Legea nr. 319/2006

• Scopul legii: instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în muncă a lucrătorilor art. 1 alin. 1.
• Legea se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și private art. 3 alin. 1, angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților lucrătorilor art. 3 alin. 2.
• Excepție: anumite activități specifice din serviciile publice (forțele armate, poliția), cazurile de dezastre, inundații și măsurile de protecție civilă, când particularitățile lor vin în contradicție cu legea; și aici securitatea și sănătatea lucrătorilor trebuie asigurate art. 4.

• Lucrător – persoana angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții, elevii în perioada stagiului de practică, ucenicii și alți participanți la procesul de muncă, cu excepția persoanelor care prestează activități casnice (lit. a).
• Angajator – persoana fizică sau juridică aflată în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității (lit. b).
• Alți participanți la procesul de muncă – persoane aflate în unitate cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor în vederea angajării, persoane care prestează activități în folosul comunității sau voluntariat, șomeri aflați la o formă de pregătire profesională, persoane fără contract individual de muncă în formă scrisă (lit. c).
• Reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM – persoana aleasă, selectată sau desemnată de lucrători să îi reprezinte în problemele de protecție a securității și sănătății în muncă (lit. d).
• Prevenire – ansamblul de dispoziții sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale (lit. e).
• Eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoană dată dispărută, accidentul de traseu ori de circulație în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune (lit. f).
• Accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces (lit. g).
• Boală profesională – afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă (lit. h).
• Echipament de muncă – orice mașină, aparat, unealtă sau instalație folosită în muncă (lit. i).
• Echipament individual de protecție – orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care i-ar putea pune în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă, precum și orice supliment sau accesoriu proiectat în acest scop (lit. j).
• Loc de muncă – locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile unității, inclusiv orice alt loc din aria unității la care lucrătorul are acces în cadrul activității (lit. k).
• Pericol grav și iminent de accidentare – situația concretă, reală și actuală căreia îi lipsește doar prilejul declanșator pentru a produce un accident în orice moment (lit. l).
• Securitate și sănătate în muncă – ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă (lit. n).
• Incident periculos – evenimentul identificabil (explozie, incendiu, avarie, accident tehnic, emisii majore de noxe) care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări și/sau a cauzat ori ar fi putut produce pagube materiale (lit. o).
• Servicii externe – persoane juridice sau fizice din afara unității, abilitate să presteze servicii de protecție și prevenire în domeniul SSM (lit. p).
• Accident ușor – eveniment cu leziuni superficiale, care necesită numai primele îngrijiri medicale și a antrenat incapacitate de muncă mai mică de 3 zile (lit. q).
• Boală legată de profesiune – boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanți sunt de natură profesională (lit. r).

• Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă art. 6 alin. 1.
• Dacă apelează la servicii externe, angajatorul nu este exonerat de responsabilitățile sale art. 6 alin. 2. Obligațiile lucrătorilor nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului art. 6 alin. 3.
• Angajatorul ia măsurile necesare pentru: asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor; prevenirea riscurilor profesionale; informarea și instruirea lucrătorilor; asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare art. 7 alin. 1.
• Principiile generale de prevenire art. 7 alin. 3: evitarea riscurilor; evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; combaterea riscurilor la sursă; adaptarea muncii la om; adaptarea la progresul tehnic; înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau este mai puțin periculos; dezvoltarea unei politici de prevenire coerente; adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă față de cele de protecție individuală; furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor.
• Angajatorul evaluează riscurile, ține seama de capacitățile lucrătorului când îi încredințează sarcini, consultă lucrătorii la introducerea de noi tehnologii și permite accesul în zonele cu risc ridicat și specific numai lucrătorilor care au primit și și-au însușit instrucțiunile adecvate art. 7 alin. 4.
• Când în același loc de muncă lucrează lucrători din mai multe unități, angajatorii cooperează, își coordonează acțiunile, se informează reciproc și informează lucrătorii despre riscurile profesionale art. 7 alin. 5.
• Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători art. 7 alin. 6.

• Angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători care se ocupă de activitățile de protecție și de prevenire („lucrători desemnați”) art. 8 alin. 1. Ei nu trebuie prejudiciați, trebuie să dispună de timpul necesar și să aibă, în principal, atribuții de SSM și, cel mult, atribuții complementare art. 8 alin. 2, 3 și 6.
• Dacă lipsește personalul competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe art. 8 alin. 4.
• În microîntreprinderi și întreprinderi mici, cu activități fără riscuri deosebite, angajatorul își poate asuma el însuși atribuțiile de SSM, dacă are capacitatea necesară art. 9 alin. 4.

• Angajatorul ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor și stabilește legăturile cu serviciile specializate (prim ajutor, serviciul medical de urgență, salvare și pompieri) art. 10 alin. 1. Desemnează lucrătorii care aplică aceste măsuri art. 10 alin. 2.
• În caz de pericol grav și iminent, angajatorul: informează cât mai curând posibil lucrătorii expuși; ia măsuri și dă instrucțiuni ca lucrătorii să poată opri lucrul și/sau părăsi imediat locul de muncă spre o zonă sigură; nu impune reluarea lucrului cât timp pericolul există, în afara cazurilor excepționale și pentru motive justificate art. 11 alin. 1.
• Lucrătorii care părăsesc locul de muncă într-un asemenea caz nu trebuie să fie prejudiciați art. 11 alin. 2. Nu sunt prejudiciați nici cei care aplică singuri măsuri când șeful ierarhic nu poate fi contactat, cu excepția situațiilor în care acționează imprudent sau dau dovadă de neglijență gravă art. 11 alin. 3 și 4.

• Angajatorul: realizează și deține o evaluare a riscurilor; decide asupra măsurilor de protecție și a echipamentului de protecție; ține evidența accidentelor de muncă, a accidentelor ușoare, a bolilor profesionale și a incidentelor periculoase; elaborează rapoarte privind accidentele de muncă art. 12 alin. 1.
• Obligații din art. 13, între altele: întocmește un plan de prevenire și protecție bazat pe evaluarea riscurilor (lit. b); obține autorizația de funcționare din punctul de vedere al SSM înainte de începerea oricărei activități (lit. c); stabilește, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile lucrătorilor în domeniul SSM (lit. d); elaborează instrucțiuni proprii (lit. e); asigură informarea fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor și a măsurilor de prevenire și protecție (lit. h); angajează numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice, corespund sarcinii de muncă și asigură controlul medical periodic (lit. j); prezintă documentele și dă relațiile cerute de inspectorii de muncă (lit. m); nu modifică starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menținerea ei ar genera alte accidente ori ar periclita viața accidentaților și a altor persoane (lit. p); asigură echipamente de muncă fără pericol (lit. q); asigură echipamente individuale de protecție (lit. r); acordă obligatoriu echipament individual de protecție nou, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție (lit. s).
• Alimentația de protecție se acordă obligatoriu și gratuit persoanelor care lucrează în condiții ce impun acest lucru; se stabilește prin contractul colectiv și/sau individual de muncă art. 14.
• Materialele igienico-sanitare se acordă obligatoriu și gratuit de către angajatori art. 15 alin. 1.

• Lucrătorii și/sau reprezentanții lor primesc toate informațiile necesare privind riscurile pentru securitate și sănătate și măsurile de prevenire și protecție, la nivelul unității și al fiecărui post de lucru art. 16 alin. 1.
• Angajatorii consultă lucrătorii și/sau reprezentanții lor și le permit să participe la discutarea tuturor problemelor de SSM art. 18 alin. 1.
• Reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice pot cere angajatorului să ia măsuri și pot face propuneri art. 18 alin. 4; primesc timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale art. 18 alin. 6; pot apela la autoritățile competente dacă socotesc că măsurile angajatorului nu sunt suficiente art. 18 alin. 7.
• La nivelul angajatorului se înființează, se organizează și funcționează comitete de securitate și sănătate în muncă art. 19.

• Fiecare lucrător primește o instruire suficientă și adecvată, specifică locului de muncă și postului său: la angajare; la schimbarea locului de muncă sau la transfer; la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale celui existent; la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; la executarea unor lucrări speciale art. 20 alin. 1.
• Instruirea este adaptată evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri, periodică și ori de câte ori este necesar art. 20 alin. 2.
• Instruirea nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor art. 21 alin. 1 și se face în timpul programului de lucru art. 21 alin. 2. Instruirea reprezentanților lucrătorilor se face tot în timpul programului, în interiorul sau în afara unității ori online art. 21 alin. 3.
• Dovada instruirii poate fi în format electronic sau pe hârtie, după modalitatea aleasă de angajator prin regulamentul intern art. 21 alin. 4; în format electronic se semnează cu semnătură electronică, semnătură electronică avansată sau calificată art. 21 alin. 5.

Fiecare lucrător își desfășoară activitatea în conformitate cu pregătirea și instruirea sa și cu instrucțiunile primite de la angajator, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale art. 22.

Lucrătorii au obligația art. 23 alin. 1:

• să utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție (lit. a);
• să utilizeze corect echipamentul individual de protecție și, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare (lit. b);
• să nu scoată din funcțiune, să nu modifice, schimbe sau înlăture arbitrar dispozitivele de securitate și să le utilizeze corect (lit. c);
• să comunice imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați orice situație de muncă pe care au motive întemeiate să o considere un pericol, precum și orice deficiență a sistemelor de protecție (lit. d);
• să aducă la cunoștința conducătorului locului de muncă și/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană (lit. e);
• să coopereze cu angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați, atât timp cât este necesar, pentru realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă și inspectorii sanitari și pentru ca mediul de muncă să fie sigur (lit. f și g);
• să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul SSM și măsurile de aplicare a acestora (lit. h);
• să dea relațiile solicitate de inspectorii de muncă și inspectorii sanitari (lit. i).

Aceste obligații se aplică, după caz, și celorlalți participanți la procesul de muncă art. 23 alin. 2.

• Fiecare lucrător trebuie să poată beneficia de supravegherea sănătății la intervale regulate art. 25 alin. 1.
• Supravegherea sănătății lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicina muncii art. 25 alin. 2.

• Orice eveniment se comunică de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoștință despre producerea lui art. 26.
• Angajatorul comunică evenimentele, de îndată: inspectoratelor teritoriale de muncă – toate evenimentele; asigurătorului – evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; organelor de urmărire penală, după caz art. 27 alin. 1.
• Orice medic, inclusiv medicul de medicina muncii, semnalează obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, de îndată, autorității de sănătate publică teritoriale sau a municipiului București art. 27 alin. 2 și 3.
• La accidentele de circulație pe drumurile publice cu victime aflate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, poliția rutieră trimite, în 5 zile de la solicitare, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fața locului art. 28.

• Cercetarea este obligatorie; rezultatul se consemnează într-un proces-verbal art. 29 alin. 1 și 2.
• În caz de deces, instituția medico-legală înaintează inspectoratului teritorial de muncă, în 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală art. 29 alin. 3.

• Este, de asemenea, accident de muncă art. 30 alin. 1, între altele: accidentul suferit de persoane aflate în vizită în unitate, cu permisiunea angajatorului (lit. a); accidentul suferit de orice persoană din proprie inițiativă pentru salvarea de vieți omenești (lit. d) sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenință avutul public și privat (lit. e); accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la domiciliu la locul de muncă și invers (lit. g); accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, la preluarea sau predarea uneltelor, la schimbarea îmbrăcămintei ori a echipamentului, în baie sau în spălător (lit. j); accidentul din timpul pauzelor regulamentare, în locuri organizate de angajator (lit. k); accidentul determinat de fenomene sau calamități naturale, dacă victima se afla în timpul procesului de muncă (lit. o); accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni (lit. q).
• La accidentele de traseu și de deplasare, deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal art. 30 alin. 2.
• Clasificarea accidentelor de muncă art. 31: accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice; accidente care produc invaliditate; accidente mortale; accidente colective, când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauză.
• Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare art. 32 alin. 1. Angajatorul îl raportează la inspectoratul teritorial de muncă și la asigurător art. 32 alin. 2.

• Afecțiunile suferite de elevi și studenți în timpul instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale art. 33.
• Declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de medicii din cadrul autorităților de sănătate publică teritoriale și a municipiului București art. 34 alin. 1, pe baza procesului-verbal de cercetare art. 34 alin. 3.
• Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar art. 34 alin. 4.
• Intoxicația acută profesională se declară, se cercetează și se înregistrează atât ca boală profesională, cât și ca accident de muncă art. 34 alin. 5.

• Grupurile sensibile la riscuri specifice – femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, persoanele cu dizabilități – trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific art. 35.
• Angajatorii amenajează locurile de muncă ținând seama de prezența acestor grupuri art. 36.

Art. 37 și 38 (infracțiuni) sunt abrogate. Amenzile contravenționale se aplică angajatorilor art. 41.

• Contravențiile se constată și amenzile se aplică de inspectorii de muncă art. 42 alin. 1; pentru art. 39 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b), și de inspectorii sanitari art. 42 alin. 2.
• Contravenientul poate achita pe loc sau în cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii art. 43 alin. 2.
• Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat art. 44.

• Ministerul Muncii (în text: Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei) este autoritatea competentă în domeniul SSM; elaborează politica și strategia națională și abilitează serviciile externe art. 45.
• Ministerul Sănătății (în text: Ministerul Sănătății Publice) este autoritatea centrală în domeniul asistenței de sănătate publică; coordonează activitatea de medicina muncii și supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor art. 46.
• Inspecția Muncii este autoritatea competentă pentru controlul aplicării legislației de SSM; poate dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor de muncă atunci când constată o stare de pericol grav și iminent; cercetează evenimentele și stabilește sau confirmă caracterul accidentelor art. 47.
• Asigurătorul este autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale art. 48.
• Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii fundamentează științific măsurile de îmbunătățire a activității de SSM art. 49.
• Ministerul Apărării Naționale, structurile militare, penitenciarele, serviciile de informații și celelalte instituții enumerate își organizează și controlează singure activitatea de SSM și cercetează prin organe proprii accidentele din unitățile lor art. 50.
• Legea a intrat în vigoare la 1 octombrie 2006 și a abrogat Legea protecției muncii nr. 90/1996 art. 53.