Administrator financiar grad i S (contabil şef)

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin excepție, se poate încheia și pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.

„se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu” — Legea nr. 53/2003, art. 10 și art. 12

Munca forțată este interzisă. Termenul desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. Nu constituie muncă forțată munca sau activitatea impusă de autoritățile publice: a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu; b) pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite prin lege; c) în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, rămasă definitivă; d) în caz de forță majoră, respectiv război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum incendii, inundații, cutremure, epidemii.

„Termenul muncă forțată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber.” — Legea nr. 53/2003, art. 4

Principiile sunt: nediscriminarea; tratamentul egal; recunoașterea reciprocă; transparența; proporționalitatea; asumarea răspunderii.

„(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de soluții sunt:” — Legea nr. 98/2016, art. 2 alin. (2)

Au calitatea de autoritate contractantă: a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice; b) organismele de drept public; c) asocierile formate de una sau mai multe autorități contractante dintre cele de la lit. a) sau b).

„a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice;” — Legea nr. 98/2016, art. 4 alin. (1)

Angajamentul legal este actul juridic prin care se creează, în cazul actelor administrative sau contractelor, ori se constată, în cazul legilor, hotărârilor de Guvern, acordurilor, hotărârilor judecătorești, obligația de plată pe seama fondurilor publice. Angajamentul bugetar este actul administrativ prin care se rezervă creditul bugetar în vederea stingerii obligației de plată ce rezultă din executarea angajamentului legal.

„ori se constată, în cazul legilor, hotărârilor de Guvern, acordurilor, hotărârilor judecătorești, obligația de plată pe seama fondurilor publice” — Legea nr. 500/2002, art. 2 alin. (1) pct. 2 și 3

Cheltuielile bugetare parcurg patru faze: angajare, lichidare, ordonanțare, plată. Angajarea cheltuielilor este faza prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma îndeplinirii condițiilor stipulate într-un angajament legal, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală. Lichidarea este faza în care ordonatorul de credite verifică existența dreptului creditorului, determină sau verifică realitatea și cuantumul obligației de plată și verifică condițiile de exigibilitate ale obligației de plată, pe baza documentelor justificative. Ordonanțarea este faza prin care ordonatorul de credite dă dispoziție conducătorului compartimentului financiar-contabil să efectueze plata cheltuielilor care au parcurs faza de lichidare. Plata este actul final prin care instituția publică achită obligațiile sale față de terți.

„plata cheltuielilor - faza în procesul execuției bugetare reprezentând actul final prin care instituția publică achită obligațiile sale față de terți” — Legea nr. 500/2002, art. 52 alin. (1); art. 2 alin. (1) pct. 3^2, 33, 34 și 35

Sistemul de salarizare are la bază următoarele principii: principiul legalității; principiul nediscriminării; principiul egalității (salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală); principiul importanței sociale a muncii; principiul stimulării personalului din sectorul bugetar; principiul ierarhizării, pe verticală și pe orizontală; principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale; principiul sustenabilității financiare; principiul publicității veniturilor de natură salarială.

„c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;” — Legea nr. 153/2017, art. 6

Salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX. Gradația reprezintă salariul de bază corespunzător funcției, acordat în raport cu vechimea în muncă. Treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii medii. Gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată și studii medii, după caz.

„k) treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii medii;” — Legea nr. 153/2017, art. 7 lit. a), j), k), l)

Contabilitatea publică cuprinde: a) contabilitatea veniturilor și cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercițiului bugetar; b) contabilitatea trezoreriei statului; c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor și obligațiilor, care să reflecte evoluția situației financiare și patrimoniale, precum și excedentul sau deficitul patrimonial; d) contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

„c) contabilitatea generală bazată pe principiul constatării drepturilor și obligațiilor, care să reflecte evoluția situației financiare și patrimoniale, precum și excedentul sau deficitul patrimonial;” — Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005, cap. I pct. 1.1

Documentele justificative trebuie să cuprindă: denumirea documentului; denumirea și, după caz, sediul unității care întocmește documentul; numărul documentului și data întocmirii acestuia; menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare (când este cazul); conținutul operațiunii și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia; datele cantitative și valorice aferente operațiunii; numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept să aprobe operațiunile; alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.

„conținutul operațiunii economico-financiare și, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;” — Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005, cap. I pct. 1.4.1

Gestionar este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din Codul penal care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a acesteia. Funcțiile prin a căror ocupare angajatul dobândește calitatea de gestionar sunt stabilite de ministere și celelalte organe centrale și se numesc funcții de gestionari. Sunt considerate bunuri bunurile materiale, mijloacele bănești sau orice alte valori.

„Gestionar, în înțelesul prezentei legi, este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din Codul penal care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri” — Legea nr. 22/1969, art. 1 și art. 2

Poate fi gestionar cel care a împlinit vârsta de 21 de ani, a absolvit școala generală sau o școală echivalentă și are cunoștințele necesare pentru a îndeplini această funcție. Ministerele și celelalte organe centrale stabilesc categoriile de gestiuni pentru care gestionarul trebuie să fi absolvit liceul ori o școală profesională în specialitatea corespunzătoare gestiunii sau o școală echivalentă și să aibă un anumit stagiu în munca de gestionar, precum și categoriile de gestiuni pentru care funcția poate fi îndeplinită și de cel care a împlinit vârsta de 18 ani.

„Poate fi gestionar cel care a implinit vîrsta de 21 ani, a absolvit școala generală sau o școala echivalenta și are cunoștințele necesare pentru a îndeplini aceasta functie.” — Legea nr. 22/1969, art. 3