Asistent social

Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților. El intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale și se compune din sistemul de beneficii de asistență socială și sistemul de servicii sociale.

„Sistemul național de asistență socială intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale” — Legea nr. 292/2011, art. 2 alin. (1) și (2)

Principii: solidaritatea socială, subsidiaritatea, universalitatea, respectarea demnității umane, abordarea individuală, parteneriatul, participarea beneficiarilor, transparența, nediscriminarea, eficacitatea, eficiența, respectarea dreptului la autodeterminare, activizarea, caracterul unic al dreptului la beneficiile de asistență socială, proximitatea, complementaritatea și abordarea integrată, concurența și competitivitatea, egalitatea de șanse, confidențialitatea, echitatea, focalizarea, dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii, intervenția de urgență. Solidaritatea socială înseamnă că întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesită suport și măsuri de protecție socială pentru depășirea sau limitarea unor situații de dificultate, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestei categorii de populație.

„întreaga comunitate participă la sprijinirea persoanelor vulnerabile care necesită suport și măsuri de protecție socială” — Legea nr. 292/2011, art. 5

Asigurarea calității cuprinde totalitatea activităților de dezvoltare, planificare, implementare și îmbunătățire permanentă a activităților aferente serviciilor sociale și presupune un proces continuu de analiză, evaluare, certificare, monitorizare și control din partea autorităților statului și a furnizorilor de servicii sociale. Evaluarea calității constă în analiza modului în care furnizorii și serviciile sociale îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, precum și cerințele specifice de calitate, evidențiate printr-un set de standarde, criterii și indicatori. Monitorizarea calității cuprinde activitățile de colectare și înregistrare a datelor privind rezultatele evaluării, urmărirea acestora în scopul verificării menținerii nivelului de calitate constatat și a gradului de satisfacție a beneficiarilor, precum și pentru întreprinderea acțiunilor de îmbunătățire continuă a serviciilor sociale.

„evaluarea calității constă în analiza modului în care furnizorii și serviciile sociale îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, precum și cerințele specifice de calitate” — Legea nr. 197/2012, art. 4 alin. (2) lit. a)–c)

Principiile calității sunt axate, cu precădere, pe aspecte referitoare la: a) acordarea serviciilor sociale – asigurarea, fără niciun fel de discriminare, a unor servicii sociale eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului; b) relația dintre furnizori și beneficiarii acestora – mijloace de informare și comunicare corecte, transparente și accesibile, confidențialitatea și securitatea datelor și informațiilor personale, prevenția și combaterea riscului de abuz fizic, psihologic sau financiar asupra beneficiarului; c) participarea beneficiarilor – implicarea activă a beneficiarilor și a familiilor acestora în planificarea, acordarea și evaluarea serviciilor sociale; d) relația dintre furnizori și autoritățile administrației publice, partenerii sociali și alți reprezentanți ai societății civile de la nivelul comunității; e) dezvoltarea resurselor umane implicate în acordarea serviciilor sociale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

„participarea beneficiarilor: implicarea activă a beneficiarilor și a familiilor acestora în planificarea, acordarea și evaluarea serviciilor sociale” — Legea nr. 197/2012, art. 3 alin. (2)

Sunt considerate persoane vârstnice persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. Beneficiază de prevederile legii persoana vârstnică aflată în una dintre următoarele situații: a) nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare; b) nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; e) se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

„Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică, definită la art. 1 alin. (4), care se găsește în una dintre următoarele situații:” — Legea nr. 17/2000, art. 1 alin. (4) și art. 3

Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială, elaborată pe baza datelor cu privire la afecțiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări și de a îndeplini cerințele firești ale vieții cotidiene, condițiile de locuit, precum și veniturile efective sau potențiale considerate minime pentru satisfacerea nevoilor curente ale vieții. Nevoile persoanelor aflate în situația de pierdere totală sau parțială a autonomiei, care pot fi de natură medicală, sociomedicală, psihoafectivă, se stabilesc pe baza grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependență. Criteriile se stabilesc pe baza Clasificării internaționale a funcționării, dizabilității și sănătății, elaborată de Organizația Mondială a Sănătății. Grila se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății, poate fi revizuită anual și, în mod obligatoriu, o dată la 3 ani.

„se stabilesc pe baza grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependență.” — Legea nr. 17/2000, art. 4 alin. (1), art. 5 și art. 6

Profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este cetățean român sau cetățean al altui stat, în condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1); b) are studii de specialitate în asistență socială, conform art. 2 alin. (2); c) este înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România; d) nu se găsește în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

„Profesia de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:” — Legea nr. 466/2004, art. 7

Asistentul social desfășoară în principal următoarele tipuri generale de activități: a) identifică segmentul de populație ce face obiectul activităților de asistență socială; b) identifică și evaluează problemele socioumane dintr-o anumită regiune, comunitate sau localitate; c) dezvoltă planuri de acțiune, programe, măsuri, activități profesionalizate și servicii specializate specifice domeniului; d) sensibilizează opinia publică și o informează cu privire la problematica socială; e) stabilește modalitățile concrete de acces la prestații și servicii specializate de asistență socială pe baza evaluării nevoilor; f) dezvoltă programe de cercetare științifică și formare profesională.

„Asistentul social desfășoară în principal următoarele tipuri generale de activități:” — Legea nr. 466/2004, art. 3 alin. (3)