenie din secție; coordonează și supraveghează operațiunile de curățenie și dezinfecție; verifică și răspunde de modul de manipulare a lenjeriei bolnavilor și de modul de colectare a deșeurilor infecțioase și neinfecțioase; instruiește personalul din subordine privind autodeclararea îmbolnăvirilor; răspunde de întocmirea și completarea registrului de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale și a registrului de expunere accidentală la produse biologice pe secție.
„răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine, de respectarea regulilor de tehnică aseptică de către acesta” — Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016, anexa nr. 1, cap. II, pct. 12