Asistent medical (studii postliceale)
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” – U.M. 02482 București, Bucureşti · județul București
Postul și condițiile
Mergi la pregătire: ce înveți și întrebări ↓
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr.Carol Davila” Bucureşti, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată – normă întreagă a unui post de personal civil contractual vacant de execuție de asistent medical (studii postliceale) din cadrul Secției clinice medicină internă I.
Postul a fost aprobat pentru a fi scos la concurs în conformitate cu prevederile art.II din Legea nr.166/2026 pentru modificarea art.652 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru exceptarea de la prevederile alin. (1) al art.XXII din Legea nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.
Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului vacant scos la concurs:
– nivel de studii – postliceale – specialitatea medicină generală;
– diplomă de şcoală sanitară postliceală sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conf. H.G. nr.797/1997, în specialitatea medicină generală, însoțită de suplimentul descriptiv sau foaia matricolă, după caz;
– certificat de reatestare profesională – asistent medical generalist , după caz;
– diplomă de bacalaureat, însoţită de foaia matricolă, după caz;
– certificat de membru OAMGMAMR – specialitatea medicină generală. Certificatul va fi însoţit de avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei de asistent medical – specialitatea medicină generală valabil la data concursului sau de adeverinţa pentru participare la concurs, eliberată de OAMGMAMR;
– nivel de acces la informaţii clasificate, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, în cazul în care acesta este declarat „admis”;
– vechime: minim 6 luni ca asistent medical – specialitatea medicină generală (fără să dețină gradul de asistent medical principal – specialitatea medicină generală).
CALENDARUL de desfăşurare a concursului organizat pentru ocuparea postului vacant de asistent medical (studii postliceale) – medicină generală din cadrul Secției clinice medicină internă I
| – Perioada, data-limită şi ora de depunere a dosarelor de înscriere la concurs | 21.10.2026 – 03.11.2026 (07,30 – 11,30); |
| – Data de selecţie a dosarelor de înscriere | 04.11.2026, ora 08,00 |
| – Data afişării rezultatului selecţiei dosarelor de înscriere | 05.11.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere | 06.11.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind selecţia dosarelor de înscriere | 09.11.2026 |
| – Data probei scrise | 11.11.2026, ora 09,00 |
| – Data afişării rezultatului probei scrise | 12.11.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind proba scrisă | 13.11.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba scrisă | 16.11.2026 |
| – Data interviu | 17.11.2026 ora 09,00 |
| – Data afişării rezultatului interviu | 18.11.2026 |
| – Data de depunere a contestaţiilor privind interviul | 19.11.2026 (08,00 – 11,30) |
| – Data afişării rezultatului contestaţiilor privind interviul | 20.11.2026 |
| – Data afişării rezultatului final | 20.11.2026 |
Date de contact: telefon 021.319.30.51 – 60, interior 3499.
Date suplimentare pe site-ul instituției la www.scumc.ro – Angajări.
Cum înveți pentru acest post
Legile din bibliografie
Legile din bibliografia anunțului. Pentru fiecare ai un rezumat de învățat și un test. La „Ce cere anunțul” vezi capitolele cerute; bibliografia oficială e cea din anunțul instituției.
-
Legea nr. 46/2003 Legea drepturilor pacientului
Ce cere anunțul
„…asociate asistenței medicale în unitățile sanitare. 10. Legea nr.46 din 21 ianuarie 2003 – Legea drepturilor pacientului, cu modificările și completările ulterioare 11.Ordinul ministrului sănătății nr. 1142 din 3 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenții medicali generaliști. 12. C. Borundel- Manual de medicină internă- Editura All București. TEMATICA: 1. Tehnici…”
-
Ordinul ministrului sănătății nr. 1226/2012 Normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale
Ce cere anunțul
„…enții medicali - Editura Viața Medicală Românească; 5. Ordinul ministrului sănătății nr.1226/2012 – pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale. 6. Ordinul ministrului sănătății nr.1761/ 03 septembrie 2021 pentru apro…”
-
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016 Normele de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale
Ce cere anunțul
„…generaliști, Moașelor și Asistenților din România. 9. Ordinul ministrului sănătății nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare. 10. Legea nr.46 din 21 ianuarie 2003 – Legea drepturilor pacientului, cu modificările și completările ulterioare 11.Ordinul ministrului sănătății nr. 1142 din 3 octo…”
-
Ordinul ministrului sănătății nr. 1142/2013 Procedurile de practică pentru asistenții medicali generaliști
Ce cere anunțul
„…cientului, cu modificările și completările ulterioare 11.Ordinul ministrului sănătății nr. 1142 din 3 octombrie 2013 privind aprobarea procedurilor de practică pentru asistenții medicali generaliști. 12. C. Borundel- Manual de medicină internă- Editura All București. TEMATICA: 1. Tehnici de nursing si investigatii; 2. Administrarea medicamentelor; 3. Exercitarea profesiei de asistent medical gener…”
Întrebări din materia acestui concurs
Câte două din fiecare act rezumat. Sunt de antrenament, nu subiecte oficiale.
1. Definiți, potrivit Legii nr. 46/2003, noțiunile de discriminare, intervenție medicală și îngrijiri terminale.
Discriminarea este distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, originii naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale. Intervenția medicală este orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare. Îngrijirile terminale sunt îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătățirea prognozei fatale a stării de boală, precum și îngrijirile acordate în apropierea decesului.
„prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare” — Legea nr. 46/2003, art. 1 lit. b), d), e)
2. Cine este reprezentantul legal al pacientului, potrivit Legii nr. 46/2003?
Reprezentant legal este soțul/soția, copiii, părinții sau celelalte rude până la gradul al IV-lea ale pacientului, tutorele, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică. Declarația se înregistrează în Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora și cuprinde drepturile prevăzute de lege ce pot fi exercitate de reprezentant.
„orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică” — Legea nr. 46/2003, art. 1 lit. f)
3. Definiți deșeurile infecțioase, deșeurile înțepătoare-tăietoare, deșeurile medicale periculoase și deșeurile medicale nepericuloase.
Deșeurile infecțioase sunt deșeurile care prezintă proprietăți periculoase: conțin microorganisme viabile sau toxine ale acestora, cunoscute ca producând boli la om ori la alte organisme vii; sunt considerate deșeuri periculoase. Deșeurile înțepătoare-tăietoare sunt obiecte ascuțite care pot produce leziuni mecanice prin înțepare sau tăiere; sunt considerate infecțioase/periculoase dacă au fost în contact cu fluide biologice sau cu substanțe periculoase. Deșeurile medicale periculoase sunt deșeurile rezultate din activități medicale care prezintă una sau mai multe din proprietățile periculoase enumerate în anexa nr. 4 la Legea nr. 211/2011. Deșeurile medicale nepericuloase sunt deșeurile a căror compoziție și ale căror proprietăți nu prezintă pericol pentru sănătatea umană și pentru mediu.
„j) deșeurile medicale nepericuloase sunt deșeurile a căror compoziție și ale căror proprietăți nu prezintă pericol pentru sănătatea umană și pentru mediu;” — Ordinul ministrului sănătății nr. 1226/2012, Norme tehnice, art. 7 lit. h), i), j), k)
4. Care sunt obligațiile producătorilor de deșeuri medicale privind colectarea la locul de producere?
Colectarea separată a deșeurilor este prima etapă în gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale. Producătorii au obligația colectării separate a deșeurilor, în funcție de tipul și natura deșeului, cu scopul de a facilita tratarea/eliminarea specifică fiecărui deșeu. Ei au obligația să nu amestece diferite tipuri de deșeuri periculoase și nici deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase. Dacă nu se realizează separarea, întreaga cantitate de deșeuri în care au fost amestecate deșeuri periculoase se tratează ca deșeuri periculoase.
„Producătorii de deșeuri medicale au obligația să nu amestece diferite tipuri de deșeuri periculoase și nici deșeuri periculoase cu deșeuri nepericuloase.” — Ordinul ministrului sănătății nr. 1226/2012, Norme tehnice, art. 12
5. Enumerați atribuțiile asistentei medicale responsabile de salon în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Asistenta medicală responsabilă de salon: a) implementează practicile de îngrijire a pacienților în vederea limitării infecțiilor; b) se familiarizează cu practicile de prevenire a apariției și răspândirii infecțiilor și aplică practicile adecvate pe toată durata internării pacienților; c) menține igiena, conform politicilor spitalului și practicilor de îngrijire adecvate din salon; d) informează cu promptitudine medicul de gardă/medicul șef de secție în legătură cu apariția semnelor de infecție la unul dintre pacienții aflați în îngrijirea sa; e) inițiază izolarea pacientului care prezintă semne ale unei boli transmisibile și anunță imediat medicul curant și serviciul de prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale; f) limitează expunerea pacientului la infecții provenite de la vizitatori, personalul spitalului, alți pacienți sau echipamentul utilizat pentru diagnosticare; g) semnalează medicului curant existența elementelor sugestive de infecție asociată asistenței medicale; h) participă la pregătirea personalului; i) participă la investigarea focarelor.
„implementează practicile de îngrijire a pacienţilor în vederea limitării infecţiilor” — Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016, anexa nr. 1, cap. II, pct. 13
6. Enumerați cel puțin șase atribuții ale asistentei șefe de secție în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Asistenta șefă de secție: prelucrează procedurile și protocoalele de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale cu personalul mediu și auxiliar din secție și răspunde de aplicarea acestora; răspunde de aplicarea precauțiunilor standard și specifice de către personalul secției; răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine și de respectarea regulilor de tehnică aseptică; controlează respectarea circuitelor funcționale din secție; răspunde de starea de curățenie din secție; coordonează și supraveghează operațiunile de curățenie și dezinfecție; verifică și răspunde de modul de manipulare a lenjeriei bolnavilor și de modul de colectare a deșeurilor infecțioase și neinfecțioase; instruiește personalul din subordine privind autodeclararea îmbolnăvirilor; răspunde de întocmirea și completarea registrului de monitorizare a infecțiilor asociate asistenței medicale și a registrului de expunere accidentală la produse biologice pe secție.
„răspunde de comportamentul igienic al personalului din subordine, de respectarea regulilor de tehnică aseptică de către acesta” — Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016, anexa nr. 1, cap. II, pct. 12
7. Enumerați sursele de contaminare din spital și principalele căi de transmitere a infecțiilor nosocomiale.
Sursele de contaminare în spital sunt: pacienții; personalul de îngrijire; vizitatorii; echipamentele și suprafețele contaminate (lenjerie de pat, saltele, toalete comune); secrețiile, excrețiile, probele de laborator, rănile/plăgile; materialele utilizate contaminate; alimentația. Principalele căi de transmitere sunt: transmiterea interumană, cea mai frecventă fiind prin intermediul mâinilor; calea aeriană, prin tuse, strănut, expectorație (picăturile Flugge), responsabilă de 10% dintre infecțiile nosocomiale; inocularea cu ace sau soluții contaminate; penetrarea organismului cu ocazia sondajelor urinare, intubației orotraheale, inciziilor operatorii.
„transmiterea interumană, cea mai frecventă este prin intermediul mâinilor” — Ordinul ministrului sănătății nr. 1142/2013, Procedura 1.1
8. Care sunt regulile de bază în aplicarea precauțiilor universale și la ce se referă implementarea lor?
Regulile de bază sunt: consideră toți pacienții potențial infectați; consideră că sângele, alte fluide biologice și țesuturile sunt contaminate; consideră că acele și alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate după utilizare. Implementarea precauțiilor universale se referă la: utilizarea echipamentului de protecție adecvat, complet, corect; spălarea mâinilor și a altor părți ale tegumentelor; prevenirea accidentelor și a altor tipuri de expunere profesională; personalul infectat cu HIV; evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă și activități prestate de personalul medico-sanitar, în funcție de contactul cu sânge și alte lichide biologice.
„3. Consideră că acele și alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate după utilizare;” — Ordinul ministrului sănătății nr. 1142/2013, Procedura 1.3