Concurs referent: bibliografie, subiecte și întrebări

Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată. Prin excepție, se poate încheia și pe durată determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.

„se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu” — Legea nr. 53/2003, art. 10 și art. 12

Munca forțată este interzisă. Termenul desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber. Nu constituie muncă forțată munca sau activitatea impusă de autoritățile publice: a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu; b) pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite prin lege; c) în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, rămasă definitivă; d) în caz de forță majoră, respectiv război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum incendii, inundații, cutremure, epidemii.

„Termenul muncă forțată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber.” — Legea nr. 53/2003, art. 4

Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: dreptul la salarizare pentru munca depusă; la repaus zilnic și săptămânal; la concediu de odihnă anual; la egalitate de șanse și de tratament; la demnitate în muncă; la securitate și sănătate în muncă; la acces la formarea profesională; la informare și consultare; dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă; la protecție în caz de concediere; la negociere colectivă și individuală; de a participa la acțiuni colective; de a constitui sau de a adera la un sindicat; de a solicita trecerea pe un post vacant cu condiții de muncă mai favorabile, dacă și-a încheiat perioada de probă și are cel puțin 6 luni vechime la același angajator; alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

„Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;” — Legea nr. 53/2003, art. 39 alin. (1)

Prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației. Prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

„indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației” — Legea nr. 544/2001, art. 2 lit. b) și c)

a) actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice; b) structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe; c) numele și prenumele persoanelor din conducere și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice; d) coordonatele de contact: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de internet; e) sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil; f) programele și strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate, potrivit legii; i) modalitățile de contestare a deciziei autorității sau instituției publice, când persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.

„Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public” — Legea nr. 544/2001, art. 5 alin. (1)

Solicitarea în scris cuprinde: a) autoritatea sau instituția publică la care se adresează cererea; b) informația solicitată, astfel încât să permită autorității sau instituției publice identificarea informației de interes public; c) numele, prenumele și semnătura solicitantului, precum și adresa la care se solicită primirea răspunsului.

„numele, prenumele și semnătura solicitantului, precum și adresa la care se solicită primirea răspunsului” — Legea nr. 544/2001, art. 6 alin. (3)

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Dispoziția de a discrimina este considerată tot discriminare.

„care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale” — O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (1) și (2)

Constituie hărțuire orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. Constituie victimizare orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării. Ambele se sancționează contravențional, cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă vizează un grup de persoane sau o comunitate.

„sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv” — O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (5) și (7), art. 26 alin. (1)

Hărțuirea morală la locul de muncă este orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care are drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia. Se manifestă prin: conduită ostilă sau nedorită; comentarii verbale; acțiuni sau gesturi. Stresul și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale. Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare pentru prevenirea și combaterea actelor de hărțuire morală, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern de sancțiuni disciplinare pentru angajații care le săvârșesc, și îi este interzis să stabilească reguli sau măsuri interne care obligă, determină sau îndeamnă angajații la hărțuire morală.

„Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii și combaterii actelor de hărțuire morală la locul de muncă” — O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (5^1), (5^2), (5^5) și (5^6)

a) La împlinirea vârstei de 16 ani

„Persoana fizică dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani.” — Legea nr. 53/2003, art. 13 alin. (1)

b) Cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către salariat

„în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activității de către salariat” — Legea nr. 53/2003, art. 16 alin. (1)

c) Angajatorului

„Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.” — Legea nr. 53/2003, art. 16 alin. (1)

b) consiliile locale, primarii și consiliile județene

„Autoritățile administrației publice locale sunt: consiliile locale, primarii și consiliile județene.” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 3

c) dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în numele și în interesul colectivităților locale

„autonomia locală - dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 5 lit. j)

a) comune, orașe, municipii și județe

„unitățile administrativ-teritoriale - comune, orașe, municipii și județe” — O.U.G. nr. 57/2019, art. 5 lit. pp)

a) republica

„Forma de guvernământ a statului român este republica.” — Constituția României, art. 1 alin. (2)

b) poporului român

„Suveranitatea națională aparține poporului român” — Constituția României, art. 2 alin. (1)

c) comune, orașe și județe

„Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe.” — Constituția României, art. 3 alin. (3)

a) orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice

„orice autoritate ori instituție publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice” — Legea nr. 544/2001, art. 2 lit. a)

b) orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul, forma sau modul de exprimare

„orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice” — Legea nr. 544/2001, art. 2 lit. b)

c) orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă

„orice informație privind o persoana fizică identificată sau identificabilă” — Legea nr. 544/2001, art. 2 lit. c)

a) orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza criteriilor prevăzute de ordonanță, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor

„prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie” — O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (1)

b) de la 10.000 lei la 15.000 lei

„prin lezarea drepturilor sau demnității unui alt angajat, și se pedepsește cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei” — O.G. nr. 137/2000, art. 26 alin. (1^1)

c) sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare

„sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare” — O.G. nr. 137/2000, art. 2 alin. (3)